1,078 matches
-
întrebarea, „Cine-a plătit? Cine ne-a angajat? În ce poveste ne-am băgat?“ „Mihnea are dreptate. Nici eu nu știu ce facem acolo.“ „Tu îți completezi garderoba. Între timp, eu și Mihnea mergem la un heuriger în Grinzing.“ „Un ce?“, a mârâit Mihnea. „Un vinișor.“, i-am explicat, „Sau șpriț, cum se zice pe la noi.“ „Nu, serios.“, m-a apucat Maria de braț. „Ce căutăm la Viena?“ „Vă spun pe tren. Toată povestea.“ Nu mințeam decât pe jumătate. Am urcat primul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Stai jos!“, mi-a poruncit sacul, pe un ton amenințător. „Altfel, nu mai vezi pe nimeni.“ M-am așezat, nervos și-ascultător. Îmi venea să mai sar o dată. „Așa. Discuția noastră nu s-a terminat. Ne-am calmat?“ „Da.“, am mârâit, încercând să-mi stăpânesc vocea. „Eu sunt scriitorul aici. Dumneata, o să vedem la sfârșit ce ești. Dar să revin. Maria a plecat. Mihnea e la Neptun. I-a dat tânărul Lupu un telefon urgent. Cam așa sună povestea. Am rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
epocă îndepărtată cutiuța neuro-digitală? Ia zi, amice? Cine-i cel mai tare, șeful Economiștilor Minții?“ Dintre firele țesăturii, buzele au început să se miște. Apoi scaunul să trepideze ușor, cu tot cu prizonier. Dar nu de spaimă. În loc să implore iertare, scriitorul a mârâit prin fanta sacului: „Vă agitați de pomană! Degeaba ați descoperit toată schema! Sunteți doi fraieri, doi amărâți. Mi-e o milă de voi...“ Mihnea a dat să-l pocnească. L-am oprit cu un semn, îndemnându-l să stea deoparte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o Întrebare În limba sârbă. Oană nu Înțelese, dar făcu semn spre mica biserică de lemn care se afla În capătul micii așezări de creștini. - Cred că vrea un preot... spuse unul dintre luptători. - O să aibă și preot, nici o grijă... mârâi zdrahonul. Întâi să vedem ce caută aici și, mai ales, cine l-a trimis. Vedeți În ce limbă ne putem Înțelege. - Păi... se scărpină În ceafă luptătorul, pentru asta tot de preot avem nevoie... Că doar el știe limbi de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
spre Cuceritori. Prizonieri? - Nu. Prieteni, ca și tine. Vlad se Încruntă și dădu un ordin unuia din cavalerii care Îl Însoțeau. Cavalerul Întoarse calul și porni spre armata care aștepta pe creste. - Astfel de prieteni nu sunt pe placul meu, mârâi Vlad. De aceea am să te scutesc de prezența lor. Am câteva sute de țepe gata pregătite. Războinicii Bordjighin simțiră că se vorbea despre ei și Își priviră stăpânul. Amir făcu ridică brațul drept, ceea ce Însemna așteptare. Mongolii lăsară mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nevoit. Dar mai e ceva. Ești În viață și fiindcă ai să-mi răspunzi la o Întrebare. Ce știi despre tatăl meu? Sultanul Îl privi În tăcere. - L-ai avut prizonier. A scăpat. Unde e acum? - Nu putea scăpa singur... mârâi Mahomed. - L-a ajutat un singur om. - Cine? - Amir Baian. - Câinele! Mi-a ucis toate străjile! Ștefănel nu-și luă privirile de pe chipul sultanului. Dar nu mai Întrebă nimic. Înțelesese că Mahomed nu știa nimic. Tatăl său rătăcea pe undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Dorian, șeful unei mari întreprinderi de transport, pe care mi l-a prezentat politicos domnul Philippe. G., burghezul meu amic genevez. După ce i-am spus că în curând voi fi fericitul posesor al unei diplome de doctor, m-a întrebat mârâind ca un câine căruia i se ia osul de sub nas: "Și la ce îți folosește?". Chiar așa, la ce îmi folosește? Pentru a fi confortabil cu mine însumi, îmi venea să-i spun... Pasaj adăugat ulterior: replica aceasta de banc
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Teafăr! Iar lupul? Să rămână și de data asta cu labele pe bot. Și cum fugeam, Ursu abia se ținea după mine. Și-ncă uneori, mi se părea că lua fuga mea drept o joacă. Se oprea, câteodată, în fața mea, mârâia ușor și-ncerca să se ridice în două labe, ca atunci când ne hârjoneam, ca doi copii zburdalnici. Eu încercam să-l fac atent, să vadă, să priceapă, să înțeleagă primejdia, care ne păștea pe-amândoi; când mă răsuflam, încercam să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
și prostuț... Grivei, cățelușul, îmi era tare drag. Îmi petreceam clipe-n șir privindu-l, urmărindu-l. Când ieșeam din casă în ogradă, venea tot o fuguță la mine. Mi se împleticea printre picioare. Se rotea înjur, îmi aținea calea, mârâia ori mă prindea cu gurița de pantaloni, se oprea înaintea mea, lătra scurt și dădea din coadă și parcă-mi zicea: "Lasă dracului latina! Hai să ne jucăm oleacă! Numai oleacă!" Uneori legam o cârpă ori un ghemușor la capătul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
care voia să pună stăpânire. Când intram în casă și-l urmăream adesea pe geam își căuta joacă cu găinile, gâștele, rațele, cu pisica ori de câte ori o-ntâlnea. Prindea câte-o găină ori rață de coadă; se oprea în fața ei și mârâia scurt și-i aținea calea, hup-țup când într-o parte, când într-alta. Numai cucoșul, când îl vedea, se oprea, își zburlea penele și se repezea la dânsul plin de mânie și de gelozie, încercând să-1 miruiască cu ciocul, în numele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
într-alta. Numai cucoșul, când îl vedea, se oprea, își zburlea penele și se repezea la dânsul plin de mânie și de gelozie, încercând să-1 miruiască cu ciocul, în numele Tatălui. Dar și Grivei sărea sprinten ca o panteră, se ferea, mârâia ori bătea furios și-l păcălea încât aproape niciodată cucoșul nu-l ajungea și nimerea. Mai era într-un colț al ogrăzii, la umbră, la intrare într-o șandrama, lângă șură, o cloșcă cu puișori, care, de câte ori se-apropia, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cu colectivizarea. În ’62 se apropia terminarea colectivizării și ei forțau nota. Jumătate din deținuți eram așa-ziși intelectuali, și jumătate erau țărani și muncitori, dar mai ales foarte mulți țărani care nu vroiau să intre În colectivizare și care mârâiau... La un moment dat, la Jilava, eram câțiva tineri În celula aia, și a murit un bătrân, moș Ion, și noi, pentru că era semiîntuneric, nu l-am declarat, ca să-i luăm rația de mâncare când venea la număr... L-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
camera de zi, și, în timp ce-și bea ceaiul, m-a întrebat cu multă duritate: — Cât crezi c-ai să-ți mai poți vinde lucrurile? — Șase luni. Poate un an. Acoperindu-mi pe jumătate fața, cu mâna dreaptă, am mârâit: — Mi-e somn. Mi-e îngrozitor de somn. — Ești surmenată... epuizată nervos. — S-ar putea să ai dreptate. Gata-gata să plâng, mi-au trecut în clipa aceea prin minte cuvintele realism și romantism. N-am deloc simțul realității. Poate de-aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
să apară vedeta principală goală pușcă care să-și facă contorsiunile deocheate. Avea un repertoriu de snoave răsuflate, fluierături de fante și pârțâieli la mișto; farsa lui preferată era să vină pe la spatele tău și să te înhațe de picior mârâind ca un pechinez. Pentru că așa dorea Simon, eu trebuia să îmi petrec fiecare după amiază cu el, învățând să conduc afacerea. Mai ales de când îl auzisem plângând în closet, nu mă mai simțeam deloc în stare să-l refuz pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
și tu una. Vrei să pariezi? Pun gâtul că în zece minute am luat potul. Moulton era mare amator de jocuri de cărți, în special de pocher. La început jucam la localul lui Hilario, și când Hilario a început să mârâie că ne lungim prea mult cu jocul, care dura până noaptea târziu, ne-am mutat în restaurantul soios al chinezului. Curând am început să îmi pierd tot timpul jucând. Se pare că vechiul trib al huronilor credea că jocul reprezintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
nu da tu noblețea ta siameză pe toată Africa lui Coco. (o mângâie). Uite ce blană de mare doamnă ai. Și ce ochi frumoși... Piki: Și ce mustăți de mare doamnă are mâța... Miki: Uite javra, a prins glas... (Piki mârâie agresiv la Miki; intervine Gigel) Gigel: Piki, mâine mergem la clinică pentru ultimul vaccin. (îl mângâie pe cap) Cum să se îmbolnăvească un asemenea cavaler? Casanova cartierului. Rasa Akita a împărăției la chinezi. Coco: Coco? Gigel: Tu, Coco, ești un
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
dac-o fi, să scoatem animalele dinăuntru ! Înnebunit de frică, de somn, de frig, nu mă gândisem că nu mirosea a foc, că nu se auzea nimic dinăuntru... Mițosul, deșteptul de el, mă apucase de cojoc și mă trăgea înapoi mârâind și scuturându-și capul ușor: mai târziu am înțeles părea că zice: stai aici, că nu se cade. Dar când ne-am repezit înăuntru, am intrat cu tot cu el ! Și ce să vezi ! Doi tineri : femeia nu știu cum arăta, unchiu-mio îmi spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
legănat, s-a așternut liniștea. Pasagerii vorbesc în șoaptă, ori, cei mai mulți, stau întinși pe saltele, privind aiurea. Bătrîna cu ochelari, înțelegînd că vecina ei n-o ascultă, a tăcut și ea, mulțumindu-se să ofteze cînd și cînd. Cățelușa a mîrîit scurt, iar stăpîna a înțeles că vrea afară; s-a ridicat și a pornit spre grupul sanitar. Nina s-a culcat din nou, cu ceafa rezemată de brațul actorului, învelită pe picioare cu pătura aspră, înfrumusețîndu-și fața adormită cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
unei reviste. Felicitări! Mersi! strîmbă din nas Lazăr, săltînd fruntea de pe brațe. În vecinătatea dumneavoastră, nici să cuget nu mai pot. Și pînă mîine în zori, cînd vor sosi crucișătoarele atomice, trimise de tovarășul Săteanu, e cale lungă. Ce naiba tot mîrîi mereu!? Zi odată ce mai ai de zis și termin-o, devii agasant. Cine m-a turnat cu pocherul? Ai luat-o de la capăt? Parcă ești o babă. Apropo de babă: să-i cer cărțile? Nțt! Aia cu cățelul, dacă-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pilot din satin negru dând să pleznească pe umerii masivi. Aspiranții la un loc Înăuntru ridicau brațele de bună voie și se lăsau percheziționați mormăind: „E-n regulă, moșule. Să nu ne aprindem, bine?“ Brian nu le răspundea niciodată, doar mârâia din când În când ceva de neînțeles, ceea ce desigur că-i băga și mai tare În sperieți, căci n-aveau de unde să știe că el de obicei nu scotea mai mult de un mârâit ambiguu. Odată, Îi făcusem o ceașcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
robotul, așa că am lăsat un mesaj În care dădeam lămuriri despre necazului meu. După ce-am Închis, am dat drumul la televizor. Tocmai a Început Eastenders, așa că m-am cufundat În acțiunea episodului. Pe la jumătate, mă sună Tom, dar am mârâit la el să revină la trei, când voi fi terminat cu toate, și am trântit receptorul În furcă. Ar fi trebuit să-mi cunoască deja programul duminical. Tom sună iarăși la trei și un sfert, În timp ce savuram o porție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
am repezit să răsfoiesc și eu revista Hello! Tocmai ajunsesem la turul făcut de Prințesa Diana prin Japonia (vizită la mormintele soldaților, un costum bleu oribil, cu fustă scurtă și pălărie asortată), când a apărut și ea de la toaletă. Am mârâit, căci n-aveam de gând să-i cedez revista până nu vedeam ce purta Di la dineul oficial de la Palatul Imperial. M-am lămurit: era o rochie lungă din crep satin bleumarin, cu o crăpătură Într-o parte. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
un bătrân general maior suferind de gută. În cele din urmă, Fliss rosti scurt: — Brian ți-a explicat? — Nu mi-a spus decât că vrei să vorbești cu mine. Am accentuat mai cu seamă a doua jumătate a propoziției. — Pfui! mârâi ea, Întocmai ca un general maior. Mă rog. Brian a crezut că-i mai bine să-ți spun asta. Deși, dacă mă Întrebi pe mine, nu-i treaba lui. Am zâmbit politicos și am așteptat. Fliss adăugă fără tragere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
mult entuziasm decât mine. Cu toate astea, patruzeci de minute mai târziu, când s-a auzit soneria, eu uitasem complet de pizza și-am smucit ușa, furioasă că eram Întreruptă chiar În mijlocul unui episod dintr-un serial de comedie. Am mârâit așa de urât la băiatul care adusese comanda Încât acesta practic se bâlbâia de frică. A trebuit, desigur, să-i las un bacșiș mai mare la final. Aflat față În față cu o cutie de pizza albă, enormă și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
culcate paralel, în timp ce crupa și coada mițoasă îi stăteau ridicate aproape vertical, cu aroganță. Apoi cățelul sări în sus, izbi cu o lăbuță în pământ, scânci elocvent, după care scoase un lătrat. George îi arată un pumn amenințător, iar Zet mârâi, dezvelindu-și dinții albi și ascuțiți. George își spuse cu satisfacție: „Am ajuns să mă latre câinii!“. Ieși în stradă, trântind poarta în urma lui. „Să mă duc la un cinema? se întrebă. Nu, mai bine mă duc la Diane. Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]