448 matches
-
este ireversibilă - China e pierdută. Inamicul e pe cale de a-l aresta și de a-l detrona pe Fiul Cerului. — Pieptul meu, Orhideea. Majestatea Sa se chinuie să rămână pe locul său. Mă simt de parcă înăuntru ar crește buruieni și lujeri. Aud cum bate vântul printre ele atunci când respir. Masez ușor pieptul lui Hsien Feng. Acesta este un „da“ pentru vânătoare? întreabă Seng-ko-lin-chin. Dacă nu mă crezi, poți să-mi atingi burta cu mâna, îmi zice Majestatea Sa, ignorându-l pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
a fi ca mai înainte... totuși ceva e altfel... Ce anume? Florile! Florile nu mai au aceeași față veselă pe care am găsit-o de fiecare dată când am venit aici. Acum sunt mai plăpânde... Câteva frunze veștede le împovărează lujerul. Pământul nu mai este reavăn și fără fir de altă buruiană pe el... În timp ce sunt adâncit în aceste gânduri, aud pași târșiți, dar nu în același ritm de altădată. Sunt moi și obosiți... Privesc spre acolo... O umbră alungită de
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
pentru că acolo copacii au cules toată culoarea din soare. Sălciile sunt frumoase, dar toamna nu se colorează așa cum o fac cireșii, arțarii, fagii sau alți copaci. Unde mai pui că pe ici pe colo s-a rătăcit și câte un lujer de iederă... Cu pas măsurat, am pornit-o la drum. În scurtă vreme, am ajuns. Cotrobăi în lăstăriș după desaga cu cărți. Când am dibuit-o, am aburcat-o în spinare și am luat-o în susul iazului. Pe măsură ce ne apropiam
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
case. Fie curăță cartofi, fie le încălzește picioarele copiilor stăpânului. Nu-i spune niciodată fetei că de fapt încălzește picioarele stăpânului. Mama se ofilește repede. Pielea i se ridează cum se vălurește un lac, iar părul i se usucă precum lujerii iarna. În unele nopți, fata se plictisește să-și aștepte mama. Nu poate să adoarmă, dar îi este frică să iasă afară. Stă întinsă în pat, în tăcere. După miezul nopții, aude cum se trage cu gloanțe. Numără împușcăturile ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și sufla o ușoară briză ce făcea aerul respirabil, fără zăduful insuportabil din interiorul salinei. Erg-ul făcea parte din lumea lui și petrecuse nenumărate zile îngropat așa, așteptând o turmă de gazele. Le lăsa să se apropie încet, rumegând lujerii din grara, până când aproape că putea să le scuipe în bot și, în momentul exact, ridica brațul înarmat și le împușca în inimă. Așa sfârșise și cu un enorm ghepard care îi devora caprele, un animal feroce, sângeros și viclean
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a aleii care duce în spatele grădinii, narcisele cu florile lor albe înstelate încă nu și le-au scuturat, lalelele râd în soare, panseluțele în culorile curcubeului râd parcă în bătaia luminii, stânjeneii albi și grena își întind spre infinitatea cerului lujerii cu bobocii ca niște vârfuri de săgeți gata să-și desfacă buchetul alb imaculat sau grena cu ornamente discrete pe marginile petalelor, bujorii sunt gata să-și desfacă buchetul de petale roșii ca focul, iar trandafirii încep să îmbobocească. Ziua
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
bătrâneii mei au intrat șontâc-șontâc în cameră, sub pretextul că vor sa dea de mâncare la peștii din acvariu , să ia vreo casetă cu tot soiul de margele și se prefăceau că ștearg praful de pe mobilele stil și icoanele cu lujeri de viță-de-vie încărcați de struguri, ieșind din coasta lui Cristos. Dar sfârșeau prin a se apropia de mine, a-mi mângâia părul lung cu o îngrijorare prost ascunsă. Bătrânica efectiv lăcrima când eu, pe un ton oricum mai blând decât
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
poarte un permanent război cu ele. Apoi m-a poftit să beau o cafea, "ca să ne mai încălzim nițel", lucru care m-a surprins. Am intrat totuși pe poarta masivă, cu o clanță uriașă de fier modelat cu frunzulițe și lujeri. După un mic hol de marmură, întunecos, de care acum mă leagă atât de multe amintiri încît îmi vine să las totul baltă, am ajuns, urcând niște trepte, la ușa apartamentului. Casa mi s-a părut labirintică. Mai viu decât
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
poteci întretăiate, alesesem una pe care mă hotărâsem să merg fără să mă mai abat din drum. Copacii uriași purtau pe trunchiuri semilune de iască. Pe jos erau bucăți de scoarță de sub care, palizi ca niște cozi de reptile, ieșeau lujeri purtând în vârf frunzulițe zbârcite. Câte un vierme albicios atârna la capătul unui fir aproape invizibil. Se sucea și se zvârcolea acolo, în aerul verde de sub frunziș. Topăiam și dansam pe cărarea mea, când deodată, de-a curmezișul ei, a
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
adâncitura lăsată de ea pe pământ șerpui leneș, cărnos, o râmă, care contractîndu-se de câteva ori se sorbi în pământ. Am șters cheia bine cu poala rochiței. Capătul îi era în formă de treflă, ornat până la refuz cu bucle și lujeri de aur. Tija cheii, groasă și scânteietoare, reflecta deformat chipul meu și copacii din jur. La capătul de jos avea o plăcuță cu trei dinți egali, peste care mi-am trecut visătoare degetele. Am sărutat cheia și am vîrît-o bucuroasă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
întrebat pe urmă bătrânul general Praporgescu. Ce bărbat plăcut și curtenitor, și cum se cunosc manierele distinse ale timpului dinainte ! Era atât de uluit încât, cu toată delicatețea lui obișnuită, povestea, în dreapta și în stânga, cum că eram subțire ca un lujer de floare ; je l’écoutais sans mot dire, numai eu știam ce știam ; ce se mai opintea madam Ana cu baierele corsetului ! îndoia piciorul, mi-l proptea de șale și împingea, și trăgea, și împingea, și trăgea... — îmi încarci sufletul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
scolăriță, deși își înnodase părul ei blond-platinat, fără ajutorul lui Pearl, într-un coc mare, împletit, care-i atârna pe ceafă. Arăta plăpândă, aproape bolnăvicioasă (deși nu era), neatinsă de razele soarelui, cu tenul ei palid, imaculat, vag umed, ca lujerul unei plante de iarnă. Fața, din nou sfioasă acum după ce-l lăsase din brațe pe Zet, era atât de lipsită de expresivitate și de culoare, încât îți evoca un studiu în alb al unui pictor care urmărise să zugrăvească un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
împlinire: El iese din trup / ca fumul unor jertfe de arome, / urmând subțiorile, sânii (...). Această întâia treaptă cuprinde un amplu poem, alcătuit din mai multe secvențe, a căror delimitare e gradată tematic, ipostaziind universul care așteaptă să fie fecundat (prin lujeri exultă fetia anului), însă, antinomic, și regretul pe care-l induce caracterul efemer al stării dinainte: puține sunt, ah, prea puține / câteva clipe de pubertate, fiindcă, între trăirea plenară a erosului omniprezent (există chiar și erotica florilor) și amintirea stării
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
lua drept model, când aceasta din urmă e dominată de iubire, definită în multe feluri în volumul de față: Iubirea-i floarea-n chingi și-n zăcătoare / Precum e ntâi și-ntâi nebănuitul salt / Ce-ncinge-n brâu de aur lujerul de floare..., fiindcă, aici, sentimentul este conceput ca forța în stare să reconfigureze lumea, de vreme ce, sub influența lui, se rup încet din astre nebune gravitații... Asemenea imagini sunt încadrabile în perimetrul neoromantismului. Fundalul predilect, pe care se derulează sentimentele, în
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
într-o singură zi, care a spuzit peisajul cu statui înghețate. Asta de acum era o nimica toată. Și totuși se temea pentru viața ei. Se înstăpâniră cafeniurile de carton și griurile metalizate. Ultimii dovlecei și bostani se uscară pe lujeri și toate ființele întregi la cap dispărură spre sud sau sub pământ. Se lăsară nopți mai lungi, acoperind orașul mai devreme. Nopțile nu prea putea dormi din cauza vântului; puține locuri de pe pământ aveau un aer atât de zgomotos. Făcu depresia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
mănînce. CAPITOLUL 27. Geneza Lumina piezișă a soarelui lumina vaza tăiată în sticlă de pe masa domnului Clark, în care se aflau flori de ciuboțica-cucului și campanule. Thaw stătea în fotoliu și admira florile de culoarea untului, cu tulpini verde-pal, încovoiate, lujerii întunecați, cu frunze ascuțite ca niște lănci și clopoței albăstru-violet transparenți. Murmura într-una: „violet, violet“, și pe buze lumea avea gust violet, așa cum ochii îi percepeau culoarea. O soră care aranja fostul pat al domnului McDade îi zise: — Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mijlocitorul între lumea celor vii și cea a morților. Continuă s-o faci și nu-mi cere altceva. Rodoald se uita când la maică-sa, când la mine, pierdut, nevenindu-i să creadă cum acea floare putea să aibă un lujer atât de dur, cu neputință de a se plia. La semnul meu de renunțare resemnată, s-a repezit spre mine: - De ce nu faci nimic? Mi-am trecut obosit o mână prin păr și i-am răspuns: - Rodoald, îmbrățișează-ți mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
până acum. Atât de multe am tăiat, că abia le mai puteam ține, buchetul îmi tot aluneca din mână, le-am așezat deci lângă mine, pe jos, am scuturat foarfeca de rouă și am continuat să tai, unul după altul, lujerii, gândindu-mă între timp la tata, în mod sigur le tăiase și el cu aceeași foarfecă, mi-am privit mâinile, încercând în zadar să mi le imaginez pe-ale tatei, le vedeam tot pe ale mele, albe și subțiratice, degetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
bine, dar el se plictisi repede. În viața lui nu văzuse munți și nici nu dorea să-i vadă vreodată. Îi părea rău doar după peștii lui. Se aplecă pe fundul trunchiului de copac scobit, dădu la o parte niște lujeri cu un fel de blană În capăt (ei Îl numeau păpuriș) și-mi arătă un pește care abia se mai zvârcolea. Mi-au ieșit ochii din cap. Nu mai văzusem nicicând un pește atât de mare. Gras, lucios, argintiu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn de tăciuni ardea mocnit, iar fumul se ridica printr-un fel de lujeri, goi pe dinăuntru, ce ieșeau afară din casă. Enkim se afla și el acolo și-și frângea mâinile, dar supărarea lui nu-mi aminti decât că și eu eram la fel de supărat. Pfuuh, de acum o să trebuiască să mă folosesc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
începutul lui noiembrie, cu mai bine de o lună înainte de a începe eroica Revoluție de la Județeană. Îmbătrânise Băcănel. Se stafidise, slăbise, numai haine și ciolane. Avea culoarea vișinie a înserărilor. Se ținea însă drept, cu un fel de semeție a lujerului de porumb desfrunzit, fără știuleți, ars de brumă. Murise și femeia care îi ținea menajul, Caliopeea Pârțângău, o rudă îndepărtată a maestrului avocat Pârțângău. La ultima eliberare din pușcărie i-o adusese în casă chiar avocatul. Băcănel intenționase chiar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
n-am timp acu’. A venit un client. Treci că îți dau paraii, pe la cinci. Privi absent sacoșa bătrânului. Trei pâini, o legătură de praz și o sticlă de bere din asta nouă, „Comandor Günther“, cu gâtul lung, ca un lujer de crin. - Care-i problema? încercă să zâmbească. - Dați găuri? Tânărul ridică din umeri. - O gaură la curea, preciză bătrânul. O mai strâng puțin, că e prea largă. De, mai intră și omul la apă... Îi privi centura, burta revărsată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
an, după ce-i făcu mai toate pomenile se simți îmbobocind. Era în baie. Își făcea toaleta de dimineață. Se pomeni dintr-o dată cum șuvoiul de apă de la duș nu mai cădea chiar pe trupul ei, ci pe un fel de lujer înalt, un fel de crin, de răsărită sau poate de gherghină. Un lujer fraged, mlădindu-se sub atingerea pârâiașelor prelinse de-a lungul trupului ei. Un lujer bucuros în răsfățul atingerii sale de lumină, trezit abia atunci la viață și molcom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Își făcea toaleta de dimineață. Se pomeni dintr-o dată cum șuvoiul de apă de la duș nu mai cădea chiar pe trupul ei, ci pe un fel de lujer înalt, un fel de crin, de răsărită sau poate de gherghină. Un lujer fraged, mlădindu-se sub atingerea pârâiașelor prelinse de-a lungul trupului ei. Un lujer bucuros în răsfățul atingerii sale de lumină, trezit abia atunci la viață și molcom, nedumerit, șovăitor descoperind frumusețile Lumii. Se privi în oglinda mare cât peretele. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de la duș nu mai cădea chiar pe trupul ei, ci pe un fel de lujer înalt, un fel de crin, de răsărită sau poate de gherghină. Un lujer fraged, mlădindu-se sub atingerea pârâiașelor prelinse de-a lungul trupului ei. Un lujer bucuros în răsfățul atingerii sale de lumină, trezit abia atunci la viață și molcom, nedumerit, șovăitor descoperind frumusețile Lumii. Se privi în oglinda mare cât peretele. Un capriciu al arhitectului, din anii când începuseră să câștige mai bine și își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]