474 matches
-
reușit cu chiu cu vai să deschid ușa, lucrurile căzute de pe polițe se întindeau de-a valma la picioarele mele. M-am întins pe pat și mi-am găsit sprijin ținându-mă de un mâner prins în perete. La fiecare legănare a corăbiei lucrurile de pe polițe alunecau încoace și încolo. Zgomotele acestea se tot auziră până spre dimineață. În revărsatul zilei, vuietul din cală se mai potoli și zguduielile vasului se mai domoliră pentru o vreme. Când lumina zorilor pătrunse prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
aprobând, toate descoperirile mele artistice. Mândria de a se ști zilnic mai bogată i-a întărit răbdarea. Dar, oricum, nu asta e o poveste de dragoste. Am văzut odată o coniță uitîndu-se la mare prin face-à-main. Apa nemărginită în veșnică legănare, cu imensele ei bogății de culoare, cântece și parfumuri, dezgolindu-și întreaga ființă fără nici o pudoare meschină, arătîndu-și toată tulburătoarea ei nuditate, și, în față, minuscul și artificial, tremurând capricios deasupra unui nas ștrengar, două sticluțe pe un bețișor de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
stelele ce sclipitoare și luna halucinantă, pe razele căreia coboară și urcă fără oprire strigoii și toate arătările. Ursitoarele torc firul vieții noastre din raze de lună! Iar marea! Tot mai aproape se simte mirosul, i se aude neîncetata ei legănare, neobosita ei încercare de a construi miracole și apoi destrămarea înainte de a porni din nou. Simbol al tuturor planurilor omenești, construcții mereu reîncepute, inutile poate, căci știi perfect că nu vor ajunge la vreun rezultat, dar ce superbă lucrătură! Este
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ele, oricât aș ști că am avut dese momente de puternică emoție. Preocupările noi cu ocazia bolii lui Viky au făcut imposibilă vreo meditație mai îndelungată asupra colinelor uscate sau a mării. Gelozia și dragostea mea se integraseră perfect cu legănarea mării, se complectau parcă. Ce se petrece cu Viky nu are nici o legătură, și deseori, când vin pe ponton cu intenția să stau cât mai mult, sunt întrerupt de gândul ca să nu uit să duc vreun pachet doamnei Axente, așa cum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mare de urs, nu văzu altceva decât un pat de campanie, un cufăr și două scăunele. Observând-o pe Frediana, nu putu să nu aprecieze picioarele lungi și armonioase: înfășurate în pantaloni de lână; ele trădau, la fel ca și legănarea - foarte ușoară, de altfel - a șoldurilor, o feminitate pe care cămașa grea de zale, sabia lungă și bocancii bărbătești se străduiau în zadar să o ascundă. După ce servitorul o ajută să se elibereze de livrele întregi de fierărie care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu ei să-ți umpli rid cu rid, De un miros amețitor, de albă nea Și sărutarea de stăpân pe ei să-ți stea... Și să tot tremur prinsă-n brațe duse, Cum duse sunt iubiri pe veci apuse, În legănarea lebedei pe mai adâncul lac, S-avem sub un stejar, în veșnicie, un iatac. Pe spate să-mi adormi, în iarba crudă, Urechea ta-ntre umeri, ciulită stă s-audă, Cum bate timpul, bate rece peste noi, Cum a bătut
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai înaltă ca mine și când am intrat în acea sală de dans, am dat naștere la zeci de zâmbete cârcotașe. Pe o melodie italiană, Erjika își înlănțui brațele peste umerii mei și lipindu-și trupul de mine, își începu legănarea pe ritmul lent și melodios, desenând în eter o dulce resemnare. Capetele noastre se sprijineau unul de altul. Ea închisese ochii și se visa iubită și-i închisesem și eu să arăt tuturor ca n-o să-mi mai pese. Ne
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
ai unui șarpe verzui, încolăcit disciplinat pe trunchiul unui pom cu frunze verzi și portocalii. Până la urmă i-am dăruit o pânză înrămată la care țineam foarte mult: un câmp cu cai; privea pânza cu încântare: era lumea lui. În legănarea șaretei mă surprinsei gândindu-mă, deodată, la viitor. Care viitor? Drumul lui, atunci în tinerețe, era departe și imprevizibil. Lung, care moțăia alături, nu mai avea ce aștepta. Acum un an și ceva fusese împroprietărit și era fericit. El atinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dimineață. Calul, cu flori din lână colorată pe frunte, prinsă de harnașamentul lustruit pentru întâmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dând impresia că aleargă spre un alt orizont, în timp ce Lung moțăia pe capra șaretei într-o dulce legănare, pe câmpia goală, în inima secolului douăzeci. Pământul, până-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca în urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca în urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu-l va mișca vreodată, și la acest din urmă gând, răsărit în legănarea șaretei, Lung zâmbi în somn, revăzu ședința de la primărie cu primarul și cei doi de la oraș, ce e val ca valul trece, iar cei ce-o convocaseră sau ordonaseră vor pieri și ei în vântul și cernoziomul câmpiei, uitarea se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în noapte, îndreptată spre iconița afumată, slab luminată de candelă... Ca prin vis își aducea aminte cum povestea maică-sa că a crescut la o călugăriță, la mănăstirea Varaticului; și dintr-o carte veche prindea să cetească istorii lungi, în legănarea cărora copiii adormeau... „Mama poate a fost horopsită, poate a fost bătută, poate s-a chinuit crâncen ca să ne poată hrăni... se gândea Tudorița, cu ochii pe jumătate închiși. Eu îmi aduc aminte că o vedeam împăcată și tare, cercetându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la dânsul. Veniră rudenii bătrâne și împresurară pe Haia. Se tânguiau încet, împresurând-o, și porneau sfaturi lungi, în care era vorba de bucuriile vieții și de păcatele de moarte, peste care nimenea nu poate trece. Fata simțea ca o legănare, parcă plutea într-un gol, și asculta ca din depărtări glasurile lor... Ca din depărtări, lin, parcă-i venea ogoirea unui cântec. O pătrundea domol, în suferința ei amară. Eresurile vechi pluteau în juru-i nelămurite, izvorâte ca dintr-un trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai repede, ca să-l fac să se termine mai curând. De la etaj am auzit rostogolindu-se cutremurul de ură și frică - dar poate că era un hohot de râs, doar un hohot de râs. Am văzut cum brațul își începe legănarea. Sacul negru și lung se ținea încă la distanță. Legănarea lui ar fi venit mai târziu, după ce brațul s-ar fi întins complet - a doua legănare. După o vreme am auzit zăvoarele trase și l-am văzut pe Barry Self
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
De la etaj am auzit rostogolindu-se cutremurul de ură și frică - dar poate că era un hohot de râs, doar un hohot de râs. Am văzut cum brațul își începe legănarea. Sacul negru și lung se ținea încă la distanță. Legănarea lui ar fi venit mai târziu, după ce brațul s-ar fi întins complet - a doua legănare. După o vreme am auzit zăvoarele trase și l-am văzut pe Barry Self, care mă ajuta să ies în negură și foc. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
hohot de râs, doar un hohot de râs. Am văzut cum brațul își începe legănarea. Sacul negru și lung se ținea încă la distanță. Legănarea lui ar fi venit mai târziu, după ce brațul s-ar fi întins complet - a doua legănare. După o vreme am auzit zăvoarele trase și l-am văzut pe Barry Self, care mă ajuta să ies în negură și foc. Am căzut din nou. Mă privi cu dispreț și încântare. Disprețul fusese întotdeauna prezent, dar încântarea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
fără să le mai poată stăpâni. O veveriță țâșni din stânga noastră și se pierdu în ierburile dinspre aleea centrală. Era sfârșit de septembrie, florile prindeau a se scoroji. În goana ei veverița lovea lujerii ofiliți, mișcându-i într-o bruscă legănare. Urmăream veverița cum gonea acum spre băncile dinspre lac. Dintr-odată am avut imaginea dimineții de demult când, împreună cu Pu și cu însoțitorii ei, soțul și soția achizitori de tablouri, am intrat în Cișmigiu, ne-am oprit pe băncile dinspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise câteva clipe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pe la tine. Atunci, haideți să vă dau huța! Iar când îți vei fi învățat puișorii să zboare, să-i aduci și pe ei. Vrăbiuțele s-au așezat pe crenguță, ca o pereche de îndrăgostiți, ciripind voioase, iar crenguța își porni legănarea, scuturându-și petalele florilor de emoția revederii și de dragul vrăbiuței. Spre seară, vrăbiuțele plecară să îngrijească de cuibul lor, iar crenguța rămase să facă rod mănos din florile sale. Timp ce câteva săptămâni bune vrăbiuța nu s-a mai arătat
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
din zi în zi tot mai mult, revenindu-și la viață. Mulțumesc vrăbiuțo, tu și familia ta mi-ați salvat viața. Hai, veniți să vă dau huța! Îndată, vrăbiuțele gureșe și vesele se așezară pe crenguță lăsându-se purtate de legănarea sa mlădioasă, iar crenguța era veselă și plină de viață, cum nu fusese niciodată. Noapte magică Noapte târzie de toamnă. Crengile deja golașe, legănate de vânt, băteau în fereastra camerei în care dormea Ilenuța. În casă era liniște și pace
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
avea voie s-o vadă, tocmai ca să nu fie văzut. O Veneție rece, privită cu ochii unui străin. Fără palatul Frassetti, fără bunicul Matteo și fără contesa Fabiana, fără Gianluca Fontanelli și maestrul Foscolo, fără bazilici pictate strălucitor și fără legănarea gondolelor. O Veneție cu amintirile amputate de o durere necunoscută. De o ruptură În curgerea lentă și firească a timpului. Catastrofă În țară. Aceste trei cuvinte Îl tulburaseră din prima clipă. Se gândise la ele zi și noapte. Se trezise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de adio lui Nory; Hallipa trăgea obloanele verandei pentru noapte, Lenora dispăruse în alcovul alb, roz, mauve, plin de dantele și panglici, cu îngeri pe plafoane și roze pe pereți. Mini se cuibări în colțul ei bun, dispusă spre o legănare plăcută. O zdruncină oprirea la poartă. Acum, era închisă. De undeva, dintr-un moșoroi nevăzut de cârtiță, alergă o babă mică să deschidă. Luna zvârlea basme și vedenii, dar Mini încă nu se desprinsese de fapte și de locuri. - Ai
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
o rechema spre miezul viu al orașului. Cum reîncepuse să picure dintr-o fășie de nor, birjarul ridică coșul trăsurei; atunci mersul i se păru lui Mini mai plăcut. La ora asta, a siestei, avu o senzație de adăpost și legănare. Desigur, prin vilele înalte, liniștite, ca și cum erau nelocuite, locuitorii dormeau. Mini trecu în starea aceea de semisomn, de semivisare, care uneori interceptează existența. Amețită, i se părea acum că ar recunoaște locul, că ar umbla în sens invers pe un
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
colo-colo și umflătura o lua și ea când la stânga, când la dreapta, făcând să se unduiască grădinile, casele, gardurile cu uluci ascuțite - precum țepii vineți și veninoși de pe spinarea unui balaur. Dacă Împungea țărâna Într-un anume fel, putea - din legănările Întregii clopotnițe - să Înșire melodioase dangăte de bronz În tonuri grave. Abia când Începea a se obișnui cu mânuirea toiagului spre Înrâurirea tuturor alor firii, ciuperca se spărgea ca un balon, cu zgomot asurzitor, Întunecare a luminii soarelui și țăndări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
După ora 20, în timp ce eram la televizor pentru știri, ca din senin s-a stârnit o vijelie amenințătoare, primejdioasă, s-a întrerupt curentul electric, scot televizorul și frigiderul din priză și din bucătăria de vară privesc vuietul sinistru al vijeliei, legănarea pronunțată a coroanelor pomilor, norul de praf dens stârnit și purtat de departe, picurii mari de ploaie, într-un cuvânt - clocotul naturii dezlănțuite cu numeroase fulgere, tunete și trăsnete rar întâlnite în viața mea! Pentru moment am un ancestral sentiment
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
căci atâta lucru e cert, căci atâta lucru e adevărat și atâta lucru e dincolo de orice îndoială: acum sunt vii zece oameni care nu au fost vii până acum. Bucurați-vă!“ Și apoi, strângând tare brațele balansoarului în timp ce accelera ritmul legănării, își privea tatăl în ochi și striga: „Jeliți! Jeliți pentru cei zece care au pierit. Jeliți pentru cei zece ale căror vieți s-au dus, care își încep călătoria în marele necunoscut. Jeliți neîncetat pentru cei morți. Jeliți pentru oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]