1,046 matches
-
Transilvania ("Magyarorszag népessége Pragmatica Sanctio Lorábam 1720-21)". De aici aflăm că, în 1715 în Prodănești sunt consemnate patru familii de iobagi (3 de unguri și una de români) iar cinci ani mai târziu, în 1720, aici trăiau 5 familii de iobagi și 4 de zilieri (8 familii de unguri și două de români). În 1733, în Conscripția episcopului Inocentiu Klein ale cărei date au fost publicate în 1908 de către Augustin Bunea în lucrarea sa ,"Din istoria românilor. Episcopul Ioan Inocentiu Klein
Prodănești, Sălaj () [Corola-website/Science/301825_a_303154]
-
boli, foamete și prin expulzarea protestanților. Habsburgii au interzis toate religiile diferite de catolicism. Turcii otomani și tătarii au invadat Moravia în 1663. În 1679-1680, țara cehă a avut de suferit după o epidemie de ciumă și o răscoală a iobagilor. Domniile Mariei Terezia și a fiului ei Iosif al II-lea, Sfânt Împărat Roman și coregent din 1765, a fost epoca absolutismului luminat. În 1742, majoritatea Sileziei, atunci aflată în posesia coroanei Boemiei, a fost ocupată de regele Frederic al
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
lucrătorilor terenurile agricole în schimbul a jumate din recoltă. Economia casnică se baza pe munca holopilor (persoane dependente, al cărui statut legal era asemănător cu cel al sclavilor). În timp, numărul holopilor a scăzut în mod constant, crescând rolul economic al iobagilor. Alături de exploatarea "în parte", arendășia cu plata în bani lichizi a început să capete o tot mai mare importanță, în special în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Stăpânii feudali au încercat să obțină legi pentru legarea de
Republica Novgorodului () [Corola-website/Science/302211_a_303540]
-
a fost populat de secui și români. Numele actual al satului a fost dat de către familia nemeșului Petki Janos care având conacul domnesc la Darju, lângă Petecu , stăpânea și domenile satului. Pentru munca pământului a adus în sat familii de iobagi secui și români. Petki Janos se trăgea dintr-o familie nobiliară și a ocupat mai multe funcții importante în administrația Ardealului. În anul 1604 se află în administrația de conducere la Odorheiul Secuiesc. La adunarea de la Cristurul Secuiesc din anul
Petecu, Harghita () [Corola-website/Science/300482_a_301811]
-
întrerupă lupta și să se ascundă până în primăvara anului 1785, când dorea să reia răscoala. Se ascunde împreună cu Cloșca, în pădurile din jurul satului său natal, Albac, însă sunt capturați de trupele austriece pe 27 decembrie 1784. Printre trădători se numărau iobagi din zonă și se pare că unii îi erau rude. La o lună după prinderea lui Horea și Cloșca a fost capturat și Crișan, al treilea conducător al răscoalei tărănești. În continuare prezentarea continuă cu veștmintele lui Horea, care arată
Vasile Ursu Nicola () [Corola-website/Science/302708_a_304037]
-
doreau să afle cum s-a propagat răscoala atât de repede și pe întindere atât de mare. Interogatoriul a constat din 118 întrebări, dar cei doi capi ai răscoalei au refuzat să mărturisească sau au negat orice legătură cu răscoala iobagilor români. În perioada 28 ianuarie - 24 februarie 1875 Horea și Cloșca au fost interogați în șase rânduri, dar anchetatorii nu au obținut nimic. Pentru ca românii să se poată convinge că fruntașii răscoalei au fost prinși, Horea și Cloșca au fost
Vasile Ursu Nicola () [Corola-website/Science/302708_a_304037]
-
fiind abolită din codul penal austriac. Pentru rebeliune, motiv pentru care au fost acuzați Horea și Cloșca, codul penal austriac prevedea pedeapsă maximă decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată. S-a vrut însă să se înspăimânte cât mai mult iobagii români, astfel încât s-a apelat la această condamnare extrem de dură, rezervată în mod normal doar tâlharilor și ucigașilor. Primul a fost executat Cloșca, iar al doilea Horea. Dacă Cloșca a fost torturat cu cruzime extremă, primind multiple lovituri cu roata
Vasile Ursu Nicola () [Corola-website/Science/302708_a_304037]
-
unul dintre picioare, apoi a fost ucis imediat cu o lovitură în piept. Corpurile lor au fost mai apoi despicate în mai multe bucăți și au fost expuse în diferite sate și orașe din Ardeal unde s-a manifestat răscoala iobagilor români, cu scopul de a-i teroriza pe aceștia și a-i descuraja de la viitoare acțiuni de acest gen. Fără a putea fi confirmat dintr-o sursă sigură, se spune că mâna dreaptă a lui Horea ar fi fost expusă
Vasile Ursu Nicola () [Corola-website/Science/302708_a_304037]
-
noroios”, dar în toată zona Căianului nu există decât două denumiri toponimice slave: Prihodiste și Zapodine, celelalte sunt de origine latină și românească. Denumirea de “mic” este dat de populația așezării vecine Căianu Mare, lucru plauzibil din moment ce toți locuitorii erau iobagi în Căianu Mare, având mai mulți copii, populația fiind mai mare la început. În urma intervievării unui bătrân de 92 de ani, acesta spunea că la început în Căianu Mare erau 43 de case, iar în Căianul Mic erau 41 de
Căianu Mic, Bistrița-Năsăud () [Corola-website/Science/300868_a_302197]
-
al XVII-lea, satul Vima Mare aparținea domeniului Gherlei. În conscripția întocmită în anul 1603 satul, care ținea de ținutul Lăpușului figura ca fiind ars. După 34 de ani, în 1637, satul Vima Mare este înscris cu 51 de supuși (iobagi) și 106 fii. În 1717, satul făcea parte tot din domeniul Gherlei și era înregistrat cu 40 de sesii populate și 6 pustii. Trebuie menționat că domeniul Gherlei, alături de domeniul Oltețului (Beșimbac) și domeniul Sâmbetei de Jos au fost domeniile
Biserica de lemn din Măleni () [Corola-website/Science/324646_a_325975]
-
parte a satului se înscrie în contingentul grăniceresc, la Compania limitanensă de la Răcăștia, dobândind în schimb eliberarea din servituțile feudale. Semnele modernizatoare ale veacului al XIX-lea își vor fi pus amprenta și asupra Mânerăului. După Revoluția de la 1848-1849, ultimii iobagi de aici își dobândesc libertatea. Grănicerul Ilie Toma organiza, după 1860, întâia școală a satului cu o didactică în maniera învățământului nemțesc de la Răcăștia. Ca urmare a epidemiei de holeră din anii 1872-1873, măsurile sanitare încep a se institui cu
Mănerău, Hunedoara () [Corola-website/Science/300553_a_301882]
-
comitantese. Ca urmare a dezvoltării agriculturii, comerțului, meșteșugurilor și nu în ultimul rând a apartenenței satului la așa numitul „Pământ crăiesc”, ca parte al domeniului feudal al Tălmaciului, obștile sătești încep să se destrame. Locuitorii liberi au devenit „"iobagiones castri"” (iobagi ai cetății) cu certe obligații militare în apărarea marginilor feudei de la Lotru, Turnu Roșu și Tălmaciu. Pe lângă obligațiile militare, racovicenii erau obligați și la plata diferitelor taxe, atât față de oficialitățile locale sau superioare cât și față de cele bisericești. Principalele taxe
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
o săptămână din trei în extrasezonul muncilor agricole și „cât era nevoie” în perioadele de vârf ale acestora; transporturi și cărăușii; încartiruirea și întreținerea oastei; de "crâșmărit"; obligații militare etc. Din punct de vedere al componenței sociale, în sat trăiau: "iobagi", dotați cu „sesii iobăgești” în suprafață de 10-15 jugăre; "jeleri" fără sesii, dar obligați să presteze și ei anumite „robote”; "plăieși" ce erau obligați a păzi granițele țării; "pușcași", "curieri" și "libertini", unul dintre aceștia fiind Ion Bobanga, menționat în
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
în administrație civilă a Racoviței, racovicenii s-au trezit în fața unor autorități ostile lor, care nu au uitat atitudinea grănicerilor în anii revoluției din 1848. Astfel că prin dezmembrarea Scaunului filial al Tălmaciului de la „"Fundul regesc"”, racovicenii au fost declarați iobagi și li s-a luat dreptul de folosință avut până atunci asupra „munților revendicați”. Odată cu instaurarea dualismului austro-ungar în 1867, situația racovicenilor a cunoscut o înrăutățire progresivă pe plan social-economic. Ea își găsește expresia în „Jălania” pe care Eforia școlară
Istoria comunei Racovița () [Corola-website/Science/309473_a_310802]
-
austriacă, Galiția a fost guvernată direct de la Viena, birocrația austriacă (formată din germani și cehi germanizați) a aplicat în regiune o serie de reforme. Aristocrația locală a primit garanții cu privire la anumite drepturi, drepturi care au fost însă puternic îngrădite. Foștii iobagi au devenit supuși ai legii statului austriac, fiind scoși de sub dominația marilor moșieri. Țăranilor le-au fost garantate anumite libertăți personale, cum ar fi acela de a se căsători fără permisiunea moșierului. Obligațiile de muncă ale țăranilor au fost definite
Regatul Galiției și Lodomeriei () [Corola-website/Science/319632_a_320961]
-
în bună parte, cei din Giurtelec nu erau) privind urbariile și contractele anterioare față de stăpânii fostului domeniu al Cetății Cehului, împărțit la 13 martie 1767 între urmașii lui Ladislau Gyulafi și ai soției sale, Ecaterina Széchy: Giurtelecu-Hododului - „Întraiesta locu și iobagii și jelerii fac slujba și amu cum au făcut demult, fără de urbarium și fără de contractus și aiesta obicei so ereduit vro douăzeci de ani, mai-nainte vreme slujba mai puținel” ("frumos", "vorbirea este de recunoscut..."). Robota - Giurtelec: Iobagii și jelerii
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
locu și iobagii și jelerii fac slujba și amu cum au făcut demult, fără de urbarium și fără de contractus și aiesta obicei so ereduit vro douăzeci de ani, mai-nainte vreme slujba mai puținel” ("frumos", "vorbirea este de recunoscut..."). Robota - Giurtelec: Iobagii și jelerii lui Wesselényi Farkas,Gyulai Iosif, Bethlen Grigore și Bornemisza Iosif slujeau trei zile pe săptămână, iar cei care depindeau de Radák Ștefan, Baranyai Iosif, Ștefan și Rhédei Mihai plăteau taxe. „La vreme de arături am slujit trei zile
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
boi” [oamenii nu erau prea mulțumiți de obligațiile excesive]. Obligații legate de cărăușie - Giurtelec: oamenii lui Rhédei Mihai spuneau că pe lângă taxa plătită „facem drum de o săptămână”. Statistică cu privire la anul 1785 (țărani dependenți): nr. stăpâni - 9; nr. țărani dependenți (iobagi - 68; jeleri cu casă - 27; jeleri fără casă - 43; total 168). <În 11 iunie 1866, la Urminiș, împreună cu peste 70 de alegători din localitate și cu alți preoți precum ... Laurențiu Caba (Giurtelecu Hododului)..., însoțiți toți aceștia de mulți credincioși, protestează
Giurtelecu Hododului, Satu Mare () [Corola-website/Science/301764_a_303093]
-
ruși ai Basarabiei. Satul Divizia a fost fondat în anul 1818 de către soldați ucraineni și ruși, care au cerut ei înșiși "divizarea", adică stabilirea pe un teritoriul cu scopul de a-l apăra. Mai târziu, s-au stabilit aici țărani iobagi fugiți de pe moșii din provinciile Rusiei. În anul 1823 a avut loc sfințirea bisericii cu hramul "Sf. Arhanghel Mihail". În urma Tratatului de la Paris din 1856, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), Rusia a retrocedat Moldovei o fâșie de pământ din sud-vestul
Divizia, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318505_a_319834]
-
din Turnu Roșu (Porcești). În urma acestuia, la 19 martie 1701, o dată cu hirotonirea lui Atanasie la Viena, împăratul Leopold dă a doua sa diplomă în privința unirii, prin care se reînnoia recunoașterea drepturilor acordate uniților, de data aceasta scutințele privind și pe iobagii români. În cea mai mare parte a lor, prevederile diplomelor leopoldine au rămas doar simple promisiuni, împotriva transpunerii lor în practică ridicându-se nu numai cele trei națiuni recepte ci și guvernul ardelean, deoarece în urma aplicării lor, o mare parte
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
Florianu datează ca an al construcției bisericii în 1675, în perioada de domnie a principelui calvin Mihai Apafi I, în timp ce istoricul blăjean Zenovie Pâclișanu, consideră ca an al edificării 1679. Conscripția „părții iobăgite” a satului din anul 1765 menționează că iobagii au acoperit o treime din cheltuielile efectuate cu ocazia zidirii bisericii, două treimi fiind suportate de către iobagii „părții scăunale” pe teritoriul căruia se afla biserica. Deși mențiunile sunt certe, posibilitatea ca iobagii racoviceni să-și fi putut ridica o astfel
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
Apafi I, în timp ce istoricul blăjean Zenovie Pâclișanu, consideră ca an al edificării 1679. Conscripția „părții iobăgite” a satului din anul 1765 menționează că iobagii au acoperit o treime din cheltuielile efectuate cu ocazia zidirii bisericii, două treimi fiind suportate de către iobagii „părții scăunale” pe teritoriul căruia se afla biserica. Deși mențiunile sunt certe, posibilitatea ca iobagii racoviceni să-și fi putut ridica o astfel de biserică în acea perioadă, pare greu de acceptat din următoarelor motive: Epoca în care s-a
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
iobăgite” a satului din anul 1765 menționează că iobagii au acoperit o treime din cheltuielile efectuate cu ocazia zidirii bisericii, două treimi fiind suportate de către iobagii „părții scăunale” pe teritoriul căruia se afla biserica. Deși mențiunile sunt certe, posibilitatea ca iobagii racoviceni să-și fi putut ridica o astfel de biserică în acea perioadă, pare greu de acceptat din următoarelor motive: Epoca în care s-a edificat biserica este cunoscută pentru construirea unor biserici în sudul Transilvaniei cu sprijin direct de peste
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
fiului său, pe care îl pregătea să-i ia locul în sat sau în altă parte. Adeseori însă, preoții se recrutau și din rândurile dascălilor sau cantorilor care dovedeau sârguință și pricepere în tipicul bisericesc. În cazul când aceștia erau iobagi, trebuiau să se răscumpere în prealabil din iobăgie, plătind în acest scop o anumită sumă de bani domnului de pământ pe proprietatea căruia trudeau. Preoții se alegeau de către obștea satului, cu aprobarea stăpânilor, care-i recomandau pentru hirotonire. Uneori protopopii
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
Triod" tipărit la 1725. În anul 1774, în mănăstire nu mai viețuia niciun călugăr. Într-un protocol de inspecție canonica a episcopului unit de la Blaj, Grigore Maior, se afirma că o parte din pometul mănăstirii a fost ocupat de doi iobagi ai contelui Gheorghe Banfi.
Morlaca, Cluj () [Corola-website/Science/300342_a_301671]