308 matches
-
rugat lui Dumnezeu: "Dă, Doamne, să n-am niciodată talentul lui Shakespeare, căci bănuiesc cam ce se ascunde în spatele lui".47 Ce altceva să ascundă interogațiile stănesciene decât nebunia creativă, poate cea mai tragică formă a cunoașterii umane, și acele insondabile suferințe, pe care Marsilio Ficino le traducea ca pe feluri de furie pe care Dumnezeu ni le inspiră înălțându-l pe om deasupra omului: și îl transformă în Dumnezeu 48. Învăluit fiind de Eros, poetul se zbate în toată viața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o eliberare: El ar răcni ca leii dar vai! Nu poate plânge 291. Plânsul este prin definiție apanaj al eliberării omului de durerea lăuntrică; când i se ia și această ultimă șansă, omul e damnat să poarte crucea durerii sale insondabile De-atunci el haina morții și-a îmbrăcat viața 292, ori să fie sortit pieirii Pân ce-un fior de moarte îl prinde 293. După stingere, vor plânge chiar elementele naturii, care intră în rezonanță și ele cu moartea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
o făcea și întru nostalgia hainei de har pe care o pierduse. Se poate afirma, în consecință, că antropologia răsăriteană nu este una a căutării esenței umane, cât a hermeneuticii înfățișărilor,; a hainelor omului. Omul este privit ca un abis insondabil, în măsura în care este chipul lui Dumnepeu, singura cale de a te apropia de sondarea acestei adâncimi fiind înțelegerea semnelor pe care suprafața abisului o pune în raza privirii. Însă un alt aspect al acestei interpretări a naturii secunde pe care omul
Dan CHIŢOIU by Repere în filosofia bizantină () [Corola-publishinghouse/Science/91598_a_92852]
-
atunci am aflat cum toată lumea știa cu siguranță, de la o rudă, de la un martor ocular ("care mi-a povestit mie, înțelegi?") cum evreii din Târgu Cucului semnalizau cu lanterne avioanelor sovietice să bombardeze Iașul. Atunci am aflat despre problema cosmică, insondabilă, născătoare de controverse acerbe, asupra numărului exact al morților. Comunicatul oficial al lui Antonescu vorbea de o "bagatelă" de 500 de victime. Istoriografia naționalist-comunistă din timpul lui Ceaușescu vorbea, scrâșnit, de vreo două-trei mii de victime. Istoriografia românească admite azi
[Corola-publishinghouse/Science/84960_a_85745]
-
acestuia la revista ieșeană, deoarece, în numerele 10-12 din 1915 și 1-3 din 1916, el a publicat acel interesant studiu, pe care l-a intitulat Excursii de popularizare în domeniul electrotehnicei . Găsim acolo remarcabila sa afirmație : « Universul este un ocean insondabil de electricitate ». Dar ne interesează mai mult un alt studiu al său, referitor la rețeaua electrică a orașului Iași între 1899-1908, care dovedește că, încă din acele vremuri, se adoptase pentru capitala Moldovei soluția foarte modernă a “ rețelei strâns-buclată “, atât
ACULTATEA DE ELECTROTEHNICĂ IEŞEANĂ ÎN ANII CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. In: PE SUIŞUL UNUI VEAC by Alexandru Poeată () [Corola-publishinghouse/Memoirs/420_a_1056]
-
ființă inaccesibilă pentru om. Omul nu poate să cunoască în sine această transcendență și de aceea sacrul în sine, sacrul divin, nu poate fi definit, nu poate fi exprimat prin concepte rationale. Din acest punct de vedere, este o falie insondabilă între Dumnezeu și om, putânduse spune că ceea ce-l separă pe om de Dumnezeu este tocmai caracterul profan al lumii în care este închisă existența umană și care nu posedă în sine nici un principiu autonom de sfințenie. De aici putem
Semnificaţiile conceptului de sacru din perspectivă interdisciplinară. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Violeta Stanciu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1352]
-
eu care n-am cunoscut decât războiul mizerabil, lipsit de brio și de glorie, al pifanului cu bocancii în praf și noroi! Cu ce ochi de infinită admirație îi priveam eu pe acei supraoameni care evoluau singuri acolo sus, la insondabile înălțimi!... Dar m-am lăsat totuși ispitit de minunata poveste pe care ne-o scrie aici Daniel Focșa. Se citește pe nerăsuflate, ca un roman. Fiindcă e chiar un roman. Că Vizanty nu e numai un as al aviației noastre
Dan Vizanty. Destinul unui pilot de vânătoare by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/1389_a_2631]
-
precum marea țărmurile : retrăgîndu-se. Nu este vorba despre o mișcare limitativă, prin care Dumnezeu se strînge puțin ca să facă loc și operei sale. Contracția înseamnă aici efectiv concentrare: Dumnezeu se cufundă în propriul lui abis, se retrage în misterul lui insondabil, în infinitul lui, dezgolind în urma sa fîșia marginală a lumii. Contracția divină (țimțum) din Cabala, kenoza christică, cele șaptezeci de mii de văluri de lumină și întuneric pe care Allah le pune între sine și creație pentru a nu o
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
omul. Actul creator este un act al voinței divine, al libertății divine de alegere. Or, gîndindu-și propria libertate prin imitatio Dei, omul ia în primul rînd ca referință actul care l-a zămislit, libertatea Creatorului, nu infinitatea interioară, absolută și insondabilă, a lui Dumnezeu în misterul său ultim. în arhitectura tradițională a ființei umane, voința ocupă totuși un loc secund, de mijloc între intelect și rațiune, pe de o parte, și facultățile sensibile și de acțiune, pe de alta. Or, fiind
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
atotcuprinzător al transcendenței și imposibilul ei exterior. Pentru a da seamă de acest paradoxal exterior, gîndirea greacă, cea creștină, cea ebraică au tematizat, într-un fel sau altul, creația pornind de la o mișcare de retragere a divinului către abisul lui insondabil. în chiar interiorul lui, absolutul lasă astfel spațiu pentru un altceva, dă suport arhetipal pentru realitatea relativă a alterității, a creației, a lumii. în dialogul platonician care îi poartă numele, Parmenide începe prin a considera în mod absolut Unul absolut
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
un mod de a fi al voinței omenești, atât de larg încât creațiile noastre pot să iasă idoli sau lucruri după asemănarea demonică. În realitate, nu există concepție filosofică sau religioasă care să acorde omului o mai adâncă și mai insondabilă libertate ca ortodoxia. Am schițat în capitolul precedent liniile doctrinale cum reies din Noul Testament, în legătură cu problema culturii. O cultură, să-i zicem indiferentă din punct de vedere creștin, este expresia libertății haotizate de păcat. O cultură creștină e posibilă când
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
numim inspirație supranaturală se leagă de prezența harică a lui Dumnezeu în suflet. Știm de asemenea că nu există numai aceste două moduri de a lucra, ci multe alte feluri și chipuri. înțelepciunea lui Dumnezeu e inepuizabilă și adâncul ei insondabil pentru mintea omenească. E un mister nepătruns în ce constă deosebirea esențială dintre inspirația naturală și cea supranaturală, deosebire din care se naște un sublim artistic, incontestabil altul decât sublimul mistic. Întrebările ridicate de Charles Du Bos țintesc către acest
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
două dimensiuni extreme ale veșniciei. în epopeea și în tragedia greacă și în general în arta antică, valul existenței se repercutează pe planuri felurite până când, în cele din urmă, se izbește de marginea de sus a Destinului, a tainicei și insondabilei Moira, care încinge laolaltă pe oameni și pe zei, pe muritori și pe nemuritori. În cercul acesta misterios, distingem trei planuri deosebite ale aceleiași viziuni artistice: la mijloc e planul terestru al oamenilor în carne și oase; dedesubt e planul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Timpului! Iar alteori olimpienii sunt înfățișați ca progenituri ai principiului acvatic Okeanos. Ei există, prin urmare, în timp, iar în ce privește viitorul lor e o incertitudine cețoasă, fiindcă zeii toți ca și muritorii nu sunt stăpâni pe soarta lor, ci supuși insondabilei Moira, puterea misterioasă care înfășoară Olimpul, pământul celor vii și subpământul morților. Suntem ispitiți să credem că această idee a destinului atotputernic peste zei și peste oameni nu e simbolul necesității naturale, cum o interpretează raționalismul, ci al adevăratului Dumnezeu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
revelate, în timp ce teologia apofatică mărturisește neputința cunoașterii religioase, fixând o limită riguroasă prin chiar utilizarea noțiunilor de infinit și nenăscut. Astfel, în jurul abisului intradivin există un cerc de tăcere. Nu este vorba de o imposibilitate logică, umană, ci de profunzimea insondabilă a ființei dumnezeiești; întunericul inerent credinței protejează taina de nepătruns a proximității lui Dumnezeu. Teoria palamită este elocventă în privința decelării cu acuitate a misticii ortodoxe. Este mistica paradoxală a întunericului dumnezeiesc, rază a luminii sale. De la stadiul cunoașterii umane, Sfântul
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
esenței lucrurilor ca ființe create faptul că cunoașterea lor nu poate fi epuizată de un intelect finit, deoarece cauza acestei abilitări de a cunoaște (luminozitatea, vizibilitatea) are în același timp cu necesitate drept efect aceea de a face aceste lucruri insondabile". Dacă așa stau lucrurile, atunci tomismul Sf. Toma este poate mai aproape de gândirea Capadocienilor decât de tomismul eclectic al teologiilor secolului al XVII-lea. 5 Pr. Rafail Noica, Cultura Duhului, Alba-Iulia, Editura Reîntregirea, 2002, pp. 28-29: Unde duce cultura cuvântului
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
tr?i, artistul (�n spe??, arhi-tectul) �?i formeaz? relativ aceea?i cultur? de specialitate. �nc�ț, diferen?ierile stilistice ?în �n prezent mai pu?în de impactul tradi?iei din care se ive?te artistul ?i mai mult de factorii insondabili ai psihologiei individuale, care adesea decid op?iunile �n materie de orientare stilistic?. * * * �n aceste condi?îi, este firesc s? ne �ntreb?m cum se situeaz? realiz?rile arhitecturii rom�ne?ți �n raport cu acest concept de �arhitectur? european
Arhitectura în Europa: din Evul Mediu pînă în secolul al XX-lea by Gilbert Luigi () [Corola-publishinghouse/Science/892_a_2400]
-
cu ceea ce se află deasupra, generând împreună miracolului Unului"72. Pentru autorul Jocului secund, "cauza eficientă" a operei este "eul pur", actul de percepție, prin care gândirea se vede, de fapt, pe șine, în propria-i lumină. Din acest abis insondabil, spune Valéry, în jurul acestei: "Ființe fără chip, fără origine, la care se raportează orice tentativă de a construi un cosmos"73, care este gândirea pentru ea însăși, atunci când el, poetul, este atent, se ivește pe neașteptate formă seminala, din care
Gândul din gând: Edgar Poe și Ion Barbu by Remus Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
precum marea țărmurile : retrăgîndu-se. Nu este vorba despre o mișcare limitativă, prin care Dumnezeu se strînge puțin ca să facă loc și operei sale. Contracția înseamnă aici efectiv concentrare: Dumnezeu se cufundă în propriul lui abis, se retrage în misterul lui insondabil, în infinitul lui, dezgolind în urma sa fîșia marginală a lumii. Contracția divină (țimțum) din Cabala, kenoza christică, cele șaptezeci de mii de văluri de lumină și întuneric pe care Allah le pune între sine și creație pentru a nu o
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
omul. Actul creator este un act al voinței divine, al libertății divine de alegere. Or, gîndindu-și propria libertate prin imitatio Dei, omul ia în primul rînd ca referință actul care l-a zămislit, libertatea Creatorului, nu infinitatea interioară, absolută și insondabilă, a lui Dumnezeu în misterul său ultim. în arhitectura tradițională a ființei umane, voința ocupă totuși un loc secund, de mijloc între intelect și rațiune, pe de o parte, și facultățile sensibile și de acțiune, pe de alta. Or, fiind
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
atotcuprinzător al transcendenței și imposibilul ei exterior. Pentru a da seamă de acest paradoxal exterior, gîndirea greacă, cea creștină, cea ebraică au tematizat, într-un fel sau altul, creația pornind de la o mișcare de retragere a divinului către abisul lui insondabil. în chiar interiorul lui, absolutul lasă astfel spațiu pentru un altceva, dă suport arhetipal pentru realitatea relativă a alterității, a creației, a lumii. în dialogul platonician care îi poartă numele, Parmenide începe prin a considera în mod absolut Unul absolut
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
expulzează sau înghite? Este cititul o formă de a spune sau o formă de a asculta? O formă de a te elibera sau o formă de a te înrobi? Să presupunem că există cititori a căror iraționalitate doarme acoperită de insondabile straturi protectoare. Este indiscutabil că distanța dintre magma iraționalității și conștient îl izolează pentru o vreme pe cel din urmă. Ori arta poate trezi vulcanul. Sulfurile se pot urca la suprafață prin sforile artei, ale literaturii în speță. Trezirea este
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
încă nu este, spre viitorul unui înainte neanticipabil, ci un demers prospectiv prin care avem acces la o realitate ce ne este contemporană: un înainte care vine de departe, dar nu din spațiul nedefinibil al unei depărtări ori din adâncurile insondabile ale timpului. Este imemorialul pe care îl purtăm în noi, ca semn arătător al unui sălaș lăuntric, al părții neștiute din noi. Într-un fel suntem după ceea ce ne definește în miezul intimității noastre, dar nu suntem decât ca urmare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
de văzut, de întrezărit în pre-realul neînchegat al întemeierii, al lumii poetale care ni se dă din nimicul încă posibil? Nu este aceasta tocmai donația inversă, vederea obliterată, ștearsă, a ceea ce nu se dă vederii, nu apare decât în adâncul insondabil al inimaginabilului? Căci "înainte ca văzul care vede totul să vadă/ se întâmplă această aventură-n eter"40. Iar ceea ce se întâmplă nu se vede dar este, chemarea veșnică a ființei, a ceea ce vine, ad-vine în chemarea unei necurmate aventuri
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
prezintă, survine în întâmpinarea privirii. În esența ei, arătarea este adresare, desemnare și destinare, donație și semnificare. Semnul religios e întotdeauna arătător, adică purtător al unui mesaj de dincolo de el, și păstrător al unui sens transcendent. El e arătare a insondabilului, a infinitului incomprehensibil și nefigurabil. Dar în ceea ce se arată se revelează imaginea către care trimite 67. De aceea, radicalitatea și exigența cuvântului religios nu se propun în primul rând ca noutate, ci ca alteritate; am spune că el este
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]