826 matches
-
Dorian Gray... Fiind atît de înțesat de referințe literare, o minimă cunoaștere a tuturor acestora este obligatorie pentru a savura, cum se cuvine, oferta (“Call me Ishmael!”, răspunde șoferul unei limuzine albe - citatul este de la începutul romanului Moby Dick). Această limuzină este unul din cele mai frumoase obiecte văzute vreodată într-un film! După cum, de-a lungul călătoriei agreabile alături de toate aceste distinse personaje, există multe tablouri de o poezie sumbră și somptuoasă - o intrare a submarinului Nautilus, noaptea, pe canalele
Clubul personajelor dispărute by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13245_a_14570]
-
acolo totul... Aha, mi-am zis. Deci asta voia, mașina. Ceea ce nu puteam să îi iau în nume de rău. Știam prea bine că Yves era aproape la fel de îndrăgostit de ea ca mine. Poate că ar fi putut închiria o limuzină frumoasă și în România. Mai mult ca sigur că ar fi putut. Dar nu... Mașina mea era un Cadillac Fleetwood De Ville din 1993. O (sau îl) cumpărasem în 1999 cu ultimele puteri bănești, știind bine că fac o greșeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
varsă În el. Șoferul fluieră admirativ cînd intră pe aleea lungă de o milă care duce spre vilă. Un valet Îmbrăcat ca un personaj scăpat dintr-o noapte la o discotecă gay din anii ‘70 se grăbește să deschidă ușa limuzinei. Prin contrast, Wakefield este condus În casă de un ușier la fel de solemn (și de Împodobit) ca și Kaiserul Wilhelm. În marele hol boltit s-au adunat deja vreo cîțiva zeci de oaspeți, sorbind șampania servită de un chelner În livrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ani și era plină de bani, locuia cu mami și tati într-o locuință triplex în UES (Upper East Side1). În fiecare zi venea la serviciu într-o mașină cu șofer - nu cu metroul, nu cu taxiul, ci într-o limuzină Lincoln cu aer condiționat, apă minerală și cu un șofer curtenitor. Brooke nu avea nevoie să muncească de fapt, pur și simplu își umplea timpul până când avea să apară cineva care să îi pună un super inel pe deget și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Dar, Aidan - pentru că tocmai îmi amintisem - ai murit. M-am trezit brusc. Eram pe canapea. Luminile care băteau dinspre stradă învăluiau camera într-o strălucire violetă și se auzeau zgomote de afară: oameni care strigau și basul profund al unei limuzine de petrecăreți, care a reverberat sub mine până când s-a schimbat culoarea semaforului și a pornit mai departe. Am închis ochii și am reluat același vis de unde-l lăsasem. Aidan nu mai zâmbea, era tulburat și confuz și l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
urât-mirositoare, pline de cari. Încă o chestie, am adăugat. Nu vreau să mergem prea departe de New York. Detest ambuteiajul de vineri seară. — Am înțeles, să trăiți. După câteva săptămâni, în seara cu pricina, m-a luat de la lucru într-o limuzină (una normală, nu una de un kilometru, slavă Domnului) și a fost așa secretos asupra destinației noastre încât efectiv m-a legat la ochi. Am mers o veșnicie și am crezut că am ajuns cel puțin în New Jersey. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
și kilometri de marmură. Ascultă, a gâfâit ea când crampele au apucat-o din nou, trebuie să trimiteți încoace o ambulanță - adică, unul dintre șoferii voștri. Doar trimiteți șoferi, nu-i așa? Asta face parte din contract, așa-i? O limuzină de lux cu personal medical la bord, nu? — Așa este, doamnă. Pentru cei care au încheiat asigurarea corectă. —Asigurare? a spus Amanda suspicioasă. Ce vrei să zici? —Doamnă, îmi dați voie să vă întreb dacă ați cumpărat Pachetul de Asigurare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
rugase s-o ducă la spital imediat după ce-i acuzase de incompetență și fraudă. Însă călătoria plină de zdruncinături, pe bancheta jegoasă a microbuzului, reprezenta a nouă dimensiune a noțiunii de disconfort. Nici nu se putea compara cu descinderea din limuzină pe care și-o imaginase ea. Și pe care o și plătise. Fir-ar al dracului! Au!!! a țipat Amanda, când cea mai cumplită durere de până atunci i-a străbătut trupul. AAUUUU!! OOOOFFFF!! Hugo alerga grăbit prin intestinele Spitalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și-a tras familie, nevastă, doi copii, iubire multă, o fermă. Și-n spate, pe creier, valul neuromagnetic.“ „E tare filmul. Doar la americani vezi mafioți care poartă centură de siguranță când se urcă-n mașină. Ca tot omul. Au limuzină neagră blindată, șofer, bodyguard, câteva kile de pistoale-n portbagaj, dar respectă cu strictețe regulile de circulație.“ „Mă rog, problema lor. Să revin. Ăla e-un exemplu de furtună neuromagnetică. La scară mică, dar eficientă.“ „Se poate și mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
distragere a atenției Occidentului de la intervenția militară în Praga; Ceaușescu, urale din piepturile a 100 000 de demonstranți pentru pace și câteva zeci de mii de noi membri de Partid, păcăliți de discursul antisovietic. În plus, caleașca Reginei Angliei și limuzina președintelui Nixon își deschiseseră aproape simultan ușițele pentru titanul din Scornicești. Harta mișcătoare a informației nu spunea cine deținea acum controlul în Mittel-Europa; cu-atât mai puțin în Balcania de Sud. Fusese mutată de pe hârtie pe calculator și din calculator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
credeai că i-ai dat lui Einhorn de capăt și ești gata să-i dezlegi enigma, te trezeai nu în centrul unui labirint, ci pe un bulevard imens; și el venea din cu totul altă direcție - un guvernator într-o limuzină, înconjurat de gărzi, dominant și necesar, îndrăgit de toată lumea, a cărui moarte nu era decât un element, unul foarte îndepărtat, din intimitatea lui. CAPITOLUL VI Oare ce îmi doream eu să am din toate astea? Nu aș fi știut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
mi-o ceruse. Da, a transformat exilul în pensionare, iar republicanii noi creați a căror ceară nu se întărise încă pe trupurile abia plămădite, încercau o ultimă undă de loialitate față de regina detronată, când gloata urmărește în tăcere cu privirea limuzina, iar prințul și familia roială au ultimul cuvânt în istoria nedreptăților. Să fii sănătoasă, Rebecca, i-a spus bătrâna. Nu a respins propriu-zis sărutul înlăcrimat pe care Mama i l-a depus pe obraz, însă acum era mânată de dorința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
a insistat pe o voce uscată și îngroșată să-l împingă în scaun până în salonul lui Kinsman. După asta eu am fost cel care l-am purtat, nu Arthur, care pășea alături de maică-sa. L-am cărat în spate până la limuzină, în parcul tomnatec al cimitirului, în care creșteau tot felul de tufișuri pitice printre dalele de piatră; după aceea înapoi la cina rece așternută pentru convoiul funerar și după aceea, la căderea serii, la sinagogă, îmbrăcat în pantalonii lui negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
pereții roz și lucioși ai camerelor. Hotelul era imens, din cărămidă, dar după tipicul clădirilor vechi din Saratoga Springs, cu verdeață și fotolii de răchită, ghirlande pe portiere, meniuri în franceză, carpete albe pe hol și mirosul gras al banilor, limuzine pe pietrișul bine spălat, grădini bogate în flori de o mărime impresionantă și o peluză splendidă acoperită de o iarbă grasă. În soarele acela orbitor de iulie, toate celelalte locuri arătau ponosite. În timpul lungilor ore destinate băilor am avut vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
prin pădure. Dar aveam fermoarul deschis, așa cum ședeam acolo la soare. Pisica mă tot mângâia cu botul și mă frământa cu lăbuțele sub braț - îi pipăiam șira spinării cu amuzament mulțumit și mă uitam să văd cine o să iasă din limuzina din centru acum că aranjamentele erau complete. Un aghiotant a făcut un semn cu capul și una din gărzile de corp a pus mâna pe mânerul portierei, dar se vedea că habar n-are cum să o deschidă, și toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
urcat în mijloacele de transport necesare. Și, după o oarecum misterioasă întârziere și gâtuire de trafic (în timpul căreia eu am rămas pironit locului), „rudele directe“ și-au început într-adevăr exodul, înghesuindu-se câte șase sau șapte persoane într-o limuzină, în cel mai bun caz, câte trei-patru. Numărul ocupanților depindea, bănuiesc, de vârstă, rang, și de lățimea șoldurilor primului intrat. Deodată, la sugestia unuia dintre transportați - sugestie marcat înțepată - m-am pomenit staționând la marginea trotuarului, la gura baldachinului, ajutând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
că-l poți întreba cât mai are de gând să ne țină aici? Șoferul a înălțat grosolan din umeri, fără să se întoarcă spre vorbitor. Dar a stins motorul și a coborât din mașină, trântind în urma lui ușa grea a limuzinei. Era un tip șleampăt, îndesat ca un taur, îmbrăcat parțial în livrea de șofer: un costum de serj negru, fără șapcă. A străbătut agale și nonșalant, ca să nu spun insolent, cei câțiva pași până la intersecția în care dirija atotputernicul polițist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
până atunci nu discutaseră de-adevăratelea, ci își povestiseră unul altuia glume porcoase. Pe urmă, șoferul nostru, continuând să râdă, dar nemolipsitor, și-a fluturat frățește mâna către polițist și a pornit-o, la fel de agale, la mașină. A urcat în limuzină, a închis portiera trântind-o cu o bufnitură, și-a scos o țigară din pachetul pe care-l ținea deasupra tabloului de bord, și-a vârât țigara după ureche, și abia atunci, și numai atunci, s-a întors spre noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
scriitor și am încercat să-i comunic, prin expresia feței mele, că noi toți cei din mașină știam să recunoaștem un poem adevărat când vedeam unul, și că îi eram recunoscători. După aceea am coborât cu toții, pe ambele uși ale limuzinei - părăsind corabia în mijlocul lui Madison Avenue - într-o mare de asfalt fierbinte, gumos. Locotenentul a rămas un moment în urmă, ca să-l informeze pe șofer de răzmerița noastră. Îmi amintesc perfect că parada cu tobe și trâmbițe continua și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
în casă, îmi zice Brandy. Claustrată. Singură-singurică. Aruncă șifon galben. Mă înfășoară în nailon roșu cu model. Așa cum e lumea noastră, umăr la umăr, oamenii care știu totul despre tine dintr-o privire, un văl bun e geamul fumuriu al limuzinei tale. Ediția inedită a feței tale. În spatele unui văl bun ai putea fi oricine. O vedetă de film. O sfântă. Un văl bun zice: N-am fost prezentați așa cum se cuvine. Ești premiul din spatele ușii numărul trei. Ești domnița ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
continuă să lupte, chiar și după ce mai multe mâini viguroase îl imobilizaseră, copleșindu-i capacitatea, de rezistență. O voce bărbătească zise: ― O.K., băgați-l în mașină și s-o ștergem. În timp ce-l înghesuiau pe bancheta din spate a unei limuzine de mare putere, Gosseyn se întrebă: "Au venit chemați de fată? Ori sunt vreo bandă?". Demarajul violent al mașinii puse capăt speculațiilor lui neliniștile. 4 "Știința nu este decât bun simț și judecată sănătoasă" Stanislas Leczinski, regele Poloniei, 1763. Mașinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
întind și să dispar." Fu singurul care urcă în autobuzul care opri în capul străzii. Prin geamul din spate al mașinii, privea defilând în sens invers pavajul cenușiu. Cam la două blocuri mai în urmă, rula în același sens o limuzină neagră sau bleumarin ― nu era sigur de culoare; oftă când o văzu cotind pe o stradă laterală și dispărând. O altă mașină se apropie în mare viteză, venind dinspre palat, dar autobuzul tocmai se oprise la semnul unei trecătoare; odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
Ay chingar! — Să nu-ți imaginezi că o să mai ai ocazia să mergi cu mașina comandantului, Îmi zice șoferul cînd ieșim din zona comandamentului, spre capătul pistei. Cum o fi asta să duc eu, ditamai caporalul, un răcan căcăcios cu limuzina unui colonel? Îmi rînjește și se Întinde brusc să deschidă ușa, călcînd ușor frîna. — Soldatul merge pe jos de aici. Sar din mers, fără să comentez, ținîndu-mă după valiză. Ajung În baterie cînd se dă adunarea pentru gustarea de ora
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-i nimic! de asta a fost război! Noi nu vorbim de morți, ci de hotare”. - „Tocmai de asta vrem să vorbim și noi”, dar nu mai auzi nimeni nimic. Omul în livrea stătea la ușă, intrau numai domni, veniți cu limuzine, începuse chiar atunci o ploaie de toamnă, păcătoasă, rece, nu ne primea nimeni, - ultimii combatanți, dar nu din vina noastră, ai Națiunilor Unite, uitați acum. Istoria o scriu învingătorii, spunea învățătorul nostru din sat - a avut dreptate. Tocmai când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vârfurile partidului, nu am reținut decât cafeaua cu lapte și excelentele fursecuri”). Observați, de asemenea, contradicția dintre vorbă și faptă. De pildă, un politician deplânge în cadrul conferinței sărăcia gravă a țării și, în final, părăsește sediul partidului într-o superbă limuzină personală. Transcrieți corect și fără a rupe din context afirmația potențial scandaloasă făcută de un lider politic. Selectați și ierarhizați rapid informația vehiculată în conferință. Atenție la afirmațiile făcute în treacăt. Adeseori, ele trec neobservate, ocazie cu care ați pierdut
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]