582 matches
-
la Curtea Internațională nu au putut apela, în tot acest timp, pentru că erau două țări "înfrățite", iar între "frați", cum bine știm, nu pot exista litigii din acelea de care să afle și alții. 17 iulie 2008 Rusia cedează; unii jubilează Ca întindere, Rusia este cel mai mare stat al lumii. Ea are 17075400 km2, adică exact cât 71,62 de Românii. Fosta Uniune Sovietică avea peste 22 de milioane de km2, dar după desprinderea fostelor republici unionale Federația Rusă a
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
protesta împotriva cedării, în frunte, desigur, cu cazacii, care au contribuit cel mai mult la cucerirea Siberiei încă din secolul al XVI-lea pe timpul țarului Ivan cel Groaznic. Nu cred că Rusia va mai ceda și altora ceva. Așadar, unii jubilează degeaba. În cazul de față, interesele în relația cu China sunt uriașe, iar teritoriile cedate sunt, cum spuneam, minuscule. Rămâne, totuși, de văzut dacă pierderea simbolică și de prestigiu nu va fi mai mare decât câștigurile estimate în relația cu
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
apărător al fiecărui cetățean al SUA indiferent în ce colț al lumii s-ar afla acesta și indiferent de situația în care ar fi implicat. De aceea, când în timpul războiului propriu-zis au murit doar câțiva soldați, opinia publică americană a jubilat și a aclamat războiul, pentru ca apoi, după ce numărul victimelor a început să crească, aceeași opinie publică să se ridice, cu înverșunare, împotriva propriului guvern a lui Bush personal și să ceară retragerea pe care Obama a fost nevoit să o
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
bat de secole, și nu cred că plecarea americanilor o să-i determine să se arunce, fericiți, unii în brațele celorlalți. Kurzii sunt deja agitați pentru că autonomia le este amenințată, iar aceștia, după cum știm, dorm întotdeauna cu arma sub pernă. Iranul jubilează și n-a uitat teribilul război cu Saddam, în care a pierdut vreun milion de oameni, iar americanii l-au ajutat pe Saddam. Așa încât, după părerea mea, americanii lasă în urma lor un cazan în clocot și nicidecum o țară așezată
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
despre cei contaminați și mărturiseau sincer că nu văzuseră niciodată În viață un lepros. Ne-au povestit despre Îndepărtata colonie din Insula Paștelui, unde trăiau cîțiva leproși; era o insulă foarte frumoasă, ni s-a spus, iar interesul nostru științific jubila de-a dreptul. Acest doctor s-a oferit cu generozitate să ne acorde tot sprijinul de care am fi avut nevoie, dată fiind „călătoria deosebit de interesantă“ pe care o Întreprindeam. Dar În acele zile vesele din sudul statului Chile, cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
Din păcate, veți prelua funcția având parte de un respect mai redus ca niciodată față de conducerea americană. În copilăria mea petrecută în Europa, mă ascundeam în adăposturile construite împotriva bombardamentelor în timp ce avioanele naziste zburau deasupra capului meu. Ascultând la radio, jubilam auzind vocea lui Churchill și veștile uimitoare despre trupele americane ce treceau Atlanticul. Aveam șapte ani când forțele aliate au debarcat pe plajele din Normandia și, mai târziu, au îndepărtat armata lui Hitler în bătălia de la Bulge. Când lupta a
by MADELEINE ALBRIGHT [Corola-publishinghouse/Administrative/999_a_2507]
-
Emil Brumaru merită ascultată în ultimul minut. Aleg "Scrisoare". Sunt fericit, arare Îmi dau un fin balans Rachiuri de mărare Topite-n Île-de-France, Iubesc pe Reparata, Divina cu trei sâni. Mi-e sufletul ca pata De micșunea-n fântâni Și jubilând, din mâzgă, Cu-o bucurie-adâncă Îți scriu pe-un ou de gâscă De angora, cald încă! Îmi mai place și "Elegie". Vino, cuminți, la ora de tristețe Să stăm în bănci. O, cumpărăți caiet cu pătrățele Azi o să ne-nvețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
sub semnul pâinii și al vinului. Dumnezeirea este cea mai mare smerenie. În Scrisoarea Ordinului 26-29, Francisc din Assisi a creat unul dintre cele mai înălțătoare imnuri: „Tot omul să se cutremure omenirea întreagă să se clatine și cerul să jubileze, atunci când pe altar, în mâinile preotului, Fiul Dumnezeului celui Viu, Cristos apare ................................. Priviți umilința Domnului și aplecați-vă inimile în fața Lui; umiliți-vă și voi, pentru a fi înălțați înaintea Sa”. Cuvântul, ca orice formă creată, este o ființă, care
Franciscanii în Ţara Românească by Consuela Vlăduţescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100986_a_102278]
-
nu-mi poate stinge adânca dorință de a o vedea fericită și în înflorire. Primiți, domnule președinte, încredințarea înaltei mele considerațiuni, A.I. Cuza“11 Dar Camera a primit aproape cu indiferență citirea acestui răspuns. Ziarul cuzistului Cezar Bolliac, Trompeta Carpaților, jubila de mani fes tația țărănimii mehedințene. În numărul său de la 19 februarie acest ziar scria: „Un mare act de justiție s-a săvârșit zilele acestea în România de către poporul plugar român, de către guvern, de către domnitor și de către Camera legislativă, toți
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
întâmplă. Dof torie pentru această boală nu se găsește la nici o farmacie, de aceea trebuie să ți-o pregătesc eu. Vino mâine, tot la ceasul ăsta, și vei găsi medicamentul preparat. Doctorii, cărora pseudobolnavul le-a raportat rezultatul consultației, au jubilat. A doua zi, mincinosul s-a prezentat la doctorul Drasch, care îi dădu o cutiuță cu trei hapuri, spunându-i: — Uite, domnule, aci ai trei hapuri: unul să-l iei acum, înaintea mea, altul mâine tot pe vremea asta și
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
cerându-i - sub amenințarea ruperii relațiilor diplomatice - La București lumea politică este îngrijorată fiindcă acum nu mai rămâne îndoială că Rusia, spre a nu-și pierde prestigiul față de lumea slavă, va trebui să intre în luptă. La Budapesta însă ungurii jubilează. Studenții universitari deschid o subscripție spre a oferi o sabie de onoare lui Abdul-Kerim-pașa, comandantul suprem al armatelor turcești. O delegație a studenților pleacă la Constantinopole ca să ducă sabia, dar în portul Triest suferă o manifestație ostilă din partea italienilor, sârbilor
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
-iste, care ar fi Ioan Rus. Un astfel de text era de neimaginat În urmă cu o lună, când totul era legat strict de persoana președintelui partidului și de inestimabilele contribuții ale acestuia. Cred că la Palatul Cotroceni s-a jubilat puțin pe această temă, pentru că Ion Iliescu, orice s-ar spune, nu a fost niciodată adeptul acestui gen de unipersonalizare. Modelul negativ Ceaușescu funcționa la el mult mai bine decât la Adrian Năstase. Vladimir Tismăneanu: Nu știu ce au făcut Iliescu și
[Corola-publishinghouse/Science/2223_a_3548]
-
cel mai riguros pentru aplicarea acestor regulamente, însă vrem și noi ca în apele românești aceste regulamente să fie aplicate de autoritățile române"97. Aceasta era starea de spirit care domnea la București. La Viena în schimb, cercurile politice conducătoare jubilau. Printr-un compromis cu celelalte Mari Puteri, monarhia habsburgică a mai obținut o victorie diplomatică. O victorie socotită incompletă, deoarece problema regimului navigației danubiene pe segmentul Porțile de Fier-Galați rămăsese nerezolvată. În consecință, imediat după încheierea sesiunii CED din mai-iunie
[Corola-publishinghouse/Science/84942_a_85727]
-
Crezul într-o Biserică universală, în sânul căreia am primit credința (abia gângurită la botez) și în care suntem chemați să-L căutăm pe totus Christus. Mântuitorul nostru nu este acel „Iisus din Galilea” împărțind pe stradă fluturași cu inimioare, jubilând în destănuiri intimiste de tipul I love you. El nu întrupează nici figura de procuror - sau „legislator moral” - atât de simpatică filozofilor idealiști germani, nici naivul „propovăduitor al toleranței” imaginat de enciclopediști. Mântuitorul nostru este, așa cum spune Crezul nicean, „Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
obiectul de artă este prezență atât autonomă, cât și independentă de conștiință. Arta oferă și posibilitatea experienței (estetică) a prezenței autonome ce necesită istoricitatea simbolului prezent în obiectul de artă. Situația dată ne induce spre o structură a prezenței ce jubilează între totalitatea și parțialitatea prezenței, unde prezența devine o calitate ontologică a obiectului. Atât totalitatea, cât și parțialitatea devin structuri diferite de apropiere a obiectului reprezentat care ține de modalitatea conștiinței: structură de tip noetic. Prezența obiectelor de artă pare
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
apariției este posibilă prin contemplare. Se creează un echilibru între experiența estetică și apariția obiectului. Rolul pe care îl are percepția în cadrul apropierii de obiectul de artă este unul de lărgire a dimensiunii înțelegerii artei în general. Fenomenalitatea obiectului care jubilează între apariție și aparență este redată de atributele ontologice constituiente obiectului în sine, a imaginației și modului elastic de existență al artei. Astfel, putem spune că percepția este o dimensiune activă a deschiderii a ceea ce este evident și dat (Lebensweilt
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
omul se înstrăinează de esența sa. Suferința este resimțită de creier, care o convertește în „suspinul zilnic al celui înrobit” (Hugo). Numim nefericire acest suspin care părea că va rămâne pururi fără ecou și fără leac. În creație, dimpotrivă, creierul jubilează, căci ființa se autentifică, își recapătă esența demiurgică, adică își procură satisfacțiile spirituale cu care se hrănește și se bucură - pe scurt, creierul se slujește pe el însuși și convertește această acțiune în starea pe care o numim generic fericire
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
rucsacul meu în mâini și începe să-i pipăie fiecare cusătură, mai să-l descoasă. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi avut cu mine binoclul sau briceagul meu elvețian multifuncțional marca Victorinox, bănuiesc că ar fi jubilat și m-ar fi acuzat de port de armă albă. „Ni s-a părut că ați fotografiat niște băieți de-ai noștri”, mormăie în ciudă unul dintre ei, apoi sunt lăsat să plec. Mai sunt filat cam 20 de minute
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
ea un rol important. Un consilier, pîinea lui Dumnezeu, avea ceva beteșug la vene sau la artere, nu știu exact. Așa că bietul om a fost cît pe ce s-o șteargă definitiv dintre noi și și-a dat demisia. Donose jubila și a reușit să-și înduplece șeful prin Colentina sau prin cine știe ce miracol. L-am urmărit atent pe omul acesta devenit consilier, interesant în felul său. Cu privirea ageră urmărea atent ce spunea liderul de grup, trompeta șefului, un mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
umblat io la potențiometru, bag-seamă. Da’ era o caniculă de nu mai înțelegeai nimica. Apoi, în seara aia, Danny de Vito a spus că oricum nu se poate să te razi cu lumânarea, prea e trasă de păr, iar Marian jubila că uite cât e el de citadin și tot a luat țeapă. Cam astea s-au petrecut. Vă spun, nu știu dacă auzeam asta sau doar refăceam, improvizam. Simțul observației nu m-a caracterizat niciodată, dar toți spun că am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
scrisul, să-i deranjezi pe alții, mai bine ți-ai face și tu câte ceva personal, așa cum fac și eu. Da, atât mi-ar fi trebuit dacă aș fi încercat; fie aș fi fost ,,pus la zid” și ,,prietenii” ar fi jubilat, fie aș fi fost ,,invitat” să dau cu ,,subsemnatul” ca să mă aibă la mână. Doar un pretext, cât de mic, așteptau ,,tovarășii” ca să mă ,,execute”. De-a lungul anilor am fost chemat de câteva ori la ,,colonelul Frunză”. În special
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
eveniment căruia Boris Pasternak i-a închinat câteva pagini extraordinare, cutremurătoare ca document, uimitoare ca imagistică și ca rafinament stilistic). Ajuns în acest punct, indignarea profesorului atingea apogeul. Complet dezlănțuit, recurgea, ca să fie mai convingător, și la gesturi. „Maiakovski - atât”, jubila el strigând și ridicând mâna dreaptă deasupra capului, cât putea de sus. „Pasternak - atât”, și aceeași mână cobora brusc, pe cât permitea corpolența personajului, el însuși un bărbat înalt care în acel moment ar fi vrut probabil să atingă cu palma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
bucură de toate acestea. Citim o carte și o trăim până la a mima, prin inflexiunea vocii și uneori prin gest, rolul personajelor. Într-un teatru, nu numai actorii joacă piesa, o fac și spectatorii în interiorul lor, se bucură, se întristează, jubilează sau cad pe gânduri. În general, intensitatea plăcerii estetice variază în funcție de activitatea celui care o trăiește. Adevărat, sculptorul dă viață pietrei și marmorei cu dalta, talentul și fantezia lui iar admiratorii le descoperă frumusețea. Un cosaș poate fi în felul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
apoi Ghighi și am mers să le văd copilul, un deliciu alb și roz, cu mânuțe ce nu par omenești, ci angelice, cu gungurit variat și bine plasat, cu o gamă întreagă de gungurit dulce, în fața căreia Camil no.I jubila frenetic și în extaz. Ei doi, el și Ghighi, foarte enpantouffles și casa la fel; drăguți și așteptându-mă cu scrisorile de la tine, pe care nu le-am adus. Camil II are 7 kg. ½, se târâie pe burtiță, ține capul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că și a străzilor; cred că în viitoarea mea scrisoare îți voi comunica numele nou. Tu știi sentimentele mele democratice, știi cât mi-e sufletul de înălțat de bucurie de tot ce s’a întâmplat în țară; ar trebui să jubilez, dacă nu te-aș ști pe tine departe, atât de departe. [...] O, Mouetta mea, mult mă tem că anii se vor așterne între noi, că nu te voi mai vedea, mamă, mamă dragă, dulcea mea Monică, Mouettă, Moy, Moicuța, Mica
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]