1,000 matches
-
închegărilor prozei artistice din secolul al XIX-lea românesc: "Cronicarul fură pietre din ruinele istoriei, romanticul, oricare ar fi el, își fondează evocarea la un alt nivel de creativitate, cu pietre furate din ruinele cronicilor. Este acesta un raport de intertextualitate și, în același timp, o soluție de continuitate, de supraviețuire a tradiției prin înnoire, fenomen al devenirii literare de care se ocupă istoria internă a literaturii" (p. 141)43. Din acest punct de vedere, evoluția spre genul narativ analizat acum
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
și conivența deliberată cu arsenalul de teme și procedee ale culturii „populare”, excelența și sofisticarea tehnicii (dublate însă de refuzul fetișizării performanței tehnice, de tip modernist, în detrimentul conținutului, și întoarcerea la conținuturi, la atracțiozitatea și savoarea povestirii, la vigoarea narațiunii), intertextualitatea, recursul la pastișă și parodie, revizitarea deliberată a trecutului (adică utilizarea, cu distanțare ironică, dar cu îndemânare tehnică, a unor procedări literare proprii unor epoci anterioare), ficționalizarea istoriei și - în subtext, pe planul filosofiei implicite - refuzul oricărei „mari narațiuni totalizatoare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
incompletă" (Tlön, Uqbar, Orbis Tertius) și unul din Eminescu din Povestea magului călător în stele "să vadă-n cartea lumii un înțeles deschis", m-a făcut să înțeleg că topos-ul cărții poate fi "citit" mai cu folos printr-o intertextualitate a celor doi poeți. Desigur un Eminescu poet al "naturii divine omniprezente ca physis" (Svetlana Paleologu-Matta) și Borges "citadinul" din Buenos Aires, din Geneva și Montevideo, două naturi diferite și la peste un secol distanță (M. Eminescu trăiește între anii 1850-1889
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
divine omniprezente ca physis" (Svetlana Paleologu-Matta) și Borges "citadinul" din Buenos Aires, din Geneva și Montevideo, două naturi diferite și la peste un secol distanță (M. Eminescu trăiește între anii 1850-1889; J.L. Borges între 1899-1986) ivite în geografii diferite. Termenul de intertextualitate e aici apropiat de acela de "concordanță" pe care Paul Cornea îl vedea între două opere: "o analogie oarecare indiferent de natura și gradul ei" (vezi Conceptul de concordanță în literatura comparată, în vol. Studii de literatură comparată, Ed. Academiei
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
în care se plasează consumatorul de medii vizuale. În articolul său despre studierea culturii vizuale 102, apărut în aceeași antologie compilată de Mirzoeff, Irit Rogoff înțelege cultura vizuală ca studiu interdisciplinar de imagini care ar deschide o întreagă lume a intertextualității. Plecând de la ideea că trăim într-o lume în care semnificațiile ajung să circule și vizual, în completarea oralității și textualității, Irit Rogoff înțelege imaginile ca instrumente ale furnizării informațiilor, ale provocării plăcerii ori neplăcerii, ale influențării stilurilor, ale determinării
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
dat, ci și „vocea” acestuia în interacțiuni anterioare, precum și „vocile” celorlalți membri ai societății vorbind pe aceeași temă, în diverse momente, în diverse circumstanțe concrete. Această trăsătură internă a discursului monologal poartă numele de plurivocitate. Una dintre manifestările plurivocității este intertextualitatea, adică particularitatea unui text de a evoca alte texte (prin clișee, citate, simboluri etc.). Actele de vorbire au trei componente: componenta locuționară, componenta ilocuționară și componenta perlocuționară. Componenta locuționară este rezultatul producerii unor secvențe lingvistice conforme cu regulile fonetice, gramaticale
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
dintre dominanta textualistă (de sorginte franceză) și cea propriu-zis postmodernă (venită pe filieră americană), dar și cea dintre estetica preponderent postmodernă a generației și contextul politic premodern al comunismului românesc. Mai importantă este însă altă contradicție - între asumarea livrescului, a intertextualității și a unui epigonism alexandrin, pe de o parte, și căutarea unui limbaj inaugural, inspirat, capabil să înființeze lumi, pe de altă parte -, în care U. vede nu numai un simptom al retardării noastre culturale, ci și o promisiune de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290383_a_291712]
-
mitice, tinzând să ilustreze original, cu grilă postmodernistă, motivul eternei reîntoarceri. Este vădită elaborarea textualistă stăruitoare, ce mizează pe construcția cerebrală, pe livresc, efectul „programat”, pe ludicul semantic și jocurile computerizate, numite „Edgar Poetice jocuri” (de perspectivă, grafice, „hagiografice” etc.). Intertextualitatea devine substanța din care se hrănesc viziuni fanteziste, autoironice, grotești, poetul invocând fie „poezie și sărăcie” (Eminescu), fie „pana frântă a lui Balzac”, fie „sabia ruginită a lui Napoleon”. Jocul intelectualist este însoțit de efuziuni lirice generate de o trăire
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285967_a_287296]
-
este cazul, alte texte literare în care este descris tabloul: de exemplu, se introduce și o scurtă analiză a romanului lui Katie Ward, Girl reading (2000), care descrie tot Femeie citind, Pieter Janssens Elinga. În acest mod complexul joc de intertextualitate între texte și imagini se ramifică și devine mai complex. Există mai multe fire roșii care leagă capitolele cărții. Unul dintre ele este constanța cu care scriitorii români discutați aici se referă la picturi flamande. De exemplu, alături de tabloul lui
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
zone de interes comun, poate deduce: a) alte relații ale operei cu mediul său germinativ; b) alte legături între personalitatea creatoare și mediu; c) alte căi de comunicare între stiluri, școli, epoci de creație 50. Solomon Marcus teoretizează conceptul de intertextualitate în artele vizuale. Articolul din numărul 5/1985 al revistei Arta face o sinteză a studiilor dedicate lecturii vizualului apărute în ultimele trei decenii (din 1950 până în 1985). Pornind de la cartea lui Rudolf Arnheim din 1954, Art and visual perception
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
5/1985 al revistei Arta face o sinteză a studiilor dedicate lecturii vizualului apărute în ultimele trei decenii (din 1950 până în 1985). Pornind de la cartea lui Rudolf Arnheim din 1954, Art and visual perception, Solomon Marcus propune două tipuri de intertextualitate vizuală: omogenă și eterogenă. Dacă intertextualitatea omogenă "rezultă din interacțiunea unei opere vizuale cu alte opere vizuale", interacțiunea eterogenă "se referă la interacțiunea vizualului cu nonvizualul"51. Articolul lui Aurelian Pavelescu despre dialogul între arte și literatură nu are veleități
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
o sinteză a studiilor dedicate lecturii vizualului apărute în ultimele trei decenii (din 1950 până în 1985). Pornind de la cartea lui Rudolf Arnheim din 1954, Art and visual perception, Solomon Marcus propune două tipuri de intertextualitate vizuală: omogenă și eterogenă. Dacă intertextualitatea omogenă "rezultă din interacțiunea unei opere vizuale cu alte opere vizuale", interacțiunea eterogenă "se referă la interacțiunea vizualului cu nonvizualul"51. Articolul lui Aurelian Pavelescu despre dialogul între arte și literatură nu are veleități teoretice. Autorul se rezumă la a
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
copii, în revista Arta, nr. 4/1962. Grigorescu, Dan, Sistem al artelor și sistem al judecăților critice, în revista Arta, nr. 9-10/1980. Lefter, Ion Bogdan, Vizualitatea operei lui Creangă, în revista Arta, nr. 12/1989. Marcus, Solomon, Preliminarii la intertextualitatea vizualului, în revista Arta, nr. 5/1985. Pavel, Amelia, Thomas Mann și arta plastică, în revista Arta, nr. 9/1975. Pavelescu, Aurelian, Dialog între arte și literatură, în revista Arta, nr. 11/1989. A.2. Alte lucrări analizate Bușulenga, Zoe
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
volumul The Sacred Wood: Essays on Poetry and Criticism, Alfred, A. Knopf, New York, 1921, p. 44. 50 Călin Dan, "O posibilitate de cercetare a imaginii prin text", în revista Arta, nr. 5/1984, p. 28. 51 Solomon Marcus, "Preliminarii la intertextualitatea vizualului", revista Arta, nr. 5/1985, p. 10. 52 Aurelian Pavelescu, "Dialog între arte și literatură", în revista Arta, nr. 11/1989, p. 40. 53 Florin Berindeanu, "Ut pictura poesis", în revista Arta, nr. 12/1989, p. 11. 54 Zoe
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
influențele romanului sud-american, în folosirea planurilor narative multiple și îmbinarea fantasticului cu oniricul și realismul. Romanul vrea să fie reprezentarea etosului unei colectivități rurale, confruntată cu istoria. Aproapele nostru trădează (1992), subintitulat „roman semipolițist”, folosește tehnici ale prozei moderne (textualism, intertextualitate) și postmoderne, care vor sta și la baza romanului Colonelul de la Ghiol (1996), „roman polimorf”, „prin focul încrucișat al limbajelor”, prin sinteza personaj-narator-autor, sau „roman total” (Stan Velea), în care formele moderne se îmbină cu cele clasice (biografia unor personaje
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285624_a_286953]
-
prin sinteza personaj-narator-autor, sau „roman total” (Stan Velea), în care formele moderne se îmbină cu cele clasice (biografia unor personaje, logica episoadelor), pentru a nu știrbi inteligibilitatea textului. De altfel, textul este programatic construit în manieră postmodernistă și axat pe intertextualitate; în final, autorul atașează o listă a numelor de persoane la care se referă, de la Achile, Aristofan, Aristotel la Roland Barthes, Brâncuși, Bogza sau Topîrceanu și de la Varlaam la Theodor Stolojan. Mai adaugă un „indice alfabetic de spații și ape
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285624_a_286953]
-
cea mai acidă critică la adresa guvernului american transmisă pe programele TV de până atunci (lăsând să se înțeleagă că influentul mythos OZN ar fi putut fi creat de către liderii SUA pentru a distrage atenția de la anumite programe militare), uzând de intertextualitate și multidimensionalitate, oferind simultan și un comentariu asupra formelor, convențiilor și mitologiilor standardizate ale televiziunii: "exemplu prototipic de pastișă care combină genurile literare cu cinematica tradițională, folclorul, și referințe la fondul narativ urban contemporan și la evenimente politice, pe care
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
al șaptelea și al optulea ca alternativă la marea industrie a benzii desenate, solicitând ridicarea nivelului artistic și conceptual. Art Spiegelman, coordonatorul unui titlu de primă importanță în banda desenată, Raw Comics (1980), care propunea la fiecare număr experimente postmoderne (intertextualitate, autoreferențialitate, subiectivitate, suporturi grafice variate, definit ca "magazinul grafic care și-a pierdut credința în nihilism"671), ridică banda desenată la nivel de artă, în mediul literaților și al universitarilor, câștigând premiul Pulitzer în 1986 pentru seria Maus, poveste autobiografică
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
se aseamănă așadar cu cea a hainelor confecționate fără risipă de material. Polisemia titlului secțiunii ține de o "pluriaccentuare" (Bahtin-Volochinov 1977: 44) care este un aspect al caracterului "plurilingvistic" (Bahtin 1982: 139) al cuvintelor într-un fel "străine". Sensurile religioase (intertextualitate evanghelică), profane și poetice (cotext al volumului) se combină aici într-o manieră lizibilă încă din titlul secțiunii. Sub un alt aspect, cele două versuri alese constituie un text pe care Éluard l-a considerat destul de important, din moment ce l-a
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
unicitatea ei și interdiscursivitatea în care se încadrează fiecare text în parte. Un text nu devine un fapt de discurs decît prin punerea lui în relație cu interdiscursul unei formațiuni sociodiscursive, ea insăși definită ca loc de circulație a textelor (intertextualitatea proprie memoriei discursive a unui grup) și a categoriilor generice (interdiscursivitatea genurilor și sub-genurilor). • c. Genurile discursurilor sînt un mijloc de abordare a diversității socio-culturale reglementate de practicile discursive umane. Conceptul de discurs (b) leagă unicitatea textului (d) de categorii
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
povestirilor examinate în cap. 6 și 8) și/sau în peri-textul său (prefață, postfață, avertisment etc.). Statutul relației de hipertextualitate dintre un text și sursa lui atinge atît traducerea, cît și rescrierea (2001a și Adam și Heidmannn 2003). Raporturile dintre intertextualitate, context și memorie discursivă au fost abordate în Lingvistica textuală (1999), împreună cu problema capitală a genurilor. La studiile de caz propuse în această carte, am adăugat de atunci lucrări asupra genurilor din presa scrisă (Adam et alii 2000a și 2006b
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
cât efectele și aparențele generatoare de înțelesuri revelatoare. Pune un accent deosebit pe componenta imaginativ-rațională a actului de creație, explorează virtuțile prozei și ale eseului, apelează frecvent la metafora paradoxală și la mit, la fragmentarism și ambiguitate, la literalitate și intertextualitate. În concepția sa, poetul modern „trebuie să stea între mit și reportaj, între notarea, pătrunderea faptului crud și încercarea de a ajunge prin suma acestor fapte la esențe, la un contur de nouă mitologie”, prezentând orice element disparat ca verigă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286663_a_287992]
-
încă. Și, fragmentar, chiar reușește. În nuvelă, lucrare caracterizată printr-o compoziție inedită, un autor-narator pornit să demitizeze, să arunce în aer regulile îmbină ingenios tiparele romantice și parodia lor într-un joc ironic, polisemantic, care trimite la procedee ale intertextualității din narațiunea modernă. Eroul, un personaj byronian, apropiat ca structură și de câteva personaje ale lui Pușkin și Lermontov, practică fără scrupule, cu o voluptate cinică nedisimulată, un fel de experiment erotic menit să demonstreze nesăbuința, nerozia iluziilor sentimentale. Asemenea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287418_a_288747]
-
liderul generației”, „stegarul”, „reprezentantul-tipic” ș.a.m.d., ci se vede pur și simplu ca o mare singurătate într-un ocean de moftologie caragialiană, o solitudine narcisiacă, dorind să-și construiască „egologic” lumea, înghițind marile texte occidentale ale postmodernității într-o intertextualitate interesată, în final, exclusiv de subtextul autorului. De aici și imaginea obsedantă, mitul personal al autorului: păianjenul, figură prin excelență a textului și textuării. Împreună cu Florin Iaru, Traian T. Coșovei și Ion Stratan, C. a debutat în volumul colectiv Aer
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
noutăți de orchestrare naratologica. În L´Amour, l´amour (1982) - român a cărui prima versiune a fost tradusă în românește în 1994 cu titlul Evenția Mihăescu. Tratatul dumneaei de călătorie exotică la ceasul nunții sale dintr-un secol revolut - intervine intertextualitatea ludica. Scrierea este parodia onirica a unui „romanț” și a temei romantice a metempsihozei, structurată, destul de sacadat, după tehnică dicteului automat (sau a lui „le cadavre exquis”). Destine diferite sunt întrețesute după coordonate simbolice, planul „prezentului” e invadat de cel
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290052_a_291381]