911 matches
-
cu o nouă coordonată himerică a psihicului acestuia. Secvențele narative sunt invadate de un comic dezlănțuit în călătoria lui Harap-Alb către Împăratul Roș. Un alt personaj adjuvant memorabil, PăsăriLăți-Lungilă domină dimensiunile terestre și comice ale spațiului: ”când voia, așa se lățea de tare, de cuprindea pământul în brațe”, iar în altă împrejurare, “așa se deșira și se lungea de grozav, de ajungea cu mâna la lună, la stele, la soare și cât voia de sus.” El este încrezător în propriile-i
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
vieții mele". Și cum o privea Sultanul, ea se-ntunecă... dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care crește într-o clipă ca în veacuri, mereu crește, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lățește; Umbra lui cea uriașă orizontul îl cuprinde Și sub dânsul universul într-o umbră se întinde; Iar în patru părți a lumii vede șiruri munții mari, Atlasul, Caucazul, Taurul și Balcanii seculari; {EminescuOpI 143} {EminescuOpI 144} Vede Eufratul și Tigris
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Încă șorțul În mâini, iar Enrique trăgea de scaun, În timp ce cuțitul se răsuci de două ori În el, În el, În Paco. Acum cuțitul fusese scos și el zăcea pe podea Într-o băltoacă fierbinte de sânge care se tot lățea. — Pune-ți șervetul peste rană și ține-l strâns. Eu mă duc după doctor. Trebuie să-ți oprești hemoragia. Ne-ar trebui o ventuză de cauciuc. Văzuse că asta foloseau În arenă. — Te-am atacat direct, spuse Enrique plângând. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lua același taxi de două ori. Asta era ce-l speria În legătură cu Parisul. Frontul n-apărea niciodată. Acum nu mai visa deloc despre front, dar ce-l speria cu adevărat era casa aia lungă și galbenă și râul care se lățea și se-ngusta. Acum se-ntorsese aici, la râu, trecuse prin același oraș și nu era nici o casă. Și nici râul nu era cum i-era lui frică. Și atunci, unde se ducea În fiecare noapte și care era primejdia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu specialiști În politica externă despre ce ar putea Însemna acest lucru pentru relațiile dintre Statele Unite și Birmania - și da, așa au Început oamenii să numească țara care fusese redenumită Myanmar de către juntă. Mai multe În continuare. Pe ecran se lăți un slogan: „Democrația ajunge În junglă“. Era suprapus peste o imagine cu localnici cu piepturile goale, conducând un elefant, aceeași fotografie care apărea pe cutia de chibrituri primită de Harry În camera de hotel și pe nenumăratele broșuri cu locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
m-am dus la linia Marunouchi. Și aici am stat jos. De obicei mă urc la al treilea vagon din față. În ziua aia am stat pe primul scaun din al treilea vagon. Atunci am văzut o pată care se lățea, curgea un lichid (deseneză interiorul metroului). Între cele două scaune fusese pus gaz sarin. Am observat că acolo se afla ceva. De acolo se scurgea un lichid. Nu știam ce era, arăta ca berea și mirosea ciudat. De fapt puțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-ați gîndit niciodată la întemeierea pămîntului?" 22. El șade deasupra cercului pămîntului, și locuitorii lui sunt ca niște lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o măhramă subțire, și le lățește ca un cort, ca să locuiască în el. 23. El preface într-o nimica pe voievozi, și face o nimica din judecătorii pămîntului. 24. De abia sunt sădiți, de abia sunt semănați, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pămînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
schimbe. Câteva șure de fân, o moară de vânt cu aripile înțepenite și câțiva flăcăi cu nădragii suflecați, pândind printre pietrele lucioase, în apa puțină a râului, pești argintii cu trupuri șerpești. Urbea nu putea fi prea departe. Cărarea se lățise și era brăzdată de riduri adânci, lăsate de roți de căruță. Gușteri cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
atât de arsă de soare, încât aproape că l-ar fi crezut dintr-un popor oriental. După o scurtă tăcere, timp în care se auzi, asurzitor, doar sfârâitul lăcustelor, bagaudul, după ce controlase fulgerător, dintr-o ochire, dispunerea tovarășilor săi, își lăți gura, sub barba deasă și neagră, în ceea ce s-ar fi dorit un zâmbet și îl salută într-o latină ce purta accentul tărăgănat al alobrogilor: — Salve, amice. Sprijinit cu o mână de oblâncul șeii, Balamber, care vorbea destul de bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-i zică vreo două de la obraz. Ce-i venise cu profeția asta neagră? Acum el... Da, acum... nu, mai bine după, mai târziu... Afară cântă o bufniță. Din acoperișul spart, încă picura, regulat și monoton, apa rămasă de la ploaie, lățindu-se încet într-o băltoacă pe podeaua de pământ bătut. 6 Așezați în jurul focului mare ce ardea în mijlocul casei de întâlniri, capii familiilor ascultau în tăcere istorisirile bătrânului Ademar, cel mai în vârstă conducător al satului. Cei mai mulți erau bărbați trecuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în întâmpinare, încă strângând în mână sabia însângerată. Făcu un semn cu capul către trupul bărbatului și anunță triumfător: „Waldomar!“. Gualfard părea la fel de încins, aproape euforic. Balamber își făcu loc printre burgunzi și cercetă cu atenție cadavrul, în jurul căruia se lățea o baltă consistentă, de un roșu aprins; se întoarse apoi către Audbert, pe care Khaba și Odolgan îl împinseseră între timp către el. — El e? întrebă. Marcomanul, cuprins de groază, nu era în stare să-și ia ochii de la sinistrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Isus Cristos, nu-i lăsa să mă chinuiască, domine! Romanul se încruntă. — Ești creștin? întrebă cu interes. Cu furie, Audbert își făcu de mai multe ori pe frunte semnul crucii. — Sigur, domine. Creștin botezat! Creștin botezat! O strâmbătură sarcastică se lăți pe obrazul rumen al lui Wolfhram. — Daaa, sigur! Un marcoman botezat, haida-de! Cu o mână sprijinită în șold, Sebastianus se aplecă puțin din șa către prizonier: — Dacă ești creștin, știi sigur să spui Tatăl Nostru, nu-i așa? Ochii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l culce chiar în patul lui Canzianus, căruia nu-i trebui mult ca să înțeleagă că tânărul se afla într-o situație disperată: era alb la față, iar pe fâșia de in ce-i strângea pieptul, puțin sub sânul strâng, se lățea o pată de sânge. Canzianus înțelegea limba burgunzilor. îl auzi pe războinicul mai vârstnic dând scurt, celor patru care îl transportaseră pe tânăr, ordinul să nu se depărteze de lângă el, căci el avea alte treburi de făcut. într-adevăr, părăsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
din toate părțile Galiilor. Atila o să aibă binișor de furcă. Cuvintele sale pline de hotărâre nu-l impresionară pe Sangiban câtuși de puțin. Mușcându-și buza, îi aruncă din nou o privire lungă, înghețată. Apoi, pe chipul său masiv se lăți un zâmbet sarcastic — Ah, așa zici tu? rosti pe un ton acid; după care, făcându-le semn ofițerilor care îl înconjurau să se dea la o parte, arătă cu degetul spre câmpie. Apropie-te și privește! O clipă mai târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
până ajunse cu spatele la zidul de piatră al turnului. De îndată, Sebastianus fu lângă el pentru a-i da ultima lovitură. Cu o clipă înainte de a-i primi în pântece lama, Eudoxiu îl privi cu ochii strălucind de exaltare; cu buzele lățite într-un zâmbet răutăcios, mârâi sarcastic, cu furie: — Acum e prea târziu, Prefectule! în timp ce bagaudul, lovit de moarte, se ghemuia la poalele zidului, alți adversari se iviseră deja lângă Sebastianus, luptându-se cu el ca să-i taie calea către turn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
schimbe. Câteva șure de fân, o moară de vânt cu aripile înțepenite și câțiva flăcăi cu nădragii suflecați, pândind printre pietrele lucioase, în apa puțină a râului, pești argintii cu trupuri șerpești. Urbea nu putea fi prea departe. Cărarea se lățise și era brăzdată de riduri adânci, lăsate de roți de căruță. Gușteri cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ducă acasă și s-o asigure pe mama ei de caracterul inofensiv al remarcii mele. M-a condus la gară într-un taxi. Cât de dulce era și cât de bine dispusă arăta acum! Încerca să mă învețe să zâmbesc, lățindu-mi cu degetul mușchii din jurul gurii. Cât e de frumos s-o vezi râzând! Oh, Dumnezeule, sunt atât de fericit cu ea! De-ar putea și ea să fie mai fericită cu mine! Uneori o amuz, și se pare că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Pafnutie, care ducea o viață de sfânt, având o mare autoritate printre confrații săi, ce-l iubeau și-l venerau ca pe un nou Zosima. Zosima ajunse la o vârstă aproape venerabilă, când Într-o bună zi Începu să se lățească În sutană și să prindă rotunjimi nebănuite. Și nu mult timp de la aceste semne, starețul dădu naștere la niște gemeni zglobii, un băiețel și o fetiță, care priveau mirați, țipând și dând din piciorușe, la barba sură ce se apleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
nu se încheia niciodată. Printre palme și loviturile de pumn, Danny a auzit râul și-o pală de vânt călătorind printre copaci. Chiar și când sângele a început să-i curgă din nas, iar pe fața lui Charlie s-a lățit un zâmbet urât, Danny s-a întrebat cum de putuse să trăiască în altă parte decât acolo și cum putea să se mai întoarcă înapoi de unde venise. S-a întors furios și și-a repezit pumnul în aer, rugându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fix spre cei doi gladiatori. „Se teme“, își spuse Valerius. Se opri la vreo trei pași de Skorpius și îi întâlni privirea. În sfârșit! rânji rețiarul. Inspiră adânc, fără să-și ia privirea de la Valerius. În sfârșit! - gura i se lăți într-un zâmbet plin de cruzime. Tu mă pui în umbră. Tu l-ai ucis pe Salix. Continuau să se uite unul la altul cu ură. Mulțimea își ținea suflarea. Deodată, Skorpius ridică mâna și-i arătă lui Valerius brățările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și scot din el costumul pe care l-am purtat în ultima seară la New York. Iau pantalonul și îl întind pe pat, operație pe care am mai făcut-o de câteva ori. Pe cutele laterale care încadrează șlițul s-a lățit o pată de culoare închisă pe fondul cafeniu, pată care se termină cu dâre subțiri pe fiecare crac. Conturul de murdărie de pe material pârâie abia auzit când e atins. Ce să fie? Să fi sărit apa din robinet? Nu. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și în compartimentul acela în care B. dormea pe genunchii mei? Trenul era arhiplin și, ca o pedeapsă, Ester a stat mai tot timpul, până în București, în ușa compartimentului. Cojocul vișiniu, cu fulgi de zăpadă topiți, lipit de geamul compartimentului lățise picurii aceia de apă, dându-le contururi de petale sângerii. Ne-am privit doar în străfulgerarea clipei cât Ester a vârât capul pe ușă, căutând un loc liber. A spus doar „pardon“, cu o voce neutră, indiferentă, ca și cum se așteptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
facă și ei „memorialistică“ vindicativă, acuzatoare, se ghicește imediat nota falsă. Amuzantă, adeseori, când confrunți mai multe relatări, de la persoane diferite, despre aceleași fapte. Constat, pe zi ce trece, cum Biblioteca amorțește. O lâncezeală întinsă ca o pată de mucigai lățită peste tot. Începând cu programul boieresc, de vară, de la 8 la 14, continuând cu degringolada serviciilor și sfârșind cu praful pe care nimeni nu se ostenește să-l șteargă de pe cărțile sau colecțiile de ziare aduse la masă. Femeile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lui Ceaușescu. „Îți bag meniu, meștere, țin-te tare“, l-am avertizat pe Paul în gând. Mă gândeam amuzat că mă confundase cu unul dintre cei care fuseseră la petrecerea mare, dată de Ceaușescu la Sala Palatului. Probabil cheful se lățise, unii dintre invitați, cei de pe la sectoare, se risipiseră prin oraș și umblau Daciile negre să-i culeagă și să-i ducă acasă. Împlinise atunci Ceaușescu 60 sau 65 de ani. Mai apoi s-au dărâmat casele din zona unde locuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de alte resturi menajere. Fusese la modă cândva, pe la mijlocul anilor șaptezeci, după ce nu știu ce vedetă de cinema (Sarita Montiel? Dalida?) venise în București și fusese văzută plimbându-se prin Cișmigiu cu o asemenea poșetă. La „Victoria“ tocmai „băgaseră“. Repede s-a lățit între femeiuște zvonul că vedeta aceea își târguise poșeta de la „Victoria“. S-a făcut atunci un intens comerț pe sub mână cu modelul respectiv. Cu liste de așteptare, cu intervenții pe la Ministerul Comerțului Interior, la Miliție și în alte părți. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]