396 matches
-
au turnat în strofe cu mai multă sau mai putina pricepere niște formule poetice, Ungaretti, Montale sau Quasimodo au reușit să se mențină departe de orice clasificare limitativa, deoarece și-au păstrat originalitatea și individualitatea. Aceștia au influențat din afara curentul manierist, o formă literară inferioară. În operele minorilor rațiunile spirituale înalte, tulburate și complexe, vii în Montale, Ungaretti și Quasimodo, au fost coborâte în derizoriu. Iată de ce Quasimodo îi disprețuia pe ermeticii de duzină, pe imitatori, si numea tagma acestora: ultima
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
se structurează ca un rezumat la cele expuse mai sus. Romanul și nuvela istorică marchează accentuat începuturile moderne ale literaturii române. Se conturează acum, în efervescentul secol al XIX-lea românesc, un gen literar artistic care va evolua spre splendorile manieriste ale romanului sadovenian și, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, adesea dramatic distorsionant, spre zona unei politizări patriotarde mai mult sau mai puțin înhibante. În cadrul acestor începuturi este creat un personaj istoric veridic și puternic din categoria
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
obsesivă" a creației slaviciene, perioada capodoperelor unde "avansează personajul și problemele aferente lui, fapt pretinzând o interpretare filosofică, morală, sociologică"35. Ultima etapă de creație va fi obiect al cercetării în capitolul al IV-lea, criticul urmărind să surprindă "convenționalitatea manieristă a unui limbaj literar". Acesta va anunța, așadar, "heteronomia metodică a lucrării" pe care o vede ca fiind absolut necesară în înțelegerea literaturii. Metoda e decis modernă și se subsumează structuralismului, tematismului, psihocriticii argumente existând pentru fiecare. De la Roland Barthes
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
nedreptatea poate rămâne și în istorie, cu tot neadevărul descoperit de către specialiști. Istoria nu face adesea mai multă dreptate decât aduce "clipa cea repede". Tu știi foarte bine destule despre manierism. Dacă CTP nu joacă un rol, a devenit, oricum, manierist. Un manierist de succes. Ca la marii actori, la care nu știi cât joacă rolul piesei ori cât se joacă pe sine în acel rol. Succesul se miroase și, firesc, te cantonezi în el, cu orice risc. Populismul lui CTP
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
rămâne și în istorie, cu tot neadevărul descoperit de către specialiști. Istoria nu face adesea mai multă dreptate decât aduce "clipa cea repede". Tu știi foarte bine destule despre manierism. Dacă CTP nu joacă un rol, a devenit, oricum, manierist. Un manierist de succes. Ca la marii actori, la care nu știi cât joacă rolul piesei ori cât se joacă pe sine în acel rol. Succesul se miroase și, firesc, te cantonezi în el, cu orice risc. Populismul lui CTP vine și
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
și năbădăioasă din fața ochilor săi, spre a le dibui mereu înșelătoarea asemănare, călătorul lasă condeiul jos, nu fără a încheia cu o frumoasă explicație: "Eu port în retina mea un Bosfor ideal". Așadar, dacă viața imită arta (viziune mai curând manieristă decât... platoniciană), ochiul trebuie să se îndrepte spre veritabilele modele, acordând naturii privilegiul consolator de frumusețe imperfectă a copiei. Așa e, în lumea artei Lovinescu se simte mult mai în largul său decât pe creasta valurilor 30. De aceea se
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
un târziu, bărbatul de lângă dânsa... de chipul acela, adică, de o atât de bizară claritate și armonie al Simonettei Vespucci... cu care, credea Hariga, necunoscuta semăna. Dacă ar fi apărut pe pânza unui peisaj accidentat, nefiresc, de o stranie răceală manieristă, cum îl gândise, atât de riguros, pictorul de demult... Un impuls neașteptat, atingerea, uneori din greșeală, a unui circuit secret declanșează asemenea apropieri. Cum pornesc adesea, provocate, și visele, viziunile de o fantastică exactitate și coerență, amplificându-și misterul, la
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pietre căzute din cer și integrate apoi în Kaaba derizorie a istoriei literare. Civilizația străină din care au rămas aceste vestigii a purtat numele de suprarealism. Pentru că suprarealismul aducea oarecum, pe de-o parte, cu ars magna sive combinatoria a manieriștilor, pe de alta cu onirismul romantic profund, s-a putut crede că el se integrează, cumva, cuminte și regulat, în dialectica școlilor și curentelor artistice ale civilizației europene moderne. îi vom găsi pe suprarealiști înghesuiți, de obicei, între dadaiști, futuriști
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
reputația ta, trecutul ("n-a făcut nimic ca lumea") și viitorul ("e terminat, nu va mai face nimic") sânt deformate aici, complet deliberat, până la ne-mairecunoaștere. Citești despre tine însuți și afli că n-ai nici o valoare, că ești artificios și manierist, plagiator, gușat și, in extremis, că ai omorît-o pe maică-ta. Simți că nimic din ceea ce scrie acolo nu este informație, că totul e un fel de montare a unui grup împotriva ta. Textul injurios nu e scris nici doar
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
atât mai uluitoare cu cât Nabokov a scris "Lolita" tocmai ca să învețe mai bine - până-n cele mai sucite colțișoare ale ei - limba engleză. Tulburătorul roman e fără-ndoială, cum scria autorul, "un omagiu adus limbii engleze", dar și un triumf, manierist până la leșin și puternic în același timp, al idiomului învățat de scriitorul rus în copilărie, uitat apoi și reînvățat în America. "Lolita, flacără a rinichilor mei!", exclamă pătimaș, undeva, Humbert. Despre un adolescent spune că era "numai mușchi și acnee
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
postură centristă respinge adorația, care este idolatrie, condamnă execrația, care ar fi un refuz fanatic al lumii (contemptus mundi) și acceptă imaginea ca mediere indispensabilă, în același timp pedagogică și liturgică. Forma ca transitus spre divin. Restricție jansenistă sau permisivitate manieristă? Un mesianism al Literei pure, cu un randament politic slab, și un estetism cu caracter păgân care, ca să spunem așa, "merge prea bine", acestea ar fi cele două extreme sau cel puțin cei doi poli de care am putea lega
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
banilor, relativ tolerant, se simte abilitat să-și exploreze propria țară cu noile aparate de văzut, ca acea camera obscura inventată în secolul precedent. Olandezul bogat și sedentar, la jumătatea drumului între austeritate și ostentativ, între purismul puritan și grandilocvența manieristă, își îndreaptă privirea spre ceea ce este în apropiere. Libertatea conștiinței și atenția la circumstanțe merg împreună. Omul se simte destul de bine în pielea lui, în țara lui și pe pământ ca să nu mai caute dincolo. Vermeer din Delft se așază
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
declară că nu ar putea fi de acord cu o tragedie care ar pune în scenă personaje regești decât dacă s-ar termina prin căderea monarhului. Racine nu este, pentru el, decât un "om de prost gust, (decât) un pictor manierist." În al său Tablou al Parisului (Tableau de Paris, scris între 1781 și 1788), la capitolul LXXXIII, consacrat "Tragediilor moderne", sătul de subiectele mitologice, mereu identice, el dorește un teatru modern, un teatru național care ar vorbi spectatorului despre situația
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Început veriga slabă În lanțul de interpreți, cu tendința de a exagera răutatea personajului său; acum, rânjetele și căutăturile sale piezișe erau tot mai grotești. George Alexander, care Încă se străduia să Își recapete suflul după traumele actului doi, era manierist În gesturi și forțat În pronunție. Nu Îl ajuta nici faptul că motivațiile personajului deveneau din ce În ce mai complexe și mai Încâlcite În această etapă a povestirii. Guy se Întorsese pentru a-și declara iubirea dnei Peverel, dar, constatând că Frank Humber
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
în sensul revelării unor obscure straturi ale inconștientului, cât în direcția realizării unei viziuni caleidoscopic-spectaculare, în conturarea căreia o cvasiinfinitate de „obiecte” este convocată pentru a dezvălui înrudiri posibile, analogii surprinzătoare, cu - adeseori - o pasiune și un rafinament de poet manierist și cu un foarte marcat gust baroc pentru „teatralitatea” perspectivei, - decor, aparență, metamorfoză. Chiar dacă am face abstracție de relativa ordonare a unor secvențe în funcție de unul sau mai multe obiecte sau evenimente precum cele enumerate mai sus (de exemplu, tipografia din
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al lumii, tulburat temporar de amenințări secrete, într-o atmosferă poate mai puțin agitată totuși, de reverie într-un univers de feerie onirică, scenă pentru delicate fantasme, conturate în linii fluente, ca un soi de „balet” regizat cu știutul rafinament manierist al iubitorului de suave artificii. „Mișcarea neprevăzută a pupilei” - cum sună un fragment de vers - continuă să descopere „forma virtuală” a lucrurilor, în construcții mereu surprinzătoare ale imaginației: „Ca prințesele norii se tolănesc pe perini albastre / Lumina e-o licoare
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mare strălucire: atmosferă cvasihalucinatorie, sugerată în același regim al interferențelor și comunicării osmotice dintre eu și univers și susținută substanțial de muzica, nu o dată rafinat armonizată a strofelor. „Alchimistul imaginii” continuă să propună apropieri insolite, în prelungirea mai vechilor înclinații manieriste, scriind, de pildă, despre „frumoșii cercei uitați pe masa verde a oceanului”, „fulgerele sunând ca lingurițe de-argint”, „vocea ca o barcă cu pânzele pe buze”, „un pumnal pârâul în buzunarul văii”, „florile - litere șterse”, „pasărea e plicul și zborul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
pregătiri pentru evenimentul festiv: „zăpezile dăruie brocarte / herghelia cuvintelor flutură coame / se aprind lămpile păsărilor în boschete / ferigile își pun colierele de miresme”... Practic, nimic din recuzita scenei nu scapă fervorii combinatorii, iar aceasta dezvoltă, pe o direcție neobarocă și manieristă, gustul pentru rapidele schimbări de decor, pentru artificiul rafinat și o anume „galanterie” care, - aceasta din urmă - „introduce în abundenta imagistică a poetului o nuanță de desuetudine: panglicile, fundele, beteala etc. sunt, oricum, în exces. Dacă redeschidem volumul Plante și
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
astfel de imagini - alese de noi dintre cele mai „forțate” și mai șocante, de asemenea, ca natură a obiectelor comparate - își dezvăluie, la o atentă descifrare, „logica”. Ele se situează, în linii mari, într-o tradiție de tip baroc și manierist, mizând pe ingeniozitate și subtilitate, unificând, cum s-a observat despre metafora barocă, „două obiecte pe care totul le separă afară de calitatea comună, ingenios depistată, superficială și accidentală”. Reintroduse în context, imaginile de această factură participă totuși, de cele mai multe ori
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
interesul cititorului să fie acaparat de chiar acest spectacol al punerii în relație. „Conținutul”, „ideea”, „starea de spirit” ca atare rămân în plan secund: de pe semnificat, atenția se deplasează asupra mișcării zigzagate a semnificantului. Un fel de nerăbdare barocă și manieristă, o caracteristică instabilitate, un sentiment al provizoratului și tranzitoriului pot fi descifrate peste tot în scrisul lui Ilarie Voronca - „miliardarul de imagini”. Abia coagulat, sâmburele metaforic germinează în acea luxurianță „tropicală” a discursului, ce antrenează, parcă mereu nesatisfăcut în imperialismul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ideale identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii, de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar (neo)baroc și manierist, fascinat de spectacolul metamorfozelor verbale, cu gust pentru performanțele de ingeniozitate combinatorie. Despre „vocația (sa) temperamentală” s-a spus, cu exactitate, că „și-a găsit expresia convenabilă în ornamentația excesivă, în acea erupție imagistică ce transpune o nesiguranță funciară, o
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mai decisiv Lyotard de postmodernism ca în acest moment. Sporirea informației deja trimite la prezența arheității în repetiție. Postmodernii radicali renunțaseră la orice gând de potențare a misterului prin încercare, paradisul fiind însuși acest muzeu nelimitat de simulacre. Respingând erezia manieristă a simulacrelor, Lyotard nu mai crede necesară nici ipoteza morții lui Dumnezeu, ceea ce deschide o fereastră spre transmodernitate. Interesant că pentru aceasta el inventează o ontologie a arheilor, dar, evident, pe urmele monadologiei lui Leibniz. Cu această monadologie improvizată ad-hoc
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
ceilalți au rafinamentul verbiajului miticist, pe care-l admira antifrazic nenea Iancu. De altfel, în chip grăitor, textualiștii pretind că se trag din mantaua lui Caragiale, ceea ce e doar pe sfert adevărat. În orice caz, nu se poate nega performanța manieristă a literaturii postmoderniste românești și, în general, a întregii literaturi din perioada post-proletcultistă, căci nevoia de evazionism s-a compensat la modul estetic, cum a observat și Monica Lovinescu. Tocmai fiindcă nu a avut o disidență de amploare, zice doamna
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în Modelul și oglinda (1982; Premiul „G. Călinescu” al Uniunii Scriitorilor) sub forma unei veritabile metode critice, pe care autorul și-o explicitează pornind tocmai de la „romanul epistolar” I. Negoițescu - Radu Stanca, care scoate cel mai bine în relief „mecanismul manierist de identificare/deformare”: „I. Negoițescu [...] mărturisește nevoia imperioasă de a se confrunta cu un model, de a se regăsi în acesta ca virtualitatea sa ideală; răsfrângându-se în model, manieristul pare a se privi într-o magică oglindă care-i
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]
-
Radu Stanca, care scoate cel mai bine în relief „mecanismul manierist de identificare/deformare”: „I. Negoițescu [...] mărturisește nevoia imperioasă de a se confrunta cu un model, de a se regăsi în acesta ca virtualitatea sa ideală; răsfrângându-se în model, manieristul pare a se privi într-o magică oglindă care-i retușează trăsăturile [...]. Dar ca efect al acestei răsfrângeri, oglinda ne trimite înapoi un model desfigurat”. Eficiența metodei se observă mai ales în eseurile din prima parte a volumului (Vieți paralele
VARTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290439_a_291768]