308 matches
-
se favorizeze diversitatea preferințelor în calitatea ei de lege naturală. Inversiunea concretă asigură cadrul global pentru gândire, adică ceea ce ne aseamănă ca specie, și suportul local al acțiunii creative, adică ceea ce ne diferențiază ca indivizi în sine și ca exprimare intersubiectivă în comunități valorice. Inversiunile în procesul cogniției se referă strict la reprezentări, acea stare a întemeierii gândului în forma expresivă a ideii sau în conturul viziunii sugerate ca posibilitate practică. Inversiunea abstractă se produce în starea cogniției în care intervine
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
naturale de sorginte contextuală, făcându se saltul de la forma dependențelor ierarhice (lumea și structura ei erau date prin voința divină) la forma dependențelor orizontale, în care autonomia este reală, responsabilitatea este liber asumată, iar finalitatea se atinge prin proceduri funcționalizate intersubiectiv. În fond, pe această cale, în expresia ei cea mai recentă, lumea este exact ceea ce convin, în formule negociate, indivizii să fie pentru a se funcționaliza principiul „câștig-câștig” înspre și dinspre nodurile rețelei. În această economie se restabilește raportul corect
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
în capital și muncă, devenind resursă prevalentă (economia se scientizează), pe de o parte, și Economia ca atare, ca experiență practică și teoretică de creare a avuției iese de sub tutela puterii politice, inclusiv a statelor, și se manifestă ca dimensiunea intersubiectivă a naturii umane (Economia se hominizează). Cezura este de factură paradigmatică pentru că Economia se dematerializează și la propriu și la figurat, materialismul întorcându-se definitiv în lumea hobbesiană a trecutului, apar procedurile prin care omul revine în ecuația economiei ca
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
publice de convingere prin spectacole. Mai precis, utilizarea simbolurilor verbale și non-verbale în cadrul spectacolului întărește sau menține poziția politică a actanților. 4. Abordarea dialogică, în sfîrșit, prezintă un punct comun cu abordarea precedentă, fiind centrată pe două concepții ale comunicării: intersubiectivă (interacționism simbolic) și praxiologică (interacționism strategic). Modelul dialogic se fondează pe ideea că legitimitatea constă în consensul obținut prin discuție. Acest model perpetuează o tradiție filosofică ce urcă pînă la Aristotel și care a fost caracterizată prin consubstanțialitatea dintre politic
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
de aceste reazăme epistemice, subiecții timpurilor postmoderne sunt forțați "să învețe să trăiască într-o societate post-factuală" (Manjoo, 2008). Trecutul nu scapă acestei relativizări. Fapte istorice considerate anterior bătute în cuie o dată pentru totdeauna sunt retrogradate la statutul de interpretări intersubiective. Instituit înainte vreme ca temelia inamovibilă a națiunii, trecutul este acum mai curând un teren mișcător. Sentința profetică enunțată de K. Marx, "tot ce este solid se topește în aer", descrie procesul de relativizare care afectează memoria istorică românească în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dinamică dintre exterioritatea obiectuală și realul interiorizat relevează structura imaginarului, ca structură deschisă care-și asumă destinul imaginilor recreate. Procesul invers, al perceperii realității interioare ca alteritate, dă naștere creației artistice 37. Astfel, "exteriorizând subiectivitatea, imaginea artistică favorizează o relație intersubiectivă" 38, convertind egocentrismul inițial al percepției la inter-comunicare gnoseologică. "Reprezentare mediană și mediatoare, care colaborează atât la cunoașterea realului, cât și la dizolvarea sa în real" 39, imaginea este, în același timp, "o reprezentare concretă sensibilă (ca reproducere sau copie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
întrebarea: Cum ar arăta o asemenea îndoială? și că aceasta nu se înțelege așa, fără nimic în plus.“41 Wittgenstein nu contestă, desigur, că există experiențe subiective. Ele nu sunt însă ceva de felul acelor stări și procese care sunt intersubiectiv accesibile. În § 304 al Cercetărilor se afirmă că ele nu sunt „un ceva“, dar nici „nimic“. Nu sunt „un ceva“ în sensul că despre ele nu se poate enunța nimic. Dacă ne uităm mai bine, vedem că rolul expresiilor despre
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
language, utilizează de asemenea noțiunea de context al situației; autoarea explică raportul dintre stabilitate și unicitate În comunicare prin jocul permanent dintre subiectivitate și intersubiectivitate. În interacțiunea creată prin actul de comunicare, subiectivitatea „... trebuie cumva transformată În intersubiectivitate”. Ceea ce este intersubiectiv este public; subiectivitatea (percepția, focalizarea pe un anumit aspect relevant, propria perspectivă asupra a ceea ce este relevant etc.) se face publică prin utilizarea codurilor semiotice. Unicitatea actului de comunicare este asigurată de caracterul subiectiv al modului de focalizare asupra unui
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
prin împrejurări problematice, când suferim o înfrângere/o pierdere sau atunci când trăim o tragedie. d. A fi alături de alții înseamnă a deține instrumentul cu care ne putem evalua pe noi înșine. Autoevaluarea este un mecanism pentru reducerea anxietății (prin raportare intersubiectivă). e. Nevoia de afiliere se întemeiază și pe atenția pe care o solicităm celuilalt, datorită nevoii de a primi gratificații simbolice, de a fi tratat cu respect, cu considerație și cu înțelegere. f. Când suntem împreună cu alți oameni anxietatea este
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
așa-numitele "determinări "psy"" (Kerbrat-Orecchioni, 1980, p. 19); acestuia i se poate asocia, în principiu, contextul psihologic (Durac, 2009, p. 18), "al intenției, credințelor și dorințelor interlocutorilor" (Rovența-Frumușani, 2000, p. 31), al așteptărilor acestora (Nichols, 2009, p. 89); * contextul relațional/intersubiectiv (subsumat, cel mai frecvent, contextului social) reflectat în caracteristicile de ordin interpersonal ale situației de comunicare (vezi, de exemplu, trimiterea către "cine altcineva mai e de față" Nichols, 2009, p. 89 sau, particularizând, către cum spui "nu" fără a-l
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
este deja familiar din contexte similare etc.), după cum, pe de altă parte, etichetările, prejudecățile pot genera blocaje în comunicare. (2) Cum relaționează interlocutorul cu locutorul? Ce atitudine are față de acesta și față de situația de comunicare, în general? Variabila relațională/interpersonală/intersubiectivă a actului comunicativ implică, din partea interlocutorului, asumarea unui anumit rol în context, a unei anumite atitudini atât față de locutor, cât și față de actul comunicativ în ansamblu. Relevante sunt, în acest sens, stilurile de ascultare în care se poate plasa interlocutorul
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
Dimitriu * Universul din lingură. Despre terminologia alimentară românească, Petronela Savin 1 O perspectivă interesantă, în cazul contextului spațial, este punctată de J. Lohisse, care atrage atenția asupra existenței, într-o situație de comunicare, a unui "spațiu simbolic" "construit în relația intersubiectivă cu altul și cu ceilalți; spațiul ocupat de un altul, unde acesta își face simțită prezența (directorul în biroul său); spațiul de întâlnire cu ceilalți, care poate fi reprezentat de locurile unde se exprimă comunitatea (cafeneaua, clasa, biserica). [...] [spațiul] relațiilor
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
lungul secolelor, Coșeriu 7 a ajuns la concluzia că două aspecte au fost, în general, avute în vedere: mai întîi, faptul că limba spune ce sînt lucrurile, numindu-le, făcîndu-le reprezentabile pentru om, și, apoi, faptul că limba este întotdeauna intersubiectivă, este comună mai multor persoane, deoarece este mijlocul de comunicare între ele. De fapt, cele două aspecte ale filozofiei limbii relevate de Coșeriu reflectă problematica legată de două dintre funcțiile de bază ale limbii, nominația și comunicarea, iar modul de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
De-a lungul timpului, s-au atribuit limbii mai multe funcții determinate de scopul folosirii ei, numărul lor variind după diferite teorii lingvistice. În general, s-a acceptat ca fiind de primă importanță funcția denominativă, denotativă, referențială sau cognitivă. Manifestarea intersubiectivă a limbii presupune comunicarea sau funcția comunicativă, considerată deseori ca fiind funcția esențială a limbii. Prin funcția expresivă, locutorul transmite nu numai informații, ci și sentimente și atitudini, iar prin funcția metalingvistică se asigură explicarea și corelarea elementelor limbii cu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
mod efectiv, comunicarea este schimbul verbal dintre un subiect vorbitor (un locutor), care produce un enunț destinat unui alt subiect vorbitor, și un interlocutor căruia i se solicită (implicit sau explicit) să asculte și, eventual, să răspundă. Comunicarea este, așadar, intersubiectivă, însă situația comunicațională nu depinde numai de protagoniștii ei, ci și de o serie întreagă de factori externi de natură spațio-temporală și fizică. În linii generale, comunicarea presupune un sistem alcătuit din următoarele elemente: codul, canalul, emițătorul, receptorul, decodorul, recodajul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
realizarea altor activități de aceeași natură 291. Dar, arată Eugen C o ș e r i u292, limbajul și categoriile lui interne nu se relaționează în mod direct cu facultatea de gîndire, ci cu facultatea de cunoaștere, limbajul ca activitate intersubiectivă a omului istoric fiind o entitate autonomă care antrenează manifestarea gîndirii nu numai sub latura ei logică, ci și sub cea poetică și practică. Ca atare, precizează Coșeriu, nu este greșit să se admită prezența logicului în limbaj, ci este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
lecția limbii este cea care apropie filozofia și poezia, acestea fiind aspecte ce survin prin continuarea unor fenomene care caracterizează limba ca instituție socială, ca mijloc de asumare a cosmosului de către om prin reconstrucție permanentă și ca bază a relațiilor intersubiective, prin comunicare. Specificul limbajului filozofic Problema limbajelor specializate, a compartimentării limbii în funcție de domeniile profesionale, intră mai puțin în sfera de cercetare a filozofiei limbii. Cu toate acestea, există unele situații în care asemenea limbaje necesită abordări din perspectivă filozofică, iar
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
întrebarea: Cum ar arăta o asemenea îndoială? și că aceasta nu se înțelege așa, fără nimic în plus.“41 Wittgenstein nu contestă, desigur, că există experiențe subiective. Ele nu sunt însă ceva de felul acelor stări și procese care sunt intersubiectiv accesibile. În § 304 al Cercetărilor se afirmă că ele nu sunt „un ceva“, dar nici „nimic“. Nu sunt „un ceva“ în sensul că despre ele nu se poate enunța nimic. Dacă ne uităm mai bine, vedem că rolul expresiilor despre
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
În raport cu societatea ca Întreg. Referindu-se la gradul de integrare funcțională sau de „fuziune” a ordinii instituționale (a acestor standardizări), Berger și Luckmann (1999) afirmă că „funcțiile” și „disfuncțiile” instituțiilor nu pot fi analizate decât prin prisma proceselor de Înțelegere intersubiectivă. „În consecință, integrarea funcțională Înseamnă integrarea ordinii instituționale pe calea unor procese legitimatoare” (p. 226). În acest sens, V. Mihăilescu (2004, p. 54) afirma că „legitimitatea se transmite din aproape În aproape [...], traversând - nu fără contorsiuni (vom vedea mai jos
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
primordiale, subsumând interesele oricărui alt grup: această concepție se legitimează În baza teoriei „mâinii invizibile” și asumpției conform căreia urmărirea intereselor capitalului este În interesul societății prin distribuirea optimă a resurselor. În ambele cazuri Însă, sensul performanței este o construcție intersubiectiv semnificativă, iar impunerea (legitimarea) unui sens constituie un act de putere. Aceasta presupune schimbări ale felului În care sunt conceptualizate interesele, ale modalităților de exercitare a puterii, ale definirii organizațiilor și, nu În ultimul rând ale alocării resurselor. În aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
însă, ideologia este influențată de evoluția socială pe care o motivează. Observația care se poate adăuga este că realitatea socială și politică este un produs ideologic fundamentat pe acest context expistemic, care face posibilă inter-relaționarea dintre credințele subiective și cele intersubiective ale indivizilor. Din acest motiv, o perspectivă analitică socio-antropologică poate caracteriza maniera în care se realizează instituirea convențiilor ideologice. Din punctul meu de vedere, acestea reprezintă expresia social-instituționalizată a credințelor împărtășite de membrii unei societăți, credințe ce servesc drept "borne
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
tot niște proiecții care își află resursele în imaginarul social și care pot deveni ideologice în măsura în care sunt împărtășite cu ceilalți. Efectul ideologic este vizibil, așadar, în punctul de intersecție dintre propensiunea subiectivă de a da un sens realității și expresia intersubiectivă a acestei realități, așa cum este aceasta proiectată prin diverse elemente discursiv-simbolice. Pe de o parte, ca subiect cunoscător și participant la procesul de cogniție socială, individul își manifestă subiectivitatea în încercarea de a-și explica realitatea. Aceasta nu înseamnă, desigur
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
își regăsesc expresia în diverse practici sociale. Din această perspectivă, asumpția mea este că aceste convenții ideologice, a căror situare este una eminamente discursivă, au un foarte important rol explicativ, asigurând coerența semantică dintre interpretarea subiectivă (credințele individuale) și cea intersubiectivă (credințele colective, de factură ideologică) asupra realității sociale și, prin aceasta construirea înțelesului social. Integrate într-un sistem la nivelul întregii societăți, credințele apar în forma unor idei ce oferă repere în direcția integrării sociale 15. Devine evident că ele
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
totalitarismului, acest lucru s-a încercat în istoria secolului al XX-lea, s-a ajuns la un eșec social, politic și uman. Dată fiind însă existența unui punct de intersecție între credințele individuale, subiective, și cele împărtășite în plan social, intersubiective, prezum că din întâlnirea acestora se instituie convențiile ideologice în baza căreia ideologia însăși își poate exercita funcția de integrare-identitate. Dincolo de aceasta, rămâne o realitate faptul că există interpretări diferite, la nivelul ideologiilor particulare, cu privire la realitatea socială (problema raporturilor dintre
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
confundă cu ideologia ca atare, ci sunt expresii "împământenite" social ale sistemului de credințe configurat de ideologie în baza constituirii unui context epistemic. În al doilea rând, grație acestui context, devine posibilă intersecția credințelor individuale, subiective, și a celor social-împărtășite, intersubiective, ceea permite, ulterior, construirea înțelesului social. În fine, în baza acestui înțeles, indivizii membri ai unei comunități pot accede la cunoașterea socială, proces al cărui produs fundamental este schimbarea socială. Ce trebuie subliniat este, din punctul meu de vedere, faptul
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]