66,303 matches
-
despre care toată lumea îmi spune că era un om serios, bine pregătit, ba, că trebuia chiar să preia direcția Editurii Politice etc. Bietul, am încă senzația că a murit în locul meu." Ironia face că o operă foarte des pomenită este Jurnalul. Spun "ironia", pentru că putem contesta sau ridica în slăvi calitățile literare sau "de mărturie", dar nu-i putem uita cărțile cu adevărat extraordinare de critică și de istorie literară. Este o nedreptate pe care i-o fac chiar apropiații săi
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
istorie literară. Este o nedreptate pe care i-o fac chiar apropiații săi, am putea spune. Mircea Zaciu este în primul rînd un critic și istoric literar de excepție. Acele cărți ar fi trebuit repropuse spre lectură, în primul rînd. Jurnalul lui Zaciu, apărut după 1990, a supărat multă lume. Cunoscuții nu și-au regăsit acolo portrete "adecvate". Figura autorului din regimul nocturn al scriiturii nu era prea ușor de suportat. Și la Mircea Zaciu există o "dedublare a personalității de
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
apărut după 1990, a supărat multă lume. Cunoscuții nu și-au regăsit acolo portrete "adecvate". Figura autorului din regimul nocturn al scriiturii nu era prea ușor de suportat. Și la Mircea Zaciu există o "dedublare a personalității de tip maiorescian". Jurnalul lui Maiorescu dezvăluie un tip pus pe căpătuială, ipohondru, avar etc. Păcatul Jurnalului lui Mircea Zaciu este tocmai lipsa de complexitate a personajului pe care îl propune: un intelectual scîrbit de traiul sub comunism și a cărui greață se adîncește
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
portrete "adecvate". Figura autorului din regimul nocturn al scriiturii nu era prea ușor de suportat. Și la Mircea Zaciu există o "dedublare a personalității de tip maiorescian". Jurnalul lui Maiorescu dezvăluie un tip pus pe căpătuială, ipohondru, avar etc. Păcatul Jurnalului lui Mircea Zaciu este tocmai lipsa de complexitate a personajului pe care îl propune: un intelectual scîrbit de traiul sub comunism și a cărui greață se adîncește pe măsură ce principalul proiect al vieții lui, Dicționarul scriitorilor români (DSR, în cunoscuta prescurtare
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
cei care au incriminat plagiatul lui Eugen Barbu, o lovitură incredibilă aplicată "tătucului" Săptămînii. Bineînțeles că după aceea revista cu pricina a avut grijă să-i dedice atacuri dintre cele mai dure. Celălalt personaj al lui Zaciu este cel din Jurnal, parcă mai puțin autentic și mai puțin credibil decît cel impus de anturajul academic (un paradox!). Vasile Igna redă în cîteva rînduri esențialul personalității dificile a acelui Zaciu din jurnal: "Greșind deseori și de tot atîtea ori avînd dreptate, Mircea
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
mai dure. Celălalt personaj al lui Zaciu este cel din Jurnal, parcă mai puțin autentic și mai puțin credibil decît cel impus de anturajul academic (un paradox!). Vasile Igna redă în cîteva rînduri esențialul personalității dificile a acelui Zaciu din jurnal: "Greșind deseori și de tot atîtea ori avînd dreptate, Mircea Zaciu era, temperamental, un intransigent. Cînd era convins că dreptatea e de partea lui, era intratabil. De aici și spectaculoasele și definitivele sale rupturi, idiosincrasiile perpetuate de la an la an
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
cedări, pentru vanitatea atîtui zbucium în tina unei ticăloșii contra căreia nu există decît arme radicale." La sfîrșitul volumului găsim cîtvea scrisori adresate prietenilor, mai apropiați sau mai îndepărtați... De multe ori tonul atins este virulent, ca și acela din jurnal. într-o scrisoare către Aurel Sasu, Zaciu se plînge că nu a fost srbătorit la Fundația Culturală Română cum ar fi meritat: Lasă că și eu, acum un an, am împlinit (nu 60, ci 70 de ani!) și Fundația, pentru
Mircea Zaciu, între jurnal și dicționar by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15292_a_16617]
-
agramat (scrisoare de la un cititor: "Vă rog frumos să-mi scrieți de ce I. și V. a vîndut FLOTA și poporul nu ia nici o acțiune împotriva lor?" - Evenimentul zilei 352, 1993, 2) sau în cel patetic: "Ziar dedicat poporului român" (subtitlul Jurnalului Național). Folosirea ironică e de obicei semnalată de contrastul cu situația sau cu contextul lingvistic, ori de recurența clișeelor. în orice caz, există îmbinări destul de specializate pentru uzul ironic; una dintre acestea este tot poporul: "de teama tîlhăriilor ce pot
"În popor" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15322_a_16647]
-
Cristina Poenaru Cum ar fi evoluat Mihail Sebastian dacă ar fi supraviețuit anului 1945? Unii comentatori ai "Jurnalului", apărut acum cîțiva ani la Editura Humanitas, își închipuie că s-ar fi numărat printre intelectualii propulsați de mișcarea comunistă. Altora li se pare mai probabil să fi avut soarta lui Belu Zilber. în volumul, publicat acum de Editura Polirom
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
anumite speculații contafactuale sunt permise (mai ales că istoria însăși se scrie în cadre de referință în care presupunerile contrafactuale tacite, uneori și explicite, joacă un rol important). îmi permit deci următoarea ipoteză, interesantă în contextul discuțiilor generate de apariția Jurnalului lui Mihail Sebastian. (Ipoteza figurează, într-o formă succintă, și în volumul meu recent și m-am bucurat că a-ți remarcat-o.) Jurnalul lui Sebastian documenteză disoluția lentă, foarte lentă, plină de ezitări și reveniri, a marii prietenii dintre
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
joacă un rol important). îmi permit deci următoarea ipoteză, interesantă în contextul discuțiilor generate de apariția Jurnalului lui Mihail Sebastian. (Ipoteza figurează, într-o formă succintă, și în volumul meu recent și m-am bucurat că a-ți remarcat-o.) Jurnalul lui Sebastian documenteză disoluția lentă, foarte lentă, plină de ezitări și reveniri, a marii prietenii dintre Mircea Eliade și Sebastian, începută în 1927 în redacția ziarului Cuvântul și supusă unor tensiuni ideologice din ce în ce mai mari după zece ani, odată cu adeziunea lui
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
-i vine să creadă în transformarea vechiului său prieten, atît de improbabilă i se pare. Pe de altă parte, Eliade credea, înșelîndu-se grav, că Sebastian continua să fie alături de el chiar și în perioada "climaxului meu legionar" (notație inedită din jurnalul portughez, 1945). Lipsă de percepție psihologică? Naivitate? "Naivitate catastrofală" cum vedea Sebastian însuși rătăcirea prietenului său cel mai bun în mișcarea huliganică a lui Codreanu? Mai tîrziu, Eugen Ionescu avea să descrie conversiunea la legionarism ca pe un fenomen de
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
noroc: un impresar american îl invitase să scrie scenarii pentru filme, iar altul îi angajase drepturile de autor pentru piesele lui la Praga și la Budapesta (unde, de altfel, s-au și jucat)." Însemnarea se încheie cu o referire la jurnalul lui Sebastian (profetică, dar și ironică în ceea ce-l privește pe Eliade însuși și felul cum urma să fie portretizat în timp în acel jurnal): "Sunt sigur că opera lui cea mai importantă (din ce cunosc eu, pînă în primăvara
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Budapesta (unde, de altfel, s-au și jucat)." Însemnarea se încheie cu o referire la jurnalul lui Sebastian (profetică, dar și ironică în ceea ce-l privește pe Eliade însuși și felul cum urma să fie portretizat în timp în acel jurnal): "Sunt sigur că opera lui cea mai importantă (din ce cunosc eu, pînă în primăvara 1940) va fi jurnalul. Căci nu se grăbea, nu arunca rîndurile pe hîrtie, ci se oprea asupra nuanțelor, căuta cuvîntul just, preciza amănuntul". Poate nu
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
dar și ironică în ceea ce-l privește pe Eliade însuși și felul cum urma să fie portretizat în timp în acel jurnal): "Sunt sigur că opera lui cea mai importantă (din ce cunosc eu, pînă în primăvara 1940) va fi jurnalul. Căci nu se grăbea, nu arunca rîndurile pe hîrtie, ci se oprea asupra nuanțelor, căuta cuvîntul just, preciza amănuntul". Poate nu chiar în 1945, poate peste un an sau doi, poate prin intermedierea lui Eugen Ionescu, care îl iertase pe
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
prieteni n-a avut, din păcate, loc. La un an și mai bine de la moartea lui Sebastian, Eliade visa că acesta nu murise și că-i putea explica atitudinea sa. La 1 august 1946, într-un alt pasaj inedit din "Jurnal", Eliade notează un vis în care apare Mihail Sebastian: "Mihail Sebastian, neschimbat, într-un costum gri. M-am repezit la el și l-am îmbrățișat: "Mihai, auzisem că ai murit". Eram foarte emoționat. El, rezervat, zîmbea: Se credea că murisem
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
că a murit, dar e exact în cazul meu". Îmi aduc aminte că simțeam o fericire atît de nefirească încît încet, încet, ca într-o beție, am leșinat". Acest pasaj trebuie pus în legătură cu însemnarea care figurează în versiunea publicată a "Jurnalului" (pentru prima oară în franceză, în traducerea lui Luc Badesco, "Fragments d'un journal", Paris, Gallimard, 1973) sub data de 11 octombrie 1946: Nu mă voi consola niciodată că nu l-am revăzut șpe Mihail Sebastianț în august 1942 cînd
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
acum poartă eticheta de "ediție revăzută". N-am găsit o ediție anterioară care să poarte același titlu, nu e deci clar obiectul revizuirii. După prefața lui Gabriel Dimisianu, care discută poeziile în dispunerea în care au apărut ele în antologia Jurnal de campanie din 1974, înțelegem că ediția de acum o reia pe aceasta. Faptul nu e însă semnalat. Să fie revăzute poemele în sine? Nu par să fie modificări față de textele apărute în ediția definitivă din 2000. Discuția ar fi
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
care se încheie oarecum în anii '70 în sensul originalității, după care apar diverse antologii și colecții, deci problema permutării textelor, a montajului e una esențială. De altfel, poetul a și mizat pe aceasta. Critica a semnalat ineditul construcției din Jurnal de campanie, iar în 1989 Nicolae Manolescu făcea o întreagă discuție în jurul aceleiași probleme, optînd pentru dispunerea cronologică. Eugen Simion discută despre opera lui Geo Dumitrescu în Scriitori români de azi urmînd aceeași linie istorică. Se pare însă că poetul
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
semnificativ. Geo Dumitrescu vrea parcă să scape de propria celebritate și ne propune azi o altă față a operei sale. Deși nu cu totul schimbată, pentru că apar cele mai multe dintre poemele sale populare: "Portret", "Aș putea să arăt cum crește iarba", "Jurnal de campanie", "Dramă în parc", "Din cîte adevăruri". Cititori de azi, trecuți prin poezia optzecistă, modificați cumva ca sensibilitate înspre prozaic și anti-metaforic, e probabil firesc să reținem poeziile care poartă în țesutul lor semnele stilului ce urma să devină
La umbra nucului în floare by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15317_a_16642]
-
tot despre un tată, de data asta, cunoscutul jurist Gheorghe Slama, cu ani grei de temniță la activ după 1950, deși cu treizeci de ani în urmă pledase în apărarea comuniștilor, ca avocat din oficiu. Alexandru Mihalache (autor al unui Jurnal de ocnă, 1994) scrie despre procesul din 1956 al tinerilor studenți de la ziaristica bucureșteană la care la bară, ca martor, s-a aflat Tudor Vianu, pe care președintele completului, colonelul Sitaru, l-a apostrofat: "Martor, ia mîinile de la spate!". Grație
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
și dl Vasile Andru cu Gh. Măruța, ținut după gratii 17 ani, personalitate puternică și carismatică (1927-2001). Dl Gh. Penciu își amintește de Petre Pandrea, "la Aiud și după". Și alte lucruri de citit, dar nu și paginile paranoice de jurnal ale dlui Marin Mincu. Pictorial erotic Molipsindu-se de la Plai cu boi, Playboy și Hustler, publicația "interzisă minorilor" pe numele ei întreg Fracturi. Revistă a contraculturii românești, despre care am mai scris, publică în numărul 3 Primul pictorial erotic pe
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
Lupii bătrîni ai procuraturii, competente, dar și odioase instrumente politice în Parchetul General, s-au pus pe treabă. L-au neutralizat pe Cristian Panait, suficient de inteligent și corect ca să înțeleagă la ce este folosit." * Cităm și un titlu din JURNALUL NAȚIONAL: " Procurorul a fost înmormîntat, dar motivul sinuciderii nu este lămurit. În ziua morții suspecte, Cristi Panait s-ar fi certat la cuțite cu șefii lui de la Parchet" * "Epoca Iliescu a început cu un pact cu poliția politică și se
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/15310_a_16635]
-
și de poezie, consider binevenite cîteva date despre epica propriu-zisă a vieții lui Vintilă Horia. Sînt informații rezultate din conspectarea rezumativă a amplului "curriculum vitae", întocmit chiar de Vintilă Horia și publicat în întregime în numărul pe martie 1991, al Jurnalului literar, cu titlul Intelectuali români în exil. A parcurge acest document înseamnă a străbate geografia exilului lui Vintilă Horia. Existența sa nu a stat doar sub semnul cărților, cum ne-ar îndemna să credem școlile frecventate și titlurile obținute: Dreptul
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]
-
fabuloasa originalitate a imaginilor. Iar vocația rezistenței prin întoarcere la "rădăcini" face parte din dreapta judecată a valorilor promovate de feeria frenetică a acestui volum. Vintilă Horia: Sfîrșit de exil. Nuvele. Ediție îngrijită de Mihaela Constantinescu-Podocea. Cuvînt înainte de Nicolae Florescu. Editura "Jurnalul literar", București, 2001.
Sfîrșit de exil by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15321_a_16646]