1,213 matches
-
ieșirea din labirint. Nu poți gestiona și cataloga dificultatea de ansamblu a unui context decât după ce ai trecut prin acesta. Cât timp te strădui să răzbați, nu înțelegerea globală, ci inteligența practică și instinctualitatea de supraviețuire trebuie să îți domine interioritatea. Abia după ce ai străbătut primejdioasele tărâmuri ale unui pericol meditezi asupra lui, însumând retrospectiv toate atributele sale, iar gândirea acțiunii imediate și reflexul lăuntric defensiv, de apărare a propriului ego atomar își pot permite o pauză sufletească, un relax al
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mele, impactul cu noul mediu generează sentimentul de asfixiere, de sufocare, de secătuire bruscă a izvorului de viață ce îmi genera revigorarea vitalismelor psihice. Inteligența de acționare, curajul nativ, răbdarea, legătura afectivă cu semenii dragi își diminuează prezența în dinamica interiorității mele, constant, cu fiecare pas prin labirint, asemeni unor ecouri lăuntrice din ce în ce mai îndepărtate, mai înstrăinate egoului ce sunt. Pe fondul acestui sentiment aud chemarea morții proprii și sunt determinat să o trăiesc în avanpremieră, premonitoriu, să fiu o prezență dedublată
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
mea deșertificată, secătuită de luciditate practică, de curaj, răbdare și dragoste, este pătrunsă înlocuitor de o nouă vibrație afectivă: revoltarea. În miezul nenorocirii mele, captiv într-un labirint ce îmi ironizează prezența ca fapt individual, simt cum irumpe din teluricul interiorității mele interogarea-blasfemie de ce eu? Îmi pare că universul este profund deficitar, iar zeii sunt nedrepți în alegeri și judecăți. Fenomenalitatea subiectului meu cunoaște acum o tensiune de maximă adversitate, de repulsie crescândă dezornat-impulsivă ca și cum resurecția ce m-a atins ar
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
învolburare putea să-l răpească neîntârziat. Frica i se generaliza anihilându-și propria tematică, propriul motiv. Astfel, ajungea în zona unei înfricoșări ce și-a uitat și stins temeiul, cauza, argumentul, ajungea în paradigma angoasării. Pierdut de sine, rătăcindu-și interioritatea într-un dezechilibru în care eul nu-și mai confirmă prezența prin circularitatea reflexivă, acest călător se apropie de bezna demenței sau radicalitatea suicidului. Dezorientarea, debusolarea în care sunt aruncat prin încremenirea sufletească la nivelul demersului revoltei implică aceeași înstrăinare
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
suprafață dură și netedă. Acest act se rezumă la preluarea de către materia statuietei a tensiunii de impact urmată de o descătușare spre exterioritate, de o pulverizare eruptivă, de o explozie menită să elibereze pulsiunea, primită și imposibil de reținut, în interioritatea casantă a porțelanului astfel formatat. Statuieta dispare ca statuietă, ca reprezentare a unui element fix, drept evocare încremenită în soliditate prin anularea cadrelor sale, conturului ce-o determina, printr-o extracție brutală a formei sale. Materia, astfel descătușată, se supune
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
în parcursul drumului său cu un alt călător evită presiunea afectivă a solitudinii în mijlocul extensiilor, a singurătății ce agresează prin imaginea orizonturilor ce se deschid la nesfârșit. El cunoaște stabilitatea reflexiei în celălalt și dinspre celălalt, se cumpănește liniștitor în interioritatea sa prin confirmarea de către celălalt a propriei prezențe. Vorbind cu acest camarad al drumului comun, adresându-i-se și fiind apelat, privindu-l și fiind privit, simțindu-i dinamica mersului și a staționării întru popas și acceptându-l ca o
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
nu realizăm nimic și stăm efectiv într-o poziție de relaxare ce sfidează poate involuntar dinamica celor din jur? Și aceste idei, imagini, impulsiuni emoționale se nasc, se dezvoltă și își cunosc sfârșitul într-un iureș, într-un aflux al interiorității ce și-a întors secvențial chipul de la mersul și rosturile celorlalți camarazi de viață. Așadar, finalizarea, sfârșitul își dovedește prezența necesară și într-o astfel de situație, nimic din ceea ce este aici gândit sau trăit întru interiorizare nefiind fără finalitate
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
existenței și dispariției sale. A sigila sau a pecetlui înseamnă a lega, a împleti structuri care odată unite constituie un zid, un obstacol ce blochează. Astfel, spre exemplu, a sigila un cadou reprezintă operațiunea prin care este închis accesul în interioritatea structurală a acestuia, pereții ce încadrau deschiderea-breșa ce ar sta la baza desfacerii darului fiind strâns uniți prin aplicarea presantă și constrângătoare a pecetei. Tot astfel, o carte sigilată are coperțile și foile reunite sub presiunea un liant ce le
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
abia acum văd demonul ce mă însoțea ca fiind demon. Abia acum dobândesc privirea ce observă adevărul. Fiind privit de ochiul divin, sufletul îmi este descoperit și adus în deschisul vederii întregii lumi. Eu sesizez golul ce am devenit, vidul interiorității mele de cetățean babilonic cu nucleul de conștiință ancorat în tărâmurile demonului. Și abia, astfel, mi se arată istoria mea și istoria lumii drept un exod întru vremelnicie. Demonul, asemeni unei făclii viclean-surâzătoare, stă la stânga mea, iar eu văd cum
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
adorate. Pentru mine, doar ea este investită cu importanța supremă drept imagine basoreliefică a unicei persoane ce contează primordial în sufletul meu sedus, persoana de care m-am îndrăgostit și despre care gândul și afectul cel mai lăuntric șoptesc în interioritate te iubesc. Această șoaptă îmi inundă conștiința, precum un potop ancestral de febrilități ce depășește și înfrânge orice baraj, orice autocorecție și stâpânire de sine în fluctuația spre exterioritate, în tendința către erupția prin cuvântul rostit. Astfel, murmurul lăuntric te
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
expozeului întru detaliu. În demersul mărturisirii iubirii către persoana de care m-am îndrăgostit, eu suport operarea unei incizii în propria mea conștiință ce lasă să irumpă tensiunea afectiv-erotică dominantă, confirmând realitatea prezenței unei astfel de tensiuni la nivelul propriei interiorități. Astfel, confesiunea te iubesc deține și sensul cu adevărat te iubesc sau este adevărat că te iubesc. În această mărturisire rostită, eu dețin o funcție trivalentă: sunt cel care iubește, cel prin care se mărturisește această iubire și martorul ce
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
corporale, asumate la nivel cognitiv, eu sunt atins de sentimentul că această rostire de iubire, unica ce contează pentru mine acum, nu ajunge încă la ființa adorată. Presimțirea unei iluzionări, unei înșelări în ce privește apropierea sufletească de persoana iubită îmi tulbură interioritatea și alungă răsăriturile de speranță naivă. Încep să resimt că separația, distanța spirituală ce subzistă dincolo de superficialul apropierii corporale dintre noi doi este mult mai întinsă decât mă așteptam. Pe măsură ce mărturisirea te iubesc nu ajunge încă la ținta propusă, mi
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
îi imprimă o mișcare lentă, anevoioasă. Astfel eu resimt drumul spre sufletul de care m-am îndrăgostit drept lung și ostenitor pentru mărturisirea te iubesc. Acest drum este străbătut, totuși, până la capăt de confesiunea dragostei care mi-a tulburat fluxul interiorității, este tranzitat, deși încet, într-un final, declarația iubirii mele ciocnind la ușile de suflet ale persoanei iubite precum un călător istovit bate cu ritm de speranță în porțile unui castel unde domnesc muzele fericirii sale. Torentul mărturisirii te iubesc
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
iubite precum un călător istovit bate cu ritm de speranță în porțile unui castel unde domnesc muzele fericirii sale. Torentul mărturisirii te iubesc își întâlnește astfel ținta. Conștiința de care m-am îndrăgostit se manifestă precum o individualitate-sferă închisă spre interioritatea propriului spirit. Menținerea în starea închiderii ce nu permite nicio asumare a vreunei apariții exterioare sau deschiderea ce primește și acceptă sunt cele două demersuri care hotărăsc evoluția mea ulterioară asaltului întru eros. Confesiunea iubirii mele se adresează și atinge
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
permite, asemeni unei denivelări sufletești, un dezechilibru, o accelerare sau diminuare a formei respective. Circularitatea sferică ce este atinsă aici de confesiunea te iubesc, nu permite posibilitatea nici unei forări din exterior, orice scenariu ce ar presupune o invadare afectivă a interiorității forțând-i alegerea sau manipulând-o fiind exclus. Vorbirea comună exprimă acest aspect extrem de sugestiv prin afirmația dragostea nu este posibilă în mod forțat, cu sila sau inima nu ascultă decât de sine. Așadar, deschiderea sferei spirituale a persoanei de
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
am descoperit în mijlocul acestei sfere parțial transparente o trăsătură-mister întru eros ce m-a sedus determinând ulterior mărturisirea te iubesc și proiecția acesteia. Acum mă aflu în fața încercării de a fi privit de ființa iubită care iscodește, la rândul ei, interioritatea mea, deasemenea ne-integral transparentă, căutând aceleiași inexplicabile calități-taină de care s-ar putea îndrăgosti. Dacă nu va găsi o astfel de calitate ce o seduce, sfera conștiinței sale va rămâne închisă mărturisirii mele te iubesc neasumând-o, iar eu
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
îl observ fulgurant, preț de un moment lucid, eu glisez într-o zonă de exces afectiv, opusă celei dintâi, deci nu staționez în echilibrul unei perspective cumpătate. Senzația de înec existențial, de sufocare spasmodică și non-consolantă pune stăpânire aici pe interioritatea mea care se dovedește, astfel, cu mult mai fragilă decât o presupuneam eu. Ajuns la porțile sufletului de care m-am îndrăgostit odată cu rostirea iubirii mele și priminând răspunsul prin ne-deschiderea acestora, eu conștientizez utopia ce m-a purtat
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]
-
la limita a clipei. În genere, tot ceea ce se subscrie retoricii se susține prin revenirea la ideea centrală, ideea-cadru a discursului narativ, aceea prin care dinastia miturilor fondatoare ale eului corespunde, în fond, recompunerii sinelui datorită imaginilor ce definesc universul interiorității umane, în suficiente situații-limită, provocări ale destinului, sau paradoxuri. Om al complexelor pe care le ascunde cu grijă, și al tuturor dezvăluirilor, personajul categorial se construiește gradat că un personaj-emblemă creat în subtext, un personaj-fantasmă care se conturează fără voia
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
acest mod ar fi acela că personajul este înfrânt fizic sau psihic, devenind o marionetă în mână destinului. 1.2. Convențiile teatrului vs. convențiile filmului Convențiile specific teatrale (că al patrulea perete), monologurile și aparteurile (că modalități de acces la interioritatea personajului), spațiul polimorf sau abordarea dramaturgica a timpului sunt străine filmului. În construirea sensului prin limbajul filmului este importantă relația pe care aparatul de filmat o are cu subiectul pe care il filmează și tehnicile de montaj al materialului filmat
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
formula compozițională a liricii: una autobiografică, exprimând o subiectivitate feminină asumată („despre rândurile acestea/ oricum se va spune/ le-a scris o femeie”), visătoare și duios-maternă, iar cealaltă, exterioară, concentrată pe real și concret. De aici, pendularea poemelor între consemnarea interiorității și descripția cu trăsături de peisaj transfigurat, dar și corespondența regnurilor sub semnul fecundității, nostalgia comunicării cu natura și conștiința unei rupturi dureroase: „Să fii un inocent navetist/ să nu-ți părăsești condiția/ tiparul genetic/[...] Să petreci aniversările frunzelor,/ nucilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288403_a_289732]
-
anchete centrate pe evaluări emise de indivizi despre diferite obiecte din jurul lor. Stimulii desemnează aici factori de context, de ordin personal, familial, social sau material, ce influențează atitudinile individuale. Schema S-A-R marchează totuși un progres în luarea în considerație a interiorității psihologice. 3.2. Aportul decisiv al teoriei RS Atitudinea capătă astfel un statut de variabilă intermediară. Nu se spune nimic despre originea sa socială, cu excepția cîtorva lucrări de pionierat (Thomas și Znaniecki, op. cit.), reluate de sociologii Școlii de la Chicago. Ideea
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
modalitate de a studia formele culturale și comportamentele din sînul său. Lucrări despre atitudini, imagini sau cogniție Context exterior, factori determinanți Obiect al atitudinii Subiect al atitudinii (sau al cogniției) (sau al cogniției) Lucrări despre reprezentările sociale Subiect Obiect Reprezentare Interioritatea (creier, cogniție) este ea însăși redes-fășurată într-o dinamică socială și interactivă. Subiectul și obiectul unei RS nu se disting unul de celălalt pentru că aceasta din urmă îi modelează și este produsă într-o situație interactivă. Abordînd în maniera sa
by Jean-Marie Seca [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
miezul unui univers epic. Fie că privim ceea ce a ieșit un roman teatral -, fie că deplângem ceea ce s-a ratat un roman romanesc, bilanțul e tot cu minus. Melodrama înseamnă fracturare a narațiunii, stereotipare a relațiilor dintre personaje, absență a interiorității. Ea presupune o insistență aproape exclusivă pe construcția dramatică a scenelor și pe acumularea lor brută, în detrimentul respirației epice ample. Într-o epocă obsedată să traducă prin metafore arhitectonice sau muzicale complexitatea construcției romanești, Lovinescu exploatează o figură picturală, "pointilismul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
altfel indecizia criticilor, care au optat, simplist, pentru o interpretare în cheie când romantică (caz în care, într-adevăr, natura nu e decât o "reflectare a eului"), când realistă (ipoteză ce presupune un determinism invers, dinspre mediul exterior spre configurația interiorității psihice). Literatura lui Lovinescu nu este însă nici romantică, nici realistă, ci... lovinesciană, amestec de jurnal intim și de melodramă, de reflecție angoasantă și colportaj anecdotic, totul prins în rama unei forme austere, cu profil de "icoană". O "icoană" ar
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Atena", în Opere, vol. IV, ed. cit., p. 32. 23 Potrivit lui Andrei Pleșu (Pitoresc și melancolie, Editura Humanitas, București, 1992, p. 68), "peisajul adevărat nu reproduce natura, cât o imaginează, dacă nu de-a dreptul o instituie, după exigențele unei interiorități orientate anagogic". 24 E. Lovinescu, "Spre Atena", în Opere, ed. cit., vol. IV, p. 28. 25 E. Lovinescu, "Paraleipomena", în Critice, vol. II, ediție definitivă, Editura "Ancora" S. Benvenisti&Co, București, 1926, p. 95. 26 Idem, p. 27. 27 Idem
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]