280 matches
-
supraviețuire a "istoriei" înseși). Așa explică inginerul "amnezia" interlocutorului său, ce-și amintește de Bizu, dar nu și de Anton Klentze. Din acest unghi privind lucrurile, întâlnirea scriitorului cu propria "umbră" (motiv literar de largă circulație, mai ales la romantici) ipostaziază "eul" ca alteritate absolută, dobândind semnificația unui moment cheie în cristalizarea personalității creatoare. Într-unul din studiile sale de tinerețe, Otto Rank observa că scriitorii și artiștii în genere sunt înclinați să-și eroizeze propria existență prin mijlocirea unei narațiuni
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
excepțional, dar nici pe departe singular ori "inexplicabil", cum s-a tot spus, câtă vreme în personalitatea lui Eminescu amfitrionul de la Sburătorul descifra, dincolo de mode și timp, profilul creatorului de geniu, în care i-a plăcut lui însuși să se ipostazieze la un moment dat. Așa se explică de ce, în interpretarea lui Eminescu, Lovinescu a optat nu pentru varianta studiului critic, la îndemâna oricui, ci pentru roman formă literară care prescrie unitatea psihologică dintre autor și personajul său (mai ales, am reținut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
psihic ,,prin remușcare sau prin tortura culpabilității refulate, care nu este altceva decât vanitate"51. Nu întâmplător la vechii greci, șarpele îmblânzit și chiar mort simboliza înfrângerea vanității. Oprindu-se apoi în exclusivitate la creștinism, Paul Diel interpretează mitul șarpelui ipostaziat în figura lui Satan. Acesta ar traduce pe plan pur psihic ,,forța subconștient motivată care duce la ignorarea chemării "spiritului" (dorința esențială) și la exaltarea dorințelor multiple și pământești (reprezentate de măr, simbol al pământului)"52. Faptul cred că este
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
cu melamină". O religie seculară, cum ar spune autorul, care prinde de minune în forme patologice, hilare și grotești, inclusiv în România contemporană. Remarc curajul exemplar al lui Mirel Bănică în încercarea sa reușită de a dezavua clișeele sociale care ipostaziază Armata și Biserica în fruntea preferințelor românilor ca instituții de încredere. Ele sunt de încredere, dar nu în doza exagerată pe care o ilustrează interpretarea superficială a unei cercetări sociologice de tip cantitativ. Este ideea pe care Mirel Bănică o
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
reprezintă pentru Alexa Visarion, autorul filmului, o eliberare și o izbândă. Nu cunosc printre regizorii noștri un altul care să fi trăit aproape o viață sub obsesia unuia dintre miturile fundamentale ale omenirii așa cum a făcut-o Alexa. "Mitul creației", ipostaziat în Meșterul Manole, i s-a părut definitoriu în împlinirea unei vieți. Primul pas pe calea inițierii l-a făcut în 1972, când a montat piesa lui Blaga pe scena Teatrului Național din Cluj. În 1978, scrie Ziditorul, prima versiune
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
apare aici ca fiind distribuit prin împărțire: logos-ului formal nu îi corespunde umanul în întregime (cu gândirea, rostirea și făptuirea sa, toate adunate, inițial, în "practici" și reguli elementare ale acestora, într-o unitate de viață), ci doar umanul ipostaziat în "subiect al cunoașterii" (disponibil pentru un exercițiu "satisfăcător" al gândirii constrângătoare, "formale"). Din această clipă, putem vorbi la propriu despre subiect al cunoașterii și obiect al cunoașterii, despre unitatea lor în cunoștință, despre o structură duală a acesteia, despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mod semnificativ, cu inducție fără reducție. Aristotel ia ca dat semnul de valabilitate a cunoașterii, aceasta din urmă fiind socotită act fundamental în ordine "logică": este vorba despre corectitudinea gândirii, de fapt, despre înseși regulile gândirii, anume acele prescripții care ipostaziază gândirea formal. Mulțimea de elemente ale gândirii, rostirii și făptuirii, cognoscibilă într-un mod direct și indirect, nu este redusă la timp, deși ideea unei reducții are toate condițiile de posibilitate la Aristotel. Acesta caută un punct de plecare sigur
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin variația unui singur factor determinant -, s-a încercat formularea unei strategii pluraliste. Raymond Aron este unul dintre cei care au lansat ideea pluralismului. Ea apare însă în diferite forme și la alții. Teza lui este că nu trebuie să ipostaziem acțiunea cauzală a unui factor. Toate celelalte fapte sociale sunt egal importante în determinarea oricărui fenomen social particular. O asemenea strategie pluralistă își are o anumită justificare în practica analizei sociologice. Datorită caracterului de sistem al vieții sociale, a puternicei
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al tradițiilor spirituale, are un foarte erudit articol despre Arborele inversat 2, în care spune că acesta trebuie considerat ca înrădăcinat în solul întunecat al Deității și întinzîndu-și ramurile în manifestare, unde apare, de aceea, inversat. Cele două perspective sînt ipostaziate cîteodată în doi arbori. A.K. Coomaraswamy arată, cu referințe și citate, că tema celor doi arbori, drept și răsturnat, se întîlnește de la Platon la Dante, din Siberia și India pînă în Melanezia. El insistă pe faptul că, laolaltă, o
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1739]
-
denunță birocratizarea și etatismul excesiv, soluția reală este tot ierarhică. Ei propun, de fapt, o bizară descentralizare „de la centru” și o insolită constrîngere, de ordin administrativ, a inabilităților democratice. Deci potențialul client al ofertei este tot statul, mai precis ministerul, ipostaziat În persoana domnului Marga. Diagnosticul dat Învățămîntului românesc nu flatează personalul didactic, care ar fi neplăcut surprins să-și descopere În aceste pagini habitudinile, docilitatea, autosuficiența. Nici victimele prin excelență, elevii, nu ar profita sigur de pe urma lecturii, de vreme ce, așa cum reiese
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
au ajuns, la finalul acestui traseu, nu numai să definească realități culturale diferite, ci și să exprime atitudini distincte față de aceste realități. În această dialectică, cuvântul logos a fost termenul valorizat, transformat În concept filosofic și, mai mult decât atât, ipostaziat În expresia și blazonul nașterii unui nou mod de a gândi lumea (reflecția rațională, argumentativă, adecvată esenței fenomenelor). Această perspectivă asupra trecerii de la mit la filosofie, de la non-rațional la rațional, este exprimată succint de W. Nestle: Mythos și logos, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
societății (vezi analiza din I. Strensky, 1987, pp. 149-150): Mircea Eliade, punând la Începuturile fenomenului religios, pe de o parte, aspirația omului către sacru și, pe de alta, „hierofania”, adică Întruparea și revelarea sacralității În fenomene ale lumii Înconjurătoare, va ipostazia mitul ca formă originară: „Mitul nu e tardiv decât În formulări. Dar conținutul său este arhaic și se referă la sacramente, adică la acte care presupun o realitate absolută, extraumană” (1969, p. 41). La fel, pornind de la principiul că mitul
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
K.M. O’Connor, 1997, vol. II, p. 521; vezi și I.P. Culianu, 2003; A. Faivre, 1987, vol. XI, p. 36). În tradiția europeană Îndeosebi, după speculațiile gânditorilor Renașterii și, mai ales, după „demonizarea” vrăjitoriei de către oficialitățile ecleziastice, magia a fost ipostaziată Într-o expresie a anormalității, a tot ceea ce se opune firescului vieții, echilibrului social și dezvoltării spirituale raționale. Mulți antropologi consideră că modelul canonic european, produs al unei istorii culturale specifice, a influențat categoriile științifice de analiză a fenomenelor magice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
colectivitate, dar este, prin chiar decizia de a-l aduce În centrul unui rit de maximă importanță, hărăzit distrugerii. Această ambiguitate este explicată de Evans-Pritchard prin identitatea simbolică dintre sacrificator și obiectul sacrificat: În actul sacrificiului, cel care oferă bunul ipostaziază, simbolic, acest bun ca un alter ego al ființei și poziției sale sociale. După obiectul sacrificat, putem distinge Între sacrificii nesângeroase (obiecte și plante) și sacrificii sângeroase (ființe vii). În prima categorie pot intra: a) bunuri casnice (haine, bunuri ale
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
un animal domestic. Individul ales să devină obiectul unui sacrificiu trebuie să fie vulnerabil, nesprijint de grup și, prin urmare, incapabil să genereze reciprocitatea violenței. În plus, grupul, În unanimitate, trebuie să Îl considere vinovat de ceva și să Îl ipostazieze În criminal, paria, persoană non-gratta. Aceasta Înseamnă că violența se poate opri atunci când victima este clasificată simbolic drept „marginală”: prin această operație, violența devine legitimă, uciderea se transformă În act sacrificial (comunicarea cu orizontul divin), iar reciprocitatea violenței nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ritmează fluxul și transformările inevitabile ale individului (nașterea, maturitatea sexuală, moartea). Scopul lor este de a marca anumite momente-cheie, anumite „praguri” considerate esențiale În devenirea personală. Această transformare de tip biologic este exprimată și consacrată prin semne culturale, care o ipostaziază Într-un moment simbolic unic. De obicei, nu există o corespondență mecanică Între schimbarea biologică și consacrarea ei În plan ritual: un rit precum botezul creștin intervine la multe zile după nașterea propriu-zisă. Riturile de inițiere sau consacrare nu au
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
pecetea așa-numitelor „rituri ale violenței”. În Franța secolului al XVI-lea, conflictele religioase au generat numeroase asemenea rituri al căror scop era purificarea comunității prin dezumanizarea, batjocorirea, lovirea bestială sau uciderea oponenților. Altfel spus, anumiți membri ai colectivității erau ipostaziați ca factori de poluare (religioasă și morală), iar curățirea de păcat se făcea prin sancționarea acestora. Riturile erau declanșate fie de un zvon (pe fondul unor nenorociri care afectau colectivitatea), fie de un proces juridic ( În care condamnarea nu venea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
literaturii latine, pasiunea pentru clasici, vădită în frecvența citatelor și a topoi-lor greco-latini, caracterul aproape memorialistic al multor pasaje referitoare la situația românilor exilați din Paris. Captivantul roman în care "N.I. Herescu relatează fapte autentice, inventând situații și personaje"55, ipostaziază erosul și thanatosul în contextul zbuciumat al exilului, oferindu-ne o cronică vie a anului 1957, prin surprinderea "vieților paralele" duse de emigranții deposedați tragic de identitate și cei din lumea liberă, de la care se așteaptă zadarnic un ajutor prin
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Zarifopol), pare să fie resortul acestui deznodământ. Variațiuni pe această temă sunt de găsit și în numeroase nuvele ale lui Gib. I. Mihăescu: Semnele lui Dănuț, Întâmplarea, Vedenia, La "Grandiflora", în care, în afara desfășurărilor epice reductibile la o schemă care ipostaziază generica "ironie a soartei", legătura cu arta și tipologia caragialiană este mai pregnantă prin recontextualizarea tipurilor umane devenite subit victime ale închipuirii, ale "fandacsiei"54, atunci când obsesia, contopită cu halucinația, dobândește o realitate catastrofală. În acest sens, nuvele precum În
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
spre a se concentra mai mult asupra problematicii relațiilor omenești. Solitudinii și pasivității Manuelei, de exemplu, le ia locul acum atitudinea voluntară, deși destul de retractilă, a Ginei Delescu, femeie superioară, de o rară noblețe sufletească, în care autoarea și-a ipostaziat, desigur, un ideal de umanitate. Pentru a-și apăra rezerva pe care și-a impus-o în cercul unei mediocre faune familiale, protagonista nu ezită totuși să utilizeze armele lumii pe care de altminteri o disprețuiește: flirtul, gelozia provocată, jocul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288667_a_289996]
-
romane unele asemănări care ne fac, poate, să ne gândim la o „moștenire religioasă”, cu analogii interesante, dar și numeroase diferențe. Cu toate acestea, În ceea ce privește structura, funcția și istoria religiei practicate la Roma de către romani, aceste rezultate rămân Îndoielnice. Ele ipostaziază niște structuri care rămân de partea cealaltă și deasupra istoriei conducând, așadar, În afara religiei empirice. Pentru a lămuri protoistoria religiei romane este deci mai semnificativă comparația cu religiile italice, a căror structură a devenit evidentă În special În urma studiilor conduse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi în floare, răul se găsește în fruct, tema păcatului originar precizează iconografic mărul ca arbore și fruct al cunoașterii binelui și al răului, pe care condiția adamică le exclude. În secolul XIX tema își pierde din relevanță pentru a ipostazia păcatul, mai degrabă prin floare și nu prin fruct. Un tablou al lui Kimon Loghi, Fructul oprit, (Ulei pe pânză, 1,815 x 0,805 cm, semnat stânga jos cu verde, nedatat, pe verso cu cerneală violetă, inventar 1488) readuce
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Călinescu i-o precizează, simbolismul pierrotesc cu accente ludice al lui Jules Laforgue, stabilind în același timp și un punct îndepărtat de fugă cu Salomeea flaubertiană. Locul geometric al mutației pe care o suportă tratarea temei decadente a femeii fatale, ipostaziată de Salomeea, la cei doi scriitori francezi precizează tranziția de la decadentism la formula unui avangardism incipient, tatonant. Prin asumarea actului crud ca act ludic, tratarea temei și implicit a personajului se află la confiniile decadentismului cu avangardismul, cel mai aproape de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu drept de moștenire în veciĭ vecilor", în care se pune speranța păstrării tăriei românești. Instituirea monarhiei, văzută ca garanție a unei statalități robuste, este luată ca fiind cofrajul instituțional în care tăria de suflet românească va fi prezervată. Monarhia, ipostaziată în figura lui Carol, va asigura "Virtus Romana Redivivus" (Melidon, 1876, p. 84). Doar spre sfârșitul anilor '80, în manualele lui Tocilescu (1889, 1896), Carol devine punctul nodal al istoriei românești, iar regalitatea o componentă intrinsecă a națiunii. Proclamarea regatului
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
fost investită politic cu funcția de creuzet al identității unitare românești. Topind particularitățile culturale și tradițiile educaționale regionale, instalarea unui sistem de învățământ unificat va deveni locus-ul în care se va desăvârși unitatea totală a neamului românesc. "Revoluția națională română", ipostaziată politic în Marea Unire din 1918, a fost continuată pe planul cultural prin campaniile statale de reformare a învățământului public. Drept consecință a "Kulturkampf-ului național" inițiat de statul român aflat în ofensivă culturală s-a produs ceea ce I. Livezeanu (1998
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]