804 matches
-
ia în derâdere unele realități sociale. Avem, la început, o supremație masculină (reprezentată prin violul cavalerului), pentru ca apoi să se impună cea feminină (ghicitoarea propusă de femeile de la curte, salvarea oferită de bătrâna care se va transforma într-o tânără ispititoare). Alte elemente antagonice: tinerețea și senectutea, frumusețea și urâțenia, originea nobilă și cea umilă, care implică bogăția și sărăcia.442 Satisfacția naratoarei nu poate fi tăgăduită. și-a luat revanșa în spațiul ficțiunii, deoarece l-a subjugat pe cavalerul libertin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
dovadă, în îngâmfarea vis-à-vis de propriile calități fizice, pe care le considera unice, încât va deveni victima unui călugăr versat, ce va pretinde, în încercarea de a o dobândi trupește pe infatuata femeie, că este însuși arhanghelul Gabriel, fermecat de ispititoarea creatură. Naratorul devine mai mult decât ironic în 917 G. Boccaccio, Decameronul, vol. I, p. 356. 918 Ibidem. 919 Ibidem, p. 417. 920 Ibidem, p. 59. 248 caracterizarea pe care o face acestei donna demonicata: „gâsca de femeie”, „cap de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
repere care, dincolo de accentuarea nevoii de ordine transpusă la nivel estetic, se subordonează, de fapt, aspirației către perfecțiune. Clasicismul francez a fost un curent care, prin toate mecanismele sale, și-a propus cel mai îndrăzneț scop, dar și cel mai ispititor, desigur, acela de a transcende prin operele sale timpul și spațiul, de a atinge astfel universalitatea și atemporalitatea. Nu gloria trecătoare, de moment, ci gloria eternă clasicii au pus un pariu destul de riscant cu timpul, pe care însă, se pare
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
oferite. O mărturisire sinceră a dilemei estetice a perioadei o regăsim în versurile lui Grigore Alexandrescu din Epistolă D.I.V. (Domnului Iancu Văcărescu n.n.), dilemă transpusă poetic sub forma alegoriei călătorului incapabil să decidă asupra căii adevărate din multitudinea de drumuri ispititoare: "Eu aseamăn a mea stare cu a unui călător / Care neștiindu-și calea, fără povățuitor, / Se oprește p-o câmpie, și cu totul întristat / Drumuri vede, dar nu știe care e adevărat."200 Dificultatea alegerii este sporită de conștientizarea pe
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o ridică, de fapt, la nivelul unei dimensiuni ontologice. "A crea durabil și esențial" înseamnă a rămâne în timp, a atinge universalitatea, a trece dincolo de limitările pe care le impune un anumit moment și spațiu istoric. Este o premisă extrem de ispititoare pe care Călinescu o propune în deschiderea argumentării sale, însoțind-o de o altă afirmație la fel de puternică, dar poate oarecum exagerată, având în vedere absolutizarea pe care o implică: "...marea literatură este în fond aceea de stil clasic, iar ce
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Iacobescu); Claude Anet, Ariana, București, f.a., Țărmul dragostei, București, f.a.; Josef Conrad, Taifun, București, f.a.; Jean Jaurès, Civilizație și socialism, București, f.a.; Rudyard Kipling, Sinucigașul, București, f.a.; Em. de Las Cases, Napoleon la Sfântă Elenă, București, f.a.; J. H. Rosny, Ispititoarea, București, f.a. Repere bibliografice: Eugen Relgis, „În seara de Crăciun”. „Pentru zilele de vacanță”, DMN, 1922, 5497; G.M. Zamfirescu, „Drumul morții”, „Clipă”, 1924, 79; Perpessicius, Opere, III, 90-91, V, 106, XII, 499-500; Sandu Teleajen, „Povestea unei fete”, „Gândul nostru”, 1927
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288702_a_290031]
-
intrat în școală inițiat, am părăsit-o degradat și totdeauna, fără voie, am fost în paguba mea mai mult eu decât ceilalți, fapt ce m-a izolat și mai mult și a pus, în fața mea, straja solitudinei turburate"110. E ispititoare ideea de a pune într-o relație coerentă omul și scrisul său, pornind în sens invers, dinspre cuvânt spre gând, deconspirând scânteia care l-a generat. În acest sens, fragmente autobiografice, mărturisiri ale poetului, gânduri transpuse în texte de gazetă
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
potențiale pe care străinul-oaspete le reprezintă, se face prin daruri și chiar prin propunerea de căsătorie. Cum pentru Ulise dorința de Itaca, de întoarcere în patrie, e mai puternică decât o orice altă dorință, nicio ospitalitate oricât de generoasă sau ispititoare nu-l poate reține, fără a fi resimțită ca excesivă. Întoarcerea în Itaca reformulează problema ospitalității, în ospitalitatea de acasă și în ospitalitate de sine, punând cu gravitate problema identității, a confruntării dintre identitate și alteritate. De aceea Itaca, în
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
care face viața umană, într-un anume sens mai serioasă și mai terestră, o murdărie din care hangiul apare în mare grabă, mândru de el, umil către noi, luându-ne în orice clipă de mână"604. Această murdărie este atrăgătoare, ispititoare în voluptățile ei, fiindcă ea este imaginea unirii. În scrisoarea către Milena din septembrie 1920, în care îi evocă pe evreii din Est care sunt în situație de emigrare și care își petrec noaptea la un hotel de noapte, într-
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
a miturilor și poveștilor, ce îi putea oferi compozitorului francez oportunitatea evadării din viața prozaică și banală a prezentului. Potrivit mitologiei scandinave, Ondinele, spiritele lipsite de suflet ale apelor, erau sirenele ce ademeneau ființele pământene cu dragostea și frumusețea lor ispititoare, făgăduindu-le viața veșnică din palatele adâncurilor. Apariția acestui preludiu pare a fi din nou asociată cu numele graficianului Arthur Rackham, care realizase ilustrațiile pentru o adaptare engleză a Ondinei, scrisă de Baron Friedrich de la Motte Fouqué și publicată într-
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
simtă apreciați. Apoi acționați. Π Dacă doriți clienți fideli, luați personal legătura cu ei și serviți-i cu pasiune pe cei mai buni. Instrumentele eficiente nu sunt așatc " Instrumentele eficiente nu sunt așa" Vă numiți John și primiți această scrisoare ispititoare: „Dragă John. Mi-e dor de tine. Marcia”. Desigur că sunteți curios. Extrageți plicul din coșul de gunoi pentru a citi mai departe. Întoarceți plicul și citiți adresa destinatarului. Vă dezumflați. Scrisoarea e adresată „către locatarul actual”. Ciudat? Desigur. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1896_a_3221]
-
Borbély26 echivala copacul narativ cu un labirint înșelător: unele ramuri duc la miez, la linia principală a semnificațiilor, servesc decriptării și transmiterii mesajului, altele transmit sensuri marginale, centrifuge, menite să întrețină misterul; doar inițiații pot recunoaște ramurile esențiale de cele ispititoare, dar neimportante. Aceasta este explicația pentru care nu totul trebuie supus descifrării - doar acele simboluri care duc "spre centru". Darul diabolic de a-și risipi auditoriul în mijlocul unor povestiri în care nu mai poate desluși "adevărul de minciună, nici stânga
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ocurențe). La a doua întâlnire, când aude numele lui Lixandru, tresare, "parcă s-ar fi trezit din somn"448 (scena în care figura lui Dumitrescu îi reamintește lui Fărâmă de un "bun prieten" trebuie eludată, deoarece este doar o "ramură ispititoare" de care se servește Fărâmă ca să ajungă la ceea ce îl interesează: "Eu v-am văzut de la început că aveți inimă bună. Semănați cu un bun prieten al meu, unul Dorobanțu"449). Din acest moment toată narațiunea se concentrează în jurul anamnezei
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
ne poate duce la posibila relaționare, cu numele muceniței Hristina, sărbătorită pe 24 iulie, moartă în lupta împotriva credinței în idoli, ajungând tot la ideea dublului mincinos pe care o enunță Ilina Gregori. Este vorba, desigur, de o altă ramură ispititoare a copacului narativ despre care ne avertiza Ștefan Borbely. 128 Ilina Gregori, Studii literare, Editura Fundației Culturale Române, București, 2002, p. 146. 129 Christian Ionescu, op. cit., p. 96-97. 130 Mircea Eliade, op. cit., p. 44. 131 Ibidem, p. 55. 132 Ibidem
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
din noi înșine, dar nici nu ne deschide vreo perspectivă asupra trecutului; celelalte își au originea și cea mai mare parte a cursului lor în gîndirea diverselor grupuri cu care avem legături. [Cu siguranță mult mai simplu și, poate, mai ispititor pentru vanitatea și orgoliul nostru să atribuim fiecăruia dintre noi o memorie personală numai a lui, a cărui cheie să o dețină exclusiv o comoară de bogății pe care numai el le poate admira -, și să-i mai atribuim și
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
imposibil ca evoluție fonetică (nu pot fi explicate sincoparea lui o, asurzirea lui d și asocierea cu sufixul romînesc -eana, -ana). Ipoteza lui I. A. Candrea privind descen dența fonetică și semantică de la apelativul de origine maghiară dohot este foarte ispititoare datorită specificului petrolifer al celor două zone (Bacău și Prahova) unde se află toponimele (de altfel, un afluent al Doftenei se numește Păcuricea). Numele ar fi fost dat de maghiarofonii de pe lîngă Bacău, care, ca petroliști, ar fi putut aduce
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cercetat dar, (n acela(i timp, trebuie s( priveasc( distant, cu obiectivitate, tot ceea ce se (ntîmpl(. El trebuie "s( apar(în(" (i "s( nu apar(în(" mediului (n acela(i timp! (n felul acesta, tehnica devine prin exigen(ele sale ispititoare (i atr(g(toare, punînd la (ncercare calit(țile cercet(torului. Dincolo de toate acestea, observă(ia (ncearc( s( aduc( informa(îi de o factur( calitativ( (i nu cantitativ(, chiar din miezul realit((îi. Sigur, nu este neglijabil( cantitatea de date
by HENRI PERETZ [Corola-publishinghouse/Science/1003_a_2511]
-
și din nou poate fi considerată ca urmând tiparul Möbius? (Patricia Imbăruș); Oare banda lui Möbius nu reprezintă viața? (Florentina Horelița); În fața lui D-zeu, omul mai poate avea o mască? (Botaș Oana Corina) etc. Un model curricular transdisciplinar sună ispititor și provocator. Elaborarea lui ar trebui să țină seama de cel puțin câteva dificultăți și probleme cu care ne-am confruntat și pe care le sintetizăm în cele ce urmează. Obstacolele pe care le-am întâmpinat pe parcursul proiectului au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
ne elimine (ca ființă omenească). Cei mai mulți dintre noi, nici nu reușim (sau nu putem) să-i facem față, oricâte iluzii ne-am face. Chiar și aceia care se cred invincibili în fața ei și prea valoroși, pot eșua. Ca facilă (și ispititoare), moda este, poate, cea mai mare, cea mai perversă și cea mai ademenitoare absorbție a mediocrității. Credem că dacă suntem la modă, am fentat mediocritatea, suntem (în sensul tare, autentic). În fapt, cât vrem să fim la modă, ne interzicem
[Corola-publishinghouse/Science/84934_a_85719]
-
lui San-Antonio, el însăilează cu vervă ușure o intrigă rocambolescă, într-o manieră înrâurită de dicția torențială a lui Frédéric Dard. Semnată cu apropont Freddy Dardara, narațiunea își trădează autorul nu doar prin coloritul întorsăturilor de condei, ci și prin ispititoarele liste de gustări. Nu e de mirare, un rol pe care U. îl interpretează cu talent fiind acela de... maestru bucătar. E, cum singur se prezintă, un „Pierrot cu bonetă”, duhliu, cordial și rafinat (Gastronomice... à la Păstorel, 1998). În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
cu toate că recunoaște o legătură între declararea morții lui Dumnezeu și criza umanismului. Ateismul (o mare minciună a omului modern, căci nu poate fi "ateu", ci doar să încline, în echivocul libertății sale, fie spre lumina lui Dumnezeu, fie spre partea ispititoare a diavolului) este, cu siguranță, un umanism, de vreme ce ține de om. Și ateismul, și religiosul sunt manifestări umane, deci aspecte contradictorii ale umanismului în genere, la care face trimitere Vattimo. În paradoxul diferenței ontologice, s-ar putea ca "ateul" să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
absurd ca și limba universală esperanto. Hristocentrismul mântuirii e posibil numai în pluralitatea spirituală a religiilor, cu grija permanentă de a elimina politicul și ideologicul din religii, ambele aducătoare de violență, sub semnul Antihristului. "Progresul" adus de Antihrist este extrem de ispititor, dar nu mai are nici o legătură cu mântuirea creștină, el fiind, în realitate, regres sub faldurile unor beneficii trecătoare ale învingătorilor. Acesta este "progresul" spre nimic, operă a diavolului, a scientismului și a politicianismului rupte de lumina hristocentrică. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
seara, la București, când Își face toaleta de culcare, madam Georgescu zice oftând: - Ah! mamițo! menuetul lui Pederaski..., mă-nnebunesc!” (s.n.). Sensibilă la frumusețea naturii, madam Georgescu e cu siguranță mai impresionată de prezența tânărului locotenent Mișu, care-i o ispititoare promisiune. Petrecerea improvizată, al cărei suflet e galantul locotenent, rămâne reper afectiv pentru femeia cu viață monotonă conjugal. Nu la fel se Întâmplă pentru cele două dame, madam Ionescu și madam Niculescu, a căror petrecere la Sinaia, În compania soților
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
și Didina rămân alături de bărbații cu care formează social un cuplu și Își permanentizează postura statu-quo, de Întreținute. Femeile se tem să nu fie compromise, să nu se compromită, dar etica lumii lor este relativizată. Iubesc sau intră În jocul ispititor al iubirii din moft și, de dragul amorului, sunt dispuse fie să facă scandal, fie să evite, În măsura puterilor, un scandal public. Dar, mai presus de amor, rămâne imaginea de sine. Eroinele lui Caragiale sunt aventuriere de culise și trăiesc
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
reprezentative pentru ascendențele și prăbușirile umane. Se încearcă aici dez-ascunderea și înfățișarea unui număr limitat de baze metafizice dintre cele pe care sunt întemeiate fenomene și realități precum resemnarea ce ne copleșește adesea când ne întâlnim cu drama aproapelui, sentimentul ispititor al revoltei împotriva dificultăților care ne întâmpină uneori pe cărările vieții, modul relaționării noastre cu posibilitatea însoțirii divine a ființei umane, extrapolarea anticipativă în scenariul de ordin mistic al sfârșitului de lume, mărturisirea indefinibilei iubiri ce ne aruncă în mirajuri
[Corola-publishinghouse/Science/84933_a_85718]