522 matches
-
cărei vâltoare istorică "rezistentă e doar mahalaua", la tema morții în teatrul lui Ionesco, de la proiectarea lui Blaga pe cel mai înalt versant al dramaturgiei autohtone (alături de Caragiale) la rearticularea dilemei lui Gelu Ruscanu, de la lectura în oglindă a jurnalului maiorescian la interpretarea (extrem de personală) a poeziei lui Ion Barbu, în fine, de la analiza cu totul originală a raporturilor dintre specificul național și tradiție la o lungă și prea tehnicistă descripție a picturilor de la Biserica Domnești din Curtea-de-Argeș, Alexandru Paleologu trece
Confortul intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8753_a_10078]
-
rarii poeți cărturari din literatura noastră, precum Eminescu, Pillat sau Philippide, a căror contribuție multiplă se cuvine reținută. Am spus intenționat cărturari și nu critici: nu doar fiindcă primul termen acoperă mai bine realitatea, dar și fiindcă, mărturisesc, împărtășesc "prejudecata" maioresciană cu privire la poeții critici pe care o inevitabilă subiectivitate îi împiedică să înțeleagă alte moduri lirice decît al lor. Există, desigur, și cazul invers, al criticilor poeți (numeroși, ei, de la Călinescu la Grigurcu), totdeauna onorabili, niciodată fundamentali. Doinaș nu aparține, propriu
Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15285_a_16610]
-
1902 sub forma a 42 de volume, daca ne luăm după numerele date de Bianu și Tuducescu, în realitate 44, căci două cote au fost acordate cîte unei perechi de volume. (O coincidență greu explicabila: numărul caietelor de Însemnări zilnice maioresciene de la BAR și BCS, pe care eu insumi le-am citit, prima oara integral, acum treizeci de ani, este tot 44, din care patru numerotate în pereche, așa încît numerele reale sînt tot 42!) Testament este expresia și istoria unui
Cultul lui Eminescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/18191_a_19516]
-
prim volum (p. 257-358), în ultima sută de pagini, Al Dobrescu reproduce câteva din textele publicistice care au constituit acuzele și dovezile de plagiat: Grigore Tocilescu despre istoricul Petru Cernătescu, redacția "Revistei contimporane" despre naturalistul D. Brândză, polemica din jurul cursului maiorescian de logică, în care intervin un anume dr. Zotu, acuzator, Eminescu și Slavici, apărători; B. P. Hasdeu și Anghel Demetriescu dovedesc pe larg plagiatul lui Grigore Tocilescu din sinteza istorică Dacia înainte de Romani (1880). Peisajul intelectual e întristător. După cum se
Plagiatul universal by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9140_a_10465]
-
cărți . Le-am reluat într-un articol care va apărea în „Adevărul de weekend” vinerea aceasta. La Iași, cu două săptămâni înainte, în cadrul Zilelor „Convorbirilor literare”, care sărbătoreau 150 de ani de la înființarea Junimii, am spus câteva cuvinte despre pedagogia maioresciană. Lucrurile se leagă întotdeauna când le dai atenție. Încep cu un citat din Maiorescu: „Tot ce este astăzi formă goală în mișcarea noastră publică trebuie prefăcut într-o realitate simțită, și fiindcă am introdus un grad prea înalt din viața
Pedagogii neamului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2570_a_3895]
-
prea înalt din viața din afară a statelor europene, trebuie să înălțăm poporul nostru din toate puterile până la înțelegerea acelui grad și a unei organizări politice potrivită cu el”. Citatul, esențial pentru ideea „formelor fără fond”, niciodată remarcat de studiile maioresciene, înainte de acela relativ recent al lui Ciprian Șiulea și de Istoria critică, reprezintă o probă esențială la dosarul unei dezbateri care durează din 1868. Nu însă din acest punct de vedere vreau să-l discut acum. Ce spune, în fond
Pedagogii neamului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2570_a_3895]
-
prime generații de dascăli ai neamului, care au văzut în educarea poporului, în sensul de atunci, mijlocul principal de adaptare la standardele occidentale. Junimea va reprezenta o formă de acțiune pedagogică mai complexă, slujită și de revista „Convorbiri literare”. Pedagogia maioresciană are de aici înainte în vedere cultura umanistă (limba, literatura, filosofia, istoria). Până și studiul limbii latine e privit de Maiorescu, într-o broșură celebră și extrem de actuală, din unghi formator. O dată cu intrarea în politică a junimiștilor, în anii 1870
Pedagogii neamului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2570_a_3895]
-
intelectuali români, care au suit la catedră. Eu mă gîndesc la Maiorescu, pentru că, direct, cumva, prin Pogoneni, care au fost discipolii direcți, mă socotesc și eu un discipol al lui Maiorescu. Profesorul Vianu, și el era în felul lui un maiorescian, marele meu model, marele meu profesor. Socot că pentru ei profesoratul era un apostolat, pentru ei exemplaritatea era nu numai intelectuală. Era și de gestică, de ținută, de interpretare morală a fenomenelor, de care se ocupau în ramura respectivă, fie
Zoe Dumitrescu Bușulenga: Impresia mea, din ce în ce mai puternică, este că au dispărut modelele by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/16845_a_18170]
-
odată cu cărțile ce vor fi scrise. Stendhal, Maiorescu, Tolstoi, Virginia Woolf vorbesc cu tonul tinereții, cu incertitudinile și ambițiile ei: cu un enorm orgoliu de etern premiant (Maiorescu) sau cu o umilință, de asemenea maximală, de spovedanie (Tolstoi). Din paginile maioresciene răzbate, încă din adolescență, voința de a fi cel dintâi și de a le arăta "nulelor" austriece cine este "Titu ista". În filele lui Tolstoi, îl vedem pe viitorul mare scriitor "racordat la polul sincerității (când scrie) și la cel
Senzații de hârtie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9471_a_10796]
-
de același Virgil Nemoianu într-un articol din România literară. Dacă ne aruncăm ochii pe istoria literară proaspăt reperiodizată, observăm imediat cel puțin două momente în care bătălia canonică a despărțit apele: în momentul junimist de la 1865-1875, cu faimoasa polemică maioresciană împotriva romantismului, și în momentul sburătorist de după primul război, cu tot atît de faimoasele revizuiri lovinesciene. Actuala generație optzecistă pretinde același lucru pentru ea. Timpul îi va da ori nu dreptate. În ce mă privește, înclin să cred că paradigma
Periodizări by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16267_a_17592]
-
Aici el rezolvă totul: face expoziții, este prezent în viața culturală, întreține o comunicare constantă cu publicul. Numai că acest totul este inacceptabil de puțin. A sacrifica o pereche de boi pentru o pungă, poate fi hazliu acolo, în lumea maioresciană a ficțiunii ideale, dar este o adevărată dramă, o formă de asasinat cultural, în lumea aceasta cu oameni vii, ale căror nevoi determinate nu pot primi doar răspunsuri parțiale și nici nu pot fi amăgite la nesfîrșit. Echivalarea pungii din
După zece ani (III) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17338_a_18663]
-
unor observații critice, desi, nu e nevoie să precizez, nu mă pot plânge că nu mi s-ar fi ivit ocazia, de-a lungul jumătății de secol în care am făcut eu însumi altora asemenea observații. Motivul abaterii de la conduita maioresciană, pe care am respectat-o în tot acest timp, este următorul: observația cu pricina nu este adresată criticului, ci președintelui USR. Ea conține un neadevăr, asemănător ca două picături de apă cu o calomnie, care se răsfrânge asupra breslei. Despre
Neadevăruri by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6206_a_7531]
-
înfundat, ci o enormă "privatizare" a vieții, o paranteză în care intră și se conservă toate valorile primejduite în afară: dragostea, onestitatea, prietenia și opera. Cît despre acesta din urmă, se poate spune că există la Radu Petrescu un filon maiorescian al jurnalului: pe alocuri izbucniri de orgoliu, încrederea constantă (chiar dacă străbătută de crize) în menirea de scriitor, în perenitatea scrisului, în rezistența detaliului insignifiant ("Pentru mine totul are importanță"), în construcția răbdătoare și discretă. Iar prietenia, despre care atît de
Viața privată în "obsedantul deceniu" by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14870_a_16195]
-
pe care gîndirea autohtonă putea accede la o filosofie de tip apusean? Ion Dur se străduiește a ne oferi o imagine obiectivă a gînditorului "socratic", a profesorului care, în optica d-sale, a jucat, "în spațiul cultural interbelic, un rol maiorescian": "Exegeza profundă a transformat însă Ťzgomotulť produs în jurul operei și personalității lui Nae Ionescu într-o energie care să intensifice judecata cît mai echilibrată, tot așa cum celebrul Demostene își șlefuia dicția pe fundalul tumultului pricinuit de valurile mării. Căci textele
Despre Nae Ionescu și Cioran (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12467_a_13792]
-
cu adevărat o despărțire de lovinescianism, căci evoluția cu pricina ne apare firească tocmai în virtutea tezei sincroniste. Oricît se va schimba literatura în anii ce vin ideea lui Lovinescu va continua să fie vie. Pentru criticii de azi, a fi maiorescian înseamnă a fi rămas fidel criteriului autonomiei esteticului, fără de care literatura română ar fi rămas un simplu factor cultural și nu și-ar fi dobîndit prestigiul valorii; a fi călinescian înseamnă a ține mai departe pariul cu arta criticii, cu
Lecția lui Lovinescu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15793_a_17118]
-
prozator, monograf etc.". Chestiunea nu e superfluă așa cum ar părea la prima vedere. întrucît pe de o parte reapare aici vechea, dezolanta dificultate a mediului nostru cultural de-a recunoaște multitudinea de manifestări ale unei personalități (pornind de la intenabila teză maioresciană a incompatibilității dintre poet și critic, reuniți într-o ființă unică), iar pe de alta se ivește un prilej al pseudojustificării celor ce resping observațiile incomode ale unui autor pasămite incompetent prin pluralitate. Noi înșine sîntem un Stan Pățitul. De cîte
Cine este Ovidiu Pecican? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11858_a_13183]
-
de la Timpul, cu mustățile tocite, să știi că înainte de a-și așterne ideele pe hîrtie cugetă mult, are stilul concis, logica strînsă". Descoperim și faptul că Duiliu Zamfirescu a fost un eminescolog a cărui opinie a anticipat pînă și considerațiile maioresciene din Eminescu și poeziile lui, din 1889. Opinii critice bune are și despre Goga și Coșbuc, cărora le identifica �sărăcia de idei supărătoare". în ceea ce privește creația canonică a lui Zamfirescu, Ciclul Comăneștenilor și Tănase Scatiu, problemele de ideologie literară se diversifică
Identificarea surselor by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15019_a_16344]
-
început de carieră, Matei Călinescu, Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Eugen Simion, chiar și subsemnatul, dacă mi se îngăduie autocitarea, emitea cu tot mai mare aplomb judecăți literare privitoare la actualitate, cântărea estetic operele care apăreau, revendicându-se deschis de la tradiția maioresciană și lovinesciană. La România literară, continuatoarea, din 1968 a "Gazetei literare", se întărește echipa de critici prin venirea lui Nicolae Manolescu, a lui Mircea Iorgulescu, a Danei Dumitriu, a lui Laurențiu Ulici. Se constituie astfel o "instanță" care mulți ani
Spiritul critic și „România literară“ by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/6587_a_7912]
-
cuvinte este forma epigonică și degenerată a retoricii, utilizînd, în exemplele citate, la procedeul amplificării, punctul principal în tehnica stilistică a retoricii. Lui i se datorează umilirea totală a retorismului pașoptist. Și, evident, a relevat că în atelierul marii oratorii maioresciene se găsesc mijloacele stilistice de căpetenie. Păcat că autorul nu a făcut apel la cele cinci volume de Discursuri parlamentare, care erau, cînd și-a scris cartea, în întregime publicate. Desigur, Eminescu poetul l-a pus în umbră pe prozator
O carte celebră by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15676_a_17001]
-
apăsată, și păstrăm ca în CL, înțelegând, în plus, că acest comparativ: "îmi va plăcč" se referă la trecerea anilor, nu la intensitatea iubirii (plăcerii), așadar: nu îmi va plăcea din ce în ce mai mult cu fiecare an care trece (cum vrea virgula maioresciană combinată cu forma disjunctă pentru că) - ci tot se va accentua în rostire dând sensul "totuși" și rezultând o stare pe loc a sentimentului, un același al iubirii în luptă cu trecerea anilor (,mai mult", adică pentru fiecare an se adaugă
Cum scria Eminescu? by N. Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/7706_a_9031]
-
o neînțelegere a obiectului satirei caragialiene din comedii și din schițe. Această neînțelegere vine de departe și traversează toată critica literară și socială a secolului XX. Am semnalat-o în editorialul de acum două săptămîni cînd am susținut că teoria maioresciană a „formelor fără fond” nu numai n-a fost infirmată de istoria noastră modernă, după cum gîndesc aproape toți comentatorii, dar a fost confirmată, atît după 1918, cît și după 1989. E destul să facem distincția între principiile burghezo-liberale de după Revoluția
Caragiale și noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13152_a_14477]
-
intelectuală a politicii europene din secolul nostru, a discursului modern. Sigur, la început, Rădulescu-Motru a fost un junimist întîrziat, mai ales prin studiul său din 1904 Cultura română și politicianismul. Această concepție timpurie, în care regăsim, amplu fructificată, vestita teorie maioresciană a formelor fără fond s-a păstrat, bine încastrată, în discursul politic al filosofului. Mai tîrziu, în 1936, în Românismul, catehismul unei noi spiritualități (lucrarea sa fundamentală în această sferă de preocupări) convingerile din 1904 revin, reluînd critica pașoptismului care
Despre liberalism si românism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15903_a_17228]
-
ajunge la tragedia din 11 septembrie. Nu cumva în urma ei America a devenit pur și simplu Statele Unite, iar siguranța și rotunjimea americană s-au pierdut? într-un articol despre locuțiunea adjectivală "așa-zisul"/"așa-zisa", Andrei Cornea devine un adevărat maiorescian al timpurilor noastre. într-o lume a aproximării, în care a devenit aproape un tic relativizarea, imprecizia și ambiguitatea, nimic nu mai este ce pare a fi. De aici tendința comentatorilor de a-și lua precauția lui "așa-zis". Nu
Rafinament și umor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15043_a_16368]
-
impulsuri. Fără a se dori un moralizator, Liviu Rebreanu ilustrează totuși, în postura sa civilă o îndeajuns de subliniată propensiune spre o decență burgheză, spre respectarea tiparelor convenite ceea ce l-a determinat pe un comentator să-i aplice epitetul de "maiorescian". Să trecem în revistă cîteva din aceste trăsături ce poartă o încărcătură a ethosului, menită parcă a restrînge, a corija, a "scuza" flamboaianta aderență a autorului Răscoalei la crizele unor elementarități ce-și ies din matcă, de facto un substrat
Rebreanu în oglindă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6927_a_8252]
-
probeze ironic ineficacitatea perspectivei cu pricina. Și acum să revin la întrebarea mea inițială. Singurul răspuns care mi-a venit în minte ține de păcatul originar al criticii noastre: În critică românească, la început n-a fost cuvîntul, ci ideile maioresciene. Se știe că primul nostru critic a fost filosof și logician. Critică lui era metalingvistica. Deși a făcut unele observații referitoare la limba (batjocorea sarcastic diminutivele romanticilor), critică lui a rămas ideologică, abstractă, sprijinită pe cîteva concepte clare (autonomia esteticului
Critica verbală by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17942_a_19267]