272 matches
-
of context in language, utilizează de asemenea noțiunea de context al situației; autoarea explică raportul dintre stabilitate și unicitate În comunicare prin jocul permanent dintre subiectivitate și intersubiectivitate. În interacțiunea creată prin actul de comunicare, subiectivitatea „... trebuie cumva transformată În intersubiectivitate”. Ceea ce este intersubiectiv este public; subiectivitatea (percepția, focalizarea pe un anumit aspect relevant, propria perspectivă asupra a ceea ce este relevant etc.) se face publică prin utilizarea codurilor semiotice. Unicitatea actului de comunicare este asigurată de caracterul subiectiv al modului de
Context şi semnificaţie. Abordare semio-pragmatică by Mircea D. Horubeţ () [Corola-publishinghouse/Science/675_a_1253]
-
unei discuții care avusese ca primă intenție sancționarea verbală a subalternului 4). (d) Comunicarea implică împărtășire, în sensul că locutorul comunică și se comunică, în principiu, în fiecare act comunicativ, deschizându-se astfel către relaționarea cu interlocutorul, către ceea ce presupune intersubiectivitatea (nu există împărtășire fără relație, fără coroborare de subiectivități: subiectivitatea locutorului și subiectivitatea interlocutorului). Locutorul împărtășește gânduri, sentimente, opinii, experiențe, interlocutorul împărtășește reacții, stări etc., și invers. Miza este "înțelegerea", comunicarea ca formă de comuniune (vezi etimologia termenului), în contextul
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
relațiile, ele "supervizează" interacțiunea între locutor și interlocutor interacțiune care presupune "un proces constant de gestiune și reglare emoțională strâns legat de celelalte schimburi orientate mai mult cognitiv" (Cosnier, 2007, p. 107) și care aduce în prim plan ideea de intersubiectivitate (Bârlogeanu, 2004, p. 104); aceasta în condițiile în care locutorul și interlocutorul intră într-o situație de comunicare cu propriile emoții, însă se raportează și la emoțiile celuilalt. Cea de-a doua perspectivă invocată mai sus vine din sfera inteligenței
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
384); * coroborare text (narativ, descriptiv, expozitiv, instructiv, argumentativ Rovența-Frumușani, 2000, pp. 140-141) condiții de producere a acestuia. Orice "schematizare discursivă" are ca premise intenționalitatea (cf. Sălăvăstru, 2003, p. 381; Dospinescu, 1998, p. 83 etc.), jocul subiectivităților locutorului/interlocutorului și, implicit, intersubiectivitatea și contextualizarea. Construirea/actualizarea unui discurs într-o situație de comunicare presupune intenția locutorului de a transmite o informație, de a solicita o informație, de a exterioriza o stare, de a produce modificări în planul comportamental/acțional/cognitiv etc. al
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
din orice studiu psihopatologic invită la o reflecție particulară asupra ființei umane, a sensului și destinului acesteia, poate mai mult decât ne oferă ca posibilități de înțelegere psihologia și psihanaliza. Psihopatologia este o „întâlnire” unică cu persoana bolnavului psihic în intersubiectivitatea și interioritatea acestuia, o revelație a celor mai intime experiențe sufletești, dincolo de care descoperim sensurile cele mai adânci și poate ultime ale umanului, dar și drama sa cea mai profundă. * * * Această lucrare, concepută după un plan didactic ca tratat de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fapt, și, pe de altă parte, ea este o activitate realizată după o tehnică determinată, o creație, dar nu o creație lipsită de scop, ci una orientată spre comunicarea cu alți oameni. În aceste condiții, limba se prezintă și ca intersubiectivitate (ca alteritate, cum spune Coșeriu 43, preluînd termenul din filozofia lui Hegel). Aceasta înseamnă că vorbirea se realizează întotdeauna între un locutor și un interlocutor, iar finalizarea ei, posibilitatea de a transmite informații, stă în faptul că între cei doi
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
distincția dintre limbă și vorbire permite deosebirea în cadrul limbaju-lui a ceea ce este social și esențial (limba) de ceea ce este individual și întîmplător (vorbirea). Dar, dacă vorbirea este folosirea limbii în comunicare, iar comunicarea este prin excelență un fapt social, prin intersubiectivitate, atunci și vorbirea este un fapt social și prin ea se asigură însăși învățarea limbii și socializarea individului prin integrarea lui în comunitate. Ca formă abstractă și esențială, întrucît stă la baza vorbirii, și limba are caracter social, findcă ea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
a limbii) se creează o realitate, în vreme ce în cazul celorlalte folosiri ale limbii se vorbește despre realitate. Acest lingvist stabilește că istoria filozofiei relevă două probleme de bază în legătură cu limba: 1) raportul dintre limbaj și esența lucrurilor și 2) problema intersubiectivității limbajului 132. Ca realitate autonomă, independentă de alte realități specifice umanului, limba realizează comunicarea despre ceva și comunicarea cu cineva, necesitatea de a comunica cu cineva fiind originară și imposibil de a fi anulată, fiindcă esența limbajului se relevă în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
o atribuire pentru ceilalți a propriei conștiințe, a posibilității de a înțelege ceea ce li se transmite 135. Pe aceasta se întemeiază latura obiectivă a limbii, o obiectivitate socială, dată de posibilitatea de a folosi aceeași limbă, prin care se realizează intersubiectivitatea. Deschizîndu-se față de alții prin limbă, vorbitorul pune în practică dimensiunea alterității, uzînd de limba instituită prin tradiție. Desigur, arată Coșeriu, limba este o creație, dar are și această trăsătură a alterității, în vreme ce arta este numai creație, este realizarea unor proiecte
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Benveniste nu exclude alte valori ale cuvîntului, ea fiind aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin relațiile cu limba și cu interlocutorul. De fapt, pe lîngă asumarea persoanei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
aici orientată spre a marca trăsătura de inerență intervenită prin poziția asumată în cazul cuplului eu tu, adică locutor interlocutor. În acest context, se relevă și un complementar al subiectivității, anume intersubiectivitatea, prin însușirea mesajului de către interlocutor și, ca atare, intersubiectivitatea este condiția care permite comunicarea cu ajutorul limbii. În ultimă instanță, se constată că analizele lui Benve-niste privesc vorbitorul prin relațiile cu limba și cu interlocutorul. De fapt, pe lîngă asumarea persoanei întîi și conferirea unui conținut pronumelui eu, vorbitorul realizează
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
în același timp, de a-și atribui ceea ce există în afară de sine. Valorificat pe terenul teoriei limbii de către Eugen C oș e r i u, conceptul "alteritate" reprezintă capacitatea vorbitorului de a-și atribui propria conștiință interlocutorului, prin manifestrea limbii ca intersubiectivitate în actele de comuni-care363. Se poate constata că există o anumită afinitate de conținut între "alteritate", în această accepțiune, și "intropatie" (Einfühlung), care constituie autoobiectivarea eului în lumea externă, în care proiectează propriile puteri, tensiuni și stări sufletești pentru a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
269, 331, 367 funcțiile limbii 83-85 general nedistinct 64 gîndire 241-249, 255, 304 glosocosmos 64, 149, 253, 255, 256, 261, 272, 273, 278, 286, 350, 351 imaginar lingvistic 213 imagine acustică 58, 60 instituirea normei 193, 195, 198 intensiune 60 intersubiectivitate 45, 66, 116, 328 intuiție 56, 57, 106, 107 lecția limbii 46, 286, 325, 327, 331 lege 172, 181-186 libertate lingvistică 32, 163-268 limbaj 11-18, 31, 66, 102, 114, 115, 150, 222, 169, 287; limbaj filozofic 331-334 limbă 11-17, 19
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
însușirea noastră de a minți dar nu neapărat capacitatea de a spune adevărul se găsește printre puținele informații evidente, demonstrabile, care confirmă libertatea omului. Lacan (1988:244) prezintă un punct de vedere oarecum similar cînd susține că "trăsătura ce caracterizează intersubiectivitatea" este "faptul că subiectul ne poate minți". Același sentiment a fost exprimat într-un mod mai elegant în secolul al XVI-lea de către Bartholomaeus Ingannevole, care scria: a spune că n-ai mințit niciodată e ca și cum ai admite că n-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
nu afecteze social și politic viața inidivizilor 54. În această direcție, cunoașterii științifice îi revine un rol major, iar acest rol este subordonat valorilor fundamentale ale civilizației occidentale, dintre care se remarcă libertatea individului 55. Mizând pe asumarea obiectivității ca "intersubiectivitate a metodei științifice" sau definind-o prin "caracterul public al metodei științifice"56, această perspectivă epistemologică va contribui la deschiderea problemelor cunoașterii științifice înspre spațiul societal și la "transparentizarea" rolului social asociat descoperirilor științifice, în condițiile în care, astăzi, publicul
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
ideologia proiectează acel tip de realitate în care ea se poate manifesta. Epistemologic, putem admite, desigur, existența a două tipuri de realitate: cea fizică adeseori considerată "obiectivă", adică independentă de prezența umană și cea socială consacrată primordial drept spațiu al intersubiectivității individuale și de grup. În mod evident, este ultimul tip de realitate cel care mă interesează, întrucât la nivelul configurării acestuia prezența ideologiei poate fi evidențiată. Specific însă ideea, în favoarea căreia nu voi argumenta însă aici, că și interpretarea fenomenelor
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
socialului. Rezultă, de aici, cel puțin două aspecte: mai întâi, acela că nu poate exista realitate pe care să o denumim drept socială în absența unei percepții colective cu privire la aceasta; în al doilea rând, această realitate este rezultatul întâlnirii dintre intersubiectivitatea proprie relațiilor sociale și subiectivitatea individuală. Realitatea socială este, prin urmare, o construcție ideologică, fundamentele sale fiind credințele care, localizate în imaginar și împărtășite social creează un context epistemic grație căruia membrii societății pot contribui atât la instituirea practicilor necesare
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
asupra ideologiei care este factor constitutiv al respectivei realități. Societatea contemporană nu mai este, dat fiind tocmai schimbările survenit atât la nivelul său constitutiv, cât și la acela al cunoașterii prin care membrii săi iau contact cu realitatea produsă de intersubiectivitatea specifică prezenței factorului uman, una în care cunoașterea să fie exclusiv apanajul unor elite sau al unor profesioniști. Fiind constituită dintr-un public mai informat și mai educat, mai atent la eventualele contradicții proiectate de dezbaterile științifice și la relația
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
introduce fraudulos în teoria sa sistemică reguli caracteristice unităților". Dar este evident că regulile nu sînt caracteristici ale nivelului unităților, deși înțelegerea lor particulară ar putea fi. Regulile se bazează pe înțelegeri împărtășite intersubiectiv. Însă lui Waltz îi lipsește categoria intersubiectivității: ceva poate fi sau obiectiv și material, sau, dacă nu, nu poate fi altceva decît o caracteristică a unității. Această contradicție surprinzătoare ar putea fi un indiciu pentru faptul că pe Waltz nu-l preocupa în primul rînd caracterul sistemic
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în prezentuirea Celuilalt, care intră, el însuși ca ființare conștientă, cu cea dintâi ființare conștientă. Și nu este vorba aici doar despre o coincidență a orizonturilor de constituire, ca în fenomenul "empatiei", despre care vorbește Husserl atunci când încearcă să constituie "intersubiectivitatea" și celelalte ipostaze ale "comunității".219 În această rețea de legături, toate tinzând către constituirea unei unități a ființării, ființei ființării și ființei înseși, identitatea câtor doi termeni dintre cei enumerați sau a tuturor este un fapt firesc. Ne putem
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu a înțelege și a utiliza aceste tradiții ca principii care asigură conservarea ordinii sociale, legitimarea etnică, apărarea proprietății și a familiei, autoritatea nechestionabilă în ordinea cunoașterii. Omul e creator în măsura în care sustrage realul obiectivărilor limitative și îl așază în cîmpul intersubiectivității integratoare, al dialogului între persoana umană și cea divină. Unul dintre impulsurile care au condus la nașterea modernității, poate cel mai important, a constat în distanțarea față obiectivările divinului așa cum predominau ele în scolastica tîrzie. Pentru aceasta din urmă, ordinea
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
naturii (datum), este o construcție socio-istorică aflată într-o permanentă devenire. Spre deosebire de realitatea naturală, unde funcționează legități imuabile, în sfera socială, legitățile dacă există au un caracter temporal, prozivoriu, fiind supuse unor necontenite reconfigurări. Contrastul dintre obiectivitatea lumii naturale și intersubiectivitatea lumii vieții (Lebenswelt) este surprinsă în distincția prelucrată de T. Rotariu (2013, pp. 49-50) între "științe ale fenomenelor anistorice", capabile să extragă legități cu valabile "totdeauna" (quod semper), "pretudindeni" (quod ubique) și "pentru oricine" (quod ad omnibus) și "științe ale
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]