535 matches
-
repetitivă cu perspective noi: opera de artă este inepuizabilă. Acest fenomen se poate vedea cel mai clar în tragedia greacă, prin Sofocle, Eschil sau prin modernii Shakespeare sau Goethe. Operele ale căror obiectivități sunt exterioare devin depedente în totalitate de istoricitatea lor. Concretizarea lor nu se poate face decât prin intuiție, care le activează doar ca produse istorice servind unui interes istoric. Conținutul lor nu poate fi descifrat decât prin întoarcerea la sistemul social al conceptelor și al procedeelor artistice din cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prin intuiție, care le activează doar ca produse istorice servind unui interes istoric. Conținutul lor nu poate fi descifrat decât prin întoarcerea la sistemul social al conceptelor și al procedeelor artistice din cadrul creației lor. Finalitatea lor constă în propria lor istoricitate; lipsa unei istoricități ar duce la pierderea și distrugerea operei de artă. Opera de artă ca produs artistic sau estetic are la bază un obiect. Dependența ontologică survine în distingerea obiectelor ce stau la baza operei de artă și înfățișează
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
le activează doar ca produse istorice servind unui interes istoric. Conținutul lor nu poate fi descifrat decât prin întoarcerea la sistemul social al conceptelor și al procedeelor artistice din cadrul creației lor. Finalitatea lor constă în propria lor istoricitate; lipsa unei istoricități ar duce la pierderea și distrugerea operei de artă. Opera de artă ca produs artistic sau estetic are la bază un obiect. Dependența ontologică survine în distingerea obiectelor ce stau la baza operei de artă și înfățișează un mod de
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cea de taină - Leonardo da Vinci: atunci când eliminăm legenda lui Iisus pictura va deveni, probabil, ceva diferit în relația cu titul său. Cu alte cuvinte, titlul unei opere vizuale ne direcționează la un timp și un spațiu date, adică la istoricitatea sa. Metamorfozarea unei imagini într-un simbol oferă, după Bahtin 44, o perspectivă semantică, prin care simbolul originar este comparat cu o totalitate globală prin conținut oferindu-i spațiu de interpretare. Contemplarea artelor vizuale oferă privitorului o atmosferă proprie obiectului
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
există o numire în cadrul metonimiei vizuale, ci doar simboluri. Ca în cazul picturii lui Glazunov, păpușa amintește de un copil ce arată o nouă perspectivă bazată pe narativitatea picturii. Metonimia vizuală reprezintă în cadrul picturii însușiri ascunse. Prin intermediul ei, se creează istoricitatea și narativitatea picturii. Înțelesurile picturii survin în urma simbolurilor ce sunt descrise în așa fel încât întreaga compoziție a unei picturi se concrentrează în jurul lor. Metonimia vizuală poate fi găsită și în cadrul artei dramatice sau a actelor de performare artistică prin
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prin intermediul unor concepte diferite 4. Recunoașterea diferitelor tipuri de literatură ține de compoziția și forma textului, dar și de modul lor de manifestare și apariție. Pentru că arta și literatura sunt prin esență istorice, poezia, romanul sau drama au propria lor istoricitate și propria lor dezvoltare. De aceea, identificarea discursului literar înseamnă eliberarea cuvântului și a propoziției de orice formă de constrângere; orice discurs literar este supus transformării și modificării în funcție de intenționalitatea autorului. În acest sens, orice conținut sau categorie formală a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
nu poate exista în afara limbajului. Ceea ce putem spune în mod general despre opere literare este că timpul ființării lor este determinat. Romanul Ulise există de la începutul creării sale12, cu toate că existența romanului depinde de părțile sale constituente. De aceea putem determina istoricitatea sa, influența și schimbările survenite existenței sale, dar și dovedirea perisabilității sale. Faptul că opera literară poate fi supusă extincției și schimbărilor înseamnă că ea are la bază un obiect real, fără a nega posibilitatea existenței romanului Ulise ca obiect
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sale compoziționale, "o propoziție nu e nimic real; cum este observat în mod frecvent, este presupus să fie un sens ideal specific (Sinn) survenit în urrma unei adunături de înțelesuri ideale (Bedeutungen) care, împreună, construisc un tot, sui generis"13. Istoricitatea și temporalitatea operei literare elimină, după Ingarden, orice posibilitate de a o interpreta ca obiect ideal. Dar, opera literară nu poate fi limitată la limbaj, propoziții și suportul material, care oferă realitatea obiectului său. Simbolul, imaginea, prezența sau narativitatea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
subiectiv-expresivă, înțeleasă ca un termen abstract. Termenii abstracți funcționează ca atribute pentru noțiunile universale. Romanul sau drama sunt identificați ca termeni universali ce au atribute singulare. Atributele romanului și dramei funcționează în dublu sens: ca existențe singulare ce prezintă o istoricitate și, în lipsa unei existențe independente, ca ceva ce aparține unei categorii distincte, în care trebuie instanțiați. În cadrul arhitecturii romanului, fiecare strat ontologic prezintă tropii literari ce duc spre conturarea conceptelor concrecte. În acest sens, romanul nu este dependent în mod
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
aplicații speciale pentru pentametrul imabic. Astfel, elementele compoziționale duceau la identificarea unui anumit obiect cu un roman sau o dramă, în timp ce romanul sau drama definesc toate elementele compozițioanle. Obiectul literar devine un obiect unic prin desfășurarea sa în propria sa istoricitate. Putem vorbi de prezența anumitor tropi ontologici în cadrul dramei ce au un rol aparte. În altă ordine de idei, tropii ontologici funcționează în mod diferit de la o artă la alta, în funcție de modul în care sunt gestionați compoziția artistică a romanului
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
înțelegerea obiectului operei ca unitate individuală sau, în modernitate, ca ready-made. Natura reală a obiectului de artă vizuală este determinată de trei caracteristici fundamentale. În primul rând, temporalitatea este o caracteristică specifică oricărei opere de artă care îi determină începutul, istoricitatea și posibilitatea distrugerii totale. În al doilea rând, flexibilitatea temporală arată supunerea operei de artă la anumite schimbări sau transfomări ce duc la extinderea anumitor calități artistice. În al treilea rând, flexibilitatea modală prin care putem identifica anumite proprietăți total
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în timp ce o pictură fără titlu poate fi înțeleasă fie ca exercițiu de expresivitate, fie ca având un scop pur estetic. Prin urmare, stratul lingvistic are un rol în descifrarea narativității picturii, iar înțelegerea completă a picturii duce la propria-i istoricitate și la contextul apariției sale. Se formează o relație între stratul lingvistic și stratul unităților semnificative, prin care descifrarea picturii poate fi completă. Prin intermediul unităților semnificative putem identifica literalitatea picturii Dante și Virgiliu în Infern, elementele ca barca și păcătoșii
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
date într-un anumit context cultural sunt cele ce ne fac să identificăm pictura cu un obiect real, iar elementele ontologice duc la diferențierea existențială a picturii față de obiectul real. Acest lucru înseamnă că anumite elemente pot fi identificate în cadrul istoricității picturii, fiind legate de cultura unei regiuni geografice și de tradițiile sale. Astfel, putem identifica școlile și curentele artistice prin care definim și interpretăm o serie de picturi. Folosirea atentă a anumitor elemente (modul de redare, intensitatea culorii), a anumitor
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o formă de reprezentare ce funcționează iconic. Prin intermediul conținutului reprezentațional se formează o clasă a formelor artei ce au însușiri asemănătoare. Din acest punct de vedere, fotografia printată sau negativul reprezintă opera fotografierii. Fotografia este determinată și de propria-i istoricitate. Din perspectivă sociologică, fotografia și cinematografia sunt explicații naturale ale crizei tehnologice și spirituale ce a cuprins pictura modernă. În acest sens, André Malraux descrie cinematografia în Esquisse d'une psychologie du cinéma ca pe evoluția cea mai îndepărtată a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
modernă. În acest sens, André Malraux descrie cinematografia în Esquisse d'une psychologie du cinéma ca pe evoluția cea mai îndepărtată a realismului plastic, manifestată la început în Renaștere și care a găsit o expresie limitată în cultura barocă. Prin intermediul istoricității putem apropia funcționalitatea fotografiei de pictură, apropriere care arată anumite elemente comune ambelor arte. Prin urmare, conținutul reprezentațional nu este reprezentațional doar prin apariția sa ca imagine, ci și prin proprietățile sale istorice și relaționale. Proprietățile istorice nu ne ajută
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
eleminată. Percepția mișcării se datorează efectului psihologic numit mișcarea beta. Pe lângă compoziția interioară a artelor vizuale, o altă asemănare între pictură și film este dată de dinamica dialecticii dintre ecranul cinematic și rama picturii. Filmul este definit de o anumită istoricitate înrudită cu alte forme de artă. Elementele compoziției filmului (scenariul, costumul, scena, producția, regizarea, audiența, banda desenată sau muzica de film) sunt împrumutate, schimbate sau adaptate. Anumite elemente pot fi constituite din elementele primare ale filmului, cum este cazul noțiunii
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de artă. Elementele compoziției filmului (scenariul, costumul, scena, producția, regizarea, audiența, banda desenată sau muzica de film) sunt împrumutate, schimbate sau adaptate. Anumite elemente pot fi constituite din elementele primare ale filmului, cum este cazul noțiunii de mise en scène. Istoricitatea mecanică duce la determinarea existenței filmului: fenacistiscopul demonstrează posibilitatea schimbării apariției anumitor obiecte în mișcare, care, la o viteză suficientă, pot fi văzute ca aflându-se într-un act continuu. Iar persistența viziunii a făcut posibilă apariția kinetoscopului, care a
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o narațiune completă, care are rolul de a sistematiza compoziția sa internă. Prin narațiunea filmului se generează recunoașterea, alinierea și supunerea, toate elemente de bază ale structurii de simpatie 18 a filmului. Stilul filmului, definit în linie literară, ține de istoricitatea filmului și de tropii ontologici folosiți. La acestea se adaugă temele și motivele literare ce stau la baza scenariului. Totodată, stilul poate fi definit și de modalitățile tehnice de aduce în existență filmul în fapt. Tehnicile cinematografice au și rolul
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
prin procesul de alterație obiectul își păstrează natura și o conservă, întrucât toate alterațiile (alloiosis) țin de sfera calității, prin transformare obiectul devine cu totul altceva, iar această nouă existență este una adevărată eliminând starea anterioară. 4 Conceptele prezintă propria istoricitate și, prin urmare, un mod special de aplicabilitate. Acestea trebuie înțelese în raport cu domeniul lor de activitate. "In fact, four loose families of readings can be distinguished, which we can refer to as the linguistic, the psychological, the epistemological, and the
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
sine, reflectările aplicative ale tuturor prescripțiilor pe care inteligența le extrage din corpusul normativ etic, arătând că dexteritatea neutră a întreprinderilor adaptative individuale trebuie dublată de o intensă participație spirituală (de o constant-implicată "asistare" a unei transcendențe suprastructurale). Ele definesc istoricitatea mijlocită rațional a persoanei și traduc în categorii sintetice ale temporalității regularitatea imuabilă a doctrinei generale. Ele reflectă, astfel, în disciplină autoimpusă, mesajul încriptat al pildei abstracte și reconfirmă perseverent virtutea unanim-binefăcătoare a libertății luminate de harul cunoașterii. În chip
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
lor funcțională, indicând care sunt coordonatele după care ar trebui să se miște conduita individuală. Ele sunt un pattern de acțiune și sugerează prin algoritmi de succesiune pragmatică un curs al desfășurării, o anumită direcție de evoluție. Ele traduc în istoricitate mijlocită rațional concepte ideale care astfel se concretizează și se articulează în etapizarea unui proiect, în realitatea unui parcurs punctual. Ele funcționează ca un cadru pentru actualizări pragmatice, instituind un orizont de potențialitate regulativ care rezumă esențializant evoluția individuală și
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
gustului estetic o întreagă funcție modelatoare. În acest context psiho-spiritual conștiința de sine facilitează succesul unui parcurs, sporește șansele de fericită îmbinare a unor tendințe adesea eterogene, care au nevoie de o guvernare totalizatoare care să le lege de aspectul istoricității. Uzând de finele distincții ale judecății de gust, reflexivitatea conduce mâna înzestrată a artistului în hățișul încărcat de potențialitate provocatoare al versiunilor egal-plauzibile de exprimare. Combinarea tehnicilor tipice de manifestare artistică se traduce în imaginea cumulativă a unui moment istoric
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
hățișul încărcat de potențialitate provocatoare al versiunilor egal-plauzibile de exprimare. Combinarea tehnicilor tipice de manifestare artistică se traduce în imaginea cumulativă a unui moment istoric (adică a unei opere concrete), înscriind în existență o structură fenomenologică inițial concepută în gândire. Istoricitate și destin, sunt două determinări pe care le îmbracă aventura reflexivă și în varianta unui drum artistic. Însăși cunoașterea de sine are o origine substanțială ("întreaga cunoaștere de sine se naște din ceea ce este istoric dinainte dat, ceea ce o dată cu Hegel
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
făcut chiar de către Kant, care prin "critica rațiunii pure" subliniază rolul creator al subiectului: conștiința noastră, și nu obiectul în sine incognoscibil -, este "autoarea" reprezentării acestuia. Numai că aici este încă vorba despre o conștiință în genere, complet lipsită de istoricitate, o conștiință ce concepe în mod universalist, prin prisma cunoștințelor apriorice. Iar acest pas nu este străin de principiul autonomiei gândirii care începe să funcționeze deja din perioada iluminismului. El anticipează oarecum "pasiunea creatoare"33 de care vor fi animați
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
există și un "iluminism istorist", opus celui "dogmatic" (vezi II, notele 4 și 5). Întrucât istorismului i-am rezervat în continuare un capitol special, ne vom opri aici, în primul rând, asupra caracteristicilor spiritului romantic, care mizează oricum pe categoriile istoricității. Spiritul romantic refuză modelul clasic invariabil, abstract și atemporal, preferând diversitatea, concretul și temporalitatea (continuitatea este abandonată în favoarea discontinuității), într-un demers inductiv, care pleacă de la realitatea individuală și istorică. Să nu uităm că artiștii romantici redescoperă natura ca organism
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]