KorAP: Find »[drukola/base=libert & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...10 11 12 ...15 >

374 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214

Scrisori din vremea când Tiberius era exilat la Rhodos. Livia le-a păstrat patruzeci de ani; el s-a înfuriat, a încercat să i le smulgă, dar ea n-a cedat... Gajus ridică ochii și-i întâlni pe cei ai libertului. Prin urmare, cuvintele îi erau adresate lui. În sufletele celor mai vechi și mai credincioși sclavi ai Liviei se ascundea o ură nebănuită. Se întrebă unde puteau fi ascunse acele scrisori. Nimeni nu avea să le găsească vreodată. De-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
celor mai vechi și mai credincioși sclavi ai Liviei se ascundea o ură nebănuită. Se întrebă unde puteau fi ascunse acele scrisori. Nimeni nu avea să le găsească vreodată. De-a lungul secolelor, au rămas o legendă șoptită de istorici. Libertul și prietenii săi se îndepărtară. Gajus își spuse că, dacă omul acela vorbise astfel și voise să fie auzit, viitorul era diferit. Într-adevăr, în timp ce la Roma Livia agoniza, împăratul fu așteptat zadarnic. O sclavă bătrână îi spuse că, după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
recunoască, fratele vitreg al lui Tiberius, mort foarte tânăr. După dipariția lui prematură, Antonia trăise zeci de ani într-o văduvie ireproșabilă, mândră în a sa domus, unde comorile aduse din Aegyptus erau expuse cu eleganță, înconjurată de sclavi fideli, liberți, intendenți, aproape toți egipteni și nubieni. Un palat unde zilele erau de o simplitate austeră, unde erau citiți marii scriitori antici, unde intrau puțini oameni, numai artiști, istorici și filosofi sau negustori de dincolo de marea Arabiei, cu mătăsuri, obiecte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
stânca din Capri, în mâna lui Tiberius. În anii lungi ai văduviei sale incoruptibile, demnitatea Antoniei, care avea un nivel de viață demn de o împărăteasă, printre imensele bogății din a sa domus, grădinile superbe, sutele de sclavi și de liberți, fusese singuratică, de-a dreptul inumană. „În Roma cea plină de venin“, spusese Tiberius cu admirație, „este singura femeie care, după ce a jurat credință unui bărbat, a reușit cu adevărat să nu-l trădeze“. Însă relația Antoniei cu Tiberius ascundea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
de la nivelurile inferioare; încăperile erau tot mai mari și mai somptuoase, străluceau de statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli somptuoase; punctul central al întregii structuri era fundul aulei, unde se afla tronul imperial. „N-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Germanicus îi spusese: „Să nu ai încredere în ei. Au fost sclavi și îi rugau pe zei să-i elibereze dându-le moartea. Iar azi, când au puterea, trăiesc numai pentru a da satisfacție urii lor“. Cu o cordialitate neașteptată, libertul îl invită la o plimbare într-un loc extraordinar; Gajus acceptă cu un surâs blând. După puțin timp ajunseră la o stâncă ieșită în afară, aflată chiar deasupra mării. În apa albastră se vedeau vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
cordialitate neașteptată, libertul îl invită la o plimbare într-un loc extraordinar; Gajus acceptă cu un surâs blând. După puțin timp ajunseră la o stâncă ieșită în afară, aflată chiar deasupra mării. În apa albastră se vedeau vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă să privească, iar el se aplecă. — Să cazi de aici înseamnă să mori, zise libertul. Gajus se întoarse și surprinse o urmă de zâmbet; în el nu era însă bucurie, ci sadism. Procesele, continuă libertul, nu se țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
blând. După puțin timp ajunseră la o stâncă ieșită în afară, aflată chiar deasupra mării. În apa albastră se vedeau vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă să privească, iar el se aplecă. — Să cazi de aici înseamnă să mori, zise libertul. Gajus se întoarse și surprinse o urmă de zâmbet; în el nu era însă bucurie, ci sadism. Procesele, continuă libertul, nu se țin doar la Roma. În anumite cazuri, împăratul cere să-i cunoască pe acuzați și să-i judece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă să privească, iar el se aplecă. — Să cazi de aici înseamnă să mori, zise libertul. Gajus se întoarse și surprinse o urmă de zâmbet; în el nu era însă bucurie, ci sadism. Procesele, continuă libertul, nu se țin doar la Roma. În anumite cazuri, împăratul cere să-i cunoască pe acuzați și să-i judece el însuși, pentru siguranța imperiului... Se opri, uitându-se la băiat. Gajus nu știa nimic despre închisorile secrete și despre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
și despre procesele de la Capri; din nou simți că i se strânge stomacul. — Înțeleg, Roma e departe, spuse el. Vârsta lui tânără îi era de ajutor, ca și faima de naiv pe care și-o crease în casa Liviei, fiindcă libertul cel viclean rămase descumpănit; îi zise totuși, cu o violență înăbușită: — Dacă cineva cade de-aici și rămâne în viață, vin marinarii de gardă, îl înhață cu cârligele de abordaj și îl ucid cu lovituri de vâslă. Ochii tânărului de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
deschiseră larg, dar în secunda următoare, ca și cum nu ar fi înțeles, el se aplecă prostește și privi locul care avea să intre în legendele locale ca „stânca lui Tiberius“. Spuse zâmbind: — Dacă te uiți în jos te ia cu amețeală. Libertul, care se uita nu în jos, ci la el, răspunse iritat: — Să ne întoarcem, se pornește vântul. Astfel, spionii care îl urmăreau îi raportară lui Tiberius că el nu spusese și nu întrebase nimic despre mama și despre fratele său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Ceea ce îndurase răbdător în adolescență devenea de nesuportat acum, când era bărbat. Mintea, glasul, până și mușchii voiau să lase la o parte prudența, asemenea unui taur care stă cu capul plecat în fața unei îngrădituri. Insolența voalată a funcționarilor și liberților îi trezea gânduri criminale și îi venea tot mai greu să ascundă toate acestea în spatele unui surâs al buzelor uscate, cu pleoapele întredeschise. După câteva săptămâni, în octombrie, toți locuitorii din Capri, de la ultimul barcagiu până la Tiberius, aflară deodată că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
trei au fost uciși, zise. Sertorius Macro nu-l lăsă să schimbe vorba: — Tiberius e foarte bolnav. Trebuie să pleci de pe insulă cât mai poți. Trebuie să ne apropiem de Roma. Dacă mâine dimineață el nu se mai trezește, iar liberții lui ies din cameră strigând și vestea ajunge ca un fulger la Roma, cine o să se ridice să spună: „Imperium-ul e al meu“? Va fi un război civil? N-o să îngăduim așa ceva. Eu va trebui să fiu la Roma în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
suflare a lui Tiberius, după douăzeci și trei de ani de domnie. Gajus stătea în picioare în anticameră, de când medicii îi șoptiseră lui Sertorius Macro că împăratul nu avea să mai trăiască până la lăsarea nopții. Refuzase neașteptatele atenții ale unor liberți și nu se dusese în pragul camerei împăratului; contemplase doar lunga așteptare a lui Sertorius Macro, care stătea tot în picioare, în prag. Trăsese puțin draperia și privise afară; ziua nu se mai termina, se vedeau fâșii de lumină în spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
în cameră, își striga ordinele. Și nimeni nu obiecta. Gajus se apropie. Puterea planetară a lui Tiberius se făcuse țăndări, asemenea unui vas căzut pe pardoseală. Intendentului familiei Caesaris Macro îi strigă să-și îndeplinească obligațiile legate de funeralii. „Cheamă liberții, îmbracă în purpură leșul.“ Intendentul, care într-o clipă se trezise prizonier împreună cu întreaga curte, încuviința pierdut. Gajus se îndrepta spre ei; îl văzură și, pentru prima oară, toți îi făcură loc să treacă. Îl văzu și Macro; ochii îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Roma. Gajus Caesar reveni pe terasă. Oriunde s-ar fi întors, în vila păzită acum ca un castrum din ținuturile barbare, toți ochii erau ațintiți asupra lui. Dacă făcea un pas, mișcarea se repercuta asemenea unui val asupra escortei, funcționarilor, liberților și sclavilor. Îl privi pe Macro cum se îndepărta sub norii grei aducători de ploaie, cu steagul său de călăreți credincioși, și cum înghițea milele, căci la capătul acelui drum avea să pună mâna pe putere. Alegerea Macro ajunse în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
gravate în bronz, în argint și în aur își aveau originea în nesiguranța cu privire la viitor. „În război, în răzmerițe se distrug biblioteci, plăci comemorative și statui. Mai apoi, istoricii interpretează, rescriu, cenzurează evenimentele. Însă oamenii adună, păstrează și ascund monedele.“ Libertul imperial — În palatele acestea se întâmplă lucruri nemaivăzute, șuieră un înalt funcționar din familia Caesaris. Pe lângă acest tânăr imperator sunt chemați mai mulți foști sclavi străini decât bărbați cu sânge roman, din familii care au fost aici încă din vremea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
feudă imensă, de la Alexandria până la Philae - începură să ajungă în mâinile lui Callistus și, încet-încet, misivele ce veneau de acolo fură citite și interpretate tot de el, care, cu tainică nerăbdare, aștepta din zi în zi manumissio, eliberarea, importanta funcție de libert imperial. Dar Sertorius Macro spuse că merita mai mult, „inclusiv pentru a-l putea folosi mai bine...“ Propuse să i se dea libertatea prin rara, privilegiata formulă a lanțurilor nu desfăcute, ci sfărâmate pe nicovală, declarându-se astfel că, prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
constructorul născut la Velitrae care plătise printr-un exil dezastruos prietenia lui din tinerețe cu Apuleia Varilia cea vioaie. Se întorsese cu bine și vechea lui nenorocire atrăsese atenția și compasiunea Împăratului. În timpul prizonieratului său, depinzând de darurile jignitoare ale liberților Liviei și ai lui Tiberius, adolescentul Gajus Caesar își căutase alinarea în modestele camere care îi fuseseră rezervate, păstrându-le într-o ordine obsesivă, mutând mereu obiectele și mobilele; numai în acel sărăcăcios echilibru estetic se potolise, încet-încet, sfâșietoarea lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
încheie scârbit: — Și apoi, cei doi care au fost îngropați acolo erau de neam galic. Aruncă o privire spre oamenii săi, care încuviințară râzând. Helikon nu îndrăzni să răspundă. Și el avusese parte brusc de viața plină de strălucire a libertului imperial, însă nu căutase, nici nu dobândise puterea; rămăsese un paznic tăcut, și de-acum nebăgat în seamă, al singurătății Împăratului în timpul frecventelor sale insomnii. Îl urma peste tot unde putea, mereu tăcut, era pierdut dacă Împăratul se afla departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
Alții își aminteau însă că în trecutul tânărului Împărat - care, între timp, începuse să mângâie cu două degete, în fața tuturor, splendidul decolteu al Orestillei - exista un lung șir de morți tineri, uciși fără milă. Și îl vedeau pe Callistus - un libert imperial, prin urmare foarte puternic, rămânând însă tot un fost sclav - vorbindu-i pe un ton glumeț și obraznic, chiar dacă în rafinata limbă greacă, unui membru al uneia dintre cele mai însemnate familii ale Republicii. Iar celălalt asculta în tăcere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
lumea va spune că are dreptate. Iar dacă cineva protestează, e destul ca el să bată din palme, și pretorienii invadează piața. Ați văzut cum a sfârșit Sertorius Macro? Se speriau unii pe alții; își închipuiau că aveau să vină liberții însărcinați cu anchete secrete, funcționarii anonimi care cercetau orice posibilă ostilitate sau complot și care erau numiți a cognitionibus, cei care adună informații. Aveau să reapară cuvinte înspăimântătare: delatio, denunțul, delator, denunțătorul, cel care te târăște în proces. De această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
gândi la Milonia și la fetița lor, simți că își dorește cu furie să trăiască. Închis în sine, noaptea hotărî în taină să exercite dreptul de viață și de moarte din cauza căruia îi venise să vomite la Capri, când acel libert sadic îi arătase stâncile din fundul prăpastiei unde Tiberius îi arunca pe condamnați. Porunci ca vinovații să fie arestați în toiul nopții, să fie aduși așa cum erau, pe jumătate dezbrăcați, dincolo de fluviu, în grădinile noului Circus Vaticanus, unde, cu ani

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
cuvânt latinesc, erau mândri de felul cum se terminase noaptea aceea. Urcară pe clivus Palatinus; Împăratul se gândi că era îngrozitor să se înconjoare de străini înarmați când se afla printre ai săi. Asta era puterea? Străbătu sălile unde așteptau liberți, sclavi, funcționari și Augustinieni, epuizați de o veghe plină de spaimă. Nu-i aruncă nici măcar o privire lui Helikon, încremenit într-un colț al atriului. Intră în camera lui și le porunci tuturor să iasă; pentru prima oară, Milonia îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
să-l aleagă ei, „din moment ce ne riscăm viața pentru apărarea imperiului“. Și când toți fură suficient de alarmați de acea intervenție - „Roma e în mâinile lor“, șopteau senatorii, la fel de neliniștiți ca și după moartea lui Tiberius -, printr-o mișcare tactică, libertul Callistus rosti numele lui Claudius, bătrânul înspăimântat care purta numele familiei imperiale, dar nu avea și caracterul predecesorilor săi și, prin urmare, având în vedere mediocritatea sa, putea să atragă voturile tuturor senatorilor. Asiaticus, care privise furios acea ultimă mișcare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]