284 matches
-
acolo. Anaïs Nin rămâne atipică pentru că este înaintea timpului său. Dacă există multe soții necredincioase, sunt puține burgheze care îndrăznesc să meargă atât de departe. Majoritatea se mulțumesc să flirteze, să seducă, să se dichisească. "Pariziencele anilor treizeci-patruzeci, își amintește istoriografa și scriitoarea Dominique Desanti, se fardau în mod ostentativ. La restaurant, când ieșeau la masă în oraș, în trenuri, în mașină, numai ce le vedeai că își scot pudriera cu pămătuful din pene de lebădă, că își "pudrează nasul" și
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
încetul, comportamentele tind să se uniformizeze. Domnișoarele din rândurile burgheziei prind curaj și flirtează cu aceeași nonșalanță cu care se pipăiau odinioară tinerii la țară, în vreme ce tinerele din mediile populare cer mai multă finețe din partea celor care curtează. După cum menționează istoriografa Anne-Marie Sohn, între 1880 și 1920 în zona rurală se impune un nou cod al seducției. Grație bicicletei, autobuzului și mai apoi mașinii, tineretul de la țară, mai ales băieții, devine itinerant. Tinerii "merg din sat în sat pe la serbări, apoi
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
Woolf și Mistica feminină de Betty Friedan, drept text fondator al feminismului anilor '70. Ea va aduce multor soții și fete tinere, dacă nu fericirea, cel puțin "luciditatea", conștientizarea care "o favorizează și dă curaj"144. Le va insufla, subliniază istoriografa și jurnalista Laure Adler, "năzuința de-a fi demnă de-a fi femeie"145. De ce un asemenea impact? În timp ce retrasează genealogia oprimării femeilor, lucrarea pune de asemenea piatra de temelie a unei noi ecuații a sexelor. Simone de Beauvoir nu
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
entuziasmați de această nouă știință a sufletului. Fără îndoială, subliniază un sociolog american, pentru că "în această nație de imigranți, psihanaliza, care face trimitere la istoria individuală, contribuia la a compensa lipsa unui trecut colectiv"158. Fără îndoială, de asemenea, sugerează istoriografa Elisabeth Roudinesco, pentru că acest popor, care aspirase încă de la începuturile sale să clădească o lume nouă mai bună, văzuse imediat în psihanaliză o posibilă "terapie a fericirii"159. În 1947, data la care plasează William Styron acțiunea din Alegerea Sofiei
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
referire la vreo carte de istorie românească, afirmațiile sale anterioare. Mistificarea istoriei de către români se datorează comenzilor politice dar și unei practici îndelungate a falsificării, încât, „ideea dominantă” fiind „bătută cu scoabe de căpriori în conștiința mai multor generații de istoriografi români”, nimeni nu își mai închipuie o istorie scrisă altfel, decât cea care ridică poporul român „în vârfurile cerului”. Ne vom permite din nou să reproducem un fragment mai lung, reprezentativ pentru retorica „istoricilor” „moldoveni”, ce se referă la un
„Poporul moldovenesc” şi „limba moldovenească” * De la anexarea țaristă la aniversarea a „650 de ani de la întemeierea Țării Moldovei” by Iulian Sînzianu () [Corola-publishinghouse/Science/91559_a_92365]
-
în zilele noastre parțial asemenea locuri comune, a căror problematică a fost deja evidențiată prin cercetări specifice. Literatura existentă referitoare la acest aspect ne îngăduie analiza aspectelor considerate relevante de către reprezentanții istoriografiei greco-romane, în descoperirea concepțiilor lor despre creștinism. Unii istoriografi greco-romani au rămas atașați anumitor caracteristici literare specifice antichității (afirmațiile lor pot fi luate în considerație cu multă prudență), iar alții, din epoca postconstantiniană, și-au perceput concepțiile ca o replică la cele ilustrate de autorii creștini; analiza detaliată a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a Romei. Cicero (106-43 a.Chr.), exprimându-și opinia față de religia Romei și trăirile religioase ale romanilor, le considera specifice unor muritori foarte religioși. În fața conceptului inconfundabil al religiozității romane, așa cum a fost formulat cu un secol înainte de Cristos, judecata istoriografului asupra creștinismului ca superstiție apare ca o descalificare, ca o necunoaștere a ceea ce poate fi o religie. Potrivit celor de mai sus, confruntarea dintre creștinism și lumea greco-romană s-a aflat dintru început sub semnul religiosului; celelalte idei sau obiecții
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fiilor săi și a monahismului creștin. Baza aserțiunilor sale a rămas orizontul și terminologia religiozității trădate, plecând de la acuzația de superstiție până la critica adusă intransigenței crescânde a Bisericii postconstantiniene; critica adusă creștinismului nu este străină procedurilor pedagogiei antice păgâne. Acești istoriografi nu reușesc să pătrundă felul de a înțelege al creștinismului, întemeiat pe o teologie și o morală evanghelică străină concepțiilor religiilor antice; se asistă la o anumită tendință de asimilare mai ales în descrierea divinului. Faptul istoriografic slujește prea puțin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
notat, În urmă cu aproape zece ani, În cartea lui Guicciardini (căci, În orice limbă mi-ar vorbi cărțile, eu le vorbesc În a mea). Primul autor „comentat” e Într-adevăr istoricul Renașterii Guicciardini, pe care Mointagne Îl consideră „un istoriograf diligent”, cu atât mai demn de Încredere cu cât a fost el Însuși implicat În evenimentele pe care le povestește și pare prea puțin Înclinat spre lingușeala celor mari. Al doilea exemplu este Philippe de Commines, pe care nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
a cărei intervertire e responsabilă în fond de criza lumii moderne (Anton Dumitriu). În nevoia continuă de autocunoaștere, alături de alte discipline antropologice și de artă, istoria joacă deci un rol important, ca una ce relevă dimensiunea diacronică a umanității. Un istoriograf poate da seama de aportul cunoașterii trecutului la emergența însăși a ideii de identitate. Dacă se face caz adeseori de estetoterapie (Mihai Dragomirescu, Ritm și culoare, 1990), se poate vorbi, socotim, și de terapie prin istorie. O terapie menită a
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
neam se comportă ca și un organism, în care partea e solidară cu întregul. Nu poți vătăma partea, fără ca ansamblul să nu resimtă o frustrare, o suferință. Lucrul acesta îl afirmă azi antropologii și sociologii, dar l-au recunoscut demult istoriografii preocupați de soarta unui popor sau altul. La un ansamblu ideal privea Kogălniceanu atunci când și-a definit patria ca "acea întindere de pământ unde se vorbește românește", iar ca istorie a acesteia "istoria Moldaviei întregi, înainte de sfâșierea ei, a Valahiei
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
căreia analiștii se apleacă tot mai insistent, spre a descifra mecanismele psihologice ale puterii și a stimula reacții adecvate din partea corpului social. Ștefan Heym a închipuit un asemenea scenariu pe timpul lui Solomon, făcând din Etan ben Hosaia un prototip de istoriograf sub regim despotic: el sfârșește prin a fi condamnat la tăcere, dacă nu consimte a-și adapta discursul la exigențele puterii. S-a întâmplat la fel îndeobște cu istoricii trăitori sub dictaturile secolului nostru. Nicăieri însă ei n-au avut
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
1946), Th. Sebeok (1974), John Lyons (1977) etc.) Considerat cel mai important filosof al Americii și întemeietorul semioticii moderne, C.S. Peirce (1839-1914) este o personalitate de prim ordin în istoria gîndirii americane, de anvergura unui Leo-nardo da Vinci. Logician, chimist, istoriograf, cartograf, prieten al lui Wiliam James care îi atribuie paternitatea pragmatismului, Peirce este autorul unei opere monumentale (de peste 100000 pagini) din care au fost publicate postum opt volume de Collected Papers (infra C.P.). Strălucitul eseu din 1867 On a New
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
datare mult mai târzie, spre sfârșitul exilului babilonian sau în primii ani de după exil (Foresti 1988), reiese clar că reelaborările inspirate de aceste școli sunt în cea mai mare parte postexilice. Rămâne de demonstrat dacă și până la ce punct acești istoriografi au păstrat textele antice (în orice caz în afara contextului lor originar). d) Această chestiune iese la iveală îndeosebi în cărțile lui Samuel și ale Regilor. Veteranii deportării se întorceau în patrie răzleț, în grupuri mici (nucleul important al populației, mai
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
al II-lea î.C. acest templu exista deja de ceva timp. Ierusalimul i-a perceput dintotdeauna pe samariteni ca pe o entitate schismatică, ilegitimă; despre această antiteză găsim ecouri în Noul Testament și în Talmud. Când se vorbește de Israel, istoriograful Dtr înțelege mereu Sudul și Nordul împreună, considerând-le în mod ideal unite, după modelul imperiului lui David și Solomon (astfel apare conceptul ligii formate din douăsprezece triburi în epoca preistorică, pe care Dtr ar fi dorit să o restabilească
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
Orfeu”, revista studenților de la Conservatorul bucureștean. Cărții de debut a lui S., Mișcarea sămănătoristă (1933), unde autorul se ferește în mod declarat „să intre în domeniul critic”, i se reproșează „un anumit aer apologetic, ce cadrează mai puțin cu strictețea istoriografului”, de asemenea o „oarecare incertitudine terminologică sau, dimpotrivă, un arbitrar lexical, inutil” (Perpessicius). De interes documentar, prin valorificarea unor documente și informații de arhivă, sunt lucrările cu privire la cultura și literatura din epoca medievală (Matei Basarab, Rafail Monahul, Ion Neculce) sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289729_a_291058]
-
fi și „mesajul” pe care tânăra generație de azi merită să-l descopere și să-l preia din mărturia veche de peste un secol semnată Ilie Ighel. Altfel, „toate-s vechi și nouă toate”... Dl. C. Stănescu este un foarte bun istoriograf, dând socoteală, înregistrând și comentând, ca altădată Pompiliu Constantinescu (supranumit „secretarul literar al epocii sale”), tot ce este semnificativ în domeniul istoriei literare deschise, adică mai largi decât cercurile strâmte ale sesiunilor științifice ori revistele de specialitate, adică acea istorie
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
la izvoare mai mult sau mai puțin convenționale. Interesul cercetătorilor pentru subiecte periferice nu poate fi trecut cu vederea, deși metodologia nu este adesea bine structurată, iar caracterul apologetic, mai ales în monografierea locurilor natale sau a persoanelor cu care istoriograful a avut contacte directe, diminuează uneori din științificitatea lucrărilor. Paradoxal, am putea spune că trecutul nu poate exista în timp, ci doar în spațiu, istoria reprezentând o cartografiere a locurilor acțiunii umane dispuse pe axa timpului 2. Este istoria regională
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
lexicale deosebite. Arta criticului e în fond aceea de insidioasă comunicare a plăcerii, indiferent de obiectul care a provocat-o, chiar dacă citatele, foarte numeroase, nu corespund în totul caracterizării, vibrația intelectuală se furișează, ca "inefabilul" liric; poetul se realizează în istoriograf și-i transmite o virtute inedită: farmecul. Șerban CIOCULESCU, G. Călinescu: "Istoria literaturii romîne", în Aspecte literare contemporane, Editura Minerva, București, 1972, p. 673-674. ă...î Istoria literaturii române nu e o operă didactică, în înțelesul fixat și obișnuit al
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
dedicate Școlii de la Chicago. Este vorba despre sinteza unui bogat material bibliografic În vederea documentării tradiției, despre metaanaliza punctelor de vedere diferite prin care această tradiție este abordată. Din cele peste douăzeci de referințe, se desprind două orientări diferite ale istoriografiei: istoriografii explicite, convenționale (explicite history), care reconstituie istoria Școlii prin intermediul analizei istorice a strategiilor, metodelor sau personalităților din Școală, respectiv analize axate asupra conținutului intelectual al Școlii, asupra a ceea ce Înseamnă eticheta Chicago (Chicago label). Aceste ultime abordări transcend, practic, perioada
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
preoți, legionari, foști membri ai partidelor istorice), În ciuda pericolelor la care se expunea. Mihai Ungheanu fixează cheia de lectură a „Introducerii” sale În momentul În care vorbește despre Religie și naționalism (autor Olivier Gillet) ca despre o carte cu care „istoriografii și credincioșii cu greu se pot Împăca”. Mihai Ungheanu crede, spre deosebire de Olivier Gillet, că Occidentul a ignorat două forme de „luptă anticomunistă”: opoziția și rezistența, privilegiind lupta stradală, rezistența armată și disidența. În viziunea acestuia, categoria rezistenței cuprinde o subramură
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
ce decurg din el. Discursul său, disparat și discontinuu, a rămas un abis pentru lumea intelectuală în ciuda efervescenței pe care a stârnit-o în universități. Scrierile abstracționist-universitare foucauldiene și gândirea lui Foucault sunt două mâncăruri diferite. Epistemologia "tradițională", cum definea istoriograful Keith Jenkins epistemologia ce vizează raporturile dintre lucruri și cuvinte, ar trebui să privească dincolo de opoziții, de antinomii, dincolo de o relaționare dialectică și tezistă între serii de concepte și lucrurile desemnate de acestea. Numai un "eclectism" obiectiv ne poate conduce
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
despre istorie a gânditorului francez. O concepție deloc ușor de înțeles, cu atât mai puțin de prezentat unitar și coerent, a unui gânditor disparat și codificat în sistemul său de gândire. Rămâne doar un challenge pentru orice posibil istoric sau istoriograf... De ce îl citim pe Foucault dacă tot ceea ce gândește autorul francez ne conduce spre un nu, spre o concepție pesimistă sau nihilistă, sau amândouă? Voi încerca să arăt cum poate concepția foucauldiană să ne conducă spre un da. Foucault nu
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
auxiliare" ale lingvisticii și semanticii istoriografice, pe baza unor pattern-uri de "știință" a lingvisticii. Tropologia și metaistoria sunt, par excellence, domenii cu iz de știință, având drept suport gândirea tipologică și analize de tip lingvistic. Hayden a așezat activitatea istoriografilor (acei analiști ai scrisului istoric) într-un gen predilect al literaturii, cu toate că tropologia și metaistoria au încorporate în ele, prin metode și tehnici de analiză, aspirația științifică și occidentală a unui ceva mai înalt în domeniul cunoașterii istorice. Nu credem
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
foarte mult, după cum indica Hefele în Historia de los concilios, sau Möhler în Symbolik (1832). Și totuși, după condamnarea lui Hermes (1775-1831)70 și a lui Günter (1783-1863), a continuat să persiste necesitatea de a răspunde afirmațiilor exegeților radicali și istoriografilor protestanți. Döllinger (1799-1890)71 proclama o libertate științifică totală din partea catolicilor(exceptând chestiunile în care dogma se afla la mijloc), dar avea de înfruntat o parte a ierarhiei și pe unii episcopi, precum cel de Mainz Ketteler, care urmărea să
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]