452 matches
-
clipă, vă rog! Șoferul se întoarse și-i privi, în timp ce-și încheia clapa din față. Era îmbrăcat într-o pereche de jeanși și o jachetă de piele. Era tînăr, avea părul roșu țepos și se uita la ei inexpresiv. — Scuzați-mă, dar mă puteți lua și pe mine? Sînt groaznic de obosită. Mergem spre Unthank, zise Lanark. — Eu mă duc la Imber, răspunse șoferul. Se uita fix la Rima. Gluga îi căzuse pe spate și părul auriu îi atîrna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Roți de cauciuc pe pardoseala de marmoră: X. Privi în jurul lui cu hotărârea fermă a celui pregătit la orice. Înghețat, îl contemplă pe monstrul de plastic. Apoi își îndreptă atenția asupra celor care intraseră în laborator, odată cu . Cu o figură inexpresivă. Îi fixă cu ochii pe frumosul Hardie. Apoi privirea îi alunecă către zâmbetul gigantului Thorson și în sfârșit către Patricia Hardie, care, distantă, dar interesată, aproape mascată de silueta celor doi bărbați, îl urmărea cu ochii ei luminoși. ― Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
video. - Aici Gosseyn. spuse. - Domnule Gosseyn. se auzi un glas de bărbat, aici Institutul de emigrare. Gosseyn înlemni. Știa că astăzi se va hotărî, și o anumită nuanță în glasul acesta nu-i plăcu. - Cine-i la aparat? întrebă el inexpresiv. - Janasen. - A! Gosseyn se posomorî. Era omul care-i pusese atâtea bețe în roate, insistând să-i prezinte un act de naștere și alte hârtii, refuzând să înregistreze un test favorabil la detectorul de minciuni. Janasen - un funcționar a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
Roți de cauciuc pe pardoseala de marmoră: X. Privi în jurul lui cu hotărârea fermă a celui pregătit la orice. Înghețat, îl contemplă pe monstrul de plastic. Apoi își îndreptă atenția asupra celor care intraseră în laborator, odată cu . Cu o figură inexpresivă. Îi fixă cu ochii pe frumosul Hardie. Apoi privirea îi alunecă către zâmbetul gigantului Thorson și în sfârșit către Patricia Hardie, care, distantă, dar interesată, aproape mascată de silueta celor doi bărbați, îl urmărea cu ochii ei luminoși. ― Și acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
pe un ton prietenos șefului secției de astronomie: - Fii bun, Gunlie, și explică-te singur. Astronomul se urcă pe prima platformă. Era un bărbat înalt și deșirat, ca și Smith, cu niște ochi albaștri, ca două mărgele pe o fața inexpresivă. - Domnilor, începu el cu oarecare emoție în glas, cele trei planete locuibile erau triplete identice, rezultate dintr-un proces artificial. Nu știu câți dintre dumneavoastră sunteți familiarizați cu teoria curentă privitoare la formarea sistemelor planetare, îi asigur pe acei dintre dumneavoastră care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
reflectată într-o oglindă energetică. Se opri instantaneu. Luminile exterioare clipeau atrăgător. Trotuarele străluceau cu o luminozitate care sfida noaptea. Rămase o vreme în fața imaginii ei inversate. Întotdeauna se socotise atrăgătoare, dar chipul aflat dinaintea ei era cam palid și inexpresiv. Cum stătea așa, cu privirea încordată, se gândi: "Oare asta a văzut domnul Hedrock pe teleecran?" Mergea pe stradă cu pași nesiguri. Convorbirea avusese loc într-o cabină a unuia dintre palatele-cazinou. Strălucirea ca de fulger a celebrului "Bulevardul Șansei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
relație cu ceilalți. Deseori, gesturile din realitate sunt transpuse în liniile mâinii; uneori, textul literar devine o parte a gestului din lumea reală, într-un anumit timp și un anumit spațiu. În spațiu, simbolul gestual al mâinii pare a fi inexpresiv, fără a avea o funcție comunicativă, ci doar una funcțională, de fapt există un sistem de comunicare pornit de la mână: se observă asemănări în desenele palmei cu geometria (pătrat, triunghi, elipsă); modul de desfășurare al gesturilor depinde de acela al
CETIRE ÎN PALMĂ by Noemi BOMHER () [Corola-publishinghouse/Science/100963_a_102255]
-
mofturi. ― Cei din casă au prins mișcarea? ― Nu cred. ― În regulă. Unde-i? ― Alături. Avea un palton lung, pe talie și purta ochelari cu rame subțiri de aur. Peste servieta diplomat, își așezase căciulița din blană de castor. Figura era inexpresivă și, în afară de aerul "străin", nimic altceva nu l-ar fi putut caracteriza. Cristescu se simți vag dezorientat, incapabil să-l califice, să-l situeze undeva, într-un cadru oarecare. După aparențe, Van der Hoph putea fi orice: om de afaceri
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
de Boulogne". ― Nu-i așa, spune Grand, că o vezi mai bine ? Și am preferat: "într-o dimineață de mai", pentru că "din luna mai" lungea mai mult cadența. S-A ARĂTAT APOI FOARTE PREOCUPAT DE ADJECTIVUL "SUPERBĂ". I SE PĂREA INEXPRESIV ȘI EL CĂUTA TERMENUL CARE AR FOTOGRAFIA DINTR-O DATĂ FASTUOASA IAPĂ PE CARE O IMAGINA. "GRASĂ" NU MERGEA, ERA CONCRET, DAR PUȚIN PEIORATIV. "STRĂLUCITOARE" ÎL ISPITISE O CLIPĂ, DAR RITMUL NU SE POTRIVEA. ÎNTR-O SEARĂ A ANUNȚAT TRIUMFĂTOR CĂ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ce făceam părea să aibă o importanță foarte mare. Mizele erau mari. Acum nimic nu se apropie măcar de asta. Totul e atât de tern. Maggie îl privi atent. Cuvintele ieșeau din gura lui, dar ochii îi erau reci și inexpresivi. Începu să o jeneze prezența lui aici. Poți să-mi spui mai multe despre munca ta de atunci? — Am început să lucrez la o organizație caritabilă, undeva în Africa, ajutând oamenii de-acolo în timpul unui război civil foarte dur. Cumva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
putere, nu doar din cauza urmăririi, ci și de teamă pentru propria viață. Cei doi bărbați din fața ei se apropiară, astfel că putea vedea mici părți din fețele lor, care nu erau ascunse. Ochii bărbatului mai înalt, din stânga ei, erau negri, inexpresivi și sticloși, ca un iaz înghețat iarna. Lăsa impresia că până și asta, priveliștea unei femei înconjurate de bărbați mascați, care se chinuia să respire, îl plictisea. Maggie se uită la partenerul lui sau mai degrabă se uită către el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
într-un parapet? — Mda, mi-l amintesc. Heller sau Weller. — Fiica a cerut sânge? — Da. I-am dat sânge. — Ei bine, a făcut un test de paternitate și rezultatul a fost negativ. Tipul nu era tatăl ei. Raza îl privi inexpresiv. — Chiar așa? — Mda. Iar acum, mama e făcută foc. Vrea alte țesuturi. Ce mai avem? — Trebuie să verific. Probabil cele obișnuite. Din toate organele majore. — E vreo șansă să se fi pierdut? întrebă Marty. Să nu le putem găsi? Raza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
te rog. Nu știi... Zău că nu știi... — Ba știu, răspunse el blând. Știu. — Ce știi? Știu că viața-i tare grea. Tomoe, sunt tare slab... Toată viața mea a trebuit să fiu atent. E o problemă... Din ochii lui inexpresivi s-au prelins, pe fața-i uriașă, două-trei lacrimi mari. La revedere, Tomoe-san. Te iubesc cu adevărat. S-a întors și a plecat. Semaforul de la intersecție s-a făcut verde și a traversat. Trupul lui uriaș s-a pierdut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
întunericul, să-i privesc fața. ― Și ce-ți spune? ― Ceea ce mi-a spus și prima oară. Că vrea să-mi aducă liniștea. Avea părul auriu și mătăsos, revărsat pe spate până în dreptul genunchilor. Câteva șuvițe îi acopereau obrazul. Vorbea rar, inexpresiv, ca și cum ar fi suflat vântul. "Culcă-ți capul pe umărul meu, a adăugat, și-ți va fi bine. Vei scăpa de ceea ce vrei să uiți." Am făcut ce mi-a zis. Avea un umăr alb, moale ca iarba și, cum
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
căci nu se poate să vorbești cu un superior stând În picioare. Persoanele așezate pe scaun sunt Întotdeauna Într-o poziție avantajată. Stau În picioare acuzații, școlarii, soldații. Așezați - profesorii, judecătorii, generalii. Șeful era tânăr. Nici măcar treizeci de ani. Ochi inexpresivi de culoarea apei, costum albastru, cravată de mătase și cămașă azurie de Fellini. Nici o manifestare de activitate cerebrală. Ce pot să fac pentru dumneavoastră? o Întrebă În același fel În care fusese ea instruită să-i Întrebe pe clienți. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
proprie inițiativă tata niciodată n-ar fi semnat acea petiție și că ea l-a instigat, și atunci mama a tăcut, nici măsuța nu mai trosnea, iar când a început să vorbească din nou, vorbea în șoaptă, dar tăios și inexpresiv, întocmai ca atunci când se-nfuria, și a spus că și ea ar putea să se simtă jignită, iar tovarășul secretar ar face mai bine să nu se gândească numai la propriul prestigiu, ci și la viața fiului său, și atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
picătură de apă sărată care se lățea ca o aureolă pe mătasea fustei, lăsînd-o o clipă pe soția lui Yves să se confrunte cu evidența afirmațiilor ei. Alte două lacrimi se rostogoliră, iar vocea cu timbru grav a lui Chantal, inexpresivă, fără să opună rezistență, Își făcu mărturisirea aproape cu ușurare. - Am auzit zgomot de voci, era aproape ora trei, au trecut la cîțiva metri de noi, fără să ne vadă... Yves Îl ocăra pe Gildas... - L-a amenințat? - Da, șopti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
rău imaginîndu-și sentimentul de abandon, de trădare pe care cu siguranță el Îl trăia. Încercă să pună capăt supliciului făcînd energic stînga-mprejur pentru a se Întoarce În cameră. Își luă holsterul, Îl pregăti, strecură arma Înăuntru și ieși, cu privirea inexpresivă. Ciocăni aproape violent la ușa camerei lui Fersen, iar cînd acesta se ivi, mirat, nici măcar nu-i lăsă timp să deschidă gura. - Avem treabă, te aștept jos. Se răsuci imediat pe călcîie. Lucas se feri la timp de cosița grea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
violoncel.) Stop! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL rămâne nemișcat. Tăcere profundă.) DOAMNA CU VOAL (Pornită.): Monstrule! BĂRBATUL CU ZIARUL: Gunoiule! (Mai izbește cu ziarul, de trei ori, violent, în violoncel.) Taci! Taci! Taci! (BĂRBATUL CU VIOLONCELUL se ridică în picioare, lent, uriaș, inexpresiv și amenințător prin rigiditatea sa.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Reculând primul, cu ziarul în mână ca o armă.): Ce vrei? Ce? DOAMNA CU VOAL (Trăgându-l în spate pe BĂTRÎNUL CU BASTON.): Vrei să dai? Dă! Huidumă! BĂTRÎNUL CU BASTON (Către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
sfârșitul săptămânii viitoare. Nu vrei să vii la lectura piesei? Putem vorbi după; ar fi chiar interesantă. Îți spune Sal când. Mă bucur că ești în echipa noastră, Sam. Îmi strânse mâna. Pe fața ei cea rotundă, palidă și la fel de inexpresivă ca a unei călugărițe apăru un zâmbet. Se duse către ușă. Uitându-se peste umăr, îmi zise: —Și spune-mi MM, te rog. Așa-mi spune toată lumea. Capitolul doitc "Capitolul doi" După cum mi-a spus Janey la telefon, Helen primise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
uitai la Helen. Deși părea calmă, o trădau buzele; se curbaseră într-un zâmbet involuntar de satisfacție, iar ochii îi alunecară într-o parte, privirea ei plină de îngâmfare întâlnind-o pe a lui Bill. Dimpotrivă, chipului Tabithei era la fel de inexpresiv ca al unui parlamentar Tory. — Bine, oameni buni, zise MM, bătând din palme. Zumzăitul conversației se stinse treptat. Toată lumea se întoarse cu fața către ea. — După cum probabil v-ați dat deja seama, am ceva să vă spun. Nu prea are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
se găsea și cel cu numărul cincizeci și opt. Mi-am desfășurat cercetările în cea mai mare parte sub privirile atente ale unui grup de băieți care păreau atât de plictisiți, încât parcă zăceau în fața unui televizor invizibil, cu privirile inexpresive și indiferente față de ce se întâmpla în jur, de parcă s-ar fi uitat la Richard și Judy1, cuprinși de o amorțeală plină de scepticism, judecând după umerii lor pleoștiți. Ar fi trebuit să aibă tatuat pe frunte: „Asta e tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
cadavru, tânărul se uită la doctorul Peters. Ea dădu din cap. Când el trase pânza În lături, ea se uită la fața mortului, iar Brunetti se uită la fața ei. În primele câteva momente, fața ei rămase absolut nemișcată și inexpresivă, apoi femeia Închise ochii și Își mușcă buza de sus. Dacă Încercase să-și Înfrâneze lacrimile, nu-i reuși, căci acestea-i umplură ochii și i se prelinseră pe față În jos. — Mike, Mike, șopti ea și se Întoarse cu spatele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
Întindea o spuzeală de pistrui, iar dinții ei aveau acea perfecțiune comună majorității americanilor și celor mai avuți dintre italieni. Se Întoarse spre el cu un zâmbet luminos; buzele i se ridicară la colțuri, dar ochii Îi rămaseră ciudat de inexpresivi și neinteresați. — Bună dimineața, zise el, Întorcându-i zâmbetul. Numele meu este Brunetti. Cred că domnul maior mă așteaptă. Femeia ieși de după masa de lucru, expunând un corp la fel de perfect ca dinții și intră printr-o deschizătură a zidului despărțitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
când Își strânseră mâinile, americanul nu ceru să-i comunice ceea ce ar fi putut descoperit despre decedat. Blonda nu mai era la masa ei de scris În biroul de afară. Monitorul computerului ei licărea pe-o parte a pupitrului, la fel de inexpresiv cum fusese și expresia ei facială. — Încotro, domnule? Întrebă șoferul când Brunetti intră În mașină. Îi dădu foaia de hârtie pe care se afla adresa lui Foster. — Știi unde e asta? — Borgo Casale? Da, domnule. E-n spatele stadionului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]