560 matches
-
aer, tremurător și exanguu, dar și barbar. Este Manole și Caiafa, iudă cu chip cristic și demon fără identitate. Jumătate este simultan toate acestea, iar „seara, când lumea s-a golit de regi, / ne mai jucăm puțin de-a curțile mâhnite/[...] Hai să izbim cu sceptrele în pământ./ Hai de-a bastarzii/ Hai de-a prințul fără umbră/[...] Să plecăm repede, cât mai departe, acum, până nu începem să ne urâm de moarte, Măria ta”. Teatralitate confină cu spațiul poeziei lui
MUGUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288267_a_289596]
-
unei discuții cu ecou în mediile intelectuale, când amicală, când polemică, referitoare la fabulele cu sensuri politice ale lui Caragiale. Spre sfârșitul anului el va mai colabora cu două „cronici”, iar în martie 1911, cu articolele Diplomație subțire și Sărbători mâhnite. La începutul anului următor, când scriitorul împlinea șaizeci de ani, O. îi consacră un număr aniversar, la care participă Mihail Dragomirescu, Cincinat Pavelescu, M. Sadoveanu, G. Topîrceanu, Gh. Ghibănescu ș.a. Comentarii privitoare la situația politică sau economică dau și Gh.
OPINIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
acești faux pas, pe care eu îi consider doar asta, iar aripa „industriei Holcaustului” specializată în cazul românesc i-a considerat dovezi peremptorii de antisemitism, tocmai bune pentru a fi integrate în narațiunea anti-antisemită. Am urmărit și eu, consternat și mâhnit, controversa internă și internațională, care a avut cel puțin o consecință pozitivă - faptul că discuția a fost lansată în sfera noastră publică - și cel puțin o consecință negativă - blocarea imediată a discuției într-o bruscă extrapolare de la un caz particular
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Martie 1953: Sunați mai lung sirene, nu vă opriți din vaer Și salvele de tunuri să mai vibreze-n aer Să nu-nceteze încă al nostru bun rămas. Taci inimă prea plină de lacrime amare, N-auzi cum tac departe mîhnitele mulțimi? Mai stați încremenite voi trenuri și vapoare, Doar am putea o clipă cu noi să-l mai oprim • Geo Bogza. - În inima Moscovei • Petru Dumitriu - Marele exemplu • Laurențiu Fulga - Era la Cremlin o fereastră luminată • Lucia Demetrius - Durerea cea
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
asta înseamnă ceva lume! (fostul ministru). — Masacrele de la Katyn... (funcționara de la Cultură). — Datoria memoriei... (intelectualul). — Căința... (bărbatul care, cu câteva minute în urmă, se ciocnise ușor de o femeie în fața mesei pe care erau așezate salatele și făcuse o strâmbătură mâhnită: la fel ca acum, când vorbea despre căință). Ascultați, e foarte simplu. În arhivele pe care le-am cercetat la Moscova, se vede negru pe alb: dacă rușii nu s-ar fi târât atât de încet prin Polonia și Germania
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ieșit măria sa Verde Împărat, la braț cu Împărăteasa, să-și scalde privirea în grădina lor fragedă, să vadă plantele cum respiră și cum se ridică din leagănul seminței spre maturitatea coaptă. Papagalul Kea - Iarăși ne-a murit o oaie! - strigă mâhnit fermierul din Nouă Zeelandă, când deschise ușa la casa lor micuță. - Dar ce s-a întâmplat, tătucule? - întrebă unul dintre băieți. - Nu-mi dau seama nici eu ce le atacă, dar am observat că fiecare oaie care a murit până
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
ne mângâiau orgoliul propriu și ne săturau de plăcere și de bărbăție, de curaj și extaz. Era un sentiment dumnezeiesc. Era minunat... A fost minunat... Pe măsură ce ne apropiam de cancelarie, holurile deveneau din ce în ce mai pline cu colegi. Unii erau bucuroși, alții mâhniți, preocupați de probleme și griji. Câțiva radiau de fericire, și aveau toate motivele să fie atât de bucuroși! O ceată de copii, de adolescenți, de elevi au învins, au măturat pe jos cu elita trupelor Guvernului, Gardienii. Nu Poliția, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
ovaționează. Vipsania zâmbește, îmbunată. Din spate, Labienus o bate pe umăr. — Aș dori și eu o copie a cărții lui, dacă se poate. Dar e un adevărat succes! Îi vine să sară în sus de bucurie. De ce era așa de mâhnită înainte? — Nu mă deranjează că există păreri divergente despre mine... — Divergența de opinii aduce faima, șușotește încet Antonia. Vipsania încuviințează cu gravitate. — Cine nu știe, continuă imperturbabil tânărul, că în toate vremurile poezia ușoară s-a bucurat de atenția unor
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Scipionilor. Aici e problema! Cum să-i câștige sprijinul la viitoarele alegeri? Pentru că are de gând să se pună din nou pe lista candidaților la consulat. Poate moartea principelui îl va prinde în func ție. Asta ar simplifica mult lucrurile. Mâhnit, lasă capul în piept. Avocatura este o meserie mai degrabă politică decât bănoasă. Și totuși, câte cunoștințe nu i-au solicitat de atâtea ori diferite consultații judiciare, ca până la urmă tot să nu-l voteze. Dacă o fi și Libo
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
intimidat băiatul. — Și de ochiul rău, murmură îndârjit cel de alături. Își acoperă gâtul cu palma deschisă. Și el poartă o amuletă. — Dacă vi le agățați de coaie, nu vă mai apără? întreabă batjocoritor Rufus. Întâlnește priviri răutăcioase în jur. Mâhnit, clatină dezapro bator din cap. — Uitați-vă la voi! scuipă cu scârbă. Parcă ați fi saltimbanci în for, nu cea mai bună trupă de gladiatori din imperiu. Atinge cu degetul inelul de piatră din urechea unui luptător: — Cu unul singur
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de tenace încât să nu obo sească, așa cum obosește vederea după o îndelungată privire atentă, intervine el mieros. — Bucătalu’! îl întrerupe Puppus, agitându-se violent în coșule țul lui. Vleau bucătal! Și stidii! Toți pufnesc în râs. Numai Pomponia bodogăne mâhnită: — Nu pronunță încă bine primele cuvinte, da’ știe ce-nseamnă bucătar și cere stridii! Bine că i s-a rafinat gustul înaintea vorbirii. Se repede spre Drusus și-l zgâlțâie cu putere, silindu-l să se dea jos de pe litieră
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
mai pui că aproape toți bărbații sunt proaspăt rași! Vestalele continuă să înconjoare altarul. Nu-i stă în putere s-o iden tifice pe Asinia. Își aduce în schimb aminte cum, printr-o scri soare, mama lui l-a înștiințat mâhnită că augustul ei soț a hotărât ca și fiicele liberților să poată deveni preotese. O palmă teribilă pe obrazul patricienilor! În Senat a avut loc chiar și o tragere la sorți a candidatelor, în prezența părinților. Atât de mare a
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
oamenii de seamă stau în spate și comandă întreaga oaste. La fel ca și în război, oamenii de seamă n-au devenit soli, ci au rămas deoparte de data asta.” Astfel încerca samuraiul să se convingă în adâncul inimii sale mâhnite, dar cuvintele lui Matsuki i se cuibăriseră trist în suflet. Când coborî în cală, vuietul acela înspăimântător și ecoul furtunos de valuri năvalnice se stinseră dintr-o dată. Samuraiul nu voia să se întoarcă în cabina solilor. Mirosul de lac era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
duci viața nebăgat de seamă. Așa de reci, așa de nemiloase sunt legăturile dintre oameni. Gândește-te bine... De asta te-am chemat azi aici... pentru că voiam să-ți spun acest lucru. Cu ochii în pământ samuraiul asculta nemișcat glasul mâhnit al seniorului său. Acesta parcă vorbise nu pentru samurai, ci pentru a-și domoli propria furie și tristețe. Pe înserat plecă din Nunozawa. În urechi îi mai răsuna încă vocea dogită a seniorului Ishida. În spatele calului său îl urma Yozō
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
cap și i-a spus cu blândețe: Prietenii tăi sunt acum la cămin, Cuțulache! Azi e vineri, nu-i duminică, nici măcar sâmbătă nu-i. Dar, fii liniștit, mâine seară venim, iarăși, cu toții la tine! „Răzbunarea” lui Sorin Prichindelul e tare mâhnit. Și, totodată, nedumerit. Nu poate pricepe, în ruptul capului, de ce se poartă surioara lui așa de urât cu el. Dacă se gândește mai bine, n-ar putea spune că Sorina e o fetiță rea. Își amintește, de exemplu, că atunci când
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
lui David, un judecător, prieten al dreptului și plin de rîvnă pentru dreptate. 6. Auzim îngîmfarea mîndrului Moab, fudulia și fala lui, trufia și lăudăroșia lui." 7. De aceea geme Moabul pentru Moab, toți gem; suspinați pe dărîmăturile Chir-Hareșetului, adînc mîhniți; 8. căci cîmpiile Hesbonului lîncezesc, stăpînii neamurilor au sfărîmat butucii viei din Sibma, care se întindeau pînă la Iaezer, și se încîlceau prin pustie: mlădițele ei se întindeau și treceau dincolo de mare. 9. De aceea plîng pentru via din Sibma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mîngîi pe toți cei întristați; 3. să dau celor întristați din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un untdelemn de bucurie în locul plînsului, o haină de laudă în locul unui duh mîhnit, ca să fie numiți terebinți ai neprihănirii, un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui." 4. "Ei vor zidi iarăși vechile dărîmături, vor ridica iarăși năruirile din vechime, vor înoi cetăți pustiite, rămase pustii din neam în neam. 5. Străinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Mi-ați putea voi da ca locuință? 2. Toate aceste lucruri, doar mîna Mea le-a făcut, și toate și-au căpătat astfel ființa, zice Domnul. "Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mîhnit, spre cel ce se teme de cuvîntul Meu. 3. Cine junghie un bou ca jertfă nu este mai bun decît cel ce ucide un om; cine jertfește un miel este ca cel ce ar rupe gîtul unui cîine, cine aduce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
mi-e dragă. Am promis la urmă ca s-o îmbun: "Fac tot ce vrei!" Și apoi iar plictiseală și îndoieli. I-am repetat: - "Nu mă voi însura, dar vei fi prietena mea cea mai bună!" Când o simțeam mai mâhnită, căutam s-o entuziasmez asupra frumuseții naturii cu teorii fantastic de naive: "Ești o intelectuală, vom citi, vom discuta!" Cu toate că nu vedeam nici un sfârșit pentru mai târziu, nu-mi mai făceam iluzia că e posibilă o întrerupere bruscă. Îmi dam
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Nu vă supărați, am avut impresia că ați vrut să cerem unele lămuriri avocatului, erați pe gânduri. La sfârșitul ședinței, când părăsirăm sala de judecată și intrarăm în cabinetul său, mi se păru abătut. - Păreți obosit, îi spusei. - Mai mult mâhnit, îmi răspunse, întristat de oamenii aceștia dintre care cei mai mulți își găsesc singuri conflicte. Ți-e silă să faci dreptate când ea este atât de evidentă că și-o puteau face singuri, omenește, un dram de bună credință și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
încerca să „urce” conversațiile lor de „tip pragmatic”, la nivelul „principiilor”, cum ar fi glumit domnișoara Marga Popescu, în zona ideilor ce guvernau acele sfâșielnice timpuri, dar nu reușea, căci ele dovedeau o inexplicabilă inapetență pentru asemenea “înălțimi” cum constata mâhnit însuși vorbitorul, stăpân al casei. „Așa-s femeile!” conchidea în sine, înțelegător și resemnat. În felul acesta, timpul trecea - pentru femeile acelea - neobservat în substanța lui tragică. Era o după-amiază de duminică, prin august; m-am ivit printre ele tocmai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
așeze la căpătâiul mormântului. A trecut o săptămână, două, mai multe; frunzele, în țintirim, se scuturau din copacii rari pe morminte; iarba era arsă de cele dintăi brume ale toamnei. Ațe de painjen se aninau de crucile sărace, de copacii mâhniți, și sclipeau ca niște fire de argint în soarele prietinos. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci; vânturile duioase ale toamnei treceau printre mormintele tăcute și frunzele galbene foșneau. Iar străinul se odihnea sub glii. Târziu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întâmplări uitate. De pildă, eu, de când am uitat de hanul Boului! Și iată, acuma mi-am adus aminte de el. Am sorbit câte-un păhărel; eu m-am uitat pe fereastră la cai; apoi bătrânul prinse a istorisi, în lumina mâhnită a unei zile cețoase de toamnă. —Să vedeți... începu cuconul Dumitrașcu, moale, odată m-am abătut și eu prin părțile acestea, or fi vreo treizeci de ani de atunci. Am venit pentru o moștenire, într-un târgușor de pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
râdeau în lumină; o albină fulgeră ca un fir de aur; o gaiță trecu, cu penele-i albastre lucind; o mierlă începu o frântură de cântec răsunător, apoi tăcu deodată; și liniștea se întinse ca limpezimea unei ape. Femeia părea mâhnită ca totdeauna; și eu, iar, voiam să-mi lămuresc presupusurile. Lele Măriucă, spune-mi dumneata ce ai?... Parcă îți stă ceva pe suflet, așa privești la lume... Ea se uită la mine lung, cu un zâmbet: N-am nimic, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Era frumoasă și deșteaptă și cetea multe cărți. Și-și aducea foarte bine aminte Haia că fata aceea cuminte și bogată avea o suferință mare și de multe ori plângea... Și i-a spus ei odată: —Haie, eu sunt foarte mâhnită... Eu nu vreau să mă mărit cu un evreu... Eu am o dragoste... și de multe ori plâng... Pe vremea aceea a venit de multe ori la Bărgăoani un domnișor subțirel, care era subprefect - și Meer Avramovici îl primea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]