1,838 matches
-
mai talentat ca altul) abia fac față cu păstrarea inteligibilelor („Pentru toate e nevoie de o cheie, numai pentru conștiință nu,/ dotată horticultural cu pajiște englezească, pitic și gard de senzori/ o casă în care Dumnezeu cel unic este o infirmieră/ care-l vizitează pe om trei zile după naștere și trei zile înainte de moarte./ În servieta ei neagră cu cheița ei cu doi zimți/ ea își duce balanța să cântărească viața întâi, moartea pe urmă”. Cheia). Despicarea firului în patru
„Poate există suflet turc“ by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3076_a_4401]
-
de boli nervoase din Viena. Scena e de un umor atașant, căci omul se recomandă cinstit, ca lucrător al Securității comuniste, ceea ce, evident, îi face pe medici să-l diagnosticheze fără vreo ezitare. Dar rețeaua e mai întinsă. Chiar și infirmiera institutului (care va apărea, asemenea unei Irene Adler idilice, sub o sumă întreagă de deghizamente) e o membră a Serviciului VII din fosta Direcție a III-a. Jocurile se succed, de-acum înainte, fabulos. Cele mai multe din capitolele Vieților paralele sunt
Visuri trecute, uscate flori (I) by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4093_a_5418]
-
discuție cu Mira-Mică și cu ginerele. O supărase îndrăzneala fiică-sii, care îi aducea la cunoștiință că ea și soțul ei hotărâseră ca Marieta să meargă la Galați, să îngrijească de cuscră-sa, imobilizată la pat de ani buni, deoarece infirmiera îi anunțase că pleacă, având și ea o vârstă înaintată. Marietei, la început, nu-i venise să creadă cele auzite. După refuzul categoric, se dusese la ea în cameră. Nu apucase nici să se dumirească bine în privința sănătății mintale a
CAPITOLUL 11 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1843 din 17 ianuarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373746_a_375075]
-
om măcinat de durere, un suflet sleit, umblând prin lume într-o carcasă de carne. Îmi voi trăi viața într-un pat cu așternuturi jegoase și gri, deschizând gura să primesc lingurița cu piure scârbos de morcov, mânuită de o infirmieră. O să vorbesc singură, o să fac pe mine și-o să fiu spălată cu dușul de aceeași infirmieră nervoasă. O să stau ore în șir, în câte-un fotoliu, uitându-mă în gol și legănându-mi corpul descărnat. O să-mi pun perna-n
Într-un tren din România by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19127_a_20452]
-
voi trăi viața într-un pat cu așternuturi jegoase și gri, deschizând gura să primesc lingurița cu piure scârbos de morcov, mânuită de o infirmieră. O să vorbesc singură, o să fac pe mine și-o să fiu spălată cu dușul de aceeași infirmieră nervoasă. O să stau ore în șir, în câte-un fotoliu, uitându-mă în gol și legănându-mi corpul descărnat. O să-mi pun perna-n cap și o să mă zbat, strigând “Lasă-mă!”, când o să mă viziteze Dan și-o să încerce
Într-un tren din România by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19127_a_20452]
-
textile 25 consilier juridic 1 consilier marketing 2 contabil 1 croitor-ștanțator încălțăminte 3 cusător piese piele 20 dulgher (exclusiv restaurator) 2 electrician auto 1 electrician întreținere-reparații 3 electrician rețele electrice 4 femeie de serviciu 4 frezor universal 5 încărcător-descărcător 3 infirmieră 1 inginer mecanic 4 inginer topograf 1 instalator apă-canal 8 instalator ventilare apă 8 laborant determinări fizico-mecanice 1 lăcătuș mecanic 15 lăcătuș montator 5 maistru instalații construcții 3 maistru lăcătuș mecanic 1 maistru lăcătuș construcții metalice 1 maistru prelucrări mecanice
Agenda2005-44-05-bursa muncii () [Corola-journal/Journalistic/284349_a_285678]
-
deosebite, dar și tristețea de a se simți abandonați, care-i face pe cei doi să devină cei mai buni prieteni. La sugestia lui Ștefan Iordache și cu acordul lui Elkin, regizorul operează o... grațioasă schimbare în text: infirmierul devine infirmieră, rol jucat cu discreție și finețe de Dana Dembinski Medeleanu. Spectacolul se va juca pe scena Teatrului Național Timișoara în 7 și 8 martie, de la ora 19. Biletele au prețuri de 250 000 de lei și 200 000 de lei
Agenda2005-09-05-cultura () [Corola-journal/Journalistic/283423_a_284752]
-
confirmată de Consiliul Constituțional. l Vaticanul a inițiat beatificarea Papei Ioan Paul II, invitând la depunerea de mărturii despre virtuțile celui propus spre sanctificare. l Curtea Supremă din Tripoli, care urma să confirme sentința de condamnare la moarte a cinci infirmiere bulgare și a unui medic palestinian, sau să dispună rejudecarea cazului, a amânat procesul pentru data de 15 noiembrie. Miercuri, 1 iunie l Președintele Traian Băsescu a deschis forumul economic româno-japonez, subliniind faptul că Japonia este unul dintre cei mai
Agenda2005-23-05-saptamana () [Corola-journal/Journalistic/283779_a_285108]
-
care nu avusese habar până atunci, apoi repartizarea la salon. Însoțită de o asistentă, găsise repede salonul. Pe toată lungimea salonului, un șir de paturi. Un singur pat liber. Lângă perete, pe o targă era întinsă o bătrânică. La indicația infirmierei, Sonia își pusese geanta lângă pat și se așezase cu grijă pe marginea lui. Cearceafurile nu păreau încă schimbate. O întrebase pe asistentă dacă i se poate da altă lenjerie. Răspunzându-i afirmativ, aceasta părăsi salonul asigurând-o că va
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
pusese geanta lângă pat și se așezase cu grijă pe marginea lui. Cearceafurile nu păreau încă schimbate. O întrebase pe asistentă dacă i se poate da altă lenjerie. Răspunzându-i afirmativ, aceasta părăsi salonul asigurând-o că va veni o infirmieră care se va ocupa de tot ce trebuie. În salon, discuțiile întrerupte la venirea sa se reînnodau anemic. Cineva desfăcuse o portocală și îi întinsese o bucată și bătrînei de la perete. Aceasta o luase în mână mulțumind cu glas firav
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
că uiți de mine mai târziu, că... știi tu, nu?”. „ Cum o să uit, doamnă, vai de mine, se poate?” îi replicase aceasta din urmă într-un limbaj codificat, în parte doar de ele înțeles. Cea cu voce de sergent era infirmiera. Cu lenjeria împăturită pe mână, acoperise cu statura ei masiva intrarea în salon și în timp ce vorbea, iscodea cu ochii ei neastâmpărați ca două veverițe pacienta nou venită. Apoi se îndreptase cu o mișcare autoritară către ea: „ hai, ne dăm jos
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
iscodea cu ochii ei neastâmpărați ca două veverițe pacienta nou venită. Apoi se îndreptase cu o mișcare autoritară către ea: „ hai, ne dăm jos din pat să-l schimbăm”. Fără niciun cuvânt, Sonia se dăduse jos din pat, așteptând ca infirmiera să schimbe lejeria. Apoi îi întinsese conform regulilor nescrise, bancnota pentru serviciul făcut și se așezase din nou pe pat. Ochii albaștri ai infirmierei continuau să o fixeze cu atenție; parcă ar fi vrut să mai spună ceva. Însă Sonia
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
din pat să-l schimbăm”. Fără niciun cuvânt, Sonia se dăduse jos din pat, așteptând ca infirmiera să schimbe lejeria. Apoi îi întinsese conform regulilor nescrise, bancnota pentru serviciul făcut și se așezase din nou pe pat. Ochii albaștri ai infirmierei continuau să o fixeze cu atenție; parcă ar fi vrut să mai spună ceva. Însă Sonia o ignoră și aceasta părând să renunțe cu greu la ceva, se întoarse și părăsi salonul, nu înainte de a-i arunca peste umăr vânzătoarei
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
pe pervazul ferestrei, păturile erau netezite în grabă. „Parcă ar fi niște școlari aștepând venirea inspecției” - gândise Sonia pe jumătate amuzată, pe jumătate iritată. Era totuși curioasă să vadă și ea persoana care stârnise atâta rumoare. Parcă adusă de vânt, infirmiera cu statură și voce de sergent major intrase în salon cu mopul în mână și se apucase să șteargă în grabă printre paturi. „Stai culcată!” - îi ordonă ea Soniei care stătea așezată, sprijinindu-se de perne. „ Și dacă nu, ce-
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
mână și se apucase să șteargă în grabă printre paturi. „Stai culcată!” - îi ordonă ea Soniei care stătea așezată, sprijinindu-se de perne. „ Și dacă nu, ce-ai să faci?” - se trezi răspunzându-i cu iritare aceasta. Surprinsă de ton, infirmiera îi aruncă o privire oțelită răspunzând: „ da’ știi că mă enervezi?” - și mopul ei descrise un semicerc cuprinzător. Glasul Soniei căpătase accente metalice. Răspunse rar. „Da... șiiii???”. Pe fața infirmierei se lățise repede un zâmbet încleiat, pe jumătate nedumerit și
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
se trezi răspunzându-i cu iritare aceasta. Surprinsă de ton, infirmiera îi aruncă o privire oțelită răspunzând: „ da’ știi că mă enervezi?” - și mopul ei descrise un semicerc cuprinzător. Glasul Soniei căpătase accente metalice. Răspunse rar. „Da... șiiii???”. Pe fața infirmierei se lățise repede un zâmbet încleiat, pe jumătate nedumerit și ca și cum nici n-ar fi vorbit până atunci cu Sonia spuse: „...Ei gaaata... am terminat! și luându-și mopul, părăsi salonul. Se auzea rumoare și curios, râsete în salonul învecinat
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
oftase: „da’ tare mă mai doare maică... și așa aș vrea să mă întorc acasă la mine...”. Nimeni nu mai spuse nimic. Din salonul alăturat se auzeau râsete. Cineva spunea glume. Era deja ora mesei de prânz și o altă infirmieră trecea pe la fiecare salon să cheme pacientele la masă. Sonia se îndreptase și ea spre sala de mese. Își luase farfuria cu supă de roșii și se așezase singură la o masă, aruncând din când în când câte o privire
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
o targă cu roți ce trepida în mers, era purtat de-a lungul unui coridor. Pereții alburii se trăgeau cu rapiditate de-a-ndăratelea. O cotitură spre stânga a coridoridorului și targa se opri în fața unei uși de salon. Din spate, o infirmieră bondoacă și durdulie, se precipită să deschidă ușa, apoi împinse înăuntru targa. Două paturi goale în așteptare, un stativ pentru perfuzii, lângă peretele din față, încă o ușă. Lumina ca un văl cenușiu, acoperea camera. Sonia făcu un efort și
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
braț se legănă alunecând în jos. Bluza ei de pijama, era pusă pe deasupra păturii. I se păruse curios, pentru că până atunci, avusese impresia că este îmbrăcată. Se uită. Peste piept, ca o platoșă groasă, avea un bandaj gros. Privi spre infirmieră încercând să-i prindă privirea, pentru a obține un răspuns la întrebarea pe care nu avea curaj să o rostească, dar aceasta era prea absorbită de manevrele pe care le făcea pentru a apropia targa de pat. După câteva manevre
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
bac, părând mulțumită de rezultat, ridică privirea spre Sonia. - Gata, ne așezăm în pat - i se auzi vocea în timp ce se îndrepta spre ea ca să o ajute să coboare de pe targă. Sonia remarcă cu o strâmbătură interioară acel „ne” în vorbele infirmierei. „Bine că nu a început și cu diminutivele; mânuță, picioruș...”. Cât de mult detesta stilul acesta de exprimare care sub aparența unei bunăvoințe excesive, nu era decât o subtilă metodă - precum cea a Dalilei - de a lua toată puterea. Era
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
cea a Dalilei - de a lua toată puterea. Era ușor iritată, dar încă prea amețită de anestezic pentru a mai putea comenta ceva și probabil că nici n-ar fi avut cu cine, conchise ea, aruncându-i o privire scurtă infirmierei. Abia așezată în patul în care îi părea că se pierde, Sonia își privi brațul în vena căruia se scurgea prin tubul de plastic soluția perfuzată, apoi inspectă încă o dată camera aceea goală, semiluminată și rece, care îi amintea de
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
scurgea prin tubul de plastic soluția perfuzată, apoi inspectă încă o dată camera aceea goală, semiluminată și rece, care îi amintea de o sală de morgă și se hotărî pe loc; nu voia să rămână singură acolo. Așa că întinzându-i întâi infirmierei banii păstrați în buzunarul pijamalei tocmai pentru aceasta situație, îi ceru să o ajute să ajungă la toaletă. Ceea ce aceasta și făcu; întâi o ajută să coboare din patul în care abia se instalase, apoi împingând stativul cu perfuzia, mersese
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
primul gând al Soniei, în timp ce privea cu furie crescândă stativul blocat în ușa pe care și-o dorea închisă. Strânse din dinți. Nu, nu avea să rămână acolo singură, prizonieră a unui stativ. Și regăsindu-și tonul imperativ, îi ceru infirmierei să scoată punga de perfuzie de pe stativ, pentru că ea voia să se întoarcă în salonul ei. Oarecum uimită de situația atipică, aceasta protestă slab:”după anestezie, pacientul trebuie ...să-și revină...”. Sonia refuză. Până la urmă, infirmiera acceptă întoarcerea Soniei în
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
tonul imperativ, îi ceru infirmierei să scoată punga de perfuzie de pe stativ, pentru că ea voia să se întoarcă în salonul ei. Oarecum uimită de situația atipică, aceasta protestă slab:”după anestezie, pacientul trebuie ...să-și revină...”. Sonia refuză. Până la urmă, infirmiera acceptă întoarcerea Soniei în salon, dar cu stativul pe care - „dacă asta dorea și credea că este în stare” - n-avea decat să și-l împingă până acolo. Fără alte cuvinte în plus, Sonia își luă stativul pe roți și
REFLEXII de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2078 din 08 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383837_a_385166]
-
bazaconii, mă uimea tonul: se voia ferm și autoritar, și nu era decât Împleticit și rugător. Îi cerea Încuviințarea, se străduia s-o convingă, era limpede. Nu Înțelegeam de ce: după vorbă, după port, Eva nu părea altceva decât o simplă infirmieră, asistentă șefă, În cel mai fericit caz. De unde până unde atunci atitudinea prevenitoare, grijulie, ca să nu spun direct temătoare a profesorului? - Știți foarte bine că n-aveți voie să faceți eforturi În perioada aceasta, sunteți slăbit... - Da de unde!!? Mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]