758 matches
-
din ce în ce mai simțită spre sfârșitul primăverii anului 1883, când Eminescu scrie tot mai rar, lăsând grijile redacției în seama unor colegi mai tineri și, fără îndoială, mult mai docili. Nu se știe cu siguranță de când datează colaborarea lui Caragiale la oficiosul junimist, deși unele articole, povești și parodii nesemnate, din noiembrie-decembrie 1877, par să îi aparțină. Este însă cert că a devenit redactor, la insistențele lui Eminescu, din luna februarie a anului următor, când îi apare un articol despre spectacolele actorului italian
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290177_a_291506]
-
într-o suită de imagini cu amplă deschidere spre simbol și mit. Primul act ni-l înfățișează pe tânărul Eminescu, obosit și bolnav, aflat la Floreasca (de fapt Florești, o localitate din vecinătatea vestitei Câmpii de la Rovine unde, grație juristului junimist Mandrea, și-a petrecut, la conacul acestuia, două luni de vară în anul 1878, lucrând lejer la traducerea primului volum de documente Hurmuzachi și plimbându-se reconfortat printr-o natură mirifică înconjurătoare) încredințat că "aerul de aici și căldura sufletească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
D. Comșa. Ideile junimiste sunt însă adaptate la realitățile din Transilvania, dându-se prioritate chestiunii naționale și, în continuare, realizării unei culturi accesibile, care să-și întemeieze originalitatea pe literatura și tradițiile populare. De aici o diferență de vederi față de junimiștii ieșeni, în ceea ce privește aprecierea literaturii, care va fi judecată în funcție de conținutul de idei, neapărat „sănătoase”, adică naționale, criteriul estetic fiind considerat mai puțin important. At. M. Marienescu reia seria de povești populare publicate până atunci în „Albina”. Pentru fiecare text se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287064_a_288393]
-
ia spune, nu-i așa că acuma s-a produs acea chemare misterioasă a unuia către celălalt? Nu se putea ca „Piatra prețioasă care ședea ascunsă în pulberea școalei primare” să nu fi „strălucit ochilor pătrunzători ai revizoruluipoet”. Despre Junimea și junimiști știai de multă vreme. Doar și Eminescu, pe care l-ai cucerit cu felul dumitale de a fi, din prima zi, era junimist mare, așa că l-ai întrebat cum să faci să ajungi acolo. El ți-a spus să scrii
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
ședea ascunsă în pulberea școalei primare” să nu fi „strălucit ochilor pătrunzători ai revizoruluipoet”. Despre Junimea și junimiști știai de multă vreme. Doar și Eminescu, pe care l-ai cucerit cu felul dumitale de a fi, din prima zi, era junimist mare, așa că l-ai întrebat cum să faci să ajungi acolo. El ți-a spus să scrii ceva din cele ce îi tot povesteai... Și cum te știu ambițios, dar nu vanitos, ai pus mâna pe condei și cât ai
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
ținea acea ședință a Junimii - împreună cu Eminescu, roșii la față și cu ochii cam tulburi, râzând liniștiți fiindcă ați trecut pe la „Borta Rece”, cum mai era numită atunci vestita crâșmă, ați intrat în sala plină, dogoriți de zâmbetele curioase ale junimiștilor. Fețe subțiri, ce mai? Dar când le-ai citit „Soacra cu trei nurori”, aceleași fețe și-au schimbat atitudinea. Da’ mai bine să-l lăsăm pe Iacob Negruzzi să continue povestirea: „Creangă venea regulat la mine odată pe săptămână la
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
Ce fericită achiziție pentru societatea noastră acea figură țărănească și primitivă a lui Creangă! Tobă de anecdote, el avea totdeauna câte una disponibilă, fiind cele <<corosive>> specialitatea sa, spre marele haz al lui Pogor... ba se poate zice... a tuturor junimiștilor... Când râdea Creangă, ce hohot puternic, plin, sonor, din toată inima, care făcea să se cutremure pereții! Singur râsul lui înveselea societatea fără alte comentarii!” Dintre toți junimiștii, Vasile Pogor era neîntrecut „în ghidușii și pozne” și avea o mare
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
spre marele haz al lui Pogor... ba se poate zice... a tuturor junimiștilor... Când râdea Creangă, ce hohot puternic, plin, sonor, din toată inima, care făcea să se cutremure pereții! Singur râsul lui înveselea societatea fără alte comentarii!” Dintre toți junimiștii, Vasile Pogor era neîntrecut „în ghidușii și pozne” și avea o mare slăbiciune pentru dumneata. De acum, trecuseră anii și i-ai convins pe junimiști că matale ai ceva de spus. Într una din zile, stând de vorbă cu Vasile
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
făcea să se cutremure pereții! Singur râsul lui înveselea societatea fără alte comentarii!” Dintre toți junimiștii, Vasile Pogor era neîntrecut „în ghidușii și pozne” și avea o mare slăbiciune pentru dumneata. De acum, trecuseră anii și i-ai convins pe junimiști că matale ai ceva de spus. Într una din zile, stând de vorbă cu Vasile Pogor, l-ai prevenit în glumă că îl vei face „să spargă perja fără voia și fără știrea lui”... De unde să știe omul ce drăcovenie
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
matale te făceai că nu bagi de seamă. În Convorbiri literare apăreau mereu alte scrieri izvorâte din prea plinul inimii dumitale, iar la Junimea erai de neînlocuit când era vorba de vreo anecdotă mai ca lumea. Ultima „jucărie” descoperită de junimiști erau Amintirile din copilărie ale dumitale, scrise cum nici nu visau ei. Drept să-ți spun - și am s-o fac, pentru că nu mă feresc de matale - de când am căutat eu sămânță de vorbă mă tot chinuie o nedumerire. Vezi
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
aborda pe acest domn ar fi dat roade. Doar numai acest șfichi l-a plesnit taman unde trebuia și l-ai făcut să amuțească pentru totdeauna. Nu mai știu de câte ori, în sporovăiala noastră, am adus vorba despre Junimea și despre junimiști, dar nu te-am întrebat niciodată carei părerea matale, așa, fără ocolișuri: Când m-am dus întâi, stăteam și eu mai pe la ușă... cu vremea însă, cu încetul, m am mai apropiat, dar tot nu m-am băgat niciodată printre
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]
-
afirmase că „privită din punct de vedere cultural, istoria poporului român este, pentru o durată de secole, istoria eliberării sale spirituale”. Cum ar fi arătat istoria perioadei de după 1893 se poate întrezări tot din cartea din 1945. Urmând „prăbușirii idealului junimist”, literatura interbelică nu și-ar fi găsit încă propria identitate („nu ne dă câtuși de puțin impresia că străbate o perioadă de revenire în urma naufragiului”), „sinteza românească” sub semnul ortodoxiei fiind lipsită de consistență, de vreme ce „nu-i cuprinde pe câțiva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]
-
totuși nu s-a mai deschis. Nu cred să fie ceva mai trist decât o școală care rămâne cu porțile închise atunci când însăși menirea ei cere să și le deschidă...” Cel care a inițiat înființarea aceastei școli a fost „nejunele junimist” - cum îl numea Păstorel Teodoreanu pe Constantin Meissner. El a pus bazele „ Pedagogiei speciale”, pornind încă din 1903 demersurile pentru înființarea unor „școli de îndreptare” ( de corecție n.n.). Societatea Ocrotirii Copiilor, creată în 1910, avea ca scop organizarea unor asemenea
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
din apropierea școlii - cum am mai spus a decolat în 1911 Aurel Vlaicu, pentru a face istoricul zbor cu ocazia Jubileului Universității ieșene și a inaugurării clădirilor din curtea Cetățuii, proaspăt renovate. Printre dascălii Școlii Normale de la Breazu îi găsim pe junimistul Constantin Meissner și pe istoricul Gheorghe Ghibănescu. Breazu a fost și locul unde, prin 1887, s-a descoperit renumita apă amară de Breazu, comercializată și în farmacii. În vremea celui de al doilea război mondial, instalațiile au dispărut și locul
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
poematic și un ceremonial neîntâlnit în altă parte, prilejuit de cerul ieșean și de primăverile teilor împodobiți cu ciucuri de flori. Aici au conviețuit în deplină libertate boierii veacurilor 18, 19, dintre ei s-au înălțat liderii patruzecioptiști, apoi sclipitorii junimiști. I-au urmat figurile de la "Contemporanul" și "Viața românească", personalități care au impus un psihism și un climat propulsiv prielnic idealului, unui anume mod de a fi al ieșenilor. În pofida unor momente de involuție, de platitudine și rutină, de scepticismul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
George Lesnea prin veac. Iași, Editura Moldova, 1996; Divanuri duminicale. Interviuri mărturisitoare. Iași, Editura Polirom, 2001; Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete. Iași, Editura Doxologia, 2015. ILUCĂ, Vasile. Iași șoapte din ziduri. Iași, Editura Eurocart, 1998; Iașii lui Eminescu, Editura Helios, 2003; Junimiștii la ei acasă. Iași, Editura Pim, 2004; Ce nu știm despre Iași. Editura Pim, edițiile 2006, 2007, 2008; Hoinar în jurul Iașului. Editura Pim, 2014. IORGA, Nicolae. Ce a fost, ce este, ce poate fi Iașul. București,Tipografiile Române Unite, 1935
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
pregătite să-l digere. Iată rațiuni puternice pentru ca, un timp oarecare, zelul inovației să lase în urmă spiritul de selecție, iar cheltuielile să întreacă beneficiul. Era bine? Era rău? Era, se pare, inevitabil. Și, la fel de inevitabil, epoca se umple de junimiști avant la lettre, gata să remarce doar jumătatea goală a sticlei. Viziunea lor, cel mai adesea, s-a 18 exprimat prin mijloacele literaturii, dobândind prestigiul și durata acesteia. Până în ziua de astăzi, la distanță de un secol și jumătate, sentimentul
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
un viciu iremisibil. De la Mitiță Sturdza la N. Davidescu, și de la acesta la Constantin Noica s-a găsit mereu cine să-i impute lui Caragiale „zeflemeaua”. Zeflemeaua face parte din arsenalul libertății de spirit și era în mare favoare la junimiști, care persiflau „formele fără fond”, beția de cuvinte și impostura. Dar e clar că nu zeflemeaua e la faculté maîtresse a lui Caragiale, ci geniul comic. Există spirite care nu pot evalua distanța dintre zeflemea și geniul comic ; cum bine
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
o lume care-și greșise „suportul”, hai să-i zicem și noi „energetic”. Adică, așa cum știam noi mai demult, comicul caragialesc satirizase „formele fără fond”. Dar nu ! Fraza imediat următoare ne informează că „lumea zeflemistă” (care o fi fost aceea ? junimiștii ? socialiștii ? căci și unii și alții erau, dragă Doamne, „cosmopoliți” și mai erau, oroare, și oameni de spirit) se agățase de stindarde străine (adică exact acuza care se aducea acum un secol celor ce ridicau cultura românească la nivel european
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
Accentele judicioase, observațiile pertinente (precum acelea referitoare la sporadica preocupare de critic literar, exacerbată de mai toți exegeții) sunt dublate de izbucniri „antimaioresciene”, autorul suspectându-i pe criticii postlovinescieni (Șerban Cioculescu, Pompiliu Constantinescu), spre exemplu, de oportunism, când, la centenarul junimistului, și-au declarat deschis aderența la doctrina sa estetică. Dacă, de obicei, defectul unui exeget este prea marea apropiere, afecțiunea împinsă la idolatrie pentru subiectul abordat, nu același lucru se poate afirma despre D. Departe de a-l supraevalua pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286800_a_288129]
-
și neplăcut. E adevărat că lectorii sau foștii noștri lectori, ca și intelectualii de diverse formații și răspândiți pe Întreg teritoriul României, au toate motivele să se simtă dezorientați. Timp de aproape o sută de ani, de la pașoptiștii munteni și junimiștii ieșeni, când marii și luminații boieri se amestecau cu vârfurile scriitorimii, „lumea” privea spre aceștia și aștepta de la ei semnele valorii și ale căii de urmat. România a fost „gândită” și „construită” de marii boieri - unii dintre ei! - și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
Cînd face astfel de mărturisiri, Costică pune o insistență particulară în vorbe, le imprimă o dicțiune care le dă gravitate. Ca și celelalte pasiuni ale sale, cea pentru șah (șahul și încetineala la scris mă determină să-l asemăn cu junimistul Vasile Burlă) își are originea tot în literatură. Nu cunosc pe altcineva care să aibă într-un grad mai înalt decît el cultul cărții și al scriitorului clasic. Ar merita să fie observat cum se poartă cu cartea: cum o
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
lumină a altora, inedite. În fond cercetarea pe care a întreprins-o îl trădează, pentru că a fost și una de rigoare științifică. Redactarea, da, ea poate fi un argument în susținerea dorinței autorului. Despre Junimea, despre Convorbiri literare și despre junimiști,îndeosebi despre cei cinci fondatori ai Societății, dar și despre celebrii ei colaboratori - Eminescu, Creangă, Alecsandri, Caragiale, Slavici și alții - s-a scris mult. Și mai sunt, cred, încă destule care mai trebuie scrise. Exemplul la care ne referim este
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
lămurite,înțelese și, poate acceptate. Deocamdată, sugerez autorului să nu se oprească aici. Generozitatea Iașului și pasiunea lui, armonizate, pot aduce noi și substanțiale satisfacții intelectuale. De câte ori străbat ulițele Iașilor, mă trezesc adesea visând la vremurile când acei oameni minunați - junimiștii - călcau pe caldarâmul bătrânei cetăți purtând cu ei aura omului făcător de cultură. La fiecare colț de uliță, mă aștept să-i întâlnesc. De multă vreme, însă, visez să vă invit - imagunar, se înțelege - prin Iașii de odinioară, cu gândul
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
casei lui conu Vasile, luminate ca de sărbătoare. În odăile de sus, mare animație. Ne oprim la poartă. Eu îndrăznesc să fac câțiva pași până sub ferestre. Mă opresc și ascult cu atenție. Simt că sus e o întâlnire a junimiștilor și nu vreau s-o tulbur cu prezența mea. Un glas pătrunzător ajunge până la mine. Eglasul lui Creangă, care tocmai citește „Amintiri din copilărie”: „Apoi dar, mai rămâi sănătoasă, mătușă Mărioară!” Mă întorc la birjar. Mișa,mă tem că în
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]