471 matches
-
interdependente. Extrovertitul, dimpotrivă, este expansiv relațional, se bucură să întîlnească oameni necunoscuți și promovează valorile independente. Asemenea descrieri realizate în urma validării chestionarului specific creează condițiile pentru testarea viitoare a unei relații subliniate deja: introversiunea corelează pozitiv cu interdependența (la nivel interindividual) și cu colectivismul (la nivel social), după cum extraversia corelează pozitiv cu independența și individualismul. O altă structură sintetică a personalității a fost testată intercultural de către R. McCrae și P. Costa (1987, 1996) în cadrul așa-numitului model Big Five, iar diferitele
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
și perceptive ale comportamentului; în schimb, variațiile culturale influențează în mai mare măsură aria personalității și registrul relațional. Oricum, polaritatea individualism vs colectivism s-a dovedit a întreține cel mai fertil set de concepte la nivel social, cu corespondentele lor interindividuale independență vs interdependență, iar examinarea și valorificarea multiplelor interrelații între aceste perechi conceptuale și diversele registre ale personalității vor constitui o provocare pentru psihologia secolului XXI, sprijinind activarea unui demers comparativ și relativizant care ar putea lărgi considerabil cîmpul cunoașterii
Psihologie interculturală: repere teoretice și diagnoze românești by Alin Gavreliuc () [Corola-publishinghouse/Science/855_a_1870]
-
apropiere dintre conduita unui individ și normă depinde și de importanța normei respective. În general, în reglarea normativă a comportamentului se manifestă mai curând permisivitate și toleranță la variabilitatea comportamentală decât interdicții și constrângeri precise. Astăzi se admite existența diferențelor interindividuale în raportarea la norme. De aceea, devianța nu se referă la orice variație în conduite, ci la variații care se situează în afara câmpului conduitelor tolerante în mod curent de grup pentru o normă sau alta. d) Criteriul reacției sociale - consideră
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
factori de personalitate și anume:responsabilitatea, impulsivitatea și dominanța. 3.4.1.Dominanța Dominanța se referă la un mod de comportare interpersonală care permite obținerea obiectelor dorite(simbolice sau nu) și supunerea pe poziții de forță în competiții. Orice relație interindividuală desimetrică, stabilită pe resurse inegale ale partenerilor sau care se exercită în cursul presiunilor, obligațiilor și sancțiunilor ce obligă la supunere, caracterizează un raport de dominare.Dominanța poate fi legitimată și raportată la un statut de autoritate, de competență sau
ROLUL STILURILOR PARENTALE ŞI AL FACTORILOR DE PERSONALITATE ASUPRA DEVIANŢEI COMPORTAMENTALE by Caliniuc Alina Mădălina () [Corola-publishinghouse/Science/522_a_875]
-
să ia în calcul fenomenele migratorii, atât externe cât și interne, care au afectat distribuția capitalurilor educaționale înregistrate la un moment dat în România. În plus, abordări statistice mult mai sofisticate și robuste necesită diferențierea dintre variabilitatea interregională și cea interindividuală prin aplicarea unor tehnici de modelare multinivel. Pe de altă parte, generalizări referitoare la distribuția șanselor școlare pentru cohortele a căror carieră școlară este în evoluție, presupun analize mult mai detaliate referitoare la grupele de vârstă corespunzătoare iar o abordare
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
evoluează în interiorul unui sistem anarhic. Critica de mai sus are, la rândul ei, puncte slabe, având dezavantajul că elimină prea multe variabile (în definitiv, nu se poate presupune dezvoltarea relațiilor dintre state fără a se lua în considerare adâncirea celor interindividuale, mai ales în condițiile globalizării). Se ajunge astfel la al doilea tip de critici aduse teoriei comunităților de securitate, care vizează fundamentele constructiviste ale acesteia. Observațiile din această categorie se referă, de exemplu, la faptul că originile normelor membrilor unei
RELATII INTERNATIONALE by Radu-Sebastian Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1524]
-
niciodată singur În momentele lui dificile, că are rolul și rostul său În cadrul colectivului de elevi - de aici valorizarea unității și unicității elevilor, a colectivului și a fiecărui elev-persoană ca model de Învățare și dezvoltare deplină. Tratarea diferențiată - Înțelegerea diferențelor interindividuale În Învățare - constituie o sursă de sprijin, iar nu o barieră În procesul instructiv educativ. Lucrul În grup, cu respectarea stilului personal de Învățare și cunoaștere, constituie un bun prilej pentru ca fiecare copil să trăiască bucuria succesului. Sensul tratării individuale
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Nana POPESCU, Marcela ȚÎRU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2170]
-
de urmat” (conform expresiei medicale consacrate), toate elementele capabile să canalizeze angoasa unora și a altora, atât cea a persoanelor apropiate sinucigașului cât și cea a personalului medical. A controla însemnă ca medicul să se asigure, pe cât posibil, că delimitările interindividuale intra-familiale sunt respectate, că excitația subiectului nu-l va distruge chiar pe el însuși și că nu mai există alt mijloc decât gestul suicidar pentru a încerca să înlăture o excitație debordantă; bineînțeles, dobândirea acestor cunoștințe cere un minim
[Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
în cazul unui management participativ; -valorificarea imaginației, a creativității și spiritual inovator al întregului personal. tipul laisser - faire Ăpermisiv, indiferent ) se caracterizează prin atitudini de ezitare expectativă, neutralitate față de problemele manageriale și situațiile conflictuale din cadrul organizației. Nu intervine în relațiile interindividuale tensionate, preferă să amăne luarea deciziilor, nu are inițiativă și lasă ca lucrurile să se desfășoare de la sine, acționănd doar cănd apar blocaje și cănd, de cele mai multe ori este prea tărziu. Acest tip de conducere întălnit mai frecvent în perioadele
Leadershipul în unitățile de învățământ preuniversitar by Albu Liliana () [Corola-publishinghouse/Science/1615_a_3090]
-
1998). 8.3. Ergonomia Ergonomia este disciplina teoretică și practică preocupată de perfecționarea sistemului om-mașină-mediu, prin ajustarea caracteristicilor echipamentelor și a mediului, ținând cont de caracteristicile utilizatorilor umani (figura 8.5.). Pentru aceasta este necesară luarea în calcul a diferențelor interindividuale - dimensiuni, forța fizică, greutate, abilități în prelucrarea informațiilor, etc. Abordarea ergonomică vizează de asemenea, transferarea de la om la mașină a funcțiilor de recepție, prelucrare a informației și chiar a unor funcții de decizie, aceasta fiind un pas firesc în dezvoltarea
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
întreținere și de remediere a mașinii. De asemenea, trebuie studiate și particularitățile indivizilor din fiecare grup de utilizator (conducătorii - în exemplul nostru) pot fi foarte diferiți. Proiectarea sau modificarea produselor și spațiilor de lucru, trebuie să țină cont de diferențele interindividuale, oamenii fiind diferiți din punct de vedere al caracteristicilor fizice (dimensiune, forță), psihologice (timp de reacție, memorie, îndemânare, etc.). Interfața utilizator-echipament. Această interfață implică toate interacțiunile între utilizator și echipamentul pe care acesta îl folosește pentru executarea unor sarcini specifice
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
nu sunt bolnavi închipuiți. Bolnavii dificili se caracterizează (după A. Athanasiu) prin: a) sensibilitate alergică; b) structură - și reactivitate neurovegetativă, endocrinohormonală și biochimică; c) psihism. În această categorie intră și persoanele slabe, bolnăvicioase (Burnard). Personalitatea și răspunsul la medicamente Variabilitatea interindividuală se observă și în ceea ce privește variațiile calitative ale răspunsului la medicamente. Unele dintre particularitățile reactive depind de „temperamentul biochimic”, enzimatic sau endocrin, altele de tipul de sistem nervos, altele se leagă strâns de aspectele psihice ale personalității umane (A. Athanasiu). De
PSIHOLOGIA MEDICALĂ: COORDONATE APLICATIVE by Viorel ARMAŞU, Iuliana ZAVADOVSCHI () [Corola-publishinghouse/Science/100959_a_102251]
-
și conduc la ameliorarea rezultatelor profesionale ale cadrelor didactice. * Raportul cu familia, și prin ea cu întreaga comunitate, adaugă un nou factor de control și evaluare a cadrelor didactice; acesta este de multe ori motivul pentru care profesorii preferă contactele interindividuale, informale, celor organizate care accentuează transparența activității didactice. * Participare părinților la decizii prin asociațiile de părinți poate conduce la punerea în discuție a oportunităților unor metode și chiar a unor obiective și conținuturi școlare. Chiar dacă revendicările exprimate explicit de reprezentanții
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
activitățile de învățare sunt legate de școală și bazate pe profesori, programe standard, abordare disciplinară și ritm comun. Aceste sisteme educative creează un puternic sentiment al apartenenței pentru membrii săi (și implicit dependență), alături de o exacerbare a concurenței la nivel interindividual, după cum demonstrează Bernstein prin perspectiva sa asupra codurilor tip colecție (capitolul 3.3.1.). Cunoașterea devine astfel "proprietate privată" în lipsa oportunităților de colaborare și împărtășire iar absolvirea tinde să fie sfârșitul învățării. Noua paradigmă a triplizării Paradigma tradițională Învățare individualizată
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
conducerii în desfășurarea activităților, realizarea sarcinii și menținerea grupului ca sistem, precum și la condițiile în care această funcție se poate realiza ca urmare a unui ansamblu structurat de influențe psihosociale interne și externe; aspectul relațional, prin care se evidențiază raporturile interindividuale dintre lider, persoana centrală, și ceilalți membri ai grupului în contextul exercitării funcțiilor legate de conducere și control; aspectul aptitudinal, referitor la capacitățile și calitățile psihoindividuale ale celor implicați în exercitarea conducerii, coordonării și controlului, în ceea ce privește atât activitatea de realizare
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
socială. Personalitatea este echivalată în acest context cu suma rolurilor sociale care-i revin unei persoane. La nivelul acestei concepții se asumă că rolurile sunt echivalente pentru cei ce ocupă aceeași poziție socială. Din acest punct de vedere, explicarea diferențelor interindividuale se bazează exclusiv pe invocarea combinării specifice a rolurilor multiple deținute de o persoană (de exemplu, roluri specifice vârstei, sexului, clasei sociale etc.) și pe experiența anterioară achiziționată în interpretarea anumitor roluri. Variația situațională este cea care determină performarea rolului
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
a personalității (vezi tabelul 1). Tabelul 1. Accepțiuni asupra consistenței cross-situaționale (sursa: Krahe B. Personality and Social Psychology: Towards a Synthesis, Sage Publications, London, 1992) Tipul de consistență Nivelul de comparație Postulat de Consistența absolută intraindividual modelul trăsăturilor Consistența relativă interindividual modelul trăsăturilor Coerența intraindividual modelul interacționist Specificitatea (lipsa consistenței) interindividual modelul situaționist Accepțiunea de consistență absolută a fost propusă de susținătorii modelului trăsăturilor (în speță, viziunea dispozițională), care considerau că trăsăturile sunt (pre)dispoziții cauzale ale comportamentului, conducând prin natura
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
cross-situaționale (sursa: Krahe B. Personality and Social Psychology: Towards a Synthesis, Sage Publications, London, 1992) Tipul de consistență Nivelul de comparație Postulat de Consistența absolută intraindividual modelul trăsăturilor Consistența relativă interindividual modelul trăsăturilor Coerența intraindividual modelul interacționist Specificitatea (lipsa consistenței) interindividual modelul situaționist Accepțiunea de consistență absolută a fost propusă de susținătorii modelului trăsăturilor (în speță, viziunea dispozițională), care considerau că trăsăturile sunt (pre)dispoziții cauzale ale comportamentului, conducând prin natura lor la apariția unor patternuri invariante care se manifestă indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
din punct de vedere metodologic, susținătorii consistenței absolute au recurs la determinarea ei pe baza stabilității cross-situaționale a mediilor de grup pentru o anumită trăsătură, fapt care a condus la eroarea deplasării de la nivelul intraindividual (postulat în teorie) la nivelul interindividual (determinat empiric) (Caspi & Bem, 1990; Ozer, 1986). Această accepțiune a fost aspru criticată, întrucât a constituit, dintr-un anumit punct de vedere, o reeditare în domeniul personalității a unor erori - de reducționism explicativ în abstracție de contextul situațional - manifestate la
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
generale. Ca variantă ușor cosmetizată, aceiași susținători ai modelului dispozițional au propus o altă accepțiune, și anume cea de consistență relativă. De această dată, reprezentanții viziunii sumative (Buss & Craik, 1981; 1983) și-au îndreptat atenția în analizele lor asupra nivelului interindividual de manifestare a trăsăturilor. S-a considerat astfel că problema consistenței nu trebuie pusă în termeni absoluți, persoana necomportându-se mecanic nediscriminativ în raport cu caracteristicile situației, ci mai degrabă în termeni relativi, persoana putând să-și varieze comportamentul în funcție de solicitările situației
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
teoretice specifice modelului clasic dispozițional, care minimalizează rolul situației în determinarea conduitelor personalității. Sub aspect metodologic, accepțiunea relativă asupra consistenței suferă de aceleași erori citate în cazul consistenței absolute. Ca strategie de demonstrare a consistenței au fost propuse demersuri diferențiale interindividuale, nivelul de analiză fiind și de această dată grupul. Indivizii unui eșantion de cercetare sunt comparați în contextul mai multor situații pentru a urmări în ce măsură rămân consistenți în manifestarea lor, trecând de la o situație la alta. O serie de autori
[Corola-publishinghouse/Science/2156_a_3481]
-
-ul include o importantă componentă tacită atunci când emoțiile, experiențele, sentimentele și imaginile mentale sunt transmise cu ocazia socializării capacităților și a cunoștințelor indivizilor. Așa cum subliniază Nonaka, e nevoie aici de atenție, de dragoste, de Încredere și de responsabilitate. Acestei dimensiuni interindividuale i se adaugă una colectivă, În care sunt transmise practicile, valorile, cultura și climatul sunt Împărtășite Într-o manieră mai mult sau mai puțin formalizată. Ba-ul furnizează contextul exteriorizării. Utilizând tehnologiile interacțiunii, un ba poate funcționa pe dimensiunea virtuală
[Corola-publishinghouse/Science/2271_a_3596]
-
își regăsește parte din pertinență în această cerință de aprofundare a legăturilor care există între opinii. Putem să o înțelegem ca pe un sistem de cunoștințe practice (opinii, imagini, atitudini, prejudecăți, stereotipuri, credințe), generate în parte în contexte de interacțiuni interindividuale și/sau intergrupale. Ea poate fi marcată, în formă sau conținut, de poziția socială sau ideologică a celor care o utilizează. Elementele care o compun sînt mai mult sau mai puțin structurate, articulate și ierarhizate între ele. Este social determinată
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
acela de a înțelege și de a analiza cum o știință se poate transforma și schimba o societate atunci cînd este însușită de ,,simțul comun''. El acordă o atenție mai mare genezei reprezentărilor și trecerilor de la planul individual la nivelul interindividual și, mai apoi, la cel social în sens și mai propriu. ,,Trebuia ținut cont de o anumită diversitate de origine, atît în cazul indivizilor, cît și în cel al grupurilor [...]. Era necesar ca accentul să fie mutat pe comunicarea care
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
fundamentale. Că acest lucru este pe deplin posibil o dovedește diversitatea nu doar cultural-artistică și a tradițiilor din multele societăți care aparțin civilizației occidentale, ci a instituțiilor lor politice, a modului de organizare a comunităților și a familiilor, de relaționare interindividuală sau de grup etc. Experiența lumii dezvoltate, a Europei Occidentale, dar și a unor societăți extrem de diferite de ale acesteia, precum cele asiatice dezvoltate, dovedește faptul că ceea ce noi numim „civilizație occidentală” este un cadru (sau un fundal) extrem de flexibil
[Corola-publishinghouse/Science/2089_a_3414]