398 matches
-
noi în ea.” (pp. 39-40) Existențialismul, expresionismul și celelalte etichete de care s-a prevalat o bună parte din critica noastră literară în cazul lui Ion Mureșan nu se mai justifică în cartea Alcool. Pe măsură ce-și cultivă artificiile manieriste (fiindcă despre asta e vorba, oricât ne-am feri de cuvinte), omenescul lui Mureșan devine din ce în ce mai puțin artificios. Nu mai e grav, ca înainte, nu mai proiectează, sumbru, pandemonii și apocalipse. Nefiind un sudic, ca restul optzeciștilor de primă mână
Stări de spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5899_a_7224]
-
acestor stări de spirit. (Gradul de coeziune al cărții Alcool fiind destul de redus.) Că Ion Mureșan tinde aici către un discurs religios așa-zicând pozitiv, angajat, e adevărat. Dar asta nu-l ecumenizează numaidecât. Că nu-și poate reprima ghidușiile manieriste, iarăși e adevărat. Dar nici asta nu-i de ajuns pentru un portret sufletesc veritabil. Că descoperă, la a treia carte, tandrețea. Că tematizează intens. Vor fi fiind alți critici care să poată decide. Mie îmi revine doar misiunea de
Stări de spirit by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5899_a_7224]
-
Poezia modernista mimează pe sugestie, pe opacitate, nu pe transparență, pe refracție nu pe reflexie. Convingerea literatorilor moderniști era că lumea nu e rationalizabilă, inteligibila, cu instrumentele rațiunii, ei invocă nu o dată potențialul cunoașterii sensibile. Nici macar hermetismul - care reia programul manierist al secolului al șaisprezecelea - nu mizează deloc pe transparență, ci pe varianta intelectualista a unui sens la care se succede printr-o inițiere răbdătoare, progresivă. Restul poeților moderniști cereau chiar, la un moment dat, cum știm, "o dezintelectualizare răbdătoare, progresivă
Schimbarea de canon by Mircea Martin () [Corola-journal/Journalistic/17716_a_19041]
-
în primul rând, o sistematizare delimitând două accepții ale termenului 1. perioadă istorică; 2. constantă stilistica de-alungul istoriei muzicii. În primul caz este vorba despre perioada de trecere dintre Renașterea culminanta și Baroc; deși își intitulează chiar un capitol "Secolul manierist, Cinquecento" autoarea nu este convinsă de valabilitatea acestui perimetru temporal. După ce parcurge argumentele pro și contra periodizării - subliniind că nu este posibilă o suprapunere cronologică cu predominantă esteticii manieriste din alte domenii ale artei ci sunt doar preluări de elemente
Ceea ce nu este evident by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17898_a_19223]
-
bogate, și dintr-o mai precisă opțiune a autoarei care pare să nu fie de acord cu sine atunci când își asumă demonstrarea tezei conținute în chiar titlul secțiunii. În a doua ipostază, cea de constantă stilistica, Valentina Sandu-Dediu definește procedeele manieriste și universul spiritual în care se înscriu; le va urmări de-a lungul unor opere foarte diverse, relevând constantă artei combinatorii aplicate sunetelor (melograme, jocuri numerice, citatele muzicale, efectele descriptive, ironia romantică etc.). De la Josquin des Prez și universul sau
Ceea ce nu este evident by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17898_a_19223]
-
etc.). De la Josquin des Prez și universul sau numerologic de sorginte mistica până la recompunerea unor teme clasice la Tiberiu Olah sau la folosirea citatului în Simfonia lui Berio, Valentina Sandu-Dediu urmărește cu acribie și cu fine observații totodată, prezența elementelor manieriste și sensurile lor simbolice. Selecția operelor prin care își demonstrează teza include artă truverilor, creații proeminențe ale polifoniei renascentiste - bizarul Gesualdo, madrigalul italian - pentru a se opri îndelung asupra operei lui Bach, evidențiind simbolică cifrica înscrisă în muzică să. Deși
Ceea ce nu este evident by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/17898_a_19223]
-
Helmers: Lyrischer Humor, 1971), umorul e rezultatul genetic al integrării (asimilarea normei) și al emancipării (critica normei), aci "emanciparea" se produce printr-o părelnică fetișizare a normei. Autorul pare obedient față de aceasta pînă-n pînzele albe. "Critica" e învăluită în iluzia manieristă a respectării ei fără crîcnire. O notă așezată în fruntea volumului dă asigurări de integră supușenie în fața literei: "Revăzută și adăugită, noua ediție a acestei cărți (unica, pesemne, de pe terra cu două titluri și "intrări"), este și ultima, i. e. definitivă
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
De altfel, Șerban Foarță e și autorul unui ingenios și subtil eseu despre jurnalism - Dublul regim (diurn/ nocturn) al presei (1997) - și se plasează cu bună știință în plin paradox: un poet aflat sub semnul esteticului, al ludicului, al scriiturii manieriste și rafinate se ocupă de scriitura cea mai directă, de textele care, cu o redactare adesea elementară și neglijentă, își asumă condiția perisabilității. Din fericire, paradoxurile și contradicțiile sînt situațiile cele mai productive pe termen lung. Cum se vede și
Poezie și limbaj jurnalistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15499_a_16824]
-
a include și nuanțele vulgarizatoare, uneori peiorative, folosite, uzual, mai ales în massmedia. Segmentul cultural la care facem referință - folclorul genuin și nu folclorul de consum, cu care ne-a deprins scena sau festivalul, comerțul cu artă populară , stereotip și manierist - este un corp de forme creative de expresie gestuală, orală, intelectuală bazat pe tradiție, existent în societățile primitive sau civilizate, în rural și urban, la toate nivelele și categoriile sociale. Există chiar și un folclor al societăților savante. Identitatea este
O întrebare pentru dna Sabina Ispas directoarea Institutului de Etnografie by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6470_a_7795]
-
o serie de posibilități, unele dezvoltân-du-le, altele abandonându-le pe parcurs, pentru ca în final să le suspende provizoriu pe toate. Dincolo de moștenirea lui Hitchcock sau a expresionismului german acolo unde el transpare stă însă și altceva, plăcerea de a întrebuința manierist o serie de modele, ca și cum ți-ai lua o mașină veche, atașându-i un motor (post)modern. Ceea ce se pierde este relevanța traumei, proiectată în ficțiune, patologiile secolului riscă să devină butaforie pentru o minte rătăcită, monștrii tind să apară
Mind Games by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/6472_a_7797]
-
e trecută cu vederea Microarmonia lui Nemoianu sau, în plan mai amplu, excelenta Istorie a vieții private a lui Duby și Aričs), prima secțiune a cărții este mult mai convingătoare. Caius Dobrescu delimitează aici patru compartimente ale "intimismului" eminescian ("idila manieristă", "feeria barocă", "complexul naturalism-estetism" și "romanul analitic în versuri"), insistând asupra dublei manevre de instituire și subminare a convențiilor și dublându-și observațiile de substanță printr-o lectură estetică, ce semnalează atât "vârfurile", cât și denivelările operei. Astfel încât concluzia finală
"Politicile" imaginației by Andrei Terian () [Corola-journal/Journalistic/11768_a_13093]
-
strictă a unui anume ritm, catrenele tautofonice refuzîndu-se oricărei alte prelucrări, muzical vorbind, poemul Pomieră este, de pildă, o secvență de jazz textual deschisă, disponibilă oricînd oricărui temerar virtuoz. E clar că jocul textual este esențial și delectabil în poezia manieristă, precum tehnica fusion în jazzul compozit, dar cît de gratuit e!? Altfel spus, cît sentiment mai încape pe lîngă tehnică? Unele voci s-au pripit reclamînd goliciunea poemelor secate de orice sensibilitate, dar niciodată rolul receptorului n-a fost mai
Ceci n'est pas une poésie! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11316_a_12641]
-
asimilat unei viziuni magice sau unui hipertehnicism retoric, plasat în zona periferică a simplului alegorism sau în aceea mai înaltă a esotericului, Arcimboldo continuă să incite prin refuzul său de a se lăsa încadrat cu docilitate. Trăind în plină epocă manieristă, în care performanța intelectuală și tropismul ideii sunt elemente definitorii, el reprezintă, ca și manierismul în general, punctul de intersecție a doi vectori: pe de o parte, memoria spiritului renascentist și, pe de alta, aproximarea proiectului baroc. Renascentistă este la
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
lăcomia descrierii formelor și în abia stăpînita expansiune de linii și de accente cromatice. însă performanța sa nu stă nici în generozitatea memoriei și nici în capacitatea prefigurării. Ea se regăsește, în primul rînd, în reflexivitatea sa analitică. Nu ,,alegorii manieriste relativ simple" face Arcimboldo, cum cu atîta suficiență afirmă Hocke, și nici nu realizeză ,,tablouri metonimice" cum spune Mario Praz. Demersul său nu este unul strict declamativ, al unui alegorist sau al unui retor, ci unul hermeneutic. El operează, concomitent
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
și trei de ani, publică în The Guardian lista celor cincizeci și două de lucruri pe care nu le va mai face niciodată. Primul: n-o să mai scrie la The Guardian. Ultimul: n-o să mai scrie niciodată romane. Gest enorm, manierist, de bună seamă, fiindcă cei mai mulți oameni nu reușesc să respecte nici măcar un angajament în zece puncte. Însă lumea îl ia în serios, mai ales agentul lui, Tom Bruce Shepperd, căruia îi încurcă toate socotelile. Dar nici chip nu e să
Straniul caz al domnului Gwyn by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2587_a_3912]
-
cărți de căpătâi, un roman de Bolaño, pe care nu aflăm dacă-l citește sau nu. E un răzvrătit care dispare brusc și misterios, însă nu în felul westernurilor, ci al filmelor de artă. Este, am mai spus-o, un manierist, rațional și obsedat de numere, dar construindu-și, din detalii fine, portretul perfect. Fostul autor de romane e mai interesant decât proza lui. În traducerea subtil-atentă la nuanțe a Gabrielei Lungu, tema și chiar organizarea cărții aduc ecouri din Șase
Straniul caz al domnului Gwyn by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2587_a_3912]
-
de sens specifice absurdului urmuzian, cît mai degrabă de o tonalitate comună, dată de aglomerarea de amănunte eterogene servite cu impersonalul pasiv al prezentării lui Stamate sau Turnavitu. De altfel, gustul lui Ion Scorobete pentru asemenea efecte vine din tradiția manieristă de care prozatorul pare să nu fie străin. El introduce în text ambiguități ciudate, folosește, de exemplu, în pasaje succesive nume diferite ale aceluiași personaj fără să semnaleze în nici un fel identitatea ascunsă (Pato și Zeno, Al și Meca); pe
Noaptea orgoliilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17372_a_18697]
-
beregată, tenul puternic vascularizat și congestionat din cauza sângelui care, contrar legilor gravitației, circulă de jos în sus"), în care contrastul cu un limbaj politic normal și cu genul parlamentar al declarației atinge nivelul maxim. Prezența în parlament a acestui discurs manierist pare să indice faptul că stilul pamfletului metaforizant se bucură în continuare de prestigiu local. În măsura în care vor fi studiate, în perspectivă comparativă, strategiile discursive și valorile implicite din discursurile rostite în diferite parlamente ale Europei, se va constata probabil că
Declarații by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10048_a_11373]
-
altă parte, suntem fascinați de ideea de cantitate. Așteptăm, de la debutanții în care avem încredere, confirmări (care, evident, nu vin mai niciodată), amânând bucuria imediată pentru o perioadă imprecisă. Când, în sfârșit, aceștia își definitivează o formulă, ei devin, automat, manieriști și, deci, istoricește, cazuri clasate. Din ciocnirea atâtor contrarii, de obicei, tocmai nevinovații, adică poeții de felul lui Emil Brumaru, ies prost. Cât timp a scris rar (declarându-se de altminteri în criză), a fost judecat exact așa. Ca un
Un mare scriitor by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4187_a_5512]
-
ce se citesc după. în acest prim capitol se discută despre sofistica lui Eugen Ionescu așa cum apare în Nu și în articolele publicistice din tinerețe, dar și în textele dramatice. Autorul se înscrie de bunăvoie și de la început în linia manieristă a culturii europene, în făcut, în artificial, și mai cu seamă într-un fel de amoralitate care-i permite jocul cu atitudini contradictorii. Eugen Ionescu e citit în paralel cu textele marilor sofiști și ceea ce noi percepem astăzi la suprafață
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
cu iz freudian, iar Marta Petreu își dovedește încă o dată obiectivitatea atunci cînd recunoaște că toată această imagine demonică a avocatului Eugen N. Ionescu, construită de propriul fiu, e o simplă imagine, probabil trunchiată, probabil contorsionată. încă un joc al manieristului, încă o strategie. Cartea se încheie cu o apropiere între Cioran și Ionescu, atinși amîndoi de disperarea de a fi, dar diferiți în atitudinea față de istorie. Iarăși, sîntem undeva în afara binelui și a răului și în fața unui spectacol căreia autoarea
Țara rinocerilor by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15367_a_16692]
-
maestrul greco-hispanic este rima istorică perfect adecvată pentru o parte semnificativă din lucrările lui Vladimir Zamfirescu, în care estetica și ideologia, cea din urmă în accepțiunea ei etimologică de știință, de abilitate a ideii, sunt, în mod evident, de factură manieristă. Și asta nu doar în ceea ce privește morfologia elementară, alungirea formelor, prevalența conceptului față de anatomie etc., ci și în ceea ce privește perspectiva intelectuală care stă la baza compozițiilor, anume distorsiunile privirii, expresivitățile detaliilor, mișcarea teatrală, asamblarea anamorfotică etc. Aproape în totalitatea ei sau, cel
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
nu este și singura în cercetarea limbajului pe care pictorul o face implicit. Incursiunii, la nivelul iconografiei, în istoria sacră și în istoria profană a umanității, îi corespunde, la nivelul expresiei propriu-zise, o incursiune similară prin istoria codurilor. În afara spațiului manierist, din vecinătatea lui El Greco, acolo unde Vladimir Zamfirescu se simte pe deplin liber, itinerariul său mai cuprinde filosofia barocă a clar-obscurului, caligrafia suavă și angelică a elenismului, grafia pură a picturii nordice, din specia Cranach -Holbein, senzualitatea lascivă a simbolismului
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
din specia Cranach -Holbein, senzualitatea lascivă a simbolismului și pe aceea sangvină a expresionismului, pentru ca, finalmente, să ajungă în albul imaculat al unui reflex suprematist, în care austeritatea misticului și polemica lui Malevici cu materia cromatică se întîlnesc inevitabil. Deși manierist prin dinamica sa lăuntrică, pictorul este, prin pluralismul său stilistico-afectiv, un postmodern înfiorat și contemplativ. Iar eposul existențial și teologic, pe care îl propune prin tematică și prin iconografie, și care se insinuează imperceptibil și în metabolismul receptării, are drept
Un manierist tărziu by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9927_a_11252]
-
asimilat unei viziuni magice sau unui hipertehnicism retoric, plasat în zona periferică a simplului alegorism sau în aceea mai înaltă a esotericului, Arcimboldo continuă să incite prin refuzul său de a se lăsa încadrat cu docilitate. Trăind în plină epocă manieristă, în care performanța intelectuală și tropismul ideii sunt elemente definitorii, el reprezintă, ca și manierismul în general, punctul de intersecție a doi vectori: pe de o parte, memoria spiritului renascentist și, pe de alta, aproximarea proiectului baroc. Renascentistă este la
Gheorghiu și Arcimboldo by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9480_a_10805]