501 matches
-
de o specie de inteligență care se depășește (și se sacrifică) pe sine, care iese din imediat și circumstanțial, pentru a vedea cerul stelelor fixe. Nu e inteligența cu care te descurci, nu e inteligența cu care pricepi cal culul infinitezimal sau Critica rațiunii pure, nu e inteligența mercuriană, combinatorie, genialoidă. E facultatea de a plonja în inevident, de a simți inactualitatea actualității zilnice, de a veni spre real de la celălalt capăt al lui. A fi inteligent fără spirit e a
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
prin parbriz și mă învăluia cu razele lui calde. Am închis ochii și-am absorbit cu pleoapele lumina lui puternică. Soarele a străbătut cale lungă pentru a ajunge pe planeta asta minusculă a noastră și-i era suficientă o fărâmiță infinitezimală de energie ca să-mi încălzească pleoapele. Eram de-a dreptul emoționat. Până și un lucru nesemnificativ ca pleoapa își avea locul lui în traseul universului. Ordinea cosmică nu trecea cu vedere nici cel mai mic amănunt. Parcă începeam să-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
rectorul Universității; I. Nicolescu, secretar; Facultatea de științe: Al. Marin, decanul facultății; Al. Marin, chimie; Al. Orăscu, geometrie descriptivă; Dim. Petrescu, astronomie și geologie; Em. Bacaloglu, fizică; Gr. ștefănescu, geologie și mineralogie; dr. D. Brânză, botanică; col. I. Lahovary, analiză infinitezimală; Sp. Haret, mecanică; G. Gogu, geometrie analitică; dr. Al.N. Vițu, zoologice; David Emanoil, algebră superioară; Facultatea de Litere: B.P. Hasdeu, decanul Facultății; I. Zalomit, filologie comparată; B.P. Hasdeu, istorie română; Ep. Francudi, literatură greacă; I. Cernătescu, istorie universală; N.
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
exemplu, e bine să ai o idee clară despre inerție atunci când pornești o discuție despre dragoste. Cu toate acestea, am ales în cele din urmă literatura. Am studiat filologia, deoarece poezia mi se dă mai ușor decât, să zicem, calculele infinitezimale. Cu alte cuvinte, mă simt capabil să scriu o nouă poezie, experimentând în voie, și nu mă simt în stare să propun o nouă ipotenuză matematică. În orice caz, cea mai voluminoasă carte a mea de până acum am conceput
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
curtea cuconului Vasile Creangă. Descrierea este plină, rotundă și polisată ca sculpturile lui Brâncuși; un text care crează senzația că te topești în el, lăsând departe orașul cu toate ale sale și cultura majoră; un text care sugerează cu subtilități infinitezimale să rămâi în spațiul descris de poet, să te confunzi cu el, stând numai cu tine însuți sub jumalțul adânc și albastru al cerului. Lipsește doar goetheanul Oprește-te, timp!, dar și acesta ar trebui spus în șoaptă pentru ca nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
polifonică ale cărei note se cer precizate, spre a fi apoi restituite întregului cu un sentiment mai viu al valorii lor distincte.238 În operă totul visează și se visează, iar visul omenesc nu poate fi altceva decât o parte infinitezimală a eului cosmic. Atunci când în Epigonii se referă la înaintașii săi, poetul se cufundă ca într-o mare de visări dulci și senine 239. Așadar, visul nu-i un simplu cuvânt între altele, el este o stare care face parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
aceleași întotdeauna, esistă și lucrează simultan. Să trăiesc în vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun - este oare absolut imposibil? Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui, o clipă de timp în împărțibilitatea sa infinitezimală, care nu încetează {EminescuOpVII 94} în veci. În aceste atome de spațiu și timp, cât infinit! Dac-aș putea și eu să mă pierd în infinitatea sufletului meu pîn-în aceea fază a emanațiunii lui care se numește epoca lui Alexandru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sau, mai bine zis, deși Încă nu era pe deplin conștient și mai avea capul pe pernă, Îl Încerca o stare stranie. Era o stare Între vis și veghe, care dura doar o fracțiune de secundă, dar, În răstimpul acela infinitezimal, prin minte Îi treceau mai multe gânduri, cu viteza fulgerului. Erau amintiri ale unor experiențe trăite din vremea copilăriei și până În prezent, reflecții asupra vieții lui actuale sau așteptările sale. Orice-ar fi fost, acele idei Îi ocupau gândurile, Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Ken Wilber a realității că sistem adînc de cuiburi în cuiburi în cuiburi de ființă, la infinit. Altfel spus, crucea celor patru Zoa definește domeniul "macrovectorial" al infinitului mare pascalian (complexitatea infinită), precum și domeniul "microvectorial" al infinitul mic pascalian (complexitatea infinitezimala). Crucea compozita adîncă a celor patru Zoa face astfel legătură între toate dimensiunile vectoriale ale realității adînci, fiind un veritabil "liant" hiperși transvectorial. În sistemul lui Vasile Lovinescu, pe de altă parte, relevant pentru comparația dintre sistemele lui Blake, Böhme
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
se exprimă Lovinescu în Jurnal alchimic, p. 72). Tocmai acest lucru nu îl face Urizen, care contemplă trecutul și este îngrozit de viitor. Lovinescu explica această "trăire în clipa": ea înseamnă "să ne naștem în fiecare clipă", reintegrarea în punctul infinitezimal temporal și spațial, adică în Principiu. Aceasta înseamnă moartea creației și nașterea să în Lumina Spiritului, de unde starea de "balya" (sanscr. copil) a celor ce "trăiesc în clipa", extinzîndu-și momentul nașterii în tot restul vieții, ceea ce echivalează cu rămînerea într-
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
388)]. 139 (V, 123) Contractați, ei văd [...] ascunzișurile Valei: Blake descrie aici pe Orc în ipostaza să de Revoluție Științifică: contractarea ochilor semnifică, la nivel fizic, folosirea de către omul de știință a microscopului cu care explorează "ascunzișurile Valei", i.e. lumea infinitezimala a Naturii (infinitul mic pascalian). 140 (V, 125) dilatați ei văd a' Soarelui și Lunii grozavii: Dilatarea ochilor lui Orc semnifică, la nivel fizic, folosirea de către omul de știință a telescopului cu care explorează structura corpurilor cerești ("Elementarele Planete și
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
subiectivistă, criticată de adepții abordărilor sociale ale fenomenelor economice. Cuvîntul social este pentru el unul ambiguu, ce a creat numeroase confuzii. Austriacul se opune economiștilor matematicieni, recurgînd la experiența psihologică, conform căreia utilitățile marginale nu pot fi concepute ca variabile infinitezimale și nu pot fi măsurate direct și nici comparate. Potrivit acestei prime școli austriece, conceptul de utilitate marginală poate servi doar pentru a face evaluări și generează numeroase controverse. Abordarea sa nu mai este una mecanicistă și rămîne limitată la
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
dorește să regrupeze diversele curbe de indiferență potrivit tabloului său de preferințe. Astfel, autorul consideră că a stabilit fundații obiective pentru determinarea varia bilelor incluse în propriul sistem. Plecînd de la ipoteza potrivit căreia bunurile și utilitățile sunt divizibile în fracțiuni infinitezimale, Pareto elaborează o metodă ce consistă în a înscrie într-un sistem de coordonate toate curbele de indiferență posibile, legînd punctele în care diferitele combinații de bunuri au aceeași ofelimitate. Un exemplu în acest sens sunt curbele utilizate de meteorologi
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
e înlocuită cu teorii ale prețurilor. În 1932, Hans Mayer publică la Viena o importantă lucrare intitulată Wirtschaftstheorie der Gegenwart. El critică "ipotezele irealiste ale marginaliștilor, în primul rînd ideea după care valoarea poate fi calculată direct și supusă calculului infinitezimal. El neagă așa-zisa "lege walrasiană a egalizării utilităților marginale", ca și modelul walrasian al echilibrului economic general și susține că variațiile venitului nu antrenează neapărat o variație proporțională a cheltuielilor ci, mai degrabă, schimbări semnificative în funcția cererii. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
ex abrupto motivul esențial al eliminării fizice a posesorului său. Crima, ca model exemplar de luciditate și prefigurare, devine acțiunea prin excelență ingenioasă, la care vorbitorul s-a referit de la începutul expunerii sale. Eficiența planului omuciderii, gîndit pînă la detalii infinitezimale, se vrea argumentul principal în favoarea rațiunii infailibile și, implicit, a sănătății psihice, mult prea des invocate în discurs. Timp de șapte nopți, servitorul urcă în camera stăpînului său, supraveghindu-l într-o tăcere patetică. În cea de-a opta seară
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
The Tell-Tale Heart, naratorul acestei confesiuni are vocația explicațiilor originale. Fiind un maestru al detaliilor semnificative, hotărît ca, tocmai prin calitatea minuțiozității, să-și dovedească echilibrul mental, el nu putea să-și refuze mica voluptate a unei incursiuni în cauzalități infinitezimale. Peretele rămas în picioare fusese proaspăt tencuit și acest fapt a împiedicat acțiunea distrugătoare a focului. În toiul incendiului, alarmat de iminența catastrofei, un vecin care știa, probabil, că proprietarul doarme în camera lui, nevăzînd altă posibilitate de salvare, a
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
un roman despre sine (și, mai acut, despre descompunerea/recompunerea lui), dar, în măsura în care "sinele" se referă la destinul individual al naratoarei/naratorului, problema de ansamblu a identitații cuprinde și destinul colectiv, al comunității ca atare. Eugenides explorează, cu exercițiul detaliului infinitezimal, modul de disoluție a Lumii Vechi, prin medierea Lumii Noi, a culturii ab origine, prin impactul culturii asumate, al naționalității exclusiviste elene, prin dobîndirea cetățeniei permisive americane. În ultimă instanță, pretextul unei astfel de analize complexe îl constituie, dacă vreți
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
postnatal, în integralitatea ei, pe rețeaua infinită a stimulilor furnizați empiric de către organism. Cele două formează un tot profund, pe măsură ce experiența individului se amplifică și diversifică. Din interacțiunea lor rezultă caracterul (identitatea) umană și, ca atare, orice intervenție fie și infinitezimală -, fizică ori psihică, în interiorul acestei îmbinări armonioase, duce, invariabil, la distrugerea întregului (și nu doar a părților componente). Corporalitatea propriu-zisă își pune în evidență existența ca pe o reprezentare neurală, iar nu ca pe o entitate suficientă sieși, ființînd în afara
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
real, pe care o descriam ceva mai devreme. Atît Tengo, cît și Aomame "ies" din viață pentru a "pătrunde" în literatură. Realismul lui Murakami se termină acolo unde începe simbolismul său. Scriitorul vrea să surprindă, ca în fotografia unei secvențe infinitezimale, momentul cînd individul real se transformă în eroul ficțional. Acest lucru li se întîmplă lui Tengo și lui Aomame care fapt surprinzător nu sînt străini unul de celălalt. Au fost colegi în școala primară și, deși istoria i-a despărțit
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
libertate eficace, în sensul în care în interiorul unei societăți unde procedurile electorale sunt respectate în spiritul lor, destul de multe violențe și injustiții, care au loc în societățile ce ignoră astfel de proceduri, sunt prevenite sau corectate. Putem spune că puterea infinitezimală a fiecăruia în ziua alegerilor nu este decât un simbol, ceea ce este adevărat: nu alegem niciodată direct, în afară de alegerile prezidențiale, pe cei care ne guvernează, și când îi alegem direct, vocea noastră nu este decât una printre milioane. Putem de
[Corola-publishinghouse/Science/84962_a_85747]
-
adevărul și viața capodoperei Despre patru personalități de geniu scrie Lucian Raicu (Iași,1934 - 2006, Paris) în cartea sa Calea de acces (Editura Polirom, 2004, 284 pagini, colecția Collegium). Este vorba de Bacovia, Eugen Lovinescu, Thomas Mann și Tolstoi. Informat infinitezimal, spirit disociativ și digresiv, criticul-eseist reușește să discrediteze unele clișee de lectură ale cărților acestor autori, iluminând din varii angulații zonele mai puțin frecventate, omenești și artistice, estetice și morale. Lucian Raicu se apleacă psihocritic și empatic asupra textelor, descifrându
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
setea de contemplație ori vegetare, propensiunea pentru staza sonoră ne fac să uităm de multe ori că muzica e totuși o artă temporală, că peisajul din dreptul urechii e bine să plece, să se miște: sonoritățile se schimbă, fie și infinitezimal, de la o secundă la alta, o modulație, un glissando, o cezură, o nouă pulsație, un accent, un incident timbral ori spectral îl modifică ireversibil. Oricât te-ai strădui să o prezervi, clipa sonoră nu poate fi păstrată. Decât doar dacă
Melomanii și muzicile lor narative by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10226_a_11551]
-
și am văzut Mediterana pentru prima dată. Era o dimineață de un calm absolut, cu un cer neverosimil de limpede, se vedea până departe. Am zărit, la limita halucinației, Pirineii. Soarele nu se ridică prea mult în noiembrie, așa că valurile infinitezimale sclipeau până la orizont. Am rămas nemișcat câteva ore bune. Când am plecat, mi-am zis că am să scriu din nou. Dar, chiar și în vremea cât n-am scris, am trăit și m-am gândit. Adică am scris inconștient
Vlad Zografi: "Nu mă interesează módele, nu mă conformez lor" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/9498_a_10823]
-
banalitaților un aer misterios, iar locurilor comune o prospețime neașteptată. Mai mult decît atît, am putea spune că farmecul acestei scrieri rezidă tocmai în imperfecțiunile ei, în faptul că ni se oferă șansa unică de a putea surprinde, în detalii infinitezimale, cristalizarea materiei și viziunii viitorului roman, întocmai cum am urmări, au ralenti, stadiile metamorfozei unei lepidoptere de la omidă la fluture. Ceea ce fascinează este tocmai caracterul de eboșă al nuvelei noastre, banalitatea și stîngăcia acestui crochiu, pe scurt nedesăvîrșirea, căci se
Editura Timpul nisiparniței by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15796_a_17121]
-
sau mai precis coloanei sonore rolul de ghid cu refrenul mașinii de scris al cărei țăcănit metalic pianotează ritmul întregii povești, o concertează cu o fină orchestrație. O scenă relevantă în acest sens, una dintre numeroasele scene de focalizare a infinitezimalelor emoționale o are ca protagonistă pe Cecilia. Sosită în casă după un tumult pe care coloana sonoră îl acompaniază, eroina sfîrșește întregul allegro cu un pizzicato ciupind coarda unui pian. La fel, un admirabil joc de oglinzi îi alătură pe
Ultima noapte de dragoste... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8848_a_10173]