480 matches
-
mă pretind prea deștept, nu eram chiar de-al lor. Ca să nu mă trezesc și eu azvârlit de pe un pod, m-am gândit că era mai bine s-o șterg. Mi-am luat tălpășița și m-am făcut vânzător de limonadă... (Aici intervenea o pauză. Era momentul critic, când Călugărul se pregătea să se întoarcă din poveste în realitatea imediată. Ceea ce se întîmpla în diverse feluri.) Dar, apropo, nu-mi aduc aminte să vă fi văzut și pe voi pe listele
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în cărțile lor. Ori voi sînteți niște aiuriți, ori pustnicul vostru e nebun", cârtise omul. Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitîndu-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert", mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în câteva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de acord că sala era căptușită cu oglinzi mari, venețiene, în care lumina candelabrului se reflecta orbitoare continuu, și că Bătrânul stătea acolo numai noaptea, trântit într-unul din fotoliile de răchită, celălalt fiind permanent gol, cu o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în când. Se gândea probabil la tinerețea lui aventuroasă; sau poate îi plăcea să se vadă reflectat de peste tot în. oglinzi, cu fața lui pergamentoasă și cu ochii scânteind de amintiri. Suferea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de atâta onoare! Și nu vroiam să-l dezamăgesc. ― Bei ceva, domnule sculptor? mă întrebă el brusc și m-am grăbit să zic "da". Mi-a părut rău după aceea, însă nu mai puteam să dau înapoi. Bătrânul bea numai limonadă, o limonadă gălbuie și sălcie pe care o ținea la îndemînă într-o căldare cu gheață. Am băut cu noduri o jumătate de pahar. ― Într-o zi, spuse el, te voi ruga să-mi sculptezi și mie un bust. Deși
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
onoare! Și nu vroiam să-l dezamăgesc. ― Bei ceva, domnule sculptor? mă întrebă el brusc și m-am grăbit să zic "da". Mi-a părut rău după aceea, însă nu mai puteam să dau înapoi. Bătrânul bea numai limonadă, o limonadă gălbuie și sălcie pe care o ținea la îndemînă într-o căldare cu gheață. Am băut cu noduri o jumătate de pahar. ― Într-o zi, spuse el, te voi ruga să-mi sculptezi și mie un bust. Deși un vrăjitor
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
niște trucuri ― nu rezistasem! ― ca să-l pun la încercare. Odată, când mă spălam pe mâini, am lăsat să-mi scape săpunul jos și am fost fericit că s-a repezit imediat să-l ridice. Altădată, l-am chemat să schimbe limonada pretextând că se încălzise și, iarăși, am răsuflat ușurat când Francisc a rânjit politicos, a dat din cap supus, a luat carafa și a ieșit să-mi îndeplinească rugămintea. Modestia nu-mi mai atârna demult ca o piatră de moară
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile mulțumit. ― Mai facem una? zicea. Puteam să-l refuz? În schimb, dacă nu izbutea să încline balanța în favoarea lui de ajuns de repede, pufăia nervos și bea mereu limonadă, din care pricină transpira abundent. Petele din obraz deveneau mai vizibile, iar degetele îi tremurau. Nu mai ridica ochii spre mine și nici eu nu îndrăzneam să-l privesc decât pe furiș. Mă străduiam din răsputeri să pierd și, ca să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
gând cu Laura. În loc să fie alături de mine, ea ținea să mă silească să-mi miros, domesticit, ratarea. Prefera o dragoste meschină și lucidă. Când puteam să stăm amândoi în sala cu oglinzi, ea pe un fotoliu, eu pe altul, bând limonada sălcie care intra în ritual și visând fiecare în voie... nu, ea prefera să mă azvârle în pulbere de pe treapta pe care mă suisem. Nu înțelegeam cum se întîmplase că într-un azil unde și doctorii erau bolnavi Laura continua
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Laurei? Mă privea cum ai privi o insectă care se crede liberă lângă laba unui tigru, dîndu-mi de înțeles că răbdarea lui avea limite. ― Regret că n-ai mai lucrat în ultimul timp, zise el după ce bău din carafa cu limonadă. Vorbele sunau ca un avertisment. I-am declarat că eram un artist și că, la urma urmei, cimitirul era opera mea, o cream în funcție de momentele mele de inspirație. M-a ascultat fără să mă întrerupă. La sfârșit, m-a măsurat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
năucit de surpriză. Îmi vuia capul. Cum, el, Arhivarul era Bătrînul? Ce farsă sinistră! Din fericire, n-a durat mult și am putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi, maimuțărindu-se. De emoție, pentru că plăcerea îl emoționa vizibil, își tot fixa ochelarii pe nas și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un mormânt fals în altă parte ca să șterg orice urmă. "N-am nici o îndoială că așa s-au petrecut lucrurile, zicea indignat Mopsul. Și cu ce scop? Asta-i bună! Vrea să se așeze pe fotoliul Bătrânului, să bea din limonada lui, nelegiuitul". ― Înțelegi, Daniel, ești învinuit de crimă. Și eu alături de tine. Ce facem acum? Arăta palid. Pretinsese odată că el făcea o distincție între onoare și bunul simț și că în fața lui Dumnezeu onoarea nu înseamnă nimic. Acum mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
asta mă îmbătrînea. Simțeam pe buze, în gură, gustul sărat al transpirației, mă obosea lumina prea multă, prea curată, prea orbitoare, strălucitoare ca în sala cu oglinzi și mi se făcuse sete, am vrut să întind mâna după carafa cu limonadă, stai nebunule, mi-am zis. aici nu ești în fotoliul de răchită pe care te-ai așezat fiindcă ai crezut, n-ai crezut așa? că nu avem decât ce dominăm. Da, așa crezusem și mai credeam încă, deși eram departe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
CALD, ERA CEL MAI POTRIVIT PENTRU O PARTIDĂ BUNĂ. VORBEA ȘI EL CUM SE PRICEPEA DE MIROSUL DE CATAPLASME DIN VESTIARE, DE TRIBUNELE ÎNȚESATE PÂNĂ LA REFUZ, DE MAIOURILE ÎN CULORI VII PE TERENUL ROȘCAT, DE LĂMÂILE DINTRE REPRIZE SAU DE LIMONADA CARE ÎNȚEAPĂ CU MII DE ACE RĂCORITOARE GÂTLEJURILE USCATE. TARROU NOTEAZĂ DE ALTFEL CĂ ÎN TOT TIMPUL DRUMULUI, PRIN STRĂZILE DESFUNDATE ALE MAHALALEI, JUCĂTORUL NU ÎNCETA SĂ DEA CU PICIORUL ÎN PIETRICELELE PE CARE LE ÎNTÂLNEA. EL ÎNCERCA SĂ LE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o prinse și o ajută să se așeze în fotoliul ei favorit, cu fața spre măsuța de cafea de lângă canapea. Dave nu se mișcă. Doar îi privea, cu ochii mari. Henry se duse în bucătărie, îi pregăti soției sale niște limonadă și i-o aduse. — Uite, bea asta, zise el. — Dă-mi un martini, la naiba. — Zilele alea au trecut, scumpo. Lynn era înscrisă în programul de reabilitare antialcoolică. Nu știu de care zile vorbești, spuse ea. Se uita fix la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
mă pretind prea deștept, nu eram chiar de-al lor. Ca să nu mă trezesc și eu azvârlit de pe un pod, m-am gândit că era mai bine s-o șterg. Mi-am luat tălpășița și m-am făcut vânzător de limonadă... (Aici intervenea o pauză. Era momentul critic, când Călugărul se pregătea să se întoarcă din poveste în realitatea imediată. Ceea ce se întâmpla în diverse feluri.) Dar, apropo, nu-mi aduc aminte să vă fi văzut și pe voi pe listele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în cărțile lor. Ori voi sunteți niște aiuriți, ori pustnicul vostru e nebun”, cârtise omul. ( „Dacă ar fi nebun s-ar sui pe o movilă de nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert”, mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de acord că sala era căptușită cu oglinzi mari venețiene, în care lumina candelabrului se reflecta orbitoare continuu, și că Bătrânul stătea acolo numai noaptea, trântit într-unul din fotoliile de răchită, celălalt fiind permanent gol, cu o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în când. Se gândea probabil la tinerețea lui aventuroasă; sau poate îi plăcea să se vadă reflectat de peste tot în oglinzi, cu fața lui pergamentoasă și cu ochii scânteind de amintiri. Suferea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de atâta onoare! Și nu vroiam să-l dezamăgesc. — Bei ceva, domnule sculptor? mă întrebă el brusc și m-am grăbit să zic „da”. Mi-a părut rău după aceea, însă nu mai puteam să dau înapoi. Bătrânul bea numai limonadă, o limonadă gălbuie și sălcie pe care o ținea la îndemână într-o căldare cu gheață. Am băut cu noduri o jumătate de pahar. — Într-o zi, spuse el, te voi ruga să-mi sculptezi și mie un bust. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
onoare! Și nu vroiam să-l dezamăgesc. — Bei ceva, domnule sculptor? mă întrebă el brusc și m-am grăbit să zic „da”. Mi-a părut rău după aceea, însă nu mai puteam să dau înapoi. Bătrânul bea numai limonadă, o limonadă gălbuie și sălcie pe care o ținea la îndemână într-o căldare cu gheață. Am băut cu noduri o jumătate de pahar. — Într-o zi, spuse el, te voi ruga să-mi sculptezi și mie un bust. Deși un vrăjitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
niște trucuri - nu rezistasem! - ca să-l pun la încercare. Odată, când mă spălam pe mâini, am lăsat să-mi scape săpunul jos și am fost fericit că s-a repezit imediat să-l ridice. Altădată, l-am chemat să schimbe limonada pretextând că se încălzise și, iarăși, am răsuflat ușurat când Francisc a rânjit politicos, a dat din cap supus, a luat carafa și a ieșit să-mi îndeplinească rugămintea. Modestia nu-mi mai atârna demult ca o piatră de moară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
câștige. Cum făceam o gafă, care încheia practic partida, își freca mâinile mulțumit. — Mai facem una? zicea. Puteam să-l refuz? În schimb, dacă nu izbutea să încline balanța în favoarea lui de ajuns de repede, pufăia nervos și bea mereu limonadă, din care pricină transpira abundent. Petele din obraz deveneau mai vizibile, iar degetele îi tremurau. Nu mai ridica ochii spre mine și nici eu nu îndrăzneam să-l privesc decât pe furiș. Mă străduiam din răsputeri să pierd și, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
gând cu Laura. În loc să fie alături de mine, ea ținea să mă silească să-mi miros, domesticit, ratarea. Prefera o dragoste meschină și lucidă. Când puteam să stăm amândoi în sala cu oglinzi, ea pe un fotoliu, eu pe altul, bând limonada sălcie care intra în ritual și visând fiecare în voie... nu, ea prefera să mă azvârle în pulbere de pe treapta pe care mă suisem. Nu înțelegeam cum se întâmplase că într-un azil unde și doctorii erau bolnavi Laura continua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Mă privea cum ai privi o insectă care se crede liberă lângă laba unui tigru, dându-mi de înțeles că răbdarea lui avea limite. Regret că n-ai mai lucrat în ultimul timp, zise el după ce bău din carafa cu limonadă. Vorbele sunau ca un avertisment. I-am declarat că eram un artist și că, la urma urmei, cimitirul era opera mea, o cream în funcție de momentele mele de inspirație. M-a ascultat fără să mă întrerupă. La sfârșit, m-a măsurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]