721 matches
-
fost tuns și închis într-o mănăstire. În 739, Papa Grigore al II-lea a trimis două solii cu daruri la Carol Martel, solicitând încheierea unei alianțe, dar acesta nu a răspuns pozitiv, ce era interesat să se alieze cu longobarzii împotriva arabilor. În 751, papa l-a numit pe Pepin ca "princeps" în contextul amenințării longobarde asupra Italiei ce au cucerit o parte din exarhatul de la Ravenna. Papa a preferat să se adreseze lui Pepin, nu împăratului de la Constantinopol, Constantin
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
nu împăratului de la Constantinopol, Constantin al V-lea, cu care avea relații încordate din cauza convingerilor iconoclastice ale acestuia. În 753-754, Papa Ștefan al II-lea a întreprins o vizită în regatul franc ca să-l înduplece pe Pepin să intervină împotriva longobarzilor. Papa îi unge pe Pepin și pe soția sa, regina Bertrada, și pe fii lor la Saint-Denis, desemnându-i ca protectorii Romei. Regele franc nu mai era doar un conducător al unui regat, ci un rege creștin care acționa în numele
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
conducător al unui regat, ci un rege creștin care acționa în numele puterii divine. Pepin a promis că va restitui urmașului Sfântului Petru, adică papei Ștefan, întreg exarhatul Ravennei prin "Donația pepiniană". Obținând acordul nobililor, Pepin a întreprins două campanii împotriva longobarzilor în 754-756, silindu-i să cedeze papei Ravenna și alte 22 de orașe, ce vor formă viitorul Stat Papal. Papa s-a îndepărtat de puterea bizantină și s-a apropiat tot mai mult de regatul franc, ce asigura sprijin Romei
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Mare s-a caracterizat printr-o activitate impresionantă, continuând activitatea tatălui său de extindere a hotarelor regatului franc, a cărui sfera de influență a ajuns înainte de 800 în contact cu Bizanțul. Fiul lui Carloman s-a refugiat la curtea regelui longobarzilor, Desiderius al longobarzilor, care i-a susținut pretențiile de moștenire. Desiderius nu renunță la planurile de unificare a Italiei, amenințând pozițiile papalității după ce a cucerit câteva dintre orașele cedate anterior de către Pepin episcopului Romei. Chemat de Papa Adrian I, Carol
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
caracterizat printr-o activitate impresionantă, continuând activitatea tatălui său de extindere a hotarelor regatului franc, a cărui sfera de influență a ajuns înainte de 800 în contact cu Bizanțul. Fiul lui Carloman s-a refugiat la curtea regelui longobarzilor, Desiderius al longobarzilor, care i-a susținut pretențiile de moștenire. Desiderius nu renunță la planurile de unificare a Italiei, amenințând pozițiile papalității după ce a cucerit câteva dintre orașele cedate anterior de către Pepin episcopului Romei. Chemat de Papa Adrian I, Carol a inițiat la
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
unificare a Italiei, amenințând pozițiile papalității după ce a cucerit câteva dintre orașele cedate anterior de către Pepin episcopului Romei. Chemat de Papa Adrian I, Carol a inițiat la sfârșitul anului 773 expediții în Italia, cucerind Verona și asediind Pavia, reședința regelui longobarzilor. În primăvară lui 774, când asediul era în curs, Carol a plecat la Roma, unde a fost primit cu onoruri, iar Papa a obținut confirmarea Donației lui Pepin. Întors la Pavia, Carol a cucerit cetatea după ce locuitorii eu s-au
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
au intrat în conflict, a căror relații se răciseră de la cel de-Al doilea conciliu de la Niceea din 787, ce condamnă iconclasmul, când Carol a refuzat să adere la aceste concepții considerate radicale. A ocupat Istria, regiunea dintre fostul regat longobard și Imperiul Bizantin. În 797, Irina Ateniana, care guverna că regență în numele fiului ei, Constantin al VI-lea, l-a orbit pe acesta, și s-a proclamat basileus pentru a-și legitimă puterea în față Apusului. În Italia a fost
Imperiul Carolingian () [Corola-website/Science/297921_a_299250]
-
Imperiu Roman. Marile migrații începute la sfârșitul secolului al IV-lea au afectat și Italia, barbarii fiind atrași aici de strălucirea și renumele Romei. Între aceștia se remarcă ostrogoții lui Teodoric, sosiți în Italia la sfârșitul secolului al V-lea. Longobarzii pătrund în nordul Italiei în secolul al VII-lea. După câteva generații, mai ales după creștinare, longobarzii au fost romanizați, lăsând însă urme în toponimie: partea de nord a Italiei s-a numit în continuare Lombardia. În sudul Italiei și
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
atrași aici de strălucirea și renumele Romei. Între aceștia se remarcă ostrogoții lui Teodoric, sosiți în Italia la sfârșitul secolului al V-lea. Longobarzii pătrund în nordul Italiei în secolul al VII-lea. După câteva generații, mai ales după creștinare, longobarzii au fost romanizați, lăsând însă urme în toponimie: partea de nord a Italiei s-a numit în continuare Lombardia. În sudul Italiei și în Sicilia, ca și la Veneția, precum și în teritoriile rămase sub stăpânirea bizantină, s-au menținut limba
Italieni () [Corola-website/Science/311912_a_313241]
-
lupte directe cu emirul arab de Siracusa. Campania siciliană s-a dovedit a fi un mare succes bizantin. Cu toate acestea, Maniakes l-a ostracizat curând pe amiralul său, Ștefan, după cum l-a umilit în public și pe conducătorul contingentului longobard, Arduin. Aceste măsuri au condus la îndepărtarea aliaților, în primul rând a normanzilor și a varegilor. Ca rezultat, Maniakes a fost rechemat de către împăratul Mihail al IV-lea Paflagonianul, cumnat al amiralului Ștefan. Deși după îndepărtarea lui Maniakes Sicilia va
George Maniaces () [Corola-website/Science/309634_a_310963]
-
între secolele III-XI, în tranziția de la Antichitatea Târzie la Evul Mediu Timpuriu. A fost o perioadă marcată de schimbări teritoriale în Imperiului Român dar și de dincolo de frontierele „barbare”. Primii migratori proveneau din triburi germanice că goții, vandalii, anglii, saxonii, longobarzii, suevii, frizii și francii. Între timp, au venit și populațiile asiatice că hunii, avarii, slavii, bulgarii și alanii. În ultima fază au fost migrațiile târzii: arabii, vikingii, normanzii, ungurii, maurii, turcii și mongolii, ce au lăsat urme semnificative în Nordul
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
locuit sau pentru desfășurarea ocupațiilor. Migrațiile sunt întâlnite încă din secolele V-IV î.Hr. spre Galia, Britania, Italia, Grecia, Asia Mică dinspre vest spre sud și est. Populațiile ce au migrat în secolele III-IV d.Hr., precum francii, anglo-saxonii, goții, longobarzii și vandalii au urmat direcția dinspre est spre vest sau dinspre nord-est spre sud-vest. Au mai urmat și alte valuri de migratori, că maghiarii care au intrat în Europa și au ajuns până în Burgundia în secolul X, urmați de uzi
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
nord a continentului, iar pentru a ajunge la ele, germanicii s-au folosit de văile râurilor Elba și Vistula ce legau Marea Baltica de interior, favorizând legăturile nord-sud și accesul către Rin și Dunăre. Goții au avansat pe culoarul Vistula-Nistru, iar longobarzii au venit pe calea Elbei. Cel mai dinamic trib germanic s-a dovedit a fi cel al goților. În 220-230, s-au manifestat activ în regiunile de la nord de Dunăre. În 238 au organizat prima incursiune la sud de fluviu
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
aceasta papa și-a trimis reprezentanții săi la Constantinopol, care să explice condițiile în care a fost ales și să solicite ajutorul necesar de la împărat pentru salvarea Romei de barbarii lombarzi. Împăratul Mauriciu nu a putut trimite ajutor papei împotriva longobarzilor, fiind mult prea ocupat cu atacurile perșilor din partea de răsărit a imperiului. Abia în anul 584, împăratul Mauriciu a găsit o soluție pentru încetinirea invaziei lombarde, organizând provinciile din Italia și Africa în exarchate, conduse de un "exarch", iar în
Papa Pelagius al II-lea () [Corola-website/Science/305408_a_306737]
-
565, iar succesorul său, Iustin al II-lea va perde două treimi din Italia în fața invaziei longobarde din 568. În anul morții împăratului, Papa Ioan a încurajat creștinii din Italia care erau decimați de ciumă. După trei ani, în 568, longobarzii ariani veniți din Panonia în 568 au atacat și au jefuit Italia, iar Roma a fost sufocată de mizerie și ciumă. Când, în 572, regele lombarzilor, Alboin, a fost asasinat printr-o conspirație, a urmat o perioadă de anarhie în timpul
Papa Ioan al III-lea () [Corola-website/Science/305407_a_306736]
-
în 568 au atacat și au jefuit Italia, iar Roma a fost sufocată de mizerie și ciumă. Când, în 572, regele lombarzilor, Alboin, a fost asasinat printr-o conspirație, a urmat o perioadă de anarhie în timpul căreia treizeci de duci longobarzi se luptau pentru putere. A fost o perioadă întunecată pentru biserică, mulți creștini au fost martirizați, mănăstirea din "Monte Cassino" a fost distrusă, iar multe biserici au fost prădate. Papa a ales să fugă la Napoli, pentru a cere ajutorul
Papa Ioan al III-lea () [Corola-website/Science/305407_a_306736]
-
Papa, deși avea sediul la Roma, a dezvoltat o puternică rețea de influență care acoperea întreaga peninsulă. În 535, Iustinian reunește Imperiul Roman, sub conducerea sa intrând aproape întreaga Peninsula El moare însă în 565, iar doi ani mai târziu longobarzii invadează nordul și Peninsula, viitoarea Italie revine la starea de fărâmițare. Longobarzii s-au stabilit in provincia Lombardia din Nord. Mai multe principate longobarde au apărut și în Sud, dar acestea au căzut în mâinile dinastiei normande în secolul al
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
influență care acoperea întreaga peninsulă. În 535, Iustinian reunește Imperiul Roman, sub conducerea sa intrând aproape întreaga Peninsula El moare însă în 565, iar doi ani mai târziu longobarzii invadează nordul și Peninsula, viitoarea Italie revine la starea de fărâmițare. Longobarzii s-au stabilit in provincia Lombardia din Nord. Mai multe principate longobarde au apărut și în Sud, dar acestea au căzut în mâinile dinastiei normande în secolul al XI-lea. Francii au luptat, alături de papă, împotriva longobarzilor, până când Carol cel
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
starea de fărâmițare. Longobarzii s-au stabilit in provincia Lombardia din Nord. Mai multe principate longobarde au apărut și în Sud, dar acestea au căzut în mâinile dinastiei normande în secolul al XI-lea. Francii au luptat, alături de papă, împotriva longobarzilor, până când Carol cel Mare a cucerit regatul longobard în 774 ("marșul asupra Paviei") și s-a încoronat ca împărat. Conducători din diferite familii au incercat sa uzurpe tronul italian dupa dispariția Carolingienilor, în timp ce multe principate și orașe-stat au încercat să
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
provincia Lombardia din Nord. Mai multe principate longobarde au apărut și în Sud, dar acestea au căzut în mâinile dinastiei normande în secolul al XI-lea. Francii au luptat, alături de papă, împotriva longobarzilor, până când Carol cel Mare a cucerit regatul longobard în 774 ("marșul asupra Paviei") și s-a încoronat ca împărat. Conducători din diferite familii au incercat sa uzurpe tronul italian dupa dispariția Carolingienilor, în timp ce multe principate și orașe-stat au încercat să-și câștige autonomia. În anul 951, Otto I
Istoria Italiei () [Corola-website/Science/314059_a_315388]
-
în plină glorie, stăpân peste Germania pe deplin pacificată. Victoria o serba în Italia, la Milano, unde lombarzii, dușmanii lui de odinioară, îi făceau o primire dintre cele mai fastuoase și ofereau fiului său, Henric, coroana de fier a regilor longobarzi. Tot atunci s-a celebrat cu mare pompă căsătoria aceluiași Henric cu Constantia, moștenitoarea unică a regatelor Neapole și Sicilia. Casa de Hohenstaufen avea de ce nutri noi speranțe de dominare în viitor, iar apelul la cruciadă în 1187 venea în
Cruciada a treia () [Corola-website/Science/314756_a_316085]
-
în Italia, a permis Papilor diferite să sfideze împaratului bizantin; Papa Grigorie al II-lea la excomunicat pe împăratul Leon al III Isaurianul. Cu toate acestea, Papa și Exarh încă au lucrat împreună pentru a controla puterea în creștere a longobarzilor în Italia. Cu puterea bizantină slăbită, însă, papalitatea a avut un rol tot mai important în apărarea Romei. În practică, eforturile papale au servit să se concentreze asupra extinderii longobarde. Un moment culminant în fondarea statelor papale a fost acordul
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
eforturile papale au servit să se concentreze asupra extinderii longobarde. Un moment culminant în fondarea statelor papale a fost acordul de peste limitele cuprinse în donația regelui longobard Liutprand de Su. În cazul în care în cele din urmă a pierit longobarzii în 751, Roma a fost complet tăiată de Imperiul Bizantin, din care aceasta a fost, teoretic, încă parte. Cu îndemnul de Papei Zachary să deposede dinastia merovingiană de la tronul Galiei, Pepin a fost încoronat în 751 de către Saint Boniface.Ștefan
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
de la tronul Galiei, Pepin a fost încoronat în 751 de către Saint Boniface.Ștefan,mai târziu i-a acordat titlul Pepin titlul de patrician al romanilor. Pepin a condus o armata francă în Italia în 754 și 756. Pepin a învins longobarzii -a luat controlul asupra nordului Italiei - și a făcut papei un cadou: niște proprietăți care constituie fostul Exarhat de la Ravenna. În 781, Charlemagne codificată regiunile pe care Papa ar fi suveran temporar: teritoriul a fost extins pentru a include Ravenna
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
obscurum Saeculum sau "Era întunecată a papalitații", și, uneori, ca "regula de prostituate". În practică papii au fost în imposibilitatea de a exercita suveranitatea eficientă asupra teritoriilor extinse și montane din statele membre, precum și regiunea a păstrat vechiul său sistem longobard de guvernare. Peste mai multe campanii la mijlocul secolului al-X-lea, împăratul german Otto a cucerit nordul Italiei; Papa Ioan al XII-l-ai încununat pe împărat iar doi dintre ei au ratificat Ottonianum Diploma, care a garantat independența statelor papale. Cu
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]