KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

ca verb tranzitiv, alteori nu. Argumentele aduse de Chierchia (2004: 40−45) în sprijinul acestei soluții sunt: (a) valența instabilă a verbelor inacuzative − conform lui C. Rosen (c. p.), spre deosebire de inergative, inacuzativele tind să oscileze între comportamentul tranzitiv și cel intranzitiv, atât diacronic, cât și dialectal fiind înregistrare utilizări tranzitive ale verbelor morire 'a muri', ribellare 'a se răzvrăti', suicidarsi 'a se sinucide'; dacă aceste inacuzative ar fi listate în Lexicon ca lipsindu-le argumentul intern, nu ar exista motive să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
161) consideră că există numeroase dovezi împotriva analizei reflexivelor romanice ca obiecte clitice. Reinhart și Siloni (2004: 163) observă că analiza inacuzativă a reflexivelor are două variante: (a) operație lexicală de absorbție sau de reducere, care se aplică unei intrări intranzitive − Grimshaw (1982), Wehrli (1986), Chierchia (2004) −; cliticul reflexiv este asociat cu rolul tematic intern în Lexicon, nu în Sintaxă; (b) operație sintactică: cliticul reflexiv este asociat cu rolul tematic extern; verbul reflexiv este inacuzativ; subiectul este argumentul intern. Adepții analizei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitive, se nu este un obiect clitic și aduc două argumente în sprijinul acestei idei: (a) inserția expletivă din franceză este posibilă pentru reflexive, dar imposibilă pentru tranzitive; (b) din analiza construcțiilor cauzative din franceză reiese că reflexivele funcționează ca intranzitivele. Verbele reflexive sunt derivate prin operații lexicale (prin reflexivizare) care afectează rolul tematic intern, legându-l de rolul tematic extern și blocând astfel așezarea sa în poziția obiectului. Autoarele propun următorul parametru: Parametrul Lex−Syn: GU permite operațiilor de aritate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
distincție semantică între anticauzativizare și reflexivizare; reflexivizarea este o anticauzativizare în contextul unui verb a cărui reprezentare lexico-semantică acceptă/cere o cauză agentivă. Alexiadou, Anagnostopoulou și Schäfer (2006) arată că alternanța cauzativă/ anticauzativă caracterizează verbele care au utilizare tranzitivă și intranzitivă și subliniază existența asemănărilor și a deosebirilor între anticauzativ și pasiv. Autorii sunt împotriva abordării derivaționale a alternanței cauzative, aducând dovezi împotriva analizei ca detranzitivizare. Soluția pe care o propun este descompunerea verbelor de schimbare de stare în Voice și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1992: 391), citată de Cornilescu (1998: 320), a formulat ipoteza că, atunci când un verb e atestat în ambele construcții (noircir 'a se înnegri', rougir 'a (se) (în)roși', épaissir 'a se îngroșa, a se îndesi', gonfler 'a (se) umfla'), varianta intranzitivă este aleasă atunci când entitatea din poziția subiectului are proprietăți suficiente pentru a produce procesul, iar varianta reflexivă, când proprietățile entității din poziția subiectului sunt insuficiente pentru a produce procesul, adică atunci când un Cauzator extern este implicit. Aplicând teste sintactice, autoarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o distincție conceptuală între entitatea inițiatoare și cea afectată. Unicul participant e văzut ca fiind Inițiator și, pentru că suferă o schimbare de stare, ca fiind și Punct Final. ● Cornilescu (1998: 320), folosind și propunerea lui Kemmer (1994), arată că folosirea intranzitivă se corelează cu un proces autonom, iar cea reflexivă, cu o cauză noninternă care afectează subiectul: Părul se albește/albește cu vârsta Ion se amețește/amețește repede la băutură. ● Dobrovie-Sorin (2004: 4) observă că variația reflexiv/nonreflexiv privește mai ales

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a se sparge', rompre 'a se rupe', exploser 'a exploda', éclater 'a izbucni', briser 'a se sparge'), ajunge la concluzia că prezența formei simple sau a celei reflexive nu e legată de forța responsabilă de ruptură, ci de participarea subiectului intranzitiv la configurația dinamică descrisă de verb: forma cu se descrie interacțiunea dintre două surse de energie (între care și subiectul intranzitiv), în timp ce în cazul verbelor nonreflexive nu există decât o singură sursă. Se pune în valoare participarea activă a subiectului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prezența formei simple sau a celei reflexive nu e legată de forța responsabilă de ruptură, ci de participarea subiectului intranzitiv la configurația dinamică descrisă de verb: forma cu se descrie interacțiunea dintre două surse de energie (între care și subiectul intranzitiv), în timp ce în cazul verbelor nonreflexive nu există decât o singură sursă. Se pune în valoare participarea activă a subiectului intranzitiv la procesul descris de verb, în timp ce forma reflexivă îl ascunde. Recapitulare: Autorul Varianta nonreflexivă Varianta reflexivă Manoliu-Manea (1977) Subiectul = Instrumental

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la configurația dinamică descrisă de verb: forma cu se descrie interacțiunea dintre două surse de energie (între care și subiectul intranzitiv), în timp ce în cazul verbelor nonreflexive nu există decât o singură sursă. Se pune în valoare participarea activă a subiectului intranzitiv la procesul descris de verb, în timp ce forma reflexivă îl ascunde. Recapitulare: Autorul Varianta nonreflexivă Varianta reflexivă Manoliu-Manea (1977) Subiectul = Instrumental Subiectul = Obiectiv Zribi-Hertz (1987) imperfectiv perfectiv; lectură rezultativă Lagae (1992) accent pus pe proces accent pus pe starea finală Dobrovie-Sorin

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Pacientului afectat Yoshimura și Talylor (2004) creșterea implicării Pacientului în eveniment; descreșterea rolului Agentului/Cauzei Manoliu-Manea (1993) procese naturale firești participare intensă a subiectului referent; acțiuni cu un surplus de intensitate Archard (2008) o singură sursă de energie; "ascunderea" subiectului intranzitiv interacțiunea dintre două surse de energie, între care și subiectul; participarea activă a subiectului intranzitiv Calude (2007) focus pe participant; cauză internă focus pe activitate; cauză externă 6.1.2. Aplicarea acestor analize la limba română Interesul pentru acest tip

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Manoliu-Manea (1993) procese naturale firești participare intensă a subiectului referent; acțiuni cu un surplus de intensitate Archard (2008) o singură sursă de energie; "ascunderea" subiectului intranzitiv interacțiunea dintre două surse de energie, între care și subiectul; participarea activă a subiectului intranzitiv Calude (2007) focus pe participant; cauză internă focus pe activitate; cauză externă 6.1.2. Aplicarea acestor analize la limba română Interesul pentru acest tip de variație, precum și diversitatea ipotezelor formulate cu privire la diferența semantică dintre cele două variante (roluri tematice

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
română, un verb cu un argument poate fi folosit în construcția cu se impersonal numai dacă selectează un argument uman. Inacuzativele primare (care nu-și pot actualiza niciodată poziția de obiect direct/de Caz acuzativ) nu se pasivizează; se cu intranzitive nu poate fi decât acuzativ în română. 6.2.4. Cornilescu (1998: 317) prezintă tipologia generativă a lui se: reflexiv, reciproc, medio-pasiv, inerent. Cornilescu (1998: 318) arată că se mediu din română este de două feluri: se pasiv (a) și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reținut aspectele pe care le-am considerat relevante pentru analiza acestei clase de verbe din limba română. În secțiunea 1. am avut în vedere consecințele pe care le-a avut Ipoteza Inacuzativă pentru lingvistică, precum și reinterpretarea relației dintre tranzitiv și intranzitiv, determinată de introducerea acestei ipoteze. În secțiunea 2. am reluat informațiile despre verbele inacuzative/ergative din lucrările românești despre limba română, în care am identificat sugestii importante pentru analiza acestei clase de verbe din limba română. În continuare (3.) am

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a trece diagnosticele de inacuzativitate: de exemplu, în neerlandeză, selecția auxiliarului este sensibilă la telicitate (verbele telice selectează corespondentul pentru 'a fi'); chiar dacă telicitatea este componentul semantic relevant pentru selecția auxiliarului, acest criteriu se poate aplica numai dacă VP este intranzitiv în sens pur sintactic. Levin și Rappaport Hovav (1995: 19) arată că diagnosticele pentru inacuzativitate sunt de două feluri: (a) de suprafață − cliticizarea prin ne în italiană, diagnostic care se aplică numai dacă argumentul unui verb inacuzativ rămâne în poziția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
să arate care diagnostic inacuzativ acționează în ce fel. Multe diagnostice inacuzative sunt restrânse la subclase de verbe inacuzative coerente semantic. Toate diagnosticele privind inacuzativitatea de suprafață nu sunt adevărate diagnostice, ci sunt sensibile la anumite subiecte postverbale ale verbelor intranzitive, motive discursive determinând poziția postverbală a subiectului. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 5, 8) arată că există fenomene sensibile la inacuzativitate: selecția auxiliarului în limbile romanice și germanice, posibilitatea de a apărea în construcții rezultative, perfecte prenominale/participii pasive 1, cliticizarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
masculin și la feminin, așa că nu voi relua aici lista de exemple. Relevanța adjectivării participiului pentru clasa inacuzativelor a fost subliniată de Levin și Rappaport (1986: 653−654)4, care, urmând observația lui Bresnan (1982)5, au arătat că, dintre intranzitive, numai verbele inacuzative acceptă pasivizarea adjectivului. Autoarele au demonstrat că această proprietate este esențial sintactică: morfologia participiului trecut blochează sistematic externalizarea rolului tematic al subiectului, de unde rezultă că participiile inergative nu pot funcționa ca adjective. Există însă și excepții 6

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
atelică, nu; cel mai frecvent apar în poziția de adjectiv inacuzativele care denotă o schimbare de stare determinată de o cauză internă. În română, adjectivarea participiului este admisă pentru tranzitive (a), pentru inacuzative (b), pentru verbele psihologice (c) și pentru intranzitivele simetrice (d), nu însă și pentru inergative (e) − vezi GALR I 2008 [2005]: 502. (a) carte citită, copii invitați la petrecere, străzi luminate (b) picior amorțit, teren degradat, cer înstelat, om plecat la munte, scrisoarea sosită ieri, țări foste comuniste

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
selectează întotdeauna avoir. Borer (1994: 26) observă că selecția auxiliarului nu e sensibilă la telicitate/agentivitate, ci la prezența unui nominal obiect. Van Valin (1990, apud Mackenzie 2006: 118) a formulat următoarea generalizare pentru italiană: Selecția auxiliarului în cazul verbelor intranzitive Este selectat essere 'a fi' dacă structura logică a verbului conține un predicat de stare. În modelul propus de Chierchia (1989, 2004) − vezi Capitolul 3, 5.3.3.1. − selecția auxiliarului de perfect compus în italiană se explică astfel: verbul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
D/P0 în BE; astfel, este selectat BE. Mackenzie (2006: 103) arată că, într-un anumit punct al evoluției lor, toate limbile romanice au avut posibilitatea selecției auxiliarului: descendenții lat. habere, pentru verbele tranzitive, descendenții lat. esse, pentru anumite verbe intranzitive. În spaniolă, catalană, portugheză, galiciană, auxiliarul esse a fost înlocuit cu habere, esse supraviețuind în anumite dialecte/graiuri catalane și aragoneze; auxiliarul esse a supraviețuit în franceză și este foarte productiv în italiană. În privința selecției auxiliarului, Ipoteza Inacuzativă și Analiza

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcțiilor care folosesc 'a fi' propusă de Burzio (1986), pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa de verbe it. essere fr. être (a) tranzitive reflexive/tranzitive și intranzitive reflexive centru centru (b) inacuzative nereflexive și intranzitive reflexive/inacuzative nereflexive centru periferie (c) verbe cu ridicare, inclusiv corespondentele pentru 'a fi' periferie în afara sistemului Mackenzie (2006: 122) arată că, bazându-se pe ISA, Bentley și Eythórsson (2003)15 au

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1986), pe care o revizuiește pentru a acoperi și situația reflexivelor (sunt marcate cu bold diferențele față de analiza lui Burzio): Clasa de verbe it. essere fr. être (a) tranzitive reflexive/tranzitive și intranzitive reflexive centru centru (b) inacuzative nereflexive și intranzitive reflexive/inacuzative nereflexive centru periferie (c) verbe cu ridicare, inclusiv corespondentele pentru 'a fi' periferie în afara sistemului Mackenzie (2006: 122) arată că, bazându-se pe ISA, Bentley și Eythórsson (2003)15 au încercat să caracterizeze selecția auxiliarului 'a fi' în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
stări St Bentley și Eythórsson (2003: 463−464; 461, apud Mackenzie 2006: 123) formulează două generalizări: 1. 'A fi' este selectat de verbele care sunt [D + T], [D − T], [St − D] și [St]. 2. 'A avea' este selectat atunci când predicatul intranzitiv nu are niciuna dintre proprietățile D, T, St. Reanalizând aceste propuneri, Mackenzie (2006: 140−141) arată că morfologia participială nu blochează externalizarea rolului tematic al subiectului. Selecția auxiliarului 'a fi' nu este legată de tranzitivitate, ci de verbele al căror

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
alte exemple românești de acest tip sunt: mâncat "care a mâncat", înfipt "îndrăzneț", învârtit "descurcăreț", simțit "atent, politicos" (Iordan 1973: 402); (b) un tipar specific limbilor romanice care nu au două auxiliare pentru 'a fi', unde participiul provenind de la verbe intranzitive (care nu au diateză pasivă) prezintă rezultatul acțiunii descrise de aceste verbe ca fiind o calitate (spre deosebire de participiul provenind de la verbe tranzitive, care prezintă rezultatul ca pe o acțiune); astfel, în fr. je suis arrivé 'am sosit' (spre deosebire de j'ai

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
TESTUL OBIECTULUI INTERN 4.1. Folosirea testului obiectului intern este legată de analiza propusă de Hale și Keyser (1993) − vezi Capitolul 3, 4.3.1. − care, pornind de la ipoteza obligativității complementului în interiorul VP, au ajuns la concluzia că inergativele (considerate intranzitive simple, pure) au o structură tranzitivă lexical, fiind derivate prin încorporarea unui obiect intern. Hale și Keyser (2002) au renunțat la ipoteza încorporării, susținând că verbele inergative intră în relație cu un complement realizat printr-un nume vid. Asemănarea dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
produce un anumit lucru și nu altul, verbe care exprimă un rezultat determinat: a cânta, a dansa, a juca, a povesti înseamnă "a produce cântec, dans, joc, poveste, și nu altceva"; analiza pe care Creția o propune pentru aceste verbe intranzitive [inergative] este foarte apropiată de analizele moderne care folosesc conceptul de încorporare, de tipul celei aparținând lui Hale și Keyser (1993); (b) prin analogie cu verbele tranzitive, complementul intern apare și în cazul verbelor intranzitive, exprimând conținutul acțiunii acestor verbe

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]