1,950 matches
-
de ani mai tînără, crescută pe genunchii lui și a cărei întîie dimineață de femeie fusese în brațele seducătorului unchi. Nu, nu puteam renunța la Iordan. Nu atunci. Trecuseră ca veacuri cîteva luni fără el. Motivul păcatului, după Sfîntul Maxim Mărturisitorul, este egoismul. Îngerul (cu blîndețe) și dracul (persuasiv) tot asta îmi șopteau: Nu vezi în ce hal ai ajuns de cînd bați cîmpii cu rațiunea? Ce urît îți este? Ești, dar îți este urît". A urmat împăcarea. Și iarăși trăiam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
unor culturi diferite, unele exotice, creând un fel de bazar cultural. În eseul din care am reprodus mai sus un pasaj, eseu intitulat Despre lege, naștere și arhetipalitatea fecioarei Maria, există referiri la Constantin Noica și Baghavad-gita, la sfântul Maxim Mărturisitorul și Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, la Sergiu Al. George și Vechiul Testament. Mai lipseau Lenin și Cioran, Raskolnikov și Jung. Dar să nu ne grăbim să le regretăm absența. Ei și mulți alții sunt prezenți în celelalte eseuri
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
de la traducerile, introducerile, lucrările și câteva dintre mărturisirile sale. Într-o primă parte, voi trece în revistă autorii foarte vechi de care s-a ocupat. Apoi, voi zăbovi asupra a patru „segmente” patristice dragi inimii sale: Filocalia; Pseudo-Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Grigore Palamas. În final, aș dori să punctez idiosincraziile și „scăpările” sale voluntare sau involuntare. Într-un interviu din anul 1989, publicat într-o revistă italiană, Stăniloae făcea această mărturisire: Sfinții Părinți mi-au dezvăluit înțelegerea profundă și completă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
câteva dintre tratatele lui Grigore Palamas). Cu timpul însă, observăm că demersul său devine din ce în ce mai personal, accesoriile științifice fiind înlocuite printr-un autentic dialog pe picior de egalitate cu Părinții. Notele pe care Stăniloae le redactează pentru Ambigua lui Maxim Mărturisitorul, pentru diferiți autori din Filocalie, pentru operele lui Pseudo-Dionisie Areopagitul sau pentru Imnele lui Simeon Noul Teolog au puțin de-a face cu notele unei ediții științifice cu care ne-au obișnuit cercetătorii de specialitate occidentali. Este vorba mai degrabă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
degrabă despre scolii teologice, menite nu numai să limpezească textul patristic, dar și să-i insufle o nouă viață. Această metodă „dialogală”, deopotrivă cuviincioasă și fără complexe, este proprie lui Dumitru Stăniloae în modul de abordare a scrierilor patristice. Maxim Mărturisitorul nu este pentru el un autor oarecare, ci un „maestru al adevărului”, al cărui mesaj teologic și existențial nu și-a pierdut nimic din forță și actualitate. Iar acest dialog nu se mărginește numai la traduceri, ci se continuă și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care a introdus, din anul 1926, în programa de învățământ teologic a Universității din Chișinău o materie ce părea stranie în ochii colegilor săi: „mistica ortodoxă”. După propria-i mărturisire, directorul Gândirii i-ar fi descoperit pe Pseudo-Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul și Ioan Damaschinul la Viena, în 1920, prin intermediul volumului Mistica bizantină, scris de poetul... dadaist Hugo Ball183. În 1926, el începe să predea „mistica” la Universitatea din Chișinău, sub acoperirea unui „curs de literatură religioasă modernă”. Printre alte scrieri, de la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
impresionantă. În afara celor douăsprezece volume ale Filocaliei (ale Filocaliei sale), despre care voi vorbi numaidecât, ea conține autorii și titlurile următoare, în ordine cronologică: Grigore Palamas, Triade 1, 2 și 3; Antiereticul împotriva lui Achindin (1932, 1933, 1938)184; Maxim Mărturisitorul, Mistagogia (1944); Grigore de Nyssa, Omilii la Cântarea Cântărilor; Despre fericiri; Despre rugăciunea domnească; Despre instituțiile creștine (1982); Maxim Mărturisitorul, Ambigua (1983); Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
următoare, în ordine cronologică: Grigore Palamas, Triade 1, 2 și 3; Antiereticul împotriva lui Achindin (1932, 1933, 1938)184; Maxim Mărturisitorul, Mistagogia (1944); Grigore de Nyssa, Omilii la Cântarea Cântărilor; Despre fericiri; Despre rugăciunea domnească; Despre instituțiile creștine (1982); Maxim Mărturisitorul, Ambigua (1983); Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie (1988); Chiril al Alexandriei, Tâlcuirea psalmilor (1989, 1990, 1991); Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
domnească; Despre instituțiile creștine (1982); Maxim Mărturisitorul, Ambigua (1983); Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor; Cuvânt despre întruparea Cuvântului; Trei cuvinte împotriva arienilor (1987); Epistole; Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie (1988); Chiril al Alexandriei, Tâlcuirea psalmilor (1989, 1990, 1991); Maxim Mărturisitorul, Scrieri și epistole hristologice și duhovnicești (1990); Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeiești (1990); Chiril al Alexandriei, Închinarea și slujirea în duh și adevăr (1991); Chiril al Alexandriei, Glafire (1992); Paladie, Istoria lausiacă (Lavsaicon)(1993); Grigore din Nazianz, Cinci cuvântări
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
vieții, a făcut o traducere foarte frumoasă, amplu comentată, a corpusului dionisian. Cartea, apărută în 1996, cuprinde o introducere densă, asupra căreia voi reveni numaidecât, traducerea celor patru tratate și scrisorile (după Migne 196), scoliile transmise sub numele lui Maxim Mărturisitorul și propriile note ale lui Stăniloae 197. În ceea ce privește influența exercitată de Pseudo-Dionisie asupra gândirii teologului român, există deja un studiu al lui Gheorghe Drăgulin 198, care trece în revistă câteva texte semnificative: 1. un articol din 1952, cu care Stăniloae
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și sinodalitate”200, care actualizează învățăturile Areopagitului asupra sfințeniei credinței și a ierarhiei preoțești; 3. paginile din Teologia dogmatică ortodoxă consacrate cunoașterii apofatice, creației lumii și energiilor necreate 201. Stăniloae îl citează aproape întotdeauna pe Pseudo-Dionisie în compania lui Maxim Mărturisitorul, marele său interpret din secolul al VII-lea, și a lui Grigore Palamas, a cărui teorie despre „energiile necreate” ar fi fost prefigurată de către Pseudo-Dionisie. Introducerea lui Stăniloae la Operele complete reprezintă, cred, ultima încercare importantă - și cât de donquichotescă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
tot mai virulentă și sistematică împotriva modernismului (implicit împotriva metodei critice și istorice practicate de către savanții occidentali), împotriva Occidentului în general și a catolicismului în special. Naționalismul comunist, omniprezent în epoca lui Ceaușescu, i-a înlesnit, vai!, această atitudine. Maxim Mărturisitorul împotriva lui Origen via Stăniloae Aproape aceeași atitudine o regăsim în atitudinea lui față de opera lui Maxim Mărturisitorul, pe care o cunoștea în profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și-și făcea chiar o datorie de onoare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Occidentului în general și a catolicismului în special. Naționalismul comunist, omniprezent în epoca lui Ceaușescu, i-a înlesnit, vai!, această atitudine. Maxim Mărturisitorul împotriva lui Origen via Stăniloae Aproape aceeași atitudine o regăsim în atitudinea lui față de opera lui Maxim Mărturisitorul, pe care o cunoștea în profunzime. Lui Stăniloae nu-i plăcea Origen din principiu și-și făcea chiar o datorie de onoare în a denunța „origenismul” ori de câte ori avea prilejul (or, așa cum se știe, Origen nu poate fi redus la origenism
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mărturiilor mai multor persoane care îl frecventau, Stăniloae a fost scandalizat și a pregătit cu minuțiozitate o contraofensivă. Ca să-l combată pe Origen și mai cu seamă origenismul, el alege să traducă și să comenteze Ambigua mult îndrăgitului său Maxim Mărturisitorul. și chiar în Introducerea acestui tratat, în care Maxim explică pasajele controversate ale lui Grigore din Nazianz și Pseudo-Dionisie, Stăniloae își reglează conturile cu Origen 209. Așa cum se știe, Maxim însuși s-a format la școala lui Origen (direct sau
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în evidență unele distorsiuni operate de Palamas tradiției patristice pentru a-și pleda cauza. De asemenea, teologul român îl acoperă cu reproșuri pe Jean Sergio Nadal, apărător al lui Akindynos, și pe Juan-Miguel Garrigues, autor al unui articol despre Maxim Mărturisitorul 228. În puținele pagini pe care le-a consacrat acestei polemici, Stăniloae nu aduce câtuși de puțin răspunsuri decisive, mulțumindu-se mai degrabă să-și reia acuzațiile împotriva viziunii prea raționaliste, chiar maniheiste, a Occidentului în general și a catolicilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
decât în relație cu celelalte două. Ajunge să parcurgem în fugă Teologia dogmatică ortodoxă (1978), ca să ne dăm seama de rolul jucat aici de Părinții Bisericii. Pentru revelația naturală și supranaturală sunt citați și comentați pe larg Pseudo-Dionisie și Maxim Mărturisitorul (I, pp. 71-72); pentru cunoașterea apofatică și catafatică sau rațională, Maxim Mărturisitorul este amplu folosit, împreună cu Grigore din Nazianz și Ioan Hrisostom; pentru definiția teologiei ca „explicație vie a Tradiției” sunt scoși în arenă Evagrie Ponticul, Grigore de Nyssa și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
dogmatică ortodoxă (1978), ca să ne dăm seama de rolul jucat aici de Părinții Bisericii. Pentru revelația naturală și supranaturală sunt citați și comentați pe larg Pseudo-Dionisie și Maxim Mărturisitorul (I, pp. 71-72); pentru cunoașterea apofatică și catafatică sau rațională, Maxim Mărturisitorul este amplu folosit, împreună cu Grigore din Nazianz și Ioan Hrisostom; pentru definiția teologiei ca „explicație vie a Tradiției” sunt scoși în arenă Evagrie Ponticul, Grigore de Nyssa și, din nou, Grigore din Nazianz; Maxim Mărturisitorul, aproape omniprezent, revine și în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și catafatică sau rațională, Maxim Mărturisitorul este amplu folosit, împreună cu Grigore din Nazianz și Ioan Hrisostom; pentru definiția teologiei ca „explicație vie a Tradiției” sunt scoși în arenă Evagrie Ponticul, Grigore de Nyssa și, din nou, Grigore din Nazianz; Maxim Mărturisitorul, aproape omniprezent, revine și în capitolul despre participarea omului la atributele lui Dumnezeu; pentru cristologie ne sunt oferite învățăturile lui Chiril al Alexandriei, Leonțiu al Bizanțului și Nicolae Cabasila; semnificația Cincizecimii, ca episod al întemeierii Bisericii, este explicată prin invocarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un sfânt „proto-român” din secolul al VI-lea sau al VII-lea, căruia i-a consacrat o introducere din rațiuni... patriotice. Tradiția de care se simte atașat este aceea reprezentată de Athanasie, Chiril al Alexandriei, Părinții capadocieni, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul, Simion Noul Teolog, Grigore Palamas și isihaștii din Filocalia sa. E vorba despre aceeași Tradiție atât de dragă lui G. Florovsky și Vl. Lossky, două figuri de frunte ale „curentului neopatristic”. Respingerea necondiționată a lui Origen și a „origeniștilor” mi
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mod viu, teologia, exegeza și spiritualitatea”. 5. În fine, întreprinderea „Sources chrétiennes” ar acoperi o lacună în peisajul intelectual francez. Printre cei dintâi Părinți traduși în colecție se găsesc Grigore de Nyssa, Clement Alexandrinul, Atenagora, Nicolae Cabasila, Origen și Maxim Mărturisitorul. Același an 1942. Urs von Balthasar 242, alt membru al „clubului de la Fourvière”, publică volumul Pensée et présence. Essai sur la philosophie religieuse de Grégoire de Nysse, a cărui prefață constituie o adevărată „profesiune de credință”. Pledând implicit pentru reasumarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și să se bucure de toate îngrijirile". Iar eu am rămas ultimul lângă Ucu, după ce au aruncat tot pământul peste el și i-au așezat crucea la cap, dar nu i-am spus nimic despre Valy și amicul lui, soldatul mărturisitor, însă mi-am dat seama că Ucu s-a prins de fază, pentru că, la sfârșit, mi-a spus cam așa: "Asta e viața, piciule, prietenul meu e de milioane, Valy știe o mie și una de parole, iar când se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
un neant, ci în realitatea cea mai reală. Învierea lui Isus, care foarte repede va cunoaște numeroase legende, nu este o continuare a acestei vieți spațio-temporale sau reîntoarcerea la ea, ci mai curând intrarea în viața veșnică dumnezeiască, confirmată de mărturisitorii neînfricați în fața morții, ce depășesc orice imaginație umană. Modelul de viață în carne și oase Astfel, crucifixul devine semn de speranță. Din perspectiva intrării lui Isus în viața veșnică a lui Dumnezeu, discipolii săi încep să vadă și să interpreteze
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
împăratului. Corneliu Tacit (+ 117 p. Chr) vorbind despre aceste persecuții zice: "Temnițele se deschiseră acum pentru martirii creștinismului; fiarele sălbatice se pregătiră spre a sfâșia cu lăcomie mii de creștini și RUGURILE SE APRINSERĂ pentru a arde de vii pe mărturisitorii credinței. Chinurile cele mai înfiorătoare se urziră pentru sprijinitorii cultului creștin". // Cine-i de vină în ipoteza asta? Focul, martirii sau împăratul? Dacă urâm focul și pe martiri, atunci trebuie să urâm și Crucea și pe Christos, căci crucea la
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Urmând credinței Sfinților Apostoli, Sfinții Părinți ai Bisericii, mari dascăli ai lumii și ierarhi, cuvioși și mărturisitori, imnografi și melozi, n‐au încetat să preamărească taina iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu pentru lume, care s‐a descoperit nouă prin Iisus Hristos. În această privință, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „din dor nesfârșit după oameni, Cel ce
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]
-
ai Bisericii, mari dascăli ai lumii și ierarhi, cuvioși și mărturisitori, imnografi și melozi, n‐au încetat să preamărească taina iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu pentru lume, care s‐a descoperit nouă prin Iisus Hristos. În această privință, Sfântul Maxim Mărturisitorul († 662) spune că „din dor nesfârșit după oameni, Cel ce există din fire S-a făcut cu adevărat însuși cel iubit”1, adică om. Hristos Domnul ne-a descoperit în El însuși iubirea lui Dumnezeu pentru oameni Cine altul poate
Patriarhul Daniel: Taina Crăciunului este taina iubirii milostive şi smerite a lui Dumnezeu () [Corola-journal/Journalistic/80492_a_81817]