1,563 matches
-
că Jeffs și Brownlow au avut cea mai bună idee: să se întoarcă la text și să îl folosească oarecum subteran, sugerând prin versuri (citite de personaje sau provenite din off), ce nu vor să arate. Tocmai prin această abordare, lungmetrajul evită conflictul principal al tuturor filmelor biografice: 1. subiectul portretului cinematografic e un geniu, deci nu poate fi elucidat complet versus 2. vrem să știm prin ce era deosebit de restul lumii, cum se manifesta geniul în viața de zi cu
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
ilustrativ este sinuciderea ei prezentată într-o lumină favorabilă, ca o reușită. Versurile care explică această perspectivă? "A muri/ Este o artă, ca pe orice altceva/ O fac excepțional de bine" (Doamna Lazăr). De altfel, realizatorii doreau să încorporeze în lungmetraj mult mai multă poezie. Ceea ce ar fi fost într-adevăr necesar, pentru că, din cauza acestei abordări, complexitatea textelor - în cazul optim, citite nu citate - ar fi fost direct proporțională cu complexitatea caracterului lui Plath. Obiecția care stă în picioare vine din partea
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
cinema, nu personajul. Dar odată ce lumea te strigă pe stradă cu numele personajului, știi că ai făcut un rol bun. Cred însă că un scenariu prost poate ucide un personaj. A.O: E vreo diferență între modul cum joci în lungmetraje și în scurtmetraje? Se pune mai multă presiune în cazul primelor? A.V: Depinde de subiect, de regizor, de atât de multe. Uneori povestea e atât de bună încât nu e nici o presiune pe nimeni. Regizorii pot să-ți ușureze
Actorul care joacă și se joacă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11888_a_13213]
-
Alexandra Olivotto Ciclul de lungmetraje Alien merita demult o cronică, așa că mă voi folosi de pretextul apariției, ca "noutate la închirieri", a filmului Alien vs. Predator, de altfel cea mai slabă peliculă din toată seria. Care este, integral, la dispoziția - am rezerve să spun "cinefilului
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
și Panic Room, o caricatură de thriller. Poate că acest ciclu reprezintă versiunea postmodernă a existențialismului. Un existențialism feminin, pentru că, până și în ultimul film, cea care scapă e tot femeia. Doar ea experimentează situația-limită. Dacă nici acest ciclu de lungmetraje nu demonstrează că existența precede esența...
Cafteala extratereștrilor by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11913_a_13238]
-
de ce trebuie să-mi pese de el". Cu toate că, ne informează Leonardo DiCaprio, Scorsese empatizează incredibil cu personajul său, această atitudine nu e vizibilă pe ecran. începutul filmului promitea altceva, bine, nu ceva inovativ, ci vechea teză (redundantă și în alt lungmetraj nominalizat la Oscar, Ray) cum că ce i s-a întâmplat în copilărie îl tarează pe viață. Nu e vorba însă de o traumă, ci de o... baie. Pe care i-o administrează mama - complexul lui Oedip e cel mai
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
de unde provin. Aici apare prima inconsistență a filmului: începe cu o tentativă de psihologizare, dar nu perseverează în acest demers, astfel lăsând "găuri negre" în structura personajului. Aceasta e o mișcare riscantă într-un film biografic. În cazul unui alt lungmetraj de aceeași factură, Ray, cărțile se puneau pe masă: aici e omul care, în pofida handicapului cecității, cucerește succesul, aici e drogul, de care îi e greu să se dispenseze, aici sunt femeile și poligamia de care e dependent. Nu e
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
Aviatorului care se sprijină în exclusivitate pe personajul-pivot care e Howard Hughes. Or, în acest caz, sau îi amplifici aura de mister (vezi Cetățeanul Kane, cu care Aviatorul a fost deja comparat) sau îl elucidezi. Scorsese pare indecis și tot lungmetrajul este o pendulare între aceste două alternative. Sau poate că regizorul a fost atât de subtil încât nimeni nu s-a prins de intenția lui de a demistifica faima acestui personaj care e portretizat ca destul de găunos. Oricum, lipsa de
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
drogurilor), să-i dea apanajul victoriei vizionare și nouă un sfârșit fericit. Ce rămâne din acest film? Scenele panoramice, cinematografia, designul producției, costumele, montajul inspirat, doar detalii așa-zise tehnice. Ele nu doar salvează ce se poate salva din acest lungmetraj, ci creează secvențe care, fie doar și pentru flerul vizual și compoziția cadrelor, merită urmărite. Mai mult, ele vă vor scuti de plictiseala inerentă vizionării acestei pelicule.
Doi mari regizori (II) by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11938_a_13263]
-
festivaluri: O logodnă foarte lungă a primului a ratat ceva César-uri, iar Aviatorul, cu toate că a luat cinci Oscaruri, n-a cucerit distincții pentru regie, cel mai bun film și cel mai bun actor într-un rol principal. Deși cele două lungmetraje împărtășesc stoic aceeași soartă, permiteți-mi să nu fiu de acord cu destinul primului, în timp ce aprob opinia criticilor în ceea ce-l privește pe al doilea. Despre Scorsese voi vorbi însă într-o cronică viitoare, după ce voi vedea și marele învingător
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
a apărut Amélie, și o poveste de dragoste s-a înfiripat între regizor și public. Tind să cred că de aici se trage soarta nedreaptă a ultimului său film: spectatorii, inclusiv cei mai avizați, devin dependenți de un astfel de lungmetraj, ușor de digerat, idilic, care le infuzează viața cu o porție mare de fantezie și apoi îi trimite afară din cinematograf cu instrumente adecvate pentru a depăși rutina zilnică. Amélie îți provoacă imaginația, dar apoi ți-o și satisface, iar
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
în plus ar fi distrus poezia. Funcționează de-a dreptul aristotelic, după o logică a necesarului, pe care, la sfârșitul filmului sau poemului, poți s-o recunoști, dar nu să o reproduci sau să o elucidezi complet. De aceea, ultimul lungmetraj al lui Jeunet te lasă cu o satisfacție, dar aceasta - spre deosebire de pelicula anterioară - se limitează la zona esteticului. Filmul se desfășoară în trei perioade diferite: înainte de primul război mondial, în timpul, și după. Acestor "unități de timp" le corespund trei povești
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
dar nu-și atinge scopul aruncându-ți războiul ca pe un pumn în față, ci presărându-l cu mici gingășii și tandrețuri, momente de poezie pe care alți regizori le găsesc futile într-un astfel de context. Concluzia e că lungmetrajul lui Jeunet e "blindat", mi-e foarte greu să-i găsesc un defect la designul producției, la nivelul cinematografiei sau la orice alt nivel. Montajul e în continuare rapid, dând un ritm alert pe care l-aș defini ca subliminal
Doi mari regizori: unul merge înainte, altul înapoi by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11957_a_13282]
-
și de direcție a acestui gen, ce poate fi redenumit "musicalul pentru depresivi" care, recent, a culminat în Dancer in the Dark al lui Lars von Trier. Pentru Bob Fosse, una dintre cele mai volatile figuri ale scenei moderne, acest lungmetraj, oricum introspectiv, a fost premonitoriu: a murit exact la fel ca alter ego-ul său din film, hiper-stresatul regizor dependent de țigări, alcool, pastile și de sex episodic Joe Gideon (Roy Scheider). Filmul e mai mult decât un "roman ŕ clef
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
o imitație prea fidelă în sensul că dă senzația de pastișă ironică. Coloana sonoră e un amalgam incredibil de genuri - s-a afirmat deja că probabil singurul care lipsește e cel country. Tot la TV (Pro Cinema) se dă un lungmetraj care, fără a fi un musical, tratează un fenomen muzicalo-social: disco. Acest gen nu a avut parte de aceleași metamorfoze ca jazz-ul: s-a născut în prost gust și a stagnat acolo până când lumea s-a săturat de el
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
mea, Nathanael West) ar învia din morți, s-ar simți ca la el acasă într-un film de Whit Stillman. Deși acest critic e în minoritate, majoritatea tinzând să nu-l bage în seamă pe acest regizor - scenarist cu puține lungmetraje la activ (doar patru), care lucrează cu starlete și cu "starleți" dar niciodată cu staruri, eu îi dau dreptate. E ceva atrăgător în cinismul rafinat, în blazarea afișată cu mîndrie, dar subminată de naivitate, a acestor personaje. Deși vorbărețe, ele
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
vino veritas". Face asta și în detrimentul intrigii, care e mult mai "puțină" decât te-ai aștepta. Sfârșitul nu înseamnă finalitate sau concluzie, mai degrabă crezi că filmul se termină pentru că îi expiră timpul. Stillman nu predică în maniera cu care lungmetrajele ne-au obișnuit, nu-ți spune ce-i bun și ce-i rău, are o atitudine de genul "Te prinzi? Bine. Nu te prinzi? La fel de bine", ceea ce cred că influențează opinia publicului, mai satisfăcut de un mesaj clar și supra-simplificat
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
ce-i bun și ce-i rău, are o atitudine de genul "Te prinzi? Bine. Nu te prinzi? La fel de bine", ceea ce cred că influențează opinia publicului, mai satisfăcut de un mesaj clar și supra-simplificat. La nivelul scenariului, punctul forte al lungmetrajului nu e acțiunea sau narațiunea, ci dialogul dintre personaje, pentru ele ironia devenind o formă de viață. E laconic, dar amintește de David Mamet, după cum au observat și alți critici. Un exemplu? Interpretarea desenului animat Doamna și vagabondul, făcut - în
Muzici și filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11985_a_13310]
-
paralele“ al regizorului Petr Václav, care a câștigat importante premii la festivalurile din Plzen, Bratislava, Chotebuz. Producția regizoarei Andrea Sedláčková „Victime și ucigași“ va fi proiectată în 20 aprilie. Pelicula a obținut Premiul I pentru cel mai bun film de lungmetraj la Festivalul „Fort Film 2001“. I. S. „Puterea obișnuinței“ l Premieră pe țară În cadrul unui amplu program cultural care are ca parteneri Teatrul Național Timișoara și Teatrul Pygmalion din Viena, joi, 17 aprilie, de la ora 19, pe scena celui dintâi
Agenda2003-15-03-11 () [Corola-journal/Journalistic/280892_a_282221]
-
am găsit sala teatrului Debussy, aproape plină.Ne-am obișnuit, de altfel, în ultimii ani, să ne bucurăm de interes în rândul cinefililor aflați la Cannes. Sunt succesele “valului” românesc, cele care ne-au creat vadul. Cel de-al doilea lungmetraj al lui Mitulescu nu se deosebește, prea mult, de alte producții ale studioului “Strada Film”. Din nou tema părinților care-și abandonează copiii când apucă drumul emigrației, rebelul bun la suflet nu se mai îngrijește de frățiorul său mai mic
LOVERBOY, o premieră românească la Cannes () [Corola-journal/Journalistic/26393_a_27718]
-
Cel de-al doilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu, "Despre oameni și melci", deschide Seara Filmului Românesc, pe 7 august, la Festivalul Internațional Independent Anonimul, care are loc între 6 și 12 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, informează organizatorii. Autor: Mihaela Budescu Filmul
"Despre oameni şi melci" deschide Seara Filmului Românesc la Anonimul () [Corola-journal/Journalistic/22280_a_23605]
-
fabrică aflată în faliment, în România de la începutul anilor '90. Totul se schimbă când unul dintre băieți găsește o soluție inedită menită să-i salveze colegii de la șomaj și să scoată uzina din faliment. Acesta este cel de-al doilea lungmetraj în regia lui Tudor Giurgiu, după "Legături bolnăvicioase" (cu Maria Popistașu, Ioana Barbu, Tudor Chirilă), care a avut premiera în România în 2006. Autor: Mihaela Budescu Pelicula îi are în distribuție, pe lângă Andi Vasluianu și Monica Bârlădeanu, pe Dorel Vișan
"Despre oameni şi melci" deschide Seara Filmului Românesc la Anonimul () [Corola-journal/Journalistic/22280_a_23605]
-
Lungmetrajul " Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, a fost inclus în competiția Festivalului Internațional de Film Anonimul, care va avea loc în perioada 6 - 12 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Autor: Mihaela Budescu Cele șapte titluri propuse de
Anonimul 2012: "Toată lumea din familia noastră" intră în competiţie () [Corola-journal/Journalistic/22335_a_23660]
-
Anonimul, care va avea loc în perioada 6 - 12 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Autor: Mihaela Budescu Cele șapte titluri propuse de selecționerul Ludmila Cvikova, Head of International Programming la Institutul de Film din Doha, sunt: Cele șapte lungmetraje concurează pentru marele premiu al Festivalului de Film Anonimul, în valoare de 3.000 de dolari, trofeu acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la eveniment.
Anonimul 2012: "Toată lumea din familia noastră" intră în competiţie () [Corola-journal/Journalistic/22335_a_23660]
-
după eșecul răsunător de box office înregistrat de "John Carter" în prima parte a acestui an. "Finding Nemo" a câștigat premiul Oscar la categoria cel mai bun film de animație și ocupă locul al doilea în topul celor mai profitabile lungmetraje produse de Pixar, după "Toy Story 3", cu încasări de 867,8 milioane de dolari pe plan mondial.
În căutarea lui Nemo 2 - în cinematografe din 2016 () [Corola-journal/Journalistic/22361_a_23686]