KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

împart în două sau mai multe clase, diferite după proprietățile de aliniere (exemple: rusă, latină). Tipurile (a) și (b) pot coexista în aceeași limbă, de exemplu, în georgiană (Lazard 1995). Creissels (2007) arată că, din punct de vedere semantic, partiția intranzitivă se corelează cu agentivitatea și cu aspectul verbal lexical, iar, din punct de vedere diacronic, există câteva scenarii posibile: ● în limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
vedere semantic, partiția intranzitivă se corelează cu agentivitatea și cu aspectul verbal lexical, iar, din punct de vedere diacronic, există câteva scenarii posibile: ● în limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității Conform lui Lazard (1998: 55), concepția scalară a tranzitivității

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
intranzitivă; gramaticalizarea perifrazelor aspectuale (vezi Capitolul 1, 7.1.); ● partiția intranzitivă nu apare gradual, prin creșterea numărului de verbe intranzitive ale căror proprietăți se îndepărtează de tiparul dominant, ci ca o schimbare abruptă, care afectează o întreagă clasă de verbe intranzitive (de exemplu, în akhvakh). 5.3. Concepția scalară a tranzitivității Conform lui Lazard (1998: 55), concepția scalară a tranzitivității − adoptată în lingvistica românească de Pană Dindelegan (2003a și alte studii) − nu este incompatibilă cu cea tradițională, însă are avantajul de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectului, animarea, agentivitatea și voința subiectului, natura dinamică a verbului, marcarea postpozițională a agentului. Toate aceste trăsături creează o scală de tranzitivitate: (a) verbe tranzitive ('a citi', 'a gândi', 'a crede'), (b) tranzitivitate medie ('a înțelege', 'a uita'), (c) verbe intranzitive ('a cădea', 'a pluti'). 6. RELAȚIA ERGATIV−PASIV DIN PUNCT DE VEDERE SINTACTIC Studiul lui Hale (1970), apud Van de Visser (2006: 203), reprezintă prima abordare generativă a ideii că, la origine, construcțiile ergative sunt pasive. Această relație diacronică dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
6.1.), cauzativele ergative. Este interesant de observat că autorul consideră verbele de tipul a intra (pe care astăzi le-am considera ergative/inacuzative de schimbare de localizare/mișcare direcționată − vezi Capitolul 3, 3.2.2.3.) ca fiind verbe intranzitive, care sunt mereu la pasiv, și, de aceea, nu pot fi urmate de un obiect direct: Il entre dans la pièce (imperfectiv) Il est entré dans la pièce (perfectiv). O analiză în care ergativul este subordonat pasivului a fost propusă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de tip proces le apropie de limbile ergative (Alexiadou 1999). Paralelismul dintre cele două tipuri de structuri este explicat de Alexiadou (1999). Există două tipuri de v: (a) v tranzitiv/Cauzativ, care se combină numai cu argumente externe; (b) v intranzitiv/Devenire, deficient, care nu se combină cu argumente externe și este inclus în structura inacuzativelor. Limbile ergative au cel de-al doilea tip, v deficient 66. Cazul ergativ nu este structural, ci lexical/prepozițional, asemănător cu grupul prepozițional care introduce

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin trăsătura [− Control] corespund verbelor cu So (Dixon 1994: 53, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)) sau că verbele ergative din limbile acuzative reprezintă manifestări ale ergativității lexicale (vezi Capitolul 1, 4.) 1. DISTINCȚIA TRANZITIV−INTRANZITIV ȘI IPOTEZA INACUZATIVĂ Așa cum am arătat în Capitolul 2, 5.3., începând din anii '80 ai secolului al XX-lea, majoritatea lingviștilor sunt de acord asupra faptului că tranzitivitatea nu este un concept rigid, ci o noțiune scalară, fapt ce

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
faptului că tranzitivitatea nu este un concept rigid, ci o noțiune scalară, fapt ce reiese din compararea atât a limbilor între ele, cât și a unităților verbale dintr-o limbă dată. Faptul că verbele considerate în mod tradițional ca fiind intranzitive (în special folosindu-se drept criteriu incapacitatea acestora de a avea complemente directe) au comportament eterogen a fost consfințit în lingvistică de Ipoteza Inacuzativă, formulată de Perlmutter (1978) și anticipată, între alții, de Hall-Partee (1965)4. Perlmutter (1978: 162, apud

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de a avea complemente directe) au comportament eterogen a fost consfințit în lingvistică de Ipoteza Inacuzativă, formulată de Perlmutter (1978) și anticipată, între alții, de Hall-Partee (1965)4. Perlmutter (1978: 162, apud Grimshaw 1987) a făcut următoarea clasificare a verbelor intranzitive: (a) inergative, predicate care descriu acte dorite sau voliționale, verbe care denotă modalități de a vorbi, sunete scoase de animale, anumite procese corporale involuntare; (b) inacuzative: predicate al căror termen "nuclear" este un Pacient, verbe de existență și de întâmplare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Levin și Rappaport Hovav (2005: 12), Petcu (2009: 13) etc. Levin și Rappaport Hovav (1995: 14) arată că motivația originară a Ipotezei Inacuzative a fost recunoașterea faptului că anumite diagnostice sunt explicate prin postularea a două subclase distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a) argumentul unic al verbelor inacuzative este obiect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin postularea a două subclase distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a) argumentul unic al verbelor inacuzative este obiect direct în adâncime; (b) distincția este corelată cu proprietăți semantice ale predicatului: agentivitatea se corelează cu inergativele, iar "pacientivitatea", cu inacuzativele. Chierchia (2004: 22) susține că Ipoteza Inacuzativă a avut un rol

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
predicatului: agentivitatea se corelează cu inergativele, iar "pacientivitatea", cu inacuzativele. Chierchia (2004: 22) susține că Ipoteza Inacuzativă a avut un rol major în teoria lingvistică. Ideea centrală a acestei ipoteze este că subiectul de suprafață al unei clase de verbe intranzitive este, la un anumit nivel sintactic, obiect. În mare, Ipoteza Inacuzativă a fost implementată în modelul Principii și Parametri astfel: un verb are asociat (în Lexicon) un set de roluri tematice (argumentele sale), dintre care unul este, în general, realizat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corul școlii; ● treceri între tranzitive și inergative, prin ștergerea obiectului nespecific: Ion mănâncă sarmale toată ziua > Ion mănâncă toată ziua Ion scrie romane polițiste > Ion scrie. Hill și Roberge (2006: 5−6) observă că este posibilă trecerea între tranzitive și intranzitive, dar nu și între inergative și inacuzative, pentru că acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trecerea între tranzitive și intranzitive, dar nu și între inergative și inacuzative, pentru că acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acestea au trăsături selecționale opuse. Autorii (Hill și Roberge 2006: 20) arată că trecerile între clase sunt posibile pentru că nu există nicio justificare a tipologiei tranzitiv vs intranzitiv: verbul are aceleași proprietăți semantice și sintactice, indiferent dacă e tranzitiv sau intranzitiv; rădăcina verbală este legată de poziția de complement, iar tranzitivitatea apare ca urmare a diferitelor operații sintactice care validează relația dintre verb și complement. Prin urmare, în concepția autorilor, tranzitivitatea nu e o trăsătură lexicală, ci sintactică. 2. VERBELE ERGATIVE

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1968) − ergative, morfologice, lexicale și perifrastice − autoarea se oprește asupra cauzativelor ergative de tipul Frigul crapă piatra, Vântul flutură steagul 5, Mama adoarme copilul, ajungând la următoarea definiție a ergativității: prezența unui verb cu formă neschimbată în construcția de bază intranzitivă și în construcția tranzitivă transformată, schimbarea poziției sintactice între constituenții subiect și obiect direct neimplicând nicio modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
modificare în forma verbului. Această analiză este solidară cu anumite abordări din lingvistica străină (Grimshaw 1990, Pesetsky 1995, vezi infra, 5.3.1.), care consideră că derivarea se face în sensul cauzativizării, adică verbele tranzitive cauzative sunt derivate din verbele intranzitive nonagentive (adică din cele ergative/inacuzative). În privința relației dintre pasiv și ergativ, analiza propusă de Pană Dindelegan (1999 [1974]) se înscrie în linia abordărilor de tip GB, care consideră inacuzativitatea ca fiind un fenomen sintactic (vezi infra, 3.1., 4

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai puțin productivă decât celelalte două și mai puțin productivă față de limbi, precum engleza. Spre deosebire de engleză, în română, trecerea obiectului direct în poziția subiectului se asociază cu apariția formei reflexive a verbului, reflexivul marcând formal distincția sintactică dintre tranzitiv și intranzitiv. Această primă analiză a verbelor ergative din lingvistica românească are în vedere numai verbele ergative care au o pereche tranzitivă (adică pe cele "derivate", vezi infra, 3.2.1.) și numai pe cele de schimbare de stare. Ca urmare a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
diversele accepții ale termenului ergativ (în concepția morfologică asupra cazului, în teoria localistă, în clasificarea tipologică a limbilor). De la acestea, termenul s-a extins la verbe și construcții din limbi care nu cunosc cazul morfologic ergativ, denumind clasa de verbe intranzitive caracterizate prin selecția unui singur argument având rolul de Pacient, pe care îl așază în poziția subiectului. Tiparul de construcție este prezent în numeroase limbi, putându-se însă stabili diferențe în privința formei reflexive/ nonreflexive a verbului: în limbi ca franceza

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin forma nereflexivă. 2.4. Comentând corespondența dintre verb și nominalizarea corespunzătoare în limba română, Stan (2003: 72−73) se oprește asupra distincției neergativ/ergativ (inacuzativ), subliniind că singurul test care distinge în limba română cele două clase de verbe intranzitive este utilizarea ergativelor cu formă de participiu activ în construcții absolute și, implicit, folosirea participiului ca adjectiv (vezi Capitolul 4, 2.). Autoarea menționează și posibilitatea ca participiul activ cu valoare adjectivală al verbelor ergative românești să se combine cu verbul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ruinează, Drumul se înfundă, Copacii se usucă − GALR I: 328). În al treilea rând, prezintă interes pentru ergative problema tranzitivității. Pană Dindelegan 2008a [2005a]: 343−344, în GALR I, arată că verbele ergative au un statut intermediar între tranzitive și intranzitive. Ergativele se aseamănă cu intranzitivele prin prezența comună a actantului Pacient/Temă − în cazul ergativelor, acesta este unicul actant al verbului, așezat obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
se usucă − GALR I: 328). În al treilea rând, prezintă interes pentru ergative problema tranzitivității. Pană Dindelegan 2008a [2005a]: 343−344, în GALR I, arată că verbele ergative au un statut intermediar între tranzitive și intranzitive. Ergativele se aseamănă cu intranzitivele prin prezența comună a actantului Pacient/Temă − în cazul ergativelor, acesta este unicul actant al verbului, așezat obligatoriu în poziția de subiect, fără ca verbul să fie pasiv. Pe lângă asemănarea actanțial-semantică dintre tranzitive și ergative, există și similitudini de comportament gramatical

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]