357 matches
-
fie definită în mod pur reactiv - absența tulburărilor - și dobândește o nouă dimensiune, pozitivă, constructivă, voluntaristă: o dorim pentru satisfacția pe care ne-o procură, în măsura în care aceasta nu scade capitalul de pace și de seninătate acumulat. Plăcerea interzisă coincide cu jubilația care zdruncină starea de tihnă mentală, fizică și psihică la care se ajunge printr-o neîncetată strădanie asupra propriei ființe. Ruptura de Epicur pare mai clară pe terenul politic. Magistrul îndemna la un fel de secesiune față de lume. El propunea
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
în linie dreaptă din Enea - căci trebuia s-o facă... - nu transformă textul lucrețian într-un manifest politic sau într-o pledoarie pentru puterea unui singur om! Venus exprimă pur și simplu atât plăcerea sexuală, cât și bucuria divină, atât jubilația corporală, cât și beatitudinea spirituală... Ea ne guvernează permanent, pentru că este numele acelei forțe oarbe acționând asupra epicentrului materiei. Plăcerea ne ghidează, ne conduce, ea se află la cârma vasului. Voința liberă vizibilă în clinamen se îndreaptă într-o singură
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Rapid spus, în Vest, interdicția, ca expresie a unei moralități unanim acceptate, este legitimă, ceea ce face ca transgresiunea ei să fie malefică. În Est, interdicția era nelegitimă, astfel încât transgresiunea ei era un act de curaj moral, o formă pură de jubilație spirituală. A citi în ascuns un mare autor interzis, a avea o viață religioasă, a asculta „Europa Liberă”, a găzdui prieteni din străinătate, a face bancuri pe socoteala guvernului totalitar, a nu declara la poliție că ai mașină de scris
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
în nări "văpaia stinsă și-ncremenită-n țâțe". Ceea ce dă originalitate pastelului, deși muzica versurilor pleacă de la modele, este tocmai arderea ca soroc al creșterii în care respiră satul cu toată viața lui desfășurată calendaristic. La Ion Horea, focul nu este o jubilație, o stare frenetică de trezire (ca la Lucian Blaga, în "Focuri de primăvară"D. Micu), ci o ardere calmă, menită să se desfășoare veșnic așa. El este forța numenală, originea și substanța permanentă a lumii materiale și a sufletului" (Heraclit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Albatros. Despre Mihai Negulescu aflăm din comentariul critic al lui Alexandru Piru1 că este un versificator fără personalitate. Din cantitatea de volume publicate, culegerea "Echinox" adună ceea ce este mai reprezentativ în lirica lui. O reîntoarcere la anii tinereții și-ai jubilației apare în poemul "Câinele toamnei", unde îl descoperim pe Ion Barbu, care-l invocase pe Fox: Se aud gemând butucii la echinox,/ ciorchina tremură de îndoială./ Pe unde ești bătrână umbră,/ când masca toamnei dă în voi năvală". Sub semnul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Păunescu rămâne "Poetul" care-și calmează patetic sentimentele și ideile, cu prezumția de a se afla mereu în fața unei mulțimi chemate să-l asculte, să-l aprobe, sau să nu-l înțeleagă, de unde și tonalitățile diverse ale discursului liric, de la jubilația cea mal neîngrădită, alimentată de sentimentul consonanței cu "publicul", la spectaculoasa lamentație, nu lipsită de orgoliu, a acelui care se descoperă monologând solitar, și la apostrofa sarcastică necruțătoare.3 Mecanismul care pune în mișcare poezia lui Păunescu este demistificarea, cinismul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
latura ei biografică presupune și la Adrian Păunescu, ca și la alți poeți, o reîntoarcere la poezia lui Tudor Arghezi, Blaga, Barbu, Bacovia, dar și la Macedonski și Octavian Goga. Adrian Păunescu trece prin exuberanța primelor sentimente, prin stări de jubilație, de neliniște, de spaimă în fața unui univers aflat în stare de proliferare sau de dezagregare, cuprinsă de o "boală fără nume". Aceasta ar fi taina cea mare de care se cutremură lumea. Sevele izbucnesc, regenerând universul sau strivindu-l, sortindu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
primi" asistăm la o revitalizare a lirismului prin permanenta reîntoarcere la origini, la acea efervescență naturistă, similară creației divine. Există în poemul titular un soroc al creșterii care ne trimite la L. Blaga, fără însă să se transforme într-o jubilație schilleriană, ca în poemul "Focuri de primăvară". Poetul trăiește direct o stare de identificare cu divinul, dar în același timp mărturisește o mare singurătate. Finalul poemului este o invocație către un principiu sau către o ființă care să-l împlinească
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
obsesia unor tipuri de discurs și a textelor de autoritate pledează pentru caracterul profund formalizat al scrierilor noastre timpurii, străbătute de o neliniște a obârșiilor, prisoselnice în citate, aluzii, referințe livrești și operații intertextuale. Maria-Ana Tupan ne face părtași la jubilația sincronismului literaturilor și artelor în lumea spiritului. Astfel, când informații din scrierile lui Aethicus Histricus, preluate de Isidor din Sevilla, îI vor inspira pe D. Cantemir, autoarea scrie că s-a împlinit "superba circularitate a actului de cultură. Dar și
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
calli (p. 14) substantivul feminin le calli se referă strict la ulițele pietruite de-a lungul lagunei din Veneția, astfel că în contextul dat ar fi fost preferabil masculinul aceluiași substantiv, i calli; Venere și Madonă cuvântului gaudii (bucurie exaltantă, jubilație) folosit de traducător pentru a echivala românescul "raiuri", i-am fi preferat eden; nu ne este clar de ce traducătorul folosește de câteva ori orto (grădină de zarzavat) pentru genericul "grădină"; versul "fruntea îngerului-geniu, îngerului-ideal" este tradus prin la fronte del
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
la zi a autorului, dar și a omului, căruia nimic din cele omenești nu îi este străin, baleiază în cele mai felurite domenii, dincolo de spațiul și timpul iadului carcerar leitmotivul crochiurilor, meditațiilor, comentariilor este aventura spirituală, convertirea, revelația ca o jubilație a căii vieții și adevărului Fiului lui Dumnezeu. Infernul detenției devine paradis terestru pentru cel însuflețit de imensa putere de transfigurare a credinței ortodoxe, se preface în spațiu al fericirii, mărturisirii și rugăciunii. Versiunea italiană recuperează stilistic universalitatea lui Steinhardt
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
au "o bază gnoseologică și antologică". "Lupta cu cinci elemente antiterestre" devine o luptă a celor cinci simțuri, în timp ce un lucru trece în opusul lui, prin trecerea cuvântului în necuvânt. În prima parte a creaței nichita-stănesciene remarcăm o stare de jubilație în fața spectacolului lumii. Poezia copilăriei, a timpului originar, a universului adamic se relevă simbolic (Cristian Moraru), are loc asumarea unei ipostaze demiurgice, corpul devine un "substitut al cosmosului exterior", cuvintele zboară ca un roi de fluturi între material și imaterial
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
Nu l-aș lăsa, nici să-mi dai milioane..." Îi mai aud și acum lătratul voios, în diminețile de duminică de la începutul toamnei, pe când cerceta, dintr-un capăt în altul, vizuinile iepurilor (ca și cum ar fi făcut o inspecție a locurilor). Jubilația urmăririi îi limpezea glasul, iar strigătul i se auzea cu răsunet în tot codrul, ca într-o biserică. Ham, ham! Ham-ham-ham! Așezat la pândă pe lângă vizuini, ținându-și respirația, furișându-se după un copac, tata aștepta apariția vânatului. Un iepure
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
în fine, de la Elegiile Duineze ale lui Rilke la Elegiile, Nodurile și semnele lui Nichita Stănescu. În special din imaginarul poetic al ultimului sunt preluate simboluri și atitudini antologice: sfera și piatra, litera și osul, îngerul și pasărea, teroarea și jubilația zborului, retragerea orgolioasă în sine, conceptualizarea excesivă etc. etc. Suita următoare de versuri, bunăoară, este mult prea apăsat stănesciană pentru a înșela vigilența unui potențial vânător de insule intertextuale: "Urc și cobor ritmic/ mai repede decât în afara/ mea/ mai încet
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
oricărei apariții și dispariții ale obiectului poetic sunt, totuși, benefice Poeziei. Pentru cititorul poemelor lui Liviu Antonesei, fiecare nouă apariție a Eonei adică, în termenii autorului, "O răcoare umedă/ și blândă. O vibrație neașteptată a aerului./ un miracol întrupat. O jubilație difuză./ Acum. Atunci și de-a pururi" nu înseamnă altceva decât o eternă epifanie a Poeziei. Deși pretextul celui mai recent volum de versuri semnat de Liviu Antonesei, Povești filosofice cretane și alte poezii din insule. Poeme inedite (Editura Herg
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
post / de nevastă, l-a-colțit cu sabia ninja,/ fioros ca Ștefan cel Mare și Sfânt la Vaslui:/ hotărâse omul lumea de hoți să o curețe!" etc. Nici vorbă însă, în acest ultim op al Marianei Codruț, de mai vechiul "ritual al jubilației ceremoniale în fața lumii", ce travestea reușit iluminarea ontică, după cum bine observa Iulian Boldea, plecând de la volumele anterioare ale poetei. Nucleul poemelor din Ultima patrie nu este deloc unul jubilatoriu, ci dimpotrivă, unul sumbru, aspru, întunecat, pliat pe o sensibilitate mai
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
construcție este, undeva, recunoscut drept o ,"Beție de spații/ nici o-ngrădire atotputință". Față în față cu divinitatea, subiectul poetic se definește practic ca o sumă de energii, de stihii transfiguratoare, de "flăcări cu tron". Starea sa cea mai caracteristică este jubilația, exaltarea, ek-staza. Bineînțeles, șuvoaiele sale enegetice se revarsă și asupra elementelor, regnurilor și obiectelor care populează lumea, fie ele din categoria aproapelui ori aceea a departelui: "Așa, orice suflare-a mea și gând/ vibrează pân' la marginile lumii,/ schimbându-i
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ritmuri ample. Frenezia proliferantă a imaginii sugerând o consubstanțialitate senzorială cu lumea corespunde stării de perpetuă exaltare pasională, care caracterizează primul volum Persoana I plural (1964)"112. În completare, Dicționarul general al literaturii române subliniază, preluând cuvintele criticului Nicolae Manolescu, "jubilația intensă a descoperirii lumii"113, care patronează primul volum, în care "structura discursivă încorpora senzațiile cele mai fruste, gesticulația, nu lipsită de retorism"114. Așa cum era de așteptat și cum fiecare autor resimte acest fapt, odată cu înaintarea în timp, și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lucrării se evidențiază prin atenția acordată fixării principiilor estetice ale poetei, cuprinzând, totodată, evoluția Anei Blandiana de la primul său volum și până la "surprinderea miraculosului univers al copilăriei din versurile închinate copiilor, de la ceea ce Nicolae Manolescu, prefațatorul volumului de debut numea jubilația intensă a descoperirii lumii și până la pamfletul politic travestit în poezie pentru copii și sub înfățișarea parodică a dictatorului sub masca Motanului Arpagic din poemul O vedetă de pe strada mea"138. Acordând spațiu și unei prezentări detaliate a prozei Anei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
care se vor descifrate precum sfinții din picturile de pe pèreții de mănăstire medievală, abia întrezăriți din peisaje. Desigur, într-o interpretare clasică, vorbim despre redarea vârstei copilăriei la Ana Blandiana, printr-un extaz al primelor poeme, care "atrăgeau atenția prin "jubilația intensă a descoperirii lumii" (Nicolae Manolescu): structura discursivă încorporând senzațiile cele mai fruste, gesticulația nu lipsită de retorism voindu-se de amplitudine cosmică (...) însetată de comuniunea cu elementele"50. De îndată, însă, suntem conduși direct către drumul de interpretare. Dedublarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
dezinvoltură trecută prin filtrul reflecției pătrunzătoare o regăsim în lucrările pe care profesoara de la Universitatea ieșeană le-a elaborat. Un puls viu, debordant, animă consistentele studii, în care exegeta se investește ca într-o senzual-cerebrală iubire. O îmbrățișare în care jubilația nu perturbă, decât arareori, limpezimea privirii intense, iscoditoare. Patosul, ținând de fibra adâncă a acestui temperament, e stăpânit de un, câteodată poate inaparent, dar perceptibil simț al măsurii. O aură de mlădie erudiție conferă distincție demersului cărturăresc al Elvirei Sorohan
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
care nu e originală, întrucît modelele sale sunt străine. De aici, acest joc neîntrerupt între observațiile casante, așa-zis obiective, exterioare, și prea-plinul eului lăcrămos, nevrotic, dar autopersiflant. De atîta negare a acestei lumi, ca și a celeilalte -, o intensă jubilație se ivește în scrierile cioraniene, care debordează de aserțiuni pardoxale, fără a se imobiliza însă într-un impas al gîndirii. Orice s-ar spune, Cioran nu e niciodată cu spatele la zid, căci chiar și pesimismul său exemplar este combătut de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
o identificăm și prin faptul că ea poartă o coroană, este regina. Salomeea păstrează o rezervă resemnat-hieratică, întinzând deasupra mesei talgerul pe care se află capul sfântului Ioan. Herodiada ridică o cupă, chipul ei rămâne impasabil, inflexibil, nu exprimă nici jubilație, nici ură, nici seninătate, ci mai degrabă un fel de detașare vecină cu nepăsarea. Dacă Salomeea ține ochii închiși, ochii reginei sunt larg deschiși. Ea pare să fie deplin conștientă de greutatea actului tocmai împlinit, al cărui instrument a fost
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
contrazis, apostrofat etc. este deopotrivă o lecție teribilă, o mare plăcere și o uriașă responsabilitate. Abia acum și astfel am înțeles ce înseamnă să-ți cântărești vorbele, să-ți vizezi bine țintele, să cumpănești verdictul. Dezavantaje? Intoxicarea de lectură, dispariția jubilației presupuse de cititul dezinteresat, riscul superficialității, concesiile (inerente) făcute frivolității, snobismului și capriciilor publicului (mi se cer mereu romane de dragoste, exotism, esoterism și cărți motivaționale, când eu sunt obsedat cum să trec mai mult pe ecran filosofie, istorie, documente
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
avansa ideea că erotismul este pentru sexualitate ceea ce gastronomia este pentru hrănire: un plus de suflet. Și că în plăcere nu există o dimensiune hedonistă decât atunci când intră în joc acest plus de suflet, acea fărâmă ce se adaugă la jubilația unui sentiment care nu nesocotește lumea, pe ceilalți, realul, situația dată, intersubiectivitatea în care se desfășoară tot ceea ce survine". (Onfray, Rațiune agurmandă, 2000, p. 182) Aceeași superficialitate ignoră readucerea în prim-plan a disputei sofiste dintre physis și nomos, adică
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]