269 matches
-
asumă faptul că funcția organizării economice este realizarea eficienței prin economisirea costurilor tranzacționale. El asociază, la nivel teoretic, tipuri de tranzacții cu structuri de guvernare (instituții), apoi urmărește suprapunerea dintre modelul teoretic și realitatea empirică a organizării economice. Continuator al instituționalismului clasic, Williamson consideră tranzacția drept unitatea primară de analiză. Factorii de mediu și, În special, factorii umani (raționalitatea limitată și oportunismul) determină existența costurilor tranzacționale. Variația acestor costuri, de la o tranzacție la alta, este explicată de către unul din factorii de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
la Început au fost piețele” cum greșit afirma Williamson). Ulterior, North a lărgit analiza Întrebându-se mai degrabă cum au apărut instituțiile (piețe și organizații) răspunzătoare de succesul economic al Occidentului. Dacă avem În vedere impactul, mai degrabă limitat, al instituționalismului economic clasic al lui Th. Veblen și J.R. Commons, putem spune că terenul pe care instituțiile l-au câștigat În economie se datorează În mare parte teoriei organizaționale; domeniul organizațiilor s-a dovedit a fi cel mai vulnerabil pentru teoria
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ceea ce l-a determinat pe sociologul Fligstein (2001) să vorbească de conturarea unei arhitecturi a piețelor. Piața concurențială „clasică” consideră schimburile economice impersonale, discrete, ghidate exclusiv de un calcul utilitarist și Într-o permanentă dinamică a cererii și ofertei. Atât instituționalismul lui Williamson, cât și studiile cele mai elaborate ale lui North sau instituționalismul sociologic, dar și sociologia economică a lui Granovetter Își propun să explice o problemă la care căută răspuns atât la nivelul teoriilor instituționaliste cât și În teoriile
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
arhitecturi a piețelor. Piața concurențială „clasică” consideră schimburile economice impersonale, discrete, ghidate exclusiv de un calcul utilitarist și Într-o permanentă dinamică a cererii și ofertei. Atât instituționalismul lui Williamson, cât și studiile cele mai elaborate ale lui North sau instituționalismul sociologic, dar și sociologia economică a lui Granovetter Își propun să explice o problemă la care căută răspuns atât la nivelul teoriilor instituționaliste cât și În teoriile ce țin de sociologia economică recentă. Această preocupare constă În eludarea cauzelor și
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
pentru sociologia economică (reprezentată, printre alții de Granovetter sau Fligstein), dar și pentru neo-instituționalism, atât În varianta lui economică, cât și sociologică. Dacă sociologia economică accentuează mai mult rolul rețelelor de relații sociale și al capitalului social În producerea cooperării, instituționalismul consideră că ordinea socială ce instituite relații de cooperare non-conflictuale este produsă de modul În care instituțiile structurează și constrâng acțiunea prin recompense și sancțiuni, dar și prin inculcarea anumitor modele mentale (ideologii). Acest ultim mecanism este Împărtășit și de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
În condițiile de control și eliberare ale instituțiilor. Astfel de acțiuni individuale sunt transacțiuni (trans-actions) ce au conținut social, nefiind doar comportamente individuale sau schimburi de mărfuri. Commons a anticipat ceea ce mai târziu a devenit punctul de focalizare a noului instituționalism, tranzacția ca unitate primară de analiză, dar nu și metodologia economiei costurilor tranzacționale. Instituția, introdusă În modelele teoretice ulterioare ale costurilor tranzacționale ca variabilă fie dependentă, fie independentă, rămâne la un nivel de generalitate ridicat În lucrările lui Commons, fără
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
ajunge să caracterizeze la un moment dat societatea, nu poate fi explicată În cadrul modelului neoclasic al echilibrului economic, ci este o funcție a gradului de incertitudine și impredictibilitate a mediului. Pe de altă parte, o concepție avându-și originea În cadrul instituționalismului economic, consideră organizațiile doar ca agregare a unei coaliții bazată pe simple relații contractuale (nexus of contracts), aidoma celor Întâlnite pe piață (March și Simon 1958; Jensen și Meckling 1976; Demsetz 1997). Această abordare ne conduce către studierea relațiilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
de la iminența falimentului. Pe linia economiei instituționale reprezentată de Thorstein Veblen și John Commons, curentul managerialist a fost conturat cu precădere În lucrarea deosebit de influentă a lui Adolf Berle și Gardiner Means, The Modern Corporation and Private Property (1932). Atât instituționalismul, cât și managerialismul au contrazis principiile economiei clasice și neoclasice În privința corporațiilor. Adam Smith de exemplu, În baza principiilor economice clasice, avertiza să nu se permită managerilor să exercite controlul și să asume responsabilitatea În locul proprietarilor companiei deoarece aceasta ar
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
având implicații normative și etice, iar cooperarea este un fenomen social având determinări culturale și istorice, nu doar economice. Prin aceasta, ne apropiem de cel de-al cincilea capitol În care ne propunem o analiză specific instituțională a cooperării social-economice. Instituționalismul ne depărtează Încet dar sigur de concepția acțională, intențională În privința actorului, identificându-l pe acesta cu interpretul care joacă Într-unul din scenariile social asumate. Cooperarea devine astfel o piesă pusă În scenă prin intermediul concepțiilor dominante ale societății. Suntem pe
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
definite cultural” (Scott, 1992:163). În continuare vom prezenta un model de emergență a unor Înțelegeri comune ale câmpului organizațional, de dezvoltare a unor reprezentări și concepții Împărtășite de către actori, odată cu stabilizarea relațiilor din interiorul câmpului. 1. Instituirea mediilor organizaționale Instituționalismul clasic În economie a modificat asumpția economiei neoclasice conform căreia agenții economici dețin informație completă și a arătat că actorii operează cu reprezentări ale mediului În deciziile pe care le adoptă. Aceste reprezentări sunt determinate de capacitatea cognitivă a indivizilor
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și conflictele fac parte din peisajul internațional, indiferent de perioada istorică sau actorii implicați. Ideea că relațiile internaționale sunt caracterizate de conflicte este de regulă asociată curentelor realiste 1. Totuși, și abordările mai puțin pesimiste, ca, de pildă, neoliberalismul și instituționalismul, acceptă faptul că, deși nu sunt dezirabile, crizele și conflictele apar frecvent În interacțiunea internațională (Keohane și Nye, 1971; Keohane, 2002). Chiar și În discuțiile privind natura și caracteristicile unei posibile păci democratice 2, crizele nu sunt excluse (Russett, 1993
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
formal de formulare de politici la nivel UE. Principalii actori sunt Consiliul de Miniștri și COREPER, iar raționalitatea din spatele acestor decizii este politică sau administrativă, cea politică fiind dominantă. Deciziile luate la acest nivel sunt explicate cel mai bine prin intermediul instituționalismului. Conform analizei instituționale, rezultatele procesului politic sunt determinate de alegerile făcute de actori, În condițiile unor constrângeri instituționale din cauza cărora unele alegeri sunt nefezabile. În contextul procesului decizional european, analiza instituțională se axează pe efectul pe care Îl au instituțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
programe și politici la nivel mondial, rețelele de advocacy, mișcările transnaționale etc.? Modalitățile de transfer de politici, de bune practici, de modele instituționale se pot face numai prin intermediul instituțiilor internaționale interguvernamentale tradiționale? Bazându-mă, În această lucrare, pe teoriile noului instituționalism, conceptul de instituție internațională este lărgit, cuprinzând nu numai organizațiile internaționale tradiționale (precum Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare În Europa, Uniunea Europeană, Organizația Națiunilor Unite), dar și alte tipuri de actori instituționali la nivel internațional (precum organizațiile internaționale non-guvernamentale
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
Scott. Privitor la științele economice, sunt prezentate pe scurt concepțiile a trei economiști instituționali influenți: Thorstein Veblen, John Commons și Westley Mitchell, a căror gândire apare ca o reacție la principiile simplificatoare ale neoclasicismul în economie. În științele politice, începuturile instituționalismului se află sub semnul analizelor din sfera dreptului constituțional și a filosofiei morale. În sociologie, concepțiile instituționale de început beneficiază de un spațiu de prezentare ceva mai generos, fiind construite patru grupări teroretice: a) H.Spencer și W.G. Sumner
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
științe politice și sociologie) fundamentele teoriei neoinstituționale. În economie sunt trasate cadrele conceptuale ale teoriilor costurilor tranzacției (O. Williamson, D. North), inițiate de R. Coase, și ale teoriilor evoluționiste (S. Winter și R. Nelson). În științele politice sunt prezentate perspectivele instituționalismului istoric și ale teoriilor alegerii raționale. În ceea ce privește sociologia, abordarea pornește de la fundamentele sau liniile teoretice pe baza cărora se construiesc analizele neoinstituționale: teoriile cognitive inițate de concepția lui H. Simon, teoriile fenomenologice și culturale inspirate de concepțiile lui C. Geertz
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
volum, este deosebit de actual și de complet, trimițând pe oricine este interesat și suficient avizat la o mare varietate de studii și cercetări reprezentative. Sunt oferite chiar noi posibilități și direcții posibile de cercetare, pornind în special de la paradigmele noului instituționalism în sociologie. Consider că această lucrare constituie pentru cercetărorul interesat de relația dintre instituții și organizații un ghid și un instrument util, în principal sub aspectul unei excelente sistematizări, completate de o prezentare sintetică a unui mare număr de studii
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
ar putea explica prin temerea ultimelor două față de consolidarea hegemoniei americane în sistem o explicație așadar structurală, a cărei sursă se află la al treilea nivel de analiză. În sfârșit, variabila instituționalizarea sistemului internațional este considerată (în special de către adepții instituționalismului neoliberal) ca exercitând un impact major asupra relațiilor internaționale. Opus neorealiștilor, care consideră că statele rămân principalii actori ai sistemului, iar instituțiile ar fi cel mult o variabilă dependentă, o expresie a intereselor statelor, autorii aparținând acestui curent atribuie o
RELATII INTERNATIONALE by IONUŢ APAHIDEANU () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1508]
-
evenimentele sistemice și comportamentul politic extern al unor state individuale. Versiunea realistă structurală (neorealismul) operează strict la nivelul sistemic, considerând că structura anarhică a sistemului constrânge statele la aplicarea principiului autoajutorării și la formarea de balanțe de putere. Opus neorealismului, instituționalismul neoliberal operează tot la nivel sistemic, însă își orientează observația nu doar asupra statelor, ci și (sau poate mai ales) asupra instituțiilor internaționale ca variabilă independentă modelând comportamentele statelor, indiferent de puterea lor, și relațiile internaționale în general. În afara celor
RELATII INTERNATIONALE by IONUŢ APAHIDEANU () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1508]
-
Domenii de interes: economia com portamentală, teoria alegerii sociale, filosofia politică și experimentele în științele sociale. MIRELA VLĂSCEANU este doctorandă în științe politice în cadrul SNSPA și absolventă a masteratului de Teorie și Analiză Politică (SNSPA). Domenii de interes: analiza instituțională, instituționalismul și politicile pentru învățământul superior, în special politicile de finanțare și de stimulare a performanței cercetării.
Competenţa politică în România () [Corola-publishinghouse/Science/796_a_1564]