1,902 matches
-
suficientă pentru a masca efectul ipotetic, încă bine susținut de protaza (p) și, mai ales, prin DACĂ. Totuși, apare un efect imperativ și interlocutorul decodează ipoteza și ordinul așteptat. Structurile cu apodoză (q) la imperativ marchează o angajare totală a locutorului în responsabilitatea realizării procesului. Odată interlocutorul constrîns să accepte Dacă p drept cadru al procesului, necesitatea realizării devine tot mai accentuată. Dacă p este aici cadrul în care se realizează o recomandare. Propunem o descriere unificatoare a ipotezelor prin DACĂ
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
fac parte (totuși) din viață: dinți ca să ronțăi mai bine, lovituri sub centură, răspunsuri proaste la întrebări idioate, titlurile celor trei cărți prezentate în această secțiune. La C. Kerbrat-Orecchioni, folosirea adjectivului nehotărît corespunde întru totul ideii de funcție a implicitului: [Locutorul] recurge la formula implicită pentru a conjura existența anumitor tabuuri [s.n.], într-o societate dată, pentru a dejuca anumite cenzurări de ordin moral, politic sau juridic, și pentru a jongla cu legea tăcerii care lovește în anumite obiecte discursive: într-
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
sine pe FIINDCĂ) ajută la impunerea unei concluzii care nu trebuie pierdută din vedere de către destinatar, dat fiind faptul că deja el o cunoaște și o acceptă. Această descriere permite ilustrarea ipotezei polifonice a lui O. Ducrot: făcînd diferența dintre locutor și enunțător (primul, agent al spunerii, autor al cuvintelor, și al doilea, agent al actului discursiv a face realizat prin enunț, agent al actelor ilocutorii), înțelegem mai bine funcția lui FIINDCĂ: locutorul se diferențiază de enunțător pe care îl lasă
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
polifonice a lui O. Ducrot: făcînd diferența dintre locutor și enunțător (primul, agent al spunerii, autor al cuvintelor, și al doilea, agent al actului discursiv a face realizat prin enunț, agent al actelor ilocutorii), înțelegem mai bine funcția lui FIINDCĂ: locutorul se diferențiază de enunțător pe care îl lasă să se exprime și pe care îl identifică drept alocutor. Acesta este scopul distanței implicite din NEAPĂRAT ("fiindcă trebuie"); ea implică o necesitate, o cvasi-obligație a realizării fenomenului. Acest aspect este subliniat
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
care înglobează sintactic reformularea propriu-zisă. [P11] devine astfel o concluzie pe care temele cărților (Sexul; Puterea; Banul) o vor putea defini clar. Cît despre funcția unei asemenea reformulări, ea orientează receptarea propoziției de către alocutor (E. Gülich și T. Kotschi): Activitatea locutorului este întotdeauna dirijată către un partener, pentru ca acesta să poată face interpretarea dorită și organizată în funcție de posibilele sale reacții (1983, p. 58). Am amintit de punerea în apoziție a unui conector; vom aborda problema construcției separate (și alte cîteva aspecte
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
2000000 exemplare vîndute într-un an), această propoziție presupune o concluzie concl C implicită ("asta se poate"). Fie următorul parcurs argumentativ: Nu vom reveni asupra valorii lui NICI MĂCAR din [P12]: Semnalăm doar că negația înscrie prezența celuilalt în enunțare: pentru locutor, cărțile pentru copii în care eroul nu este nici măcar personaj dintr-o serie televizată și produsul prezentat constituie una și aceeași realitate; pentru enunțător, există un joc, o decalare introdusă prin NICI MĂCAR + Negație care ține seama de presupusele cunoștințe împărtășite
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
care concură la fixarea validității generale a propozițiilor vizate. Cele două propoziții funcționează în jurul modalității/ posibilității. Unica modalitate/a putea face/cu care sînt înzestrați subiecții este marcată negativ în ambele cazuri ("Nu toți băieții..."; Nu veți putea... la nesfîrșit"). Locutorul (editorul) se distanțează de enunțătorul E2 căruia îi atribuie un obiect de gîndire de tipul: "toți băieții pot să devină..." sau "Veți putea scăpa mereu", în timp ce se alătură enunțătorului E1 al actului de negare. După O. Ducrot (1980), "trebuie văzut
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
astfel și aserțiunile, și refuzările lor, după cum am văzut în exemplele de mai sus. Asemănătoare polifoniei lui O. Ducrot, noțiunile de lume posibilă și de univers de credință de la R. Martin (1985) ansamblu de propoziții, explicite sau implicite, pe care locutorul, în momentul vorbirii, le consideră sau le acreditează ca adevărate pot fi completate de noțiunea de imagine a universului: Imaginea este reprezentarea în discurs, directă sau aluzivă, a oricărui univers de credință" (1985, p. 309). A aserta [P5] și [P9
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
la recepție"; imperfectul rupe cauzalitatea lineară a evenimentelor; aici simbolizează aspectul subiectiv al perceperii realității. Faptul este marcat și de folosirea operatorului A ȘTI CĂ. După cum scria și R. Martin, "a ști că p presupune adevărul din p în universul locutorului" (1987, p. 51). [P3] dezvoltă în doi timpi povestirea (Pn4): [P3] Deschise larg ușa / [P3'] evită la timp lovitura unui pumn american; primul verb la PS asigură coeziunea tematică cu propozițiile precedente ("deschise" ← "lovi"), al doilea, legat cronologic și cauzal
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
este vorba decît de o simplă "prezentare" a informațiilor, de lista proprietăților sau a părților din tema-titlu descrisă. o componentă semantico-referențială: F. Revaz notează că descrierea se construiește în funcție de "repertoriile (= reprezentări și cunoștințe enciclopedice) mai mult sau mai puțin comune locutorilor unei culturi" (1989, p. 360). Propunem noțiunea de "cadru de cunoștințe" agreată de psihologii cognitiviști și definită ca rețea de cunoștințe asociate unei teme/unui concept. O asemenea noțiune permite gîndirea de către locutor(i) a condițiilor de receptare a constrîngerilor
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
enciclopedice) mai mult sau mai puțin comune locutorilor unei culturi" (1989, p. 360). Propunem noțiunea de "cadru de cunoștințe" agreată de psihologii cognitiviști și definită ca rețea de cunoștințe asociate unei teme/unui concept. O asemenea noțiune permite gîndirea de către locutor(i) a condițiilor de receptare a constrîngerilor logice și culturale care pot descrie o carte: logică de tip sinecdotic (= logica părților și a întregului: din ce este alcătuită cartea), logică de tip metonimic (asocieri-tipuri declanșate de titlul cadrului: enunțuri-tip
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
conține mai ales instrucțiuni date celor care ar trebui să interpreteze un enunț din frază, cerîndu-le să caute în situația de discurs un anumit tip de informație și să-l folosească în așa fel încît să reconstruiască sensul urmărit de locutor" (1980, p. 12). Din acest punct, vom susține remarcile lui Ch. Plantin sintetizate într-un citat care nu urmărește decît să-l ajute pe cititor în actul lecturii: ATÎT DEi [ATÎT DE intensiv] nu are intensitate logică. El nu urmărește
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
dei, atribuirea fiind un act de discurs anterior enunțului început cu atît dei. Atît dei marchează pluralitatea vocilor în discurs; descrierea funcționării lui lingvistice trebuie să lase să intervină concepte de ordin pragmatic și să se facă o diferență între locutorul unui enunț și enunțătorul său, în concepția polifonică a activității lingvistice (1985, p. 42). Fie enunțul: Strălucirea blondă și natura independentă a lui Rosary o fac diferită de tinerele portugheze. În acest enunț, Locutorul se identifică cu enunțătorul și își
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
să se facă o diferență între locutorul unui enunț și enunțătorul său, în concepția polifonică a activității lingvistice (1985, p. 42). Fie enunțul: Strălucirea blondă și natura independentă a lui Rosary o fac diferită de tinerele portugheze. În acest enunț, Locutorul se identifică cu enunțătorul și își asumă propoziția asertată. El o prezintă ca validă în spațiul real. Să revedem enunțul din text: Strălucirea blondă și natura independentă a lui Rosary o fac atît de diferită de tinerele portugheze. Spre deosebire de enunțul
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
identifică cu enunțătorul și își asumă propoziția asertată. El o prezintă ca validă în spațiul real. Să revedem enunțul din text: Strălucirea blondă și natura independentă a lui Rosary o fac atît de diferită de tinerele portugheze. Spre deosebire de enunțul precedent, Locutorul nu este asimilat enunțătorului, nu își asumă responsabilitatea aserțiunii; nu afirmă adevărul din "Ea este diferită", doar îl menționează. Enunțătorul este doxa, părerea generală, acel SE de la A. Berrendonner (1981, p. 40). ATÎT DE modifică prima reprezentare discursivă (Rd1) legată
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
primul paragraf (propoziția P). El semnalează și elementul care declanșează povestirea: Rosary este atît de diferită, atît de străină, cu totul alta decît... Dom Duarte nu întîrzie să o facă să înțeleagă asta. Cu alte cuvinte, avem următoarea mișcare: Astfel, locutorul nu prezintă ca validă reprezentarea discursivă implicată de propoziția P (§ 1) în propriul spațiu real. Din contră, acest lucru este realizat de propoziția Q (aducînd concluzia non-C) în spațiul locutorului. În cazul în care enunțătorul și locutorul coexistă în concluzia
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
să înțeleagă asta. Cu alte cuvinte, avem următoarea mișcare: Astfel, locutorul nu prezintă ca validă reprezentarea discursivă implicată de propoziția P (§ 1) în propriul spațiu real. Din contră, acest lucru este realizat de propoziția Q (aducînd concluzia non-C) în spațiul locutorului. În cazul în care enunțătorul și locutorul coexistă în concluzia non-C ("a nu mai putea rămîne"), asumarea propozițiilor introduce direct elementul declanșator al povestirii: DAR și ATÎT DE anunță o concluzie argumentativă superioară celei prezentate în primul paragraf. Ea este
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
următoarea mișcare: Astfel, locutorul nu prezintă ca validă reprezentarea discursivă implicată de propoziția P (§ 1) în propriul spațiu real. Din contră, acest lucru este realizat de propoziția Q (aducînd concluzia non-C) în spațiul locutorului. În cazul în care enunțătorul și locutorul coexistă în concluzia non-C ("a nu mai putea rămîne"), asumarea propozițiilor introduce direct elementul declanșator al povestirii: DAR și ATÎT DE anunță o concluzie argumentativă superioară celei prezentate în primul paragraf. Ea este oferită de punctele de suspensie și de
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
coperte) reprezintă funcția unei secvențialități, în cazul de față, narative. Consideră izotopia farmecului și a seducției drept fundament al organizării unei reprezentări ("macrostructură semantică", după J.-M. Adam, 1989). Realizează o enunțare complexă în care propozițiile nu sînt asumate de către locutor. Consecința directă a acestei polifonii enunțiative este prezența implicitului și a subînțelesului (decriptate de cititor, ele trebuie să incite la lectură). Orientarea argumentativă Să povestești pentru a convinge, iată miza textului. Actul discursului (care reiese de aici) realizat de text
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
După cum notează O. Ducrot (1980) în studiile sale despre argumentare, DAR, plasat între două enunțuri, indică faptul că primul (Prop P = [P8]) are un scop argumentativ (Concl C = [P9]) opus celui de-al doilea (Prop Q = [P10]/[P11]) și că locutorul nu și-l asumă personal decît pe cel din urmă (Concl non-C = [P12]) pentru un motiv bine stabilit ([P13]). Acest lucru denotă că prop Q nu este, prin excelență, mai puternică decît prop P: "De fapt, singura constantă este că
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
nu și-l asumă personal decît pe cel din urmă (Concl non-C = [P12]) pentru un motiv bine stabilit ([P13]). Acest lucru denotă că prop Q nu este, prin excelență, mai puternică decît prop P: "De fapt, singura constantă este că locutorul declară că nu ține seama de primul în argumentarea pe care o construiește și că se bazează doar pe cel de-al doilea forța argumentativă superioară acordată acestuia nu este decît o justificare a deciziei" (O. Ducrot, 1980, p. 9
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
Ca urmare, de ce o asemenea alegere redacțională? Dacă îl cităm pe O. Ducrot, prin negație se semnalează o reluare polifonică: Elementul pozitiv pe care îl declar subiacent enunțului negativ nu este un enunț (adică o suită de cuvinte), imputabil unui locutor, ci o atitudine, o poziție luată de un enunțător față de un anumit conținut, adică față de o entitate semantică abstractă (1984, pp. 218-219). Locutorul (L) s-ar distanța de un enunțător (E1) căruia i-ar atribui un obiect de gîndire de
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
care îl declar subiacent enunțului negativ nu este un enunț (adică o suită de cuvinte), imputabil unui locutor, ci o atitudine, o poziție luată de un enunțător față de un anumit conținut, adică față de o entitate semantică abstractă (1984, pp. 218-219). Locutorul (L) s-ar distanța de un enunțător (E1) căruia i-ar atribui un obiect de gîndire de tipul: "am încetat să acordăm", în vreme ce ar fuziona cu enunțătorul (E2) actului de negare: "nu am încetat să acordăm". Pentru O. Ducrot, "trebuie
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
și p'. Vom analiza funcția esențială a conectorului, după cum notează J. Caron: [ea] ar putea fi concepută precum una care dă instrucțiuni auditorului, comandînd tipul de tratament pe care trebuie să îl efectueze asupra conținuturilor pentru a se conforma "intențiilor locutorului". Cu alte cuvinte, această funcție nu ar fi (doar) de ordin declarativ, ci procedural (1983, p. 151). Prin urmare, o limbă naturală ar putea fi definită ca un mijloc de interacțiune. Iată una dintre ipotezele de bază ale pragmaticii lingvistice
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
1988, p. 7). B. Combettes și R. Tomassone nu se opresc la "aceste probleme de politipologie care aparțin, după părerea noastră, unui alt nivel de analiză" (1988, p. 7). Vom ține cont de ele în măsura în care manifestă diferite asumări enunțiative la locutor și definesc una sau mai multe orientări argumentative. În această privință, sîntem de acord cu M. Mouillard și J.-F. Tétu privind munca ziaristului: [El] nu se limitează niciodată la un "a ști" constituent al informației; el conține întotdeauna măcar
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]