320 matches
-
de nivelul de eliberare al inhibiției pe care procesul morbid îl exercită asupra stării de normalitate funcțională sau de integritate anatomo-fiziologică al sistemului personalității umane. J. de Ajuriaguerra stabilește existențe a trei grupe principale de dezorganizări psihopatologice ale sistemului personalității: lezionale, de imaturitate și funcționale. Să le analizăm în continuare pe fiecare. 1) Dezorganizarea lezională Aceasta recunoaște drept cauză o leziune organică a creierului. Dezorganizarea, în acest caz poate fi produsă de o leziune cerebrală globală care antrenează de regulă tulburări
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de normalitate funcțională sau de integritate anatomo-fiziologică al sistemului personalității umane. J. de Ajuriaguerra stabilește existențe a trei grupe principale de dezorganizări psihopatologice ale sistemului personalității: lezionale, de imaturitate și funcționale. Să le analizăm în continuare pe fiecare. 1) Dezorganizarea lezională Aceasta recunoaște drept cauză o leziune organică a creierului. Dezorganizarea, în acest caz poate fi produsă de o leziune cerebrală globală care antrenează de regulă tulburări grave ale stării de conștiință vigilă de diferite grade de profunzime, putând merge până la
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
a-și inhiba reacțiile emoționale, posibilitatea sau imposibilitatea de a efectua judecăți intelectuale și nonafective, posibilitatea sau imposibilitatea de a avea autonomie în acțiunile personale. 3) Dezorganizarea funcțională În general se consideră criteriul de „funcțional” ca fiind opus celui de „lezional”, în același mod în care „psihogeneza” se opune „organogenezei”. În cazul dezorganizării funcționale nu există nici un fel de modificare lezională decelabilă a creierului bolnavilor respectivi. Tulburările sunt numai pur funcționale. Dezorganizările funcționale se pot datora unor carențe emoțional-afective, frustrărilor sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
avea autonomie în acțiunile personale. 3) Dezorganizarea funcțională În general se consideră criteriul de „funcțional” ca fiind opus celui de „lezional”, în același mod în care „psihogeneza” se opune „organogenezei”. În cazul dezorganizării funcționale nu există nici un fel de modificare lezională decelabilă a creierului bolnavilor respectivi. Tulburările sunt numai pur funcționale. Dezorganizările funcționale se pot datora unor carențe emoțional-afective, frustrărilor sau psihotraumatismelor din copilărie. Dacă ele se instalează târziu se pot manifesta sub forma tulburărilor de comportament, a tulburărilor nevrotice sau
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
medicală. medicina consideră că nu numai corpul (soma) poate fi atins de boală, ci și sufletul (psyché). În raport cu trupul, „anomalia psihică” își pierde întrucâtva conotația de „stare morbidă”, care se referă în primul rând la procesele patologice cu substrat organic lezional, întrucât multe afecțiuni psihice nu sunt asociate cu nici un fel de modificări organice cerebrale sau somatice. Din aceste considerente caracterul de morbiditate în cazul bolii psihice, va avea semnificația unei „imagini clinice”, mai mult decât acela al unei „boli” propriu-zise
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de a explica originea și dinamica tulburărilor psihice prin conexiunea lor cu procesele fiziologice ale creierului, dându-se în felul acesta o fundamentare neurofiziologică și morfopatologică a bolilor psihice. Faptul s-a confirmat în cazul bolilor psihice cu substrat organic lezional (traumatisme, tumori cerebrale, neuroinfecții, intoxicații ale SNC etc.), dar nu au reușit să acopere întreaga patologie psihiatrică. Aceste aspecte sunt rezultatul unor importante contribuții la explicarea cauzelor și a mecanismelor psihopatogenetice ale bolilor psihice (W. Penfield, J.R. Smythies, K. Lashley
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
vizuale, cu consecințe imediate și profunde asupra personalității bolnavilor, având de regulă o intensitate psihotică. 5) Sindroamele delirante organice sunt caracterizate prin tulburări delirante polimorfe, de tip nesistematizat, slăbire intelectuală, mnezică și prosexică, legat, de regulă, de existența unui substrat lezional organic cerebral. 6) Sindroamele confuzionale, privesc sfera conștiinței și ele reprezintă diferite grade de alterare psihopatologică a stării de vigilență, mergând de la obnubilare, stupoare și confuzie, până la starea de comă de diferite grade ca profunzime. Grupa sindroamelor reversibile, descinse mai
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de clasificare” au avantajele și lipsurile lor. Acestea se datorează și „criteriilor de clasificare” (etiologic, tipul de evoluție clinică, modalitatea de „afectare patologică” a sistemului personalității, a relațiilor bolnavului cu mediul și cu celelalte persoane, prezența sau absența unui substrat lezional organic cerebral, tulburările de dezvoltare, tulburări genetice etc.). Din considerente didactice, pe de o parte, iar pe de altă parte, urmând linia de orientare psihopatologică am preferat să alegem, un tip de „clasificare a tulburărilor psihice” care să fie conform cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sindromul psiho-endocrin” consecutive unor endocrinopatii și psihozele metabolice și carențiale (encefalopatia porto-cavă, pelagra, uremia, psihozele de maternitate etc.). b) Psihozele endogene sunt tulburări psihice majore, de o gravitate severă, care afectează sistemul personalității fără a fi însoțite de o afectare lezională cerebrală, afecțiuni aparent sine materia și care recunosc o cauză endogenă (predispoziție morbidă constituțională), având de regulă un caracter genetic, familial. Ele sunt psihozele afective (boala afectivă unisau bipolară), psihozele din grupa schizofreniei, psihozele delirante cronice simple sau halucinatorii, psihozele
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
structurile cerebrale sau apărute secundar unor afecțiuni somatice grave. Prin aceste caracteristici, ele se diferențiază de grupa psihozelor endogene, care au ca etiologie o „dispoziție patologică” de tip genetic-constituțional, fiind aparent lipsite de o etiologie externă și de o afectare lezională specifică cerebrală. Din punct de vedere etiologic, psihozele exogene recunosc următoarele grupe de factori cauzali, care le diferențiază clinic: a) Psihozele organice cerebrale sunt afecțiuni psihice secundare unor leziuni ale creierului, în care distingem următoarele posibilități etiologice: traumatisme cranio-cerebrale, afecțiuni
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sunt reprezentate pentru tulburări legate de localizarea leziunilor cerebrale. În ceea ce privește dinamica psihopatologică a proceselor psihotice de cauză organică cerebrală, se pot delimita câteva „modele de evoluție clinică”, așa cum se poate vedea în schema din pagina 274???. Tulburările psihopatologice cu substrat lezional organic cerebral, pot avea cauze multiple și ele sunt reunite, în mod curent, în cadrul „sindromului psiho-organic cerebral”, entitate clinico-psihiatrică recunoscută și acceptată de toți specialiștii. Tulburările clinico-psihiatrice depind de localizarea și întinderea, gravitatea, afectării lezionale a creierului. În sensul acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
274???. Tulburările psihopatologice cu substrat lezional organic cerebral, pot avea cauze multiple și ele sunt reunite, în mod curent, în cadrul „sindromului psiho-organic cerebral”, entitate clinico-psihiatrică recunoscută și acceptată de toți specialiștii. Tulburările clinico-psihiatrice depind de localizarea și întinderea, gravitatea, afectării lezionale a creierului. În sensul acesta se descriu două posibilități anatomo-clinice: tulburări datorate unor „leziuni cerebrale în focar circumscris” și tulburări datorate unor „leziuni cerebrale difuze”. Leziunile cerebrale „în focar” interesează numai anumite zone cerebrale și ele se pot datora următorilor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
caracter progresiv și ireversibil. În fazele incipiente se notează prezența unor tulburări emoțional-afective (anxietate, stări depresive, iritabilitate, explozii emoționale), stări de perplexitate sau o atitudine de suspiciune, diferite tulburări de personalitate. Toate acestea sunt legate, în principal, de o atingere lezională a lobilor frontali. În această categorie de tulburări, autorii anterior menționați, includ următoarele afecțiuni: a) Procesele degenerative sau demențele primare (demențele presenile Pick și Altzheimer, demența senilă și prebiofrenia, coreea cronică Huntington și maladia Creutzfeldt-Jakob); demența ASC; tumorile cerebrale; neuroinfecțiile
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
se remarcă predominanța tulburării proceselor cognitive. II) Paralizia generală progresivă (PGP) Această afecțiune psihiatrică a fost descrisă prima dată de către Bayle (1822), ca reprezentând modelul clasic de boală psihică, în cursul căreia tulburărilor neuropsihice li se asociază un substrat organic lezional specific al creierului, atât ca localizare, cât și ca etiologie. Ea face parte din afecțiunile neurosifilisului, alături de tabesul dorsal și vascularita luetică. Din punct de vedere anatomo-clinic PGP este o meningoencefalită cronică cu localizare predominant frontală, de origine sifilitică, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
simplă, beția patologică, psihozele acute sau subacute (delirium tremens); - formele psihotice prelungite: delirul sistematizat, psihoza halucinatorie, halucinoza cronică, tulburările depresiv-melancoliforme; - formele demențiale, caracterizate printr-o degradare progresivă și globală a personalității (funcțiile cognitive în principal); - encefalopatiile alcoolice, datorate unor atingeri lezionale grave ale encefalului, cu caracter ireversibil: encefalopatia Gayet-Wernicke, sindromul Korsakow, sindromul Marchiafava-Bignami. b) Tulburări neurologice, caracterizate prin deficite motorii, tulburări de sensibilitate, accidente vasculo-cerebrale, polinevrite etc. c) Tulburări metabolice diferite, dintre care cele mai frecvente sunt reprezentate prin carențe vitaminice
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
numai acele boli psihice cu cauză necunoscută sau nespecificată organic, în raport cu cele a căror cauză fiind cunoscută se definesc drept „exogene”. Pentru K. Schneider noțiunea de endogen înseamnă renunțarea la ordinea etiologică, întrucât psihozele endogene nu au o etiologie organic-cerebrală lezională. Endogenul apare numai ca o posibilitate de a fi a persoanei, ca un mod particular de trăire patologică a acesteia. H. J. Weitbrecht consideră endogenul ca fiind similar cu „criptogenul” acceptând în felul acesta existența unei relații strânse între endogenitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ale bolnavilor vor pune în evidență următoarele aspecte: bilanțul clinic al stării demențiale va fi evaluat prin probe psihometrice, bilanțul somatic va fi evidențiat și completat prin investigarea tulburărilor neurologice, utilizarea probelor paraclinice de precizare a existenței unui proces organic lezional cerebral. Concluziile investigațiilor vor pune în evidență următoarele aspecte: tulburări de comportament: ținută, mimică, relații interpersonale, dispoziție emoțională, tulburarea fondului mintal și al capacităților operaționale reprezentat prin: tulburări de atenție, de memorie, dezorientare temporo-spațială, tulburări de limbaj, tulburări de judecată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
golirea sa completă de orice conținut. Formele clinice ale demențelor Din punct de vedere psihopatologic, H. Ey distinge două grupe de stări demențiale: demențele organice și demențele vesanice. Le vom prezenta în continuare. 1) Demențele organice sunt determinate de afecțiuni lezionale ale creierului și ele se caracterizează printr-o slăbire intelectuală lacunară, cu simptome de leziuni cerebrale în focare (amnezii, afazii, apraxii etc.), sau prin semne clinice minore și disparate (dismnezii, perseverări, anxietate, iritabilitate etc.). În această grupă de tulburări de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
tulburarea se va deplasa de la centru către periferie. De aici și prevalența tendințelor centrifuge în cazul bolilor funcționale și prevalența tendințelor centripete în cazul bolilor somatice (P. Schilder). Bolile funcționale, sine materia, în cazul cărora nu sunt decelate tulburări somatice lezionale, sunt expresia unor situații conflictuale interiorizate, raportate la problemele cele mai intime ale Eului individual. Este cazul nevrozelor, ipohondriei, isteriei, sindroamelor algice de cauză necunoscută și tulburărilor psihice. Adesea, simptomele lor sunt schimbări ale imaginii corporale sub formă de senzații
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
renale și cardiace, stare de idioție. Monomanie: termen ieșit din uz, desemnând tulburări psihice izolate, de regulă unice, sau deliruri parțiale. Moria: tulburare psihică cu caracter jovial-expansiv, limbaj caracterizat prin jocuri de cuvinte, calambururi obscene sau expresii triviale, specific afectării lezionale a lobilor frontali. Mutism: atitudine caracterizată prin refuzul voluntar de a vorbi în absența oricăror afecțiuni centrale sau periferice ale sistemului expresiv al limbajului. Narcisism: atitudine egofilă de „întoarcere către sine”. Comportament individual care are ca scop și obiect propriul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și căi particulare: de-a lungul nervilor, prin lumenul bronșiilor, a trompelor uterine. 17.4. SIMPTOMATOLOGIE Manifestările clinice ale tumorilor sunt foarte variate în funcție de tipul, localizarea și stadiul evolutiv al acestora. Tumorile benigne se manifestă, în general, printr-un sindrom lezional local, (formațiune bine delimitată, fără invazia organelor vecine, fără adenopatie sau metastaze, cu evoluție lentă) la care se pot adauga semne de compresiune asupra organelor vecine, complicații locale (hemoragie, suprainfecție) și, în cazul tumorilor endocrino secretante, semne generale. Tumorile maligne
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Ştefan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1225]
-
pot adauga semne de compresiune asupra organelor vecine, complicații locale (hemoragie, suprainfecție) și, în cazul tumorilor endocrino secretante, semne generale. Tumorile maligne în stadiile incipiente pot fi asimptomatice sau pot prezenta simptome necaracteristice și inconstante. În stadiile avansate apar sindromul lezional local (formațiune rău delimitată, cu invazia organelor vecine, cu adenopatii regionale sau la distanță, cu metastaze, cu evoluție rapidă), semne de afectare generală și, uneori, sindroame paraneoplazice. În funcție de localizare, tumorile se manifestă prin semne particulare fiecărui țesut sau organ (sindrom
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Ştefan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1225]
-
local (formațiune rău delimitată, cu invazia organelor vecine, cu adenopatii regionale sau la distanță, cu metastaze, cu evoluție rapidă), semne de afectare generală și, uneori, sindroame paraneoplazice. În funcție de localizare, tumorile se manifestă prin semne particulare fiecărui țesut sau organ (sindrom lezional local), la care se adaugă semne de compresiune sau de invazie a organelor vecine. În cursul evoluției, tumorile se pot necroza determinând hemoragii și/sau suprainfecții ce agravează evoluția. Manifestările generale variate pot fi determinate de: secreții ectopice endocrine, eliberării
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Ştefan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1225]
-
III pentru care prezenta acestora este patognomonica. 15.2.2. ARSURILE CHIMICE Arsurile chimice sunt determinate de contactul tegumentelelor sau mucoaselor cu substanțe care induc necroza de coagulare la care - în funcție de natură lor - se adaugă reacții suplimentare ce dau specificitate lezionala,astfel: Acizii declanșează o reacție rapidă de deshidratare. Leziunile sunt frecvent limitate că întindere și de profunzime medie. Acizii minerali dau escare uscate iar cei organici determina escare moi .Acizii organici se absorb la nivelul leziunii și pot determina fenomene
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Teodor Stamate, Dr. Dragoş Pieptu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1223]
-
pulmonară. plămânul de șoc; În arsurile căilor respiratorii inferioare se eliberează o cantitate crescută de mediatori vasoactivi de la nivel pulmonar , crescând suprafață de arsură și necesitând în consecință cantități crescute de fluide perfuzate. Tulburările cardio-circulatorii: alterarea regimului circulator la nivel lezional (sectotul al IIIlea); hipovolemie cu centralizarea circulației și scăderea întoarcerii venoase; insuficiență cardiacă cu debit crescut; eliberarea unui factor depresor miocardic și circulator. Tulburările hematologice: hemoliza (termică directă, toxică, enzimatica, acidozică și mecanică); anemie (citotoxica, hemolitica și mielotoxică) cu hemoconcentrație
Chirurgie generală. Vol. I. Ediția a II-a by Conf. Dr. Teodor Stamate, Dr. Dragoş Pieptu () [Corola-publishinghouse/Science/751_a_1223]