4,886 matches
-
mă înclinam în fața asfințitului, de șapte ori cum făcea actorul Orson Welles în fața plină a lunii. Pe neașteptate, la câțiva metri de mine, răsărise ca din pământ, un bărbat tânăr, cam dolofan. Mi se părea cunoscut, mai ales după surâsul ironic, chiar batjocoritor. Purta un costum gri și pe umăr avea o geantă doldora de documente - totul din înfățișarea lui îmi spunea că eu și necunoscutul vorbeam aceeași limbă. Parcul deodată se golise de oameni chiar și cei care-și plimbau
A săruta pietrele by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Imaginative/9499_a_10824]
-
întîmpla să-i replic, pe un ton voit compătimitor: "Ești victima unei asociații de idei". Devenise între noi un fel de joc și o glumă privată - una din acele formule banale sau banalizate prin repetiție, care pot căpăta o rezonanță ironică și totodată autoironică în convorbirile dintre prieteni. Erau frecvente astfel de formule în vorbirea lui Mircea, totdeauna extrem de personalizate, purtînd pecetea inconfundabilă a personalității lui, în așa măsură încît, dacă le rosteam în discuții cu alții din grupul nostru, ele
O pagină de jurnal despre Mircea Ivănescu by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/9770_a_11095]
-
fiind sinuciderea îndelung și minuțios pregătită a autorului, la o dată fixă, mărturisită prietenilor, amînată dintr-un motiv aparent frivol - un recital de pian al lui Gieseking anunțat între timp - dar finalmente executată cu o voință inflexibilă) și totodată extraordinar de ironică și de artificială. Impresia de artificialitate vine tocmai din ninsoarea citatelor, care are loc parcă în mintea unui om înzestrat cu o memorie fabuloasă, un om a cărui creativitate e acoperită de zăpada mereu mai groasă a amintirilor de lectură
O pagină de jurnal despre Mircea Ivănescu by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/9770_a_11095]
-
vorbe-alese vrăfuite clăi. // Și nu fac bale ca să cînte mărul, / curat, cum zici, Ťun înger l-ar mușcať / nu bijbîie, ci fizic adevărul / îl simt și-l mînă-n lume c-o nuia". Întorsătura frazei este mereu proaspătă, neașteptată, expresiile, ușor ironice, sînt inspirate. Rampa este rodul aceleiași revolte satirice, rostite, tocmai de aceea, dezinvolt, vioi; impetuozitatea șăgalnică a discursului e măsura de reprimare a hîrșîitului în istorie a unui mit mucezit: Avem și noi o rampă de lansare. Îi zice Miorița
Poezia basarabeană din ultimele decenii by Ion Țurcanu () [Corola-journal/Imaginative/9710_a_11035]
-
o dramă a unui sociopat care dorește să-și curme viața, dar autorul reușește să schimbe acest lucru, iar condensarea evenimentelor face ca romanul să dobândească aspectul unui scenariu bine scris În care sunt punctate aspectele psihologice ale personajului. Modul ironic și detașat al relatărilor devine metoda pe care o alege Kurkov de a satiriza acest spațiu postsovietic care nu și-a găsit Încă reperele, fiind invadat de elemente ce o fragmentează. Îndepărtarea de macabrul unor discuții despre moarte prin ironie
ALECART, nr. 11 by Tudor Berbinschi () [Corola-journal/Science/91729_a_92885]
-
și crimă? În contrast cu alte opere literare, În romanul lui Aris Fioretos nu numai că se urmărește reconstituirea conștiinței În realitatea sa cotidiană, dar se și dublează Întâmpinarea acestei idei. Deosebirea stă Întro coerență constantă, asigurată de manifestarea voluptoasă, amabilă și ironică. Astfel, Adevărul despre Sascha Knisch este o carte incitantă, deopotrivă contemplație a umanității, dar și falsă liniște Într-un spațiu semnalat de perturbări și revoltătoare injustiții.
ALECART, nr. 11 by Bianca Dumencu () [Corola-journal/Science/91729_a_92882]
-
Adam, că gustând din pom s-ar fi făcut dumnezeu, a spus, contrar obiceiului de grăire, spre rușinarea neascultării acelora, care au crezut diavolului împotriva vieții lor. Deci a numit bun un pom care nu era bun [...] într-un sens ironic [...] Astfel pomul acela, n-a avut în gustul fructului său, puterea de a împărtăși binele și răul, ci pentru că diavolul, voind să ducă la gustare pe Eva și prin ea pe Adam, ca să o poată îndemna la aceasta cât mai
Căderea protopărinţilor în păcat - viziunea spiritualităţii ortodoxe (I). In: Editura Altarul Banatului by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/122_a_141]
-
Omului i se pare că plăcerea celor sensibile, pe care o gustă, sau cele sensibile înseși constituie adevăratul bine. Și ținând seama de această părere viitoare a omului, Dumnezeu numește cu anticipație pomul din care va gusta el, în sens ironic, pom al cunoștinței binelui și răului<footnote Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Doctrina ortodoxă și catolică despre păcatul strămoșesc..., p. 4. footnote>. Dar, Dumnezeu nu Se comportă pasiv în fața căderii lor: ei sunt scoși de la pomul vieții și printr-o retragere
Căderea protopărinţilor în păcat - viziunea spiritualităţii ortodoxe (I). In: Editura Altarul Banatului by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/122_a_141]
-
cu umbre de cretă dintr-un univers tăcut și nemișcat și care are foarte puține culori. Ca element de bază al acestui micro sau macro univers tăcut, predomină, într-o fierbințeală greu de suportat, doar cenușiul pietrei. Aici, (în cimitir ?), ironic ,,trăiesc o mie de suflete’’ și, neobișnuit pentru un astfel de loc și ,,câinele meu și el, roșu ca para’’ (Frumoasele umbre de cretă). Se remarcă în continuare predilecția pentru un colorit sărăcăcios (care sporește senzația de mister, de singurătate
MARIANA PÂNDARU – „Așteptare în tăcere” [Corola-blog/BlogPost/93858_a_95150]
-
cu Canetti și faptul că din familia sa nu mai trăia decât un frate, Jean, și un văr mai îndepărtat, aflat undeva în Canada, dar nu știu de ce nu am reținut amănuntele, poate din pricină că el însuși avusese un ton ușor ironic, autopersiflant, ceva în genul: vezi bine sunt un prinț incognito, nu mai spune la nimeni. Era generos, era bun, gata oricând să sară în ajutorul românilor care îl frecventau. Nu înțelegea prea bine ce se petrecuse cu psihologia românilor, dar
In memoriam Al. Vona – Marele invizibil by Elena Ghirvu Călin () [Corola-journal/Imaginative/12334_a_13659]
-
calitatea de membru UTM. Mă legănam în speranța că profesorul nu va observa. Eroare! A observat. Pentru însemnările Ťireverențioaseť mi-a elogiat spiritul critic, iar deviza de pe prima pagină i-a atras o clătinare din cap și un vag surîs ironic, sancționînd mai mult lipsa mea de gust decît ieșirea din canoane. Filele sînt îngălbenite, cerneala decolorată... în faptul că, pînă astăzi, caietele s-au păstrat întrezăresc o dovadă a afecțiunii pentru profesor. Nu cred că mulți dintre foștii săi elevi
"Vivant professores!" by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Imaginative/12327_a_13652]
-
20-lea sub auspiciile geniului lui". Pentru următorii trei poeți, ce ocupă în ordine locuri privilegiate pe această listă: T. Arghezi, G. Bacovia și L. Blaga, argumentele proeminesciene se dezvoltă de la sine. Este de remarcat faptul că pînă și vocea ironică, lucidă și aspră, nededată la elogii a lui Arghezi, se mlădiază sub emoția rostirii: Într-un fel, Eminescu e sfîntul preacurat al ghiersului românesc. Din tumultul dramatic al vieții lui s-a ales un Crucificat. Pentru pietatea noastră depășită, dimensiunile
Ianuarie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/12068_a_13393]
-
fi canonizat" spune George Corbu) - o conștiință aspră, sfîșiată de mari contradicții, cu mari înălțări și mari căderi, cu experiențe spirituale profund individuale, inimitabile și necanonice; în locul unui convențional "poet al îngerilor" o personalitate cu propensiuni violent senzuale și ludic ironice; iar în modalitățile de alcătuire a textului - cel mai consecvent mînuitor al intertextualității duse pînă la limita posibilului, pînă la transformarea ei într-o experiență spirituală fundamentală. Cei cărora li se adresa mesajul meu, citiorii cu un ochi proaspăt, nu
Controverse - Inedit și nu prea by Roxana Sorescu () [Corola-journal/Imaginative/12007_a_13332]
-
cuceritoare. Prin ancheta-roman, el se află aproape în elementul său. Citim în Anchetatorul apatic un roman critic, atât cu realitatea, cât și cu literatura. Cele care vor urma păstrează mai mult sau mai puțin evident aceeași dublă adresă critică și ironică. Deruta, 1973, un roman al clivajului dintre istorie, politică și cotidian, aduce o perspectivă aproape singulară, diferită de aceea obișnuită, a preeminenței politicului. Să menționez că la Ivasiuc, romancierul "politic", "radical", de care Duda ar putea fi apropiat numai datorită
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
a existenței autentice și devine artificial doar prin exercițiul în exces al acestora. Dar romanul acesta masiv are norocul unui echilibru între real și ideal, epic și analitic, situații și teză, disimulate toate acestea într-o bine modulată viziune, deopotrivă ironică și patetică. Deruta este un roman dialogic, cu o înscenare epică pregnantă, o narațiune analitică și hiperrealistă. O lume provincială, cu vocații iluzorii sau neîmplinite existențial și artistic, se înființează și piere prin propria înfățișare obiectivă. Naratorul își permite doar
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
antifrastic. El rămâne mai ales un constructor, un idealist, dar unul lucid și comprehensiv. În seria extinsă a romanului "uzinal" trebuie inclus și Cora, 1977, un roman al educației sentimentale în societatea "industrială" socialistă, curajos și poate riscant, prin perspectiva ironică și sarcastică, a punctului de vedere narativ, cu candoarea afectivă a protagonistei. Un roman-anchetă, dar într-un mediu nou, acela medical, este Măștile, 1979. Aici, conjunctura "juridică" face ca prietenul anchetatorului să fie excesiv judecat și pedepsit cu închisoarea, pentru că
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
neresentimentar. Odată ieșit din închisoare, el se dedică cu abnegație sporită semenilor, interesat să ridice prin voluntariat un spital rural. Pedagogia epocii e profund asimilată! Romanul, ca toate celelalte, păstrează perspectiva înțelegerii complexe și echivoce, o atitudine deopotrivă de distanțare ironică și de apropiere lucidă și patetică. Războiul amintirilor, 1981, este un roman social în patru părți, substanțial și adânc, o cronică fragmentară de familie, insolit și captivant concepută. În centrul ei se află un copil, imediat după "eliberarea" sovietică, ajuns
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
mod senzațional. Ca într-o stare de vedenie alienantă, el constată că tânărul delincvent ieșise de-a dreptul prin zid. Romanul conceput astfel retrospectiv devine o inteligentă, înțelegătoare în definitiv, despărțire de trecutul trăit traumatic, frenetic, și relatat cu luciditate ironică. Absurdul și fantasticul demonic, bizar și imprevizibil, este urmat cu energie narativă și gust pentru experiment (relatarea la persoana a doua), la tensiunea cea mai înaltă a ironiei și lucidității, și în Hărțuiala, 1984, o rememorare a anilor de studii
Proza lui Virgil Duda by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/12519_a_13844]
-
naivitate calculată, premeditată, regizată de un poet iubitor de ambianță, pentru care atmosfera lirică este elementul primordial al înscenării poetice, liantul care favorizează agregarea stărilor de spirit și a trăirilor evocate. Trecut, de Eugen Simion, în categoria poeților fanteziști și ironici, Emil Brumaru apelează, și în volumul Cântece naive, la o tematică așa-zicând minoră, cu obiecte neînsemnate, cu figuri banale, fără anvergură ontică ori etică. Făcând un fel de genealogie a "cântecelor naive", N. Manolescu observă că "savuroase, pline de
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
gât./ Cu gura ți-aș desface nasturii mici de bluză/ Și ți-aș șopti-n urechea ta fleață și confuză:/ Afară plouă laic și-s trist și mi-i urât...". Poet al trăirilor minore și al spațiului domestic, fantezist și ironic în doze bine cântărite, Emil Brumaru a reușit să transfere în Cântecele sale naive fiorul elegiac și frenezia simțurilor, într-o scriitură sugestivă și muzicală, în versuri limpezi, clare, încadrate într-o arhitectură în mare măsură armonios articulată. Pe drept
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
că o să gătesc o salată agresivă pentru cititor. Cu elemente de thriller, de carte erotică, de anchetă socială. Și cu inspirație din realitatea ultimilor ani bucureșteni. Pe de altă parte, coc de cîteva săptămîni ideea unui roman epistolar în cheie ironică despre ceea ce se întîmplă în jurul nostru. Inițiativa e firavă și insuficient decantată, motiv pentru care încă nu l-am încunoștințat pe coautorul ipotetic. Dar dacă o să-i pice întîmplător sub ochi interviul nostru, poate că o să iasă din bîrlog și
Interviu cu Radu Paraschivescu by Ciprian Macesaru () [Corola-journal/Imaginative/12648_a_13973]
-
e una cvasi-secretă (sau de uz intern). Doar pentru el (și pentru Marcel Iancu), "dada" este o dublă afirmație. Franco-român, el neagă, în franceză, ceea ce,-n română, s-ar zice că afirmă. O afirmație, evident, suspectă, ambiguă: o ironie. Viziunea ironică e strabică, "piezișă"; ea e bilingua,-n sens latin, i. e. perfidă, — cu două fețe ("comme 2 mètres de soie blanche"!), ce va sa zică echivocă. Echivoc e însuși dadaismul, cel atît de monoton în aparență, — care, luîndu-se prea în serios
OUI-DA by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/12912_a_14237]
-
ideilor, la fel de actuale la 1900, ca și în 2000. Țiganiada este ultima și cea mai cuprinzătoare producție a seriei și de aceea poartă în sine disoluția genului pe care îl epuizează. Iar în fondul de idei, această operă reprezintă autodiscreditarea ironică a ideologiei luminilor, comisă de un sceptic care a crezut în ea. Ironia îl vindecă de eșec. Doar o lectură grăbită, influențată de clișeele exegezelor prea vechi, poate identifica în elementul alegorizat numai lumea românească a timpului. Ea e doar
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
manipulată de forțe supramundane care figurează puteri politice contemporane. Când își încredințează destinul, succesiv, unui alt și alt conducător, mulțimea întărește legea universală, veche și nouă totodată, dezvoltată de Dostoievski în paginile despre Marele Inchizitor. Ultima sextină nu mai este ironică. E vizată direct realitatea crudă: murmurul mulțimii, în crescendo, devine rugă către noul conducător, cerându-i să fie dusă oriîncotro, dar numai să fie dusă. De aici și fraza sintetică a lui Valeriu Rusu, între altele și despre actualitatea ideilor
Țiganiada în franceză by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Imaginative/12984_a_14309]
-
sau evreice care au avut sau doar și-au dorit o relație apropiată cu Mihail Sebastian. „Problema evreiască” nu era cu adevărat o problemă pentru aceste femei. Este memorabil cazul lui Zoe Ricci, despre care Sebastian povestește pe un ton ironic (marți, 4 februarie 1941): „ Zoe, cu o lună înainte, când pleca noaptea de la mine, aproape niciodată nu uita să-mi aducă aminte că nimeni nu trebuie să știe că ne vedem. «Înțelegi, frații mei sunt legionari și nu vreau să
Piese de puzzle Sebastian și Eliade by Irina Groza () [Corola-journal/Imaginative/12957_a_14282]