7,652 matches
-
domnule, serios. Dumneta crezi că tovarășele astea care lucrează de ani grei cu acte contabile, ar intenționa să te bage la apă? Dar dacă dumnealor nu-s aici, cum or să te ajute? Dar obiectele respective chiar există acolo în magazie, tovarășe, să știți. Există de adevăratelea. Mă faci să râd. O fi existând, tovarășe, eu nu zic că n-or fi existând, dar ele nu există aici, în acte - îi arătă lui Gerard actul semnat de el - Deci ca să existe
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
să știți. Există de adevăratelea. Mă faci să râd. O fi existând, tovarășe, eu nu zic că n-or fi existând, dar ele nu există aici, în acte - îi arătă lui Gerard actul semnat de el - Deci ca să existe în magazie obiectele astea, mai întâi trebuie să existe în scris aici, în acte contabile, domnule. Nu se poate. Ba se poate. Tovarășe... cum vă spune ? Gerard. Tovarășe Gerard, pe noi astea ne interesează, înțelegi? Astea, tovarășe, nu baliverne. Pentru noi, lumea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Nu cred! Da’... mai știi?... Aceste vorbe le-au schimbat mai mult în șoaptă, pentru a nu-i stârni pe ceilalți cărăuși... În cele din urmă, au ajuns... Au tras la locul știut și... Hliboceanu s-a dus glonț în magazie, la cantaragiu, să-i ceară socoteală pentru cele două care ajunse înaintea lor... Când a deschis ușa... a rămas ca trăsnit!... Dintre norii de fum a auzit o voce cunoscută: Bine ai venit, Hlibocene! Bine te-am găsit... Bine ai
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
venit, oameni buni! Să știți că vă așteptam și nu vă așteptam. Pe niște troiene ca astea... Până la urmă m-am gândit: „Aiștia-s urmașii lui moș Dumitru și ai lui Pâcu. Așa că îi mai bine să curăț eu drumul până la magazie, că acușica îi vezi la poartă. Și ce te faci tu, Aizic?” Și uite că nu m-am înșelat. Da’ unde-i Hliboceanu? Lasă treaba asta după ce descărcăm, că dacă ne întindem la vorbă ne apucă miezul nopții aici - a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
la poartă. Și ce te faci tu, Aizic?” Și uite că nu m-am înșelat. Da’ unde-i Hliboceanu? Lasă treaba asta după ce descărcăm, că dacă ne întindem la vorbă ne apucă miezul nopții aici - a răspuns Mitruță. Atunci, la magazie, oameni buni! - s-a învoit Aizic, privind la fiecare din cărăuși, doar-doar s-a găsi unul dispus să-i vorbească despre Hliboceanu. Cărăușii însă au trecut la treabă fără nici o vorbă. După ce au terminat, Cotman și Mitruță au intrat la
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
peste noapte! Aiasta-i minune mare, domnule! O fi minune, da’ nici noi nu suntem de ici de colea, jupâne - a replicat Mitruță cu oarecare mândrie. Și dacă tot am ajuns, spune-ne unde descărcăm? - a întrebat Cotman. Aici la magazie nu mai este loc. Hai să mergem la gară, să descărcăm de-a dreptul în vagon... După ce au scăpat de încărcătură, au făcut cale întoarsă. La o bucată de cale, Mitruță s-a urcat în sanie. În scurt timp, însă
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
îndestulați, că sunteți înghețați și flămânzi. Apoi om mai tăifăsui... * Măi oameni buni, nu vi se pare că în iarna asta am avut parte de o vreme dușmănoasă ca niciodată? - a întrebat Puicuță înainte ca săniile să intre în curtea magaziilor lui Aizic. Măcar nu-mi mai aduce aminte - s-a apărat Hliboceanu de spusa lui Puicuță. Era într-o vineri seara, ultima înaintea Crăciunului. Aizic îi aștepta, dar cu oarecare îndoială. Cine știe dacă or mai veni pe o asemenea
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
putea fi atins. Vedea limpede, pentru prima oară, Întregul parcurs al drumului, cu toate etapele intermediare, pînă la capătul lui... Întîlnirea, din după-amiaza aceleiași zile, cu Feder și Nut, a fost, la drept vorbind, dezamăgitoare. L-au dus Într-o magazie din curtea unui fost depozit de cherestea și i-au arătat mai multe pisici, despre care susțineau că fuseseră obținute prin clonare. CÎnd doctorul a vrut să ia una În brațe, nu l-au lăsat, atrăgîndu-i atenția că ar putea
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
le explice și nici nu se știe dacă ar fi avut ce; și chiar dacă le-ar fi explicat, nu l-ar fi crezut. — Unde se află acum? Întrebă după o vreme colonelul, mai degrabă din politețe decît din curiozitate. — În magazia a unui fost depozit de cherestea, unde fusese amenajată o crescătorie de pisici, sau cam așa ceva. Se pare că intrase Într-o rețea de traficanți de droguri ... (Minți, „colonele“! strigă conștiința maiorului, minți cu nerușinare, ticălosule, numai ca să-ți găsești
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
-i loc pentru cuvintele pe care ea le așteptase de atît de multă vreme, cuvintele pe care noi nu am fost capabili să le rostim, cele care poate ar fi contat. În absența cuvintelor ea a devenit o pizdă, o magazie pentru sperma mea. Să fie futută, să fac laba pe ea. Să fie obligată să facă lucruri pe care nu le-ar fi făcut altfel. În cluburile de sex unde ne-am Înscris. Supunîndu-se voinței... nevoilor mele? Nu-i vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
și colo, câteva gravuri mari, de secol nouăsprezece, Înfățișând copii care se jucau cu un câine și doamne aplecându-se peste ziduri de grădină. Un perete era acoperit aproape În Întregime de o hartă mare a gării centrale, cu peroanele, magaziile de mărfuri, macazurile și semnalele marcate În culorile primare. Contururile mobilei erau acum vag vizibile În semiîntuneric, iar umbrele cădeau ca niște pânze de praf peste fotolii, născute de luminile străzii reflectate pe tavan și de luciul lămpii de citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
toată onestitatea. Ar fi fost nevoie de o cercetare mai Îndelungată pentru a zări În spatele privirii lui neutre scânteia aceea de răutate, mica lucire de viclenie. Deși pereții de lemn vibrau din cauza vântului, era cald Între saci, În Întuneric, În magazia fără ferestre. Doctorul Czinner se răsuci Într-o parte ca să se elibereze de durerea din piept și apoi se Întoarse iar, dar aceasta Îl urmărea. Doar În momentul Întoarcerii aceasta cedase puțin. Când rămase nemișcat, durerea reveni. Așa că se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
iasă din gaură, printre saci, fără să le stingă. Deschise ușa adăpostului cu multă Îndrăzneală, pentru că acuma era pregătită să descopere orice, dar noaptea era Întunecoasă și nu era nimeni În jur. Adună o mână de zăpadă, se Întoarse În magazie și Închise ușa după ea. Curentul iscat de Închiderea ușii Îi stinse făclia. Tânăra Îl chemă pe doctorul Czinner, dar nu auzi nici un răspuns și se Înspăimântă la gândul că acesta ar putea fi mort. Cu o mână Întinsă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sprijin când Încoace, când Încolo. Trebuia să fii foarte viu, foarte flexibil, să profiți de orice. Zăpada de pe buze i se topise și efectul ei trecea. Înainte ca făclia să pâlpâie și să se stingă, privirea i se Încețoșă, iar magazia uriașă, cu stivele ei de saci, se depărtă de el În Întuneric. Nu avea senzația că se află Înăuntru. Se gândi că fusese lăsat În urmă, să o privească dispărând. Mintea i se Încețoșă și curând Începu să cadă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lui, că trebuie să te apleci când Într-o parte, când În cealaltă, ca să-ți păstrezi echilibrul, dar se văzu nevoit să asculte tot drumul ipocritele lor consolări, căzând și iar căzând, potopit de dureri. Era imposibil de spus din magazie cât de noapte era. Când Coral aprinse un chibrit ca să se uite la ceas, fu dezamăgită să vadă ce Încet trecea timpul. După o vreme, rezerva de chibrituri se Împuțină și nu Îndrăzni să mai aprindă unul. Se Întrebă dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lipsea. Mai știa că Îl putea face s-o vadă când se va Întoarce. Va simți că-i de datoria lui să-i ofere cel puțin un prânz. „Nu banii lui mă interesează“, șopti ea cu voce tare În bezna magaziei, lângă muribund. Sentimentul ei de dezolare, conștiința faptului că, dintr-un motiv sau altul, doar Dumnezeu știa de ce, Îl iubea o făcu pentru un moment să se revolte. De ce nu? De ce nu i-aș scrie? S-ar putea ca lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
scurte de nerăbdare. Brusc, În timp ce soldatul trăgea ultimul sac de la gura grotei, fețele lor aproape că se atinseră și clipa aceea a fost ca o Întreagă discuție cu un om liniștit. Când văzu că doctorul nu mișca, maiorul Petkovici traversă magazia și puse lumina lanternei direct pe fața aceea moartă. Mustățile lungi, palide În lumină, și ochii deschiși reflectară lumina ca plăcuțele indicatoare. Maiorul Îi Întinse soldatului revolverul. Buna dispoziție, urmele fericirii simple, care rămăseseră cumva pe sub fațada umilinței, căzură. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
împachetez și să plec. Ești un tipograf de elită, șefu'. Lazăr ia brațul de afișe, îl face sul și-l leagă strîns cu sfoară îndesîndu-l apoi în geanta de voiaj, luată dimineață din mîna recuziterului, care tocmai făcea curat în magazie, la numai cîteva clipe după ce Negrea, secretarul literar al teatrului, șeful său direct, i-a făcut semn spre avizierul ce se vede prin fereastra unde-și au ei biroul: Gol. Poimîine, premiera. Puiule, urgent!, cu cursa rapidă ajungi la Iași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Cu dric la poartă"... Vă rog! îl apostrofează fata fără să-și întrerupă goana creionului pe pagina albă. "Și cai mascați" completează Lazăr, ducîndu-și arătătorul la buze, semn că va păstra liniște. Mircea Emil doarme dus sub pălăria mucegăită în magazia închisorii, gemenii stau pe genunchiul tatălui, cu nasurile lipite de geam, mama lor se sprijină cu tîmpla de umărul soțului, fata în minijupe își mișcă genunchii goi în ritmul mizicii, o bătrînă cu ochelari, care împletește de zor, face cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dinții încleștați. Ca din senin, lîngă el au apărut trei femei în halat alb, gata să-l rețină dacă ar fi încercat vreo mișcare. Ce s-a întîmplat? întreabă o a patra femeie, tînără, în halat alb, venind dinspre ușa magaziei. Am spart două sticle răspunde Mihai simplu, încet, hotărînd că cel mai bine este să iasă din încurcătură fără să se piardă de tot și fără scene penibile. Sticlele astea vă costă o sută patruzeci de lei spune tînăra, transformîndu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dă seama că-i destul de amețit, ca să mai fie stăpîn pe mișcări, lasă, fără nici o jenă, coșul peste stiva cu detergenți, continuîndu-și plimbarea. Dumneavoastră de ce nu aveți coș? îl oprește o supraveghetoare. Caut pe șefă. Acolo arată femeia spre ușa magaziei. Mihai intră în magazie, privește roată, dar nu vede decît o femeie care ambalează zahăr în pungi de hîrtie. Cu șefa îi spune Mihai. Domnișoara Cristina! strigă femeia sînteți căutată. Imediat vine vocea dintr-un colț îndepărtat al magaziei. Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
destul de amețit, ca să mai fie stăpîn pe mișcări, lasă, fără nici o jenă, coșul peste stiva cu detergenți, continuîndu-și plimbarea. Dumneavoastră de ce nu aveți coș? îl oprește o supraveghetoare. Caut pe șefă. Acolo arată femeia spre ușa magaziei. Mihai intră în magazie, privește roată, dar nu vede decît o femeie care ambalează zahăr în pungi de hîrtie. Cu șefa îi spune Mihai. Domnișoara Cristina! strigă femeia sînteți căutată. Imediat vine vocea dintr-un colț îndepărtat al magaziei. Mihai pornește într-acolo. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ușa magaziei. Mihai intră în magazie, privește roată, dar nu vede decît o femeie care ambalează zahăr în pungi de hîrtie. Cu șefa îi spune Mihai. Domnișoara Cristina! strigă femeia sînteți căutată. Imediat vine vocea dintr-un colț îndepărtat al magaziei. Mihai pornește într-acolo. Da, ce doriți? îl întîmpină șefa, cu palmele desfăcute, murdare de făină albă. "Dumnezeule! se miră Mihai. Ce naiba să-i spun?!" A, dumneavoastră... rîde Cristina, recunoscîndu-l. Am adus banii și-am venit să-mi dați revista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fost ajuns. Numai cînd nu-și mai simte picioarele de ger, intră și merge să se așeze în fața sobei, la căldura jăratecului peste care, din cînd în cînd, țăranul aruncă lemne aduse de el cu brațul, de afară, dintr-o magazie descoperită prin întuneric, spre ziuă, cînd l-a trezit femeia și i-a spus să facă ceva măcar pentru cei doi copii dacă ceilalți pot să rabde, că odată focul stins, se simțea cum răceala se ridică din cimentul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
pipiță, bufnește Ovidiu o mai fi și bolnavă... De-acu' tot aia-i rîde Pavel. Aici ce-aveți? se aude vocea arhitectului, urmată de lovitura vîrfului de baston în ușa de vis-à-vis. Poftim?! tresare Sultana. A, da, aici e-o magazie, ținem saltelele de la camping. Ptiu, ce cap! se precipită femeia, deschizînd ușa magaziei trebuia să fi dat saltele ast' noapte, să stea pasagerii... Credeți c-o să reziste acoperișul? Sigur încuviințează arhitectul, mereu cu ochii pe sus. Au pus grinzi solide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]