311 matches
-
Oda Nobuteru, și Ikoma Hachiemon. După cum lesne se poate imagina, celor doi oameni le era extrem de penibil să apară în fața lui Ieyasu, necum să mai și încerce să-i explice motivele lui Nobuo, și așteptau în încăpere, stând ca pe jăratic numai la gândul întâlnirii. Curând, apăru Ieyasu, împreună cu un paj. Era îmbrăcat în kimono, fără armură, și părea a fi bine dispus. Se așeză pe o pernă, spunând: — Am auzit că Seniorul Nobuo a încheiat pacea cu Hideyoshi. Cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
locul în încărcător, apoi am gonit, urlând eficient, prin tubul cel negru, după care ne-am luat zborul în noapte. * Când avionul și-a luat poziția normală de zbor, mi-am aprins ultima țigară. Am tras încet din bobul de jăratic - nici o mahoarcă n-a fost mai dulce. Am avut parte de un chef cu un singur invitat, la care totul fusese planificat în amănunt, locul, meniul, antrenul: cocteiluri, dineul, filmul planificat de la miezul nopții. Ce-i drept, a existat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
frenetice schimburi de mesaje pe internet, Ioana își exterioriza furtunos reacțiile la capitolele pe care i le trimiteam, semnând „mătușa afo lată“, „mătușa pisăloagă“, „mătușa inspirată“, „mătușa entu ziastă“, „mătușa fantasmagorică“, „mătușa înnebu nită“, „mătușa corectoare“ etc. O puneau pe jăratic curgerea prea lentă a narațiunii, descrierile, lirismul unor concluzii, frazele alambicate, abundența și-urilor. Scriam ca pe ace, așteptam cu sufletul la gură verdictul, mă contrazicea de săreau scântei pe ecranul calculatorului. Temperamentele, viețile noastre atât de diferite trebu iau
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
în amurg un porumbel negru. Când soarele se ridica de-o palmă, edificiul aproape că nici nu putea fi privit, parcă era din foc, și doar în amurg se contura mai clar, când flacăra prindea să scadă, lăsând loc unui jăratic imens. De-a lungul timpului, în labirintul de sticlă intraseră zeci, sute de mii de oameni, cetăți întregi. Popoare. Ce se petrecuse cu atâta suflare? Se povestea că totuși, în urmă cu multe veacuri, un bătrân, aproape sfârșit, izbutise să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
imagineze pe frații săi. — Privește, îi spuse o sclavă bătrână, arătându-i o frescă perete. Se uită și văzu mâna întinsă a unei femei cu chipul acoperit de un văl, care arunca o șuviță de păr într-un vas cu jăratic. — Știi ce înseamnă? — Nu, răspunse el. — Știi cum trosnește părul dacă îl arzi? — Nu, n-am văzut niciodată. — Arde, râse bătrâna sclavă, așa cum va arde viața celui căruia i-a fost tăiat pe când dormea. Gajus se uită la frescă de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de subtilitate. Pete reci, aburi ciudați, animale de companie agitate... Ei îi trebuiau pereți șiroind de sânge. Îi trebuiau mâini nevăzute, reci ca gheața, care-i smulg pe copii din pat în toiul nopții. Îi trebuiau ochi care ard ca jăraticul în întuneric, în josul scărilor de la subsol. Și, pe deasupra, un ambalaj cât de cât atractiv. Bungalow-ul de pe Elm Street, de la numărul 521, are patru dormitoare, instalațiile originale și urlete în pod. Casa în stil normand de la numărul 7645, de pe Weston Heights
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
citească gândurile. M-am uitat lung la trupul greoi al Hipogrifului, la pulpele lui flasce și groase, la aripile lui prăfuite. Apoi mi-a venit imediat în minte calul lui Harap-Alb. Nu știu cum ai să poți să zbori... Eu nu am jăratic să-ți dau! am râs către Hipogriful ce a început să necheze, răzuind cu gheara iarba de sub el, ca un cocoș ce se pregătește să-și ia avânt. Nările îi fremătau la auzul gândului meu năstrușnic, vizibil flatat de comparație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
a văzut începutul nenorocirii și știe să povestească frumos. - Aduceți-l! În scurtă vreme, o barcă se duse și se întoarse cu acel slujitor. Pe o masă dintre jilțuri se aflau poame și vinuri, carne fragedă de păsări fripte pe jăratic, turte de grâu cu miere... Preoții se desfătau cu acestea, iar slujitorul adus se așeză pe punte cu picioarele îndoite sub el și începu să povestească: - Am văzut o stea căzută din cer pe pământ și i s-a dat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
spate Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern, Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern... Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră, S-aud cânii sub garduri că schiaună și latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești, Să cuget basme mândre, poetice povești. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, iar eu s-ascult pe gânduri, și să mă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cuprinși de Maur Peste el cerul d-Egipet, disfăcut în foc și aur, Pe-a lui maluri gălbui, șese, stuful crește din adânc; Flori, giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jăratic, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări, îmblînzite-n cuiburi, distind penele alese, Ciripind cu ciocu-n soare, gugiulindu-se cu-amor; Înnecat în vecinici visuri, răsărit din sfinte-isvoară, Nilul mișc-a lui legendă și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe mire dimineața, era țapăn. A strâns toți doftorii, n-a mai avut ce-i face - a murit săracul. Iaca se-mplinește săptămâna. El iar șterge cheea, vin ceia. - Mâne dimineață, o trăsură de aur și cai cari or mânca jăratic ș-or bea pară și mie straiele cele mai frumoase din lume să mi le aduci. Se pune el, ca boerii-n trăsură a doua zi și se pornește cătră-mpăratul. - Cum i voinice? Zice-mpăratul. - Am venit să-mi dai fata
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
a doua oară... Anton, cu ochii deschiși, ațintiți în tavan, chinuit de gânduri, nu-l prindea somnul. Razele lunii se strecurau prin ochiul de geam, jucând pe pereți cu crengile copacului din față... Ochii îi ardeau la adăpostul întunericului, ca jăraticul. Pe cealaltă laiță, bătrânul Toma nu îndrăznea să-i tulbure gândurile feciorului... îl pândea doar, cu coada ochiului... El îi zări fața chinuită... și, se amărî. Ar fi vrut să-i spună ceva, să-l încurajeze... dar nu putea; ar
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
alte triburi. Gacel îi primea cu bucurie pe oaspeți și îi plăcea să se adune cu oamenii în jurul focului, să povestească istorii de demult și să vorbească despre micile întâmplări ale vieții de zi cu zi, dar după aceea, când jăraticul se stingea și cămila neagră ce purta în spinare somnul străbătea tăcută și invizibilă așezarea, fiecare se retrăgea în cortul lui, departe, ca să-și trăiască viața în singurătate, să respire adânc, să se bucure de liniște. !!!LIPSĂ!!! înțelese că fantomele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mai puțin de o sută de metri, încercând bucuria de a-și imagina ce-ar gândi acel om dacă ar ști că targuí-ul pe care îl jignise și îl disprețuise stătea așezat acolo, în fața lui, sprijinit de un palmier, lângă jăraticul unui foc, meditând dacă era mai convenabil să-l omoare în acel moment sau s-o lase pentru mai târziu. Pentru toți acei oameni de la oraș transplantați în deșertul pe care niciodată nu aveau să învețe să-l iubească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mulțumesc. Vorbesc serios. Îți mulțumesc. — Îmi place să te știu lângă mine, am spus, scormonind și eu focul. — Mda, spuse ea, scormonind de partea ei. Și mie. Aha, am exclamat după câteva secunde interminabile. Scout chicoti. — Aha. Am scormonit amândoi jăraticul. Trecu un timp. — Deci. De când te ascunzi aici, jos? — De ani de zile. — Dumnezeule, asta-i mult. Nțț! Nu când te gândești la cât voi mai sta aici. Probabil că ți-e tare dor de ei. — De cine? De familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
bivolul a fugit și el În tufișuri. — Hai, nu mergem acum după el? spuse Macomber nerăbdător. Wilson se uită lung la el. „Al dracu’ tip ciudat, Își spuse. Ieri făcea pe el În pantaloni și acum parcă-l țin pe jăratic.“ — Încă nu, hai să-l mai lăsăm puțin. Haideți la umbră, vă rog, spuse Margot. Era palidă la față și părea că-i e rău. Se duseră sub copacul singuratic cu coroană largă sub care era trasă mașina și urcară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
grăbi să mai pună niște lemne în căminul de cărămidă. Băiatul observă curios partea superioară, în formă de con cu bază eliptică, terminată cu un tub de teracotă. — N-ai mai văzut așa ceva. Ești obișnuit cel mult cu vasele cu jăratic - Vitellius arătă spre cămin. L-am făcut aici, la Pretoriu. E la fel cu cel din vila mea de la Pompei. Dar la Pompei e soare. Aici, în Germania, nu e niciodată destul de cald, și iarna e insuportabilă. Vitellius făcu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu quazii, a căror cruzime, se zicea, era pe măsura vitejiei lor în luptă. În aerul limpede și rece se vedea printre corturi un du-te-vino de oameni - de la diatanța aceea păreau furnici - și de care. Deodată, vântul aduse mirosul de jăratic și de panis militaris, făcută din făină, apă și sare, un miros îmbietor pentru cei aflați la capătul unui marș lung. Pe lângă mirosul de pâine se simțea un altul, mai greu. — Ceapă, usturoi și praz - Valerius adulmecă aerul. Aș mânca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
putem să-i surprindem, la ieslea găinilor. Nu-mi place să tăbărască pe noi când mergem să facem aprovizionarea. Noi trebuie să atacăm primii și să-i trimitem de unde au venit. Quazi sau sarmați, ce-or fi ei. Arătă spre jăratic: — Încălzește-te. Vom avea o zi grea. Errius nu se mișcă. — Ai ordin să pleci? — Nu am ordin pentru o acțiune de război. Azi trebuie să ne ocupăm de aprovizionare. Așa vrea prefectul. Antonius aruncă harta într-un colț. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pentru ca nimeni să nu i-l vadă. Veneau bărbați, femei, copii, pentru că vestea morții Velundei se răspândise cu repeziciune; le părea rău că preoteasa fusese omorâtă și că Valerius Galul era acuzat de uciderea ei. Îi aduseră un vas cu jăratic, să nu-i fie frig, niște paie, ca să nu doarmă pe piatră, și mâncare, să-și astâmpere foamea. Valerius nu se mișca deloc. Un centurion se aplecă deasupra lui și îl atinse, temându-se să nu fie mort. Tresărirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bine încălzită. Mașina unui prieten din corpul diplomatic... Parcă de-abia acum își dădu seama cât e de vastă și de ruinată sala. Se îndreptă încet către cămin și-l privi cu atenție. Sub cenușă, se mai zăreau resturi din jăratic, pâlpâind brusc, la răstimpuri, când, pe sub ușă, ajungea până aici viscolul, în gura căminului rămase, doar pe jumătate carbonizat, un picior de lemn, neașteptat de gros. Când întoarse mirată capul, Ieronim zâmbi. - Credeți că e picior de masă? întrebă. Nu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
uneori poate mai dăm de un porumb crud de lapte... Ieșim noi la capăt, n-aveți grijă, repetă. - De mâncat, o să mâncăm ce-am mâncat în noaptea asta, reluă Iliescu. Porumb. Păcat că e cam trecut și nu putem face jăratic să-l coacem, dar e bun și așa. Ține de foame. Darie se hotărî să-și vâre batista în buzunar, tocmai când bocancul i se afundă într-o groapă. Era gata să cadă, cu ranița alunecîndu-i brusc pe ceafă, când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
lângă tine, dormi butuc și mai și visezi bazaconii, bătute-ar!...Eu mă perpelesc...și tu sforăi de se zgâlțâie pereții...” Intr-o noapte, fimeia nu avea somn deloc...De, ca fimeia stătută... Se învârtea în pat ca șarpele pe jăratic. Bărbatul sforăia de nu se auzea nici în cer nici în pământ. In noaptea ceea, pe biata fimeie o apucat-o o mâncărime strașnică...Si pe unde n-o mânca?...Peste tot! „Mă scărpinam ici, mă mânca dincolo” - povestea ea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
un cartier nou, departe de cei cunoscuți și de prietenii de joacă. Mă simțeam singură, dezamăgită de decizia părinților. Universul meu se făcuse mic și camerele apartamentului, deși spațioase și atrăgătoare, parcă mă sufocau. Am ieșit afară contemplând apusul de jăratic al soarelui în simfonia de păsărilor și zumzetul vietăților din pădurea ce străjuia cartierul ca o platoșă vie. Am tresărit când două mâini mici, calde și catifelate mi-au blocat privirea tristă. Ghici, cine e? Am încercat să enumăr toate
ANTOLOGIE:poezie by Diana Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_675]
-
cap. Uit să-i dau un telefon sau o fac intenționat; abia În ultimul moment Îmi dau seama că Preda mă poate refuza; „De ce interviu?“, „Care revistă Tomis“?, „Cine ești dumneata?“, „N-am auzit!“, „N-am timp!“. Sun ca pe jăratic, Îmi răspunde o voce de femeie. Recit: „Sunt de la revista Tomis, vreau să-i iau un interviu maestrului Preda“, „Marin, vino la telefon“, „Alo, ce e, monșer?“ „Sunt etc., etc.“, „Bine, monșer, când vii?“, „Azi“, „La ce oră?“, „Acum?“, „Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]