607 matches
-
fără flăcări, volum publicat de G. în 1934, conține metafora-cheie a poeziei lui: cenușa, neantul fără mistere, timpul care s-a oprit. Poetul percepe vibrația nimicului metafizic, a orelor golite de sens existențial, dar în această percepție nu răsună nicăieri lamentația, disperarea romantică emfatică, nici nu se străvede atmosfera nevrotică bacoviană. Dispersat în acest nimic, poetul se simte identic cu el, eliberat prin recunoașterea vălului iluziei: „Cântecul nimicului îmi umplea sufletul / [...] Cântecul nimicului era infinitul - / Infinitul libertății fără obiect. Nu mai
GEORGESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287218_a_288547]
-
au „ritualizat” autosuficient literatura română, blocând-o și la nivelul vieții literare, prin construirea unei piramide axiologice discreționare În vârful căreia se aflau criticii de Întâmpinare. Acest cadru funcțional a surdinizat apoi dinamismul instituțional al literaturii noastre până dincolo de Revoluție, lamentațiile contemporane pe care le auzim și azi cel mai des legându-se, În mod firesc, tot de absența - sau, mă rog, de „dispariția” - Marelui Critic de Întâmpinare, care Împarte coronițe premianților și Îi admonestează cu severitate pe cei recalcitranți. Ducând
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
au fost Înlocuite. În acest moment, În care România visează să adere la Uniunea Europeană, fără o asumare a identității, exercițiul aderării ar putea deveni un act ratat pentru România, din care ar putea să-și extragă ulterior un subiect de lamentație pentru Încă vreo câteva zeci de ani. Cred că formula generație fără memorie se referă mai ales la faptul că În România, după momentul fericit din 1989, s-a trăit bucuria câștigării libertății fără a se face racordul la trecut
Concepte și metode în cercetarea imaginarului. Dezbaterile Phantasma by Corin Braga () [Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
1930) acutizează și mai mult stările negre ale poetului, torturat de amintirea iubitei, generând în volumele Cenușă sfântă (1930; Premiul Societății Scriitorilor Români), Elegii (1933; Premiul Societății Scriitorilor Români și Premiul Academiei Române), Zăpezi și purpură (1936) tânguioase evocări și invocări, lamentații despre „sterpul meu infern”, în care „se cuibărește ca o epavă-n port”, „înțepenit și mut”, deopotrivă înfricoșat și doritor de moarte. Existența devine „groapa mea de umbră”, e bântuită de „fantomele singurătății”, ceea ce o face să semene cu un
DUMITRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286908_a_288237]
-
Psalterz Dawidów) va fi constituit, apoi, un stimulent în revelarea de sine a poetului român, în a cărui tălmăcire psalmii descoperă un univers, recreat în marginea textului biblic cu ingeniozitate plastică, ingenuitate și prospețime. Peisajul, impregnat de sunetul difuz al lamentației psalmistului, se modifică treptat, fastuozității exotice a psalmilor îi ia locul abundența bucolică, sugerând medii familiare, în care harfele devin „buciume” autohtone, alăuta este substituită cu „cetera”, munții biblici - cu „măgurile” Moldovei, taurii - cu „inorogii” fantastici ai cărților populare. Versuitorul
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
suflet răceală de gheață”. Plângerea Ecleziastului, motivul perisabilității lumii - străvechiul topos „ubi sunt” al liricii antice și medievale - se regăsește în psalmii lui D., ca și la contemporanul său Miron Costin, autorul poemului Viiața lumii. Rezonanțe de bocet interferează acum lamentația psalmistului, sentimentul trecerii nu întunecă, ci atrage doar o melancolie senină. În imaginea petrecerii pe pământ a omului, aidoma unui ciclu vegetal („Ca otava ce să trece / De soare și de vânt rece, / De demineață-i cu floare, / Sara-i veștedă
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
în slăvi, realismul e și mai dur: „te-nșeli, stăpâne. Șoimul e aici / pe mâna mea și aripa lui scrie”. După 1990, când deghizarea oricât de transparent alegorică nu a mai fost necesară, ciclul de poeme Cronica de la osândiți și Lamentații (1993) exprimă franc dezamăgirea poetului ce se crezuse chemat a participa direct la viața cetății. Poetul cu pumnul în gură poate spune limpede acum: „Cenzori! Scoateți-vă pumnul din gura mea!”, dar e nevoit și să constate: „Patrie - până și
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
chemat a participa direct la viața cetății. Poetul cu pumnul în gură poate spune limpede acum: „Cenzori! Scoateți-vă pumnul din gura mea!”, dar e nevoit și să constate: „Patrie - până și numele tău/ a încăput într-o gură spurcată!” (Lamentația I) sau „Vai nouă! am văzut cum îmbătrânește/ inexpugnabila capitală a Golaniei”. Poezia politică, cu accente de pamflet, încercată de D. ca modalitate de expresie directă, atinge nivelul artistic cel mai scăzut al întregii sale opere, redevenită aulic generalizatoare prin
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
văzut cum îmbătrânește/ inexpugnabila capitală a Golaniei”. Poezia politică, cu accente de pamflet, încercată de D. ca modalitate de expresie directă, atinge nivelul artistic cel mai scăzut al întregii sale opere, redevenită aulic generalizatoare prin ridicarea din nou, la alegorie (Lamentația VIII). La antipod se situează cei o sută de Psalmi publicați în 1997, dar scriși, probabil, de-a lungul întregii vieți, semne ale unei căutări cu momente de exaltare, de revoltă, de rar extaz, de continue întrebări legate de rostul
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
și demonic, București, 1980; Poeme, București, 1983; Vânătoare cu șoim, București, 1985; Foamea de Unu, București, 1987; Interiorul unui poem, București, 1990; Născut în Utopia, introd. Gheorghe Grigurcu, București, 1992; Măștile adevărului poetic, București, 1992; Arie și ecou, Craiova, 1992; Lamentații, București, 1993; Aventurile lui Proteu, București, 1995; Mai mult ca prezentul, Craiova, 1996; Brutus și fiii săi, București, 1996; Eseuri, București, 1996; Poezii, București, 1996; Poeți străini, București, 1997; Psalmi, București, 1997; Amor Universalis, ed. bilingvă, tr. Ruth Herfurth, București
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
Ioana Pârvulescu, Maeștri la modă, RL, 1993, 38; Dan Laurențiu, More geometrico, CC, 1993, 5-6; Ierunca, Subiect, 105-109; Lovinescu, Unde scurte, II, 64-66; Adrian Popescu, Conștiința literară/conștiința civică, ST, 1993, 10; Ioan Moldovan, Ștefan Aug. Doinaș, „Arie și ecou”, „Lamentații”, F, 1994, 12; Constantin, Complicitatea, 82-86; Negoițescu, Scriitori contemporani, 158-168; Virgil Nemoianu, Surâsul abundenței. Cunoaștere lirică și modele ideologice la Ștefan Aug. Doinaș, București, 1994; Ioana Pârvulescu, Poeme desăvârșite, RL, 1995, 40; Borbély, Grădina, 62-69; Ierunca, Semnul, 179-183; Mihai Șora
DOINAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
întretăierea drumurilor comerciale, Elegii și Atelierele) ar putea fi asociate cu inserția istorică a „ciumei” totalitare, interiorizarea traumei și „analiza” detaliată a sistemului. Primul ciclu pare desprins din volumul de debut, cu care manifestă vădite afinități, inedite fiind doar aglutinarea lamentației istorice într-un spațiu textual definit și directețea aluziilor: „La întretăierea drumurilor comerciale/ se poate muri prin utopie sau uitare de sine./ O lume brutală, ai spune,/ dacă anumite previziuni nu te-ar mai fi dus cu vorba/ din epoca
MARIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
multă profunzime. Adeptă a liricii de tip heinean, poeta versifică frecvent ca urmare a dezamăgirilor în iubire. Sensibilitatea ei ultragiată pare să fie acută, dar nu își găsește totdeauna expresia artistică adecvată. Notabile sunt sinceritatea sentimentului și discreția lirismului. Tonul lamentațiilor este estompat, deși extremele sentimentale se fac simțite deseori. Tânguirea după iubirea pierdută e atenuată de melancolie și de puritatea aspirațiilor. În chip obsedant revine imaginea iubitului plecat, inspirația desfășurându-se în voie numai în absența ființei iubite, asociată, obișnuit
MICLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288102_a_289431]
-
studiului de debut, textul lui M. își refuză coborârile abrupte în subteranele textelor, și de aici, o senzație de frustrare generată de lectura criticii sale. Oricum, pe o temă sumbră, el a reușit o carte fără tenebre. Nu prețuiește retorica lamentațiilor nevrotice, ci o examinează la rece, sub presiunea opțiunilor unui sfârșit de secol avid să-și regăsească memoria. Plecând din acest punct, se poate încerca să se descifreze și specificul contribuției lui la romanul „retro” Femeia în roșu (1990; Premiul
MIHAIES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288118_a_289447]
-
nedisimulată mândrie pentru trecutul plin de glorie al țării și în stihurile din Pravoslavnica mărturisire și în cele din Mineiele buzoiene. G. se arată a fi poet de cursă lungă în tălmăcirea, din grecește, a primei povestiri în versuri (o lamentație, în fapt) din literatura română - Poveste de jale și pre scurt asupra nedreptei morți a preacinstitului Constandin Cantacuzino, marelui postelnic al Țării Rumânești, scrisă de un necunoscut, ins instruit, în stare să se vaite pe tonuri înalte și să acuze
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
ca formă de concretizare - în disertația aristotelică susținută de G. - fapta cea bună. Apoftegmatica îi este familiară. Pentru definirea patriotismului și a loialității i se par potrivite concluziile unui „istornic grecescu”, pe care îl citează în original și în tălmăcire. Lamentațiile sale sunt patetice, cuvintele gradând o ascensiune dibace a „tensiunii”, bunăoară când vorbește despre turci, împotriva cărora cârtește necontenit, dacă nu protestează chiar vehement. Șfichiuirea alternează cu sarcasmul ucigător, celebră devenind descrierea manierei osmanlâilor de a face politică pe picior
GRECEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287348_a_288677]
-
neam ce atinsese până atunci suprema poziție ierarhică), ci tatăl acestuia, postelnicul Constantin Cantacuzino, căruia îi sunt elogiate bunătatea, înțelepciunea, prudența, generozitatea, abilitatea și priceperea politică, patriotismul. Durerea pricinuită de dispariția nedreaptă a acestui „noroc” al țării ia forma unei lamentații universale, remarcabil turnată într-o foarte frumoasă construcție bimembră, simetric guvernată de două interogații ce prepară terenul pentru lansarea imprecației: „Iar toată țara plângea pre Costandin postelnicul, că au pierdut un stâlp mare, care au sprijinit toate nevoile țărâi. Plângându
LETOPISEŢUL CANTACUZINESC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287787_a_289116]
-
au putere. / Ce-ar mai fi de adăugat, inconștientă doamnă moarte?” (Idila). Apar, cu obstinație, și nu doar aici, ca simbol bufonul, saltimbancul, măscăriciul, simpla enumerare a unor titluri fiind elocventă: Fluturi și claunul, Claun vorbind muzelor, Claun către adolescenți, Lamentația claunului etc. Cartea Pasărea medievală (1973) nu face decât să potențeze laitmotivele anterioare: presentimentul morții iminente ( Acest turnir), nostalgia după anii copilăriei și amărăciunea în fața unei realități decepționante: „Astăzi castelul / năpădit de bălării / și de ierburi otrăvitoare / coboară spre somnul
SABIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289417_a_290746]
-
Boutmy care a observat: Caracteristica surprinzătoare și specifică a societății americane constă În faptul că nu este atât o democrație, cât o uriașă corporație comercială pentru descoperirea, cultivarea și capitalizarea enormului său teritoriu 64. Turner Își Încheia articolul cu o lamentație care, acum, privind În urmă, la peste o sută de ani, pare straniu de prevestitoare. El a scris: Atât timp cât reușita În acumularea de bogăție necesară propășirii individului este standardul de succes exclusiv sau dominant, atât timp cât prosperitatea materială, indiferent de prețul
Visul European by Jeremy Rifkin () [Corola-publishinghouse/Science/2290_a_3615]
-
lor fiind preponderent baladesc până târziu: Ștefan Aug. Doinaș, Eta Boeriu, Ioanichie Olteanu, Dominic Stanca ori mai puțin cunoscutul Al. T. Țion. Cât despre S., a fost în exclusivitate baladist. Tot Ion Vartic susține că el „a ilustrat cu strălucire lamentația baladescă”. În aceeași linie intră romantismul, patetismul, atitudinea trubadurescă, vocația tragicului, care nu cad în desuetudine, ci izbutesc să păstreze aparențele modernității. Poate că reușita vine din faptul că toate producțiile sale poetice au o anume conotație scenică, tragicul fiind
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
nu cad în desuetudine, ci izbutesc să păstreze aparențele modernității. Poate că reușita vine din faptul că toate producțiile sale poetice au o anume conotație scenică, tragicul fiind mai degrabă „jucat” decât resimțit ca destin, cum mărturisesc poemele Trubadurul mincinos, Lamentația poetului pentru iubita sa, A doua odă a lui Lactanțiu pentru iubita sa, Invitație la o artistă, Baladă studențească, Regele visător și mai ales Corydon, din care faimoase vor deveni versurile „Sunt cel mai frumos din orașul acesta,/ Pe străzile
STANCA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289860_a_291189]
-
de parcă un acord secret ar fi stat la temelia a ceea ce s-a numit ulterior Revoluția din '89. Nesupărați cu nimic, nesancționați, guvernanții neocomuniști trecuți în opoziție și-au revenit din derută, și-au strâns rândurile, au trecut la contraatac. Lamentațiile președintelui țării, amestecate cu clipe de euforie, când părea că, iată, se întreprinde ceva concentrat, sistematic împotriva corupției, trecerea sarcinii pe umerii unei justiții debile, înglodată în proceduri, au ros pe margini o popularitate care ar fi trebuit să crească
Mic bilanț de ocazie by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17119_a_18444]
-
frecvente și impresionante, mi se pare a fi tot un semn al legăturii cu cei nevoiți să pășească „dincolo”, o legătură menținută firește de cei vii (căci înmormântarea - ca și botezul ori nunta - îngăduie expunerea privatului în public): dangătul clopotelor, lamentațiile, doliul, plângerea mortului la mormânt, sâmbătă de sâmbătă, timp de un an, bocetele, slujbele de pomenire, făcute tot în preajma mormintelor (de multe ori stipulate de cel ce se pregătea să moară, alături de actele de pietate, în acel „document pentru salvarea
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
evanghelia deasupra mortului care se află pe năsălie, femeile și fetele tinere vin să îngenunche sub evanghelie până la sfârșitul [cititului]. După ce cei de față sărută pe mort, vin și ele ca să-l sărute și plâng cu respect”32 -, profesioniste ale lamentației - angajate (de familiile avute; la oamenii de jos [observa De la Croix] „femeile sunt datoare să vină cu rudele lor să bocească lângă mort și să-și smulgă părul...” 33, căci bocetul, ca formă a discursului funebru și a dialogului între
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu doar de „familie”, ci și de „casă”, și nu numai de a ei, ci și de cele ale ginerilor, pe care le aflase ajunse - cum va scrie ea -, din cauza extorcărilor turcești, „la multă datorie și stingere”. Astfel trebuie înțelese lamentațiile văduvei, care reclamă insistent „marea lipsă și sărăcie” a ginerilor ei: Agenții ei, un Apostol Manu (lovit uneori de amnezie) și doctorul Gheorghe din Trebizonda (Trapezuntiul), fidel și eficient - împuternicit printr-o procură generală: „Io Maria Brancovana rimasta vedova del
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]