422 matches
-
Dădu colțul, ajunse la un grilaj și se uită în jos dincolo de cîteva niveluri de autostradă, la turnul întunecat și la fleșa strălucitoare a catedralei. Oftă ușurat, se cățără pe grilaj și coborî clătinîndu-se o pantă cu iarbă udă și lunecoasă. La marginea drumului, apa era de șaizeci de centimetri și curgea repede de-a curmezișul ca un pîrîu. Trecu prin ea pînă ajunse la benzi mai uscate. Singurul vehicul pe care-l văzu fu un jeep militar care luă șuierînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
asemenea lucru. Lanark era atît de agitat, că se ridică în picioare și se îndreptă spre fereastră pentru a-și pune gîndurile în ordine. Un afurisit de iluzionist începe să țină predici Autorul i se părea a fi o persoană lunecoasă, dar mult prea încrezută și guralivă pentru a-l impresiona. Se întoarse la pat și-i zise: — Cum se va termina povestea mea? — Catastrofal. Narațiunea lui Thaw indică un om care moare pentru că nu se pricepe să iubească. Narațiunea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Wine Drinkard, o altă poveste în care călătoria de descoperire a eroului îl aduce printre cei morți sau printre ființe supranaturale care trăiesc în același plan al existenței ca și ființele pămîntești. TURNER, BILL PRICE Cap. 46, par. 1. „Arhitectura lunecoasă a undelor“ este din Rudiment of an Eye. URE, JOAN Cap. 48, par. 8. Soția ordonanței cîntă propria variantă a cîntecului din revista Something may come of it: „N-am despre ce cînta/mă descurc/foarte bine ca pieton/Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
nedemn de-a substitui prin sofisme și jucării de cuvinte unui termen din Constituție alt înțeles decât acela pe care-l are. Pe de altă parte, pe cât ne-a fost de indiferentă modificarea titlului, în schimbul recunoașterii căruia se făcuseră promisiuni lunecoase în cestiunea Dunării, tot atât de indiferentă ni se pare schimbarea cuvintelor în text. În realitate nu trăim în monarhie, precum bine - a zis-o d. C. A. Rosetti, ci în republică. Republică având și încă în cea mai rea formă a
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
puterile au primit Comisiunea Mixtă ". Ei bine, nu era exact. 353 {EminescuOpXIII 354} {EminescuOpXIII 355} S-a văzut în urmă că nu numai puterile nu primiseră Comisiunea Mixtă, dar o respinseseră. D. V. Boerescu afirmase ceva inexact, dăduse o informație lunecoasă reprezentanților României, pentru a-i face să lunece ei înșii pe terenul anteproiectului. Toate puterile s-au și rostit în favoarea Comisiunii Mixte și a intrării Austriei în această Comisiune, zicea d. Boerescu. Astfel fiind, noi am rămânea izolați daca am
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
între buzele groase, sorbindu-l către interior. Centimetru cu centimetru, reptila pătrundea pe frîtul femeii, dilatat acum și cu venele umflate ca la cântărețele de operă. Inelul rujat al gurii dansatoarei se lărgea tot mai mult, pe măsura îngroșării corpului lunecos, iar ochii îi deveniseră sticloși și tulburi, de parcă femeia însăși s-ar fi preschimbat în ofiuridă. Înghițirea cilindrului musculos și viu dură minute bune, până când șarpele dispăru în întregime pe beregata și în stomacul femeii celei fardate din greu. Ea
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
muri. 4 2262 De-aceea - pază bună: ferește ochii-n laturi Și cu muieri frumoase tu să nu stai la sfaturi: Ușor te biruiește poftirea frumuseței Și-n inimă îți bagă ea viermele vieții. Să nu pătrundă amor în mintea lunecoasă. Priviri iscoditoare a fețelor frumoase Care aruncă-n inimi săgețile-ndulcirii. Și vălul dulce, umed, a păcii ș-adormirii: Și o privire-n treacăt din arcul cel cu gene Te-nvață crud durerea vieții pământene. Zadarnic dulce-i gura, zadarnic ochi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vedea se naște-a îndrăgi. 10 2262 [Ce ascuțit]dezgheață privirea pătimașă Chiar bruma de pe ochii copilului din fașă. {EminescuOpVIII 144} Ușor te biruiește poftirea frumuseței Și-n inimă îți bagă ea viermele vieții. Să nu pătrundă amor în mintea lunecoasă. Priviri iscoditoare a fețelor frumoase Care aruncă-n inimi săgețile-ndulcirii. Și vălul dulce, umed, a păcii ș-adormirii: Și o privire-n treacăt din arcul cel cu gene Te-nvață crud durerea vieții pământene. Zadarnic dulce-i gura, zadarnic ochi
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
afle cele mai frumoase obiecte arheologice, pentru noi de neatins. Totuși, barca cu motor înainta și înainta, chila tăia valurile și trasa o urmă dinspre pupă, care încremenea și se stingea, iar lacul rămânea ca un ochi închis cu reflexe lunecoase și apa întunecată. Nici constructorii de stâlpi nu mai erau constructori de stâlpi; idila podețului care ducea în larg la o platformă păzită de animale sălbatice, unde oamenii, despărțiți de uscat, se ocupau cu olăritul, țeseau și plăsmuiau unelte, fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
se arcuiau ca două omizi otrăvite, erau Împreunate printr-o linie neregulată de păr care nu se potrivea deloc. În spatele ochelarilor groși care erau aproape opaci de atâtea urme de grăsime de la degete, ochii lui cenușii erau nervoși și priveau lunecos În podea de parcă el s-ar fi așteptat ca În orice moment să se trezească Întins pe jos. Printre dinții atât de rău pătați de tutun că păreau două gărdulețe din lemn se strecura fumul de la țigară. — N-ai dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
m-aș putea afla printre eschimoși, cu sânii lăsați și purtând pantaloni din piei de animale. Și să fiu Încântată de asta. La urma urmei, oare nu pot exista și alte feluri de oameni?”. Reîntoarsă din exotica expediție În terenurile lunecoase și mișcătoare ale propriei individualități, marcată și nu prea de abundența de ezitări, confuzii, mistificări și malițioase mutații, pribeaga pare izbăvită. Teroarea, tensiunea, traumele și trofeul secret al „substituirii”? Ar fi greu de crezut că nu este conștientă, măcar acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
oprit. Încă patru cifre și-și amintea că încă n-a murit. Încă se mai putea întâmpla orice. Se lăsase de el ca de țigări, deși îi luase mai mult timp să se dezintoxice de el. Karsh, Robert Karsh cel lunecos, îndemânatic și lipsit de regrete, liceul Kearney, promoția ’89, votat tipul cu cele mai multe șanse de a lăsa ceva în urma lui, veșnicul descurcăreț, pe care la un moment dat fusese nevoită să-l dea afară din mașină, la două sute patruzeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
aceea lăsat în părăsire de restul familiei. O sâcâia ceva, o mică diferență. Poate o simplă chestiune de ritm. Devenise mai lent cu două bătăi, nu mai mult, mai deschis și pașnic. Acidul, neutralizat într-o oarecare măsură. Mai puțin lunecos, mai puțin agresiv, mai puțin mulțumit de sine. Sau poate că pur și simplu se purta cât de frumos putea. Oricine putea fi orice, timp de o oră. O luă de cot, de parc-ar fi fost oarbă, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
Cară-te de-aici, băi ăsta!“ sau îi va răspunde înțepată: „Mersi, dar am și eu o casă frumoasă, și mai am și-un soț în ea“. Ce dracu’ își face cu mâna lui prostul ăsta! idiotul ăsta! băiețelul ăsta lunecos! obsedatul ăsta sexual! Pur și simplu nu e-n stare - nu vrea - să-și controleze focul puțulicii, febra ce-i încinge creierii, dorința mistuitoare de a explora noul, neîmblânzitul, nemaipomenitul și, dacă vă închipuiți una ca asta, nemaivisatul. Când vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
care mă adora? Mi-o amintesc cum arăta printre spectatori, palidă și fermecătoare în taiorul ei bleumarin cu nasturi aurii, cu câtă mândrie, cu câtă dragoste mă privea în după-amiaza aceea, în timp ce îl supuneam unui interogatoriu dur pe un tip lunecos, de la biroul de relații cu publicul al un post TV... și, fiind la prima mea participare, am fost și eu impresionant: calm, lucid, stăruitor, inima abia dacă-mi bătea ceva mai tare ca de obicei - și nu aveam decât douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
aștepta să fac sau să spun ceva care s-o impresioneze. Rottweillerul care o însoțea nu însemna nimic. Mă gândeam că nu era genul de fată pe care s-o bagi prea greu în pat. Avea în ochi o strălucire lunecoasă care-ți dădea idei. Nu vrei să bem undeva un vin? am întrebat. Poți să fii sigură că n-am să te chem la mine acasă, pentru că n-ai avea cum să intri. — Și tu cum vrei să cobori de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sunt uscate." Toată alergătura lor țintește numai la rău, și toată vitejia lor este pentru nelegiuire! 11. Proorocii și preoții sunt stricați; "le-am găsit răutatea chiar și în Casa Mea, zice Domnul." 12. "De aceea, calea lor va fi lunecoasă și întunecoasă, vor fi împinși și vor cădea, căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul cînd îi voi pedepsi, zice Domnul." 13. "În proorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au proorocit pe Baal, și au rătăcit pe poporul Meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85098_a_85885]
-
trasă și lățită într-un spațiu colorat țipător. Este un mod de a percepe lucrurile într-un galop întors, spre sinele ascuns al poetului, al textului, mereu confundabile ca două imagini puse față în față, pentru că acest sine este întotdeauna lunecos și trădător, mimetic și teatral, absolut singur în ecoul pe care îl creează; pierdut într-o lume străină, în fața căreia își caută totuși gloria și strălucirea. Erosul însuși devine o farsă, un mod eronat de a cuceri spațiul: Așa mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Stein își răpăia plin de sine răspunsurile excelente. Cu gândul la binecuvântatul „treci la loc“, încerca să privească mereu dincolo de clasă - pe fereastră -, mestecând parcă ceva sau șoptind nu știu ce. Tot așa de dezarticulat trecea apoi la loc, pășind pe parchetul lunecos, se așeza în bancă la fel de zgomotos precum se ridicase și, fără să privească în jur, se punea pe scris sau scotocea în pupitru până ce atenția clasei trecea asupra următorului chemat la lecție. Când, în timpul pauzei, se povestea ceva nostim, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
să-l scape, dar simți că, mișcându-te și gonind, alungi de la tine imaginea suferinței care te umple de un sentiment insuportabil de milă. Scara se sfârși. În sala de mese de la subsol, picioarele se adaptară de la sine la dalele lunecoase de un alb-albăstrui. Ultimul geam mă orbi cu o rază de soare, apoi intrai brusc în întunericul umed al vestiarului. Pe podeaua lui de asfalt, tălpile mi se fixau ca înșurubate. După asta, iar o scară care urcă. Știu cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
porție de cocaină. Iată-ne îmbrăcați cu șubele. Apoi ne trezim direct în coridor, de parcă n-ar fi existat eforturile mari depuse pentru a ne îmbrăca. Coborârea scării pare lungă, chinuitor de anevoioasă, de parcă scara ar fi acoperită cu gheață lunecoasă pe care picioarele abia se proptesc ca să nu alunece. În același timp, picioarele mă trag înainte de parcă din urmă m-ar urmări un câine care vrea să mă muște. Suntem deja jos și, iarăși, nici o amintire despre eforturile chinuitoare sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
lămpița de noapte și acest cap începe apoi să se legene. Fără capăt, chinuitor și, în final, fantomatic, ireal pare totul: cotrobăitul în lenjeria cu miros de caramelă, găsirea broșei, întorsul pe scară care, din nou, e făcută din gheață lunecoasă și pe care iarăși mă urmărește un câine, trecerea prin fața lui Matei care, parcă înadins, privește în ochii mei înspăimântători, și mersul straniu de încet prin curtea lungă, acoperită cu zăpadă (abia ajuns la sanie, observ că merg în vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
acestui cer fiind înlocuită de gaura de vierme! ĂContinuarea în numărul următor) CREPUSCULUL CIVIL DE DIMINEAȚ| Povești de trezit părinții Emil BRUMARU Fluturi asasini. Cine ar fi crezut! În verdele înspăimântător de albastru, întins blând, lânced, indecent, pe pajiștea jilavă, lunecoasă în jumările slăjite Ăresturile balurilor de binefacere ale adolescenței!)... în spațiul translucid din fața conacului dilatat la colțuri de burlanele ridate Ăsimulând burdufuri borțoase de acordeon cu jde mii de bași), sub bolta vânătă de o roșeață aproape neagră, acolo, bărbatul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
Spun doar că tu ar trebui să te schimbi, ca să nu mai ai deziluzii... Cam aceasta va fi încheierea... îi aude glasul zeflemitor și acea veche, foarte veche umbră de tandrețe în ironie. Totuși, tandrețe. Oricât ar fi Niki de lunecos, aici nu poate să se înșele... Ceva ce nu s-ar putea altfel numi decât tandrețe... îl va asculta deci, ca de fiecare dată, cu un sentiment de triumf ; a reușit, în fine, să-l aducă pe acest teren bine
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mai fi aici nici măcar Tudor, a cărui simplă prezență mai ținea situația în echilibru. Nu va mai fi, după o vreme, nici Muti, ce și-a folosit totdeauna cu tact ascendentul. Va rămâne doar ea cu acest bărbat egoist și lunecos, lângă care, din păcate, va trebui nu doar să trăiască, dar și să moară. Va fi nevoie să decidă de-acum ea în toate, și pe el doar să l consulte. În rest, să-și ducă împreună cu el traiul - independent
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]