608 matches
-
repertoriu de comedii. Repertoriul său era compus din piesele: Lipitorile satelor, Avarul lui Molière, Nunta lui Figaro, Paraponisiții etc.240 Deși repertoriul lui Millo era mult superior ca valoare literară și teatrală, totuși educația publicului era făcută în direcția declamatoriei melodramatice. Millo nu era numai un actor, dar era și un educator prin teatru, el era unul din acei câțiva boieri moldoveni cari, în epoca redeșteptării naționale, au fondat teatrul românesc. Millo păstra în el scânteia care-i aprinsese în suflet
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
La Teatrul Național criză. Sala n-a mai fost acordată lui M. Pascaly, ci unei Societăți de actori care coprinde pe cei mai meritoși artiști ai epocii: Matei Millo, Demetriadi, Ștefan Vellescu, Frosa Popescu etc. etc. Adevărul era că genul melodramatic inferior al lui Pascaly nu mai plăcea oame nilor cu gust și pricepere cari cereau o schimbare a direcției și a re pertoriului.19 Pascaly este exasperat, el anunță începerea repetițiilor spunând în același timp că sala în care va
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
cu piesa Boierii și ciocoii de Vasile Alecsandri. La Teatru-Circ Pascaly începe cu melodrama Liberi, dramă istorică în 5 acte, în traducțiune.21 Prin spirit de opozițiune, cât și din reaua educațiune a gustului făcută în atâția ani de teatrul melodramatic, publicul, mult-puțin cât era atunci, se abate aproape tot către Circul Suhr și ocolește Teatrul Național. Și cu toate acestea, la Teatrul Național (Teatrul cel Mare) erau întruniți toți cei mai de frunte actori ai țării, iar repertoriul era mult
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
fiind: Nerușinații, comedie de caractere actuale în 3 acte; Secăturele, comedie în 3 acte; Doctorul fără știrea lui Dumnezeu, comedie în un act; Orfanii regimentului, comedie-dramă în două acte; Soarele democrației franceze, dramă în 5 acte - deci lucrări din repertoriul melodramatic obișnuit al vremii. Din compania dramatică M. Pascaly făceau parte, printre alții, Ștefan Iulian, N. Mateescu, Ioan Panu, Catinca Dimitrescu. 21. Stagiunea „Teatrului-circ“ s-a inaugurat la 10/22 octombrie 1874 cu drama istorică Liberarea Greciei (Liberii) de Edmond Gondinet
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Oeconomu, Al. Lara și Oscar Eliot revista umoristică Cer cuvântul! (1874), iar cu V. A. Urechia și Th. A. Myller Răpirea Bucovinei („Literatorul”, 1883), lucrare dramatică minoră, ocazională. Ca orice meșteșugar, în lipsa talentului, prelucrează. Astfel, nuvelele lui A. I. Odobescu devin melodramatice compuneri teatrale: Doamna Chiajna (1891, în colaborare cu N. G. Rădulescu-Niger) și Mihnea cel Rău („Lumea ilustrată”, 1893). Prin 1892 încerca din nou comedia (Iuda). Dar Ț. aduce bune servicii scenei mai cu seamă ca traducător. Tălmăcește Mincinosul de Corneille
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290184_a_291513]
-
echilibrul sufletesc care, în viziunea lui S., poate fi dobândit numai prin respectarea convențiilor sociale, considerate temelie a moralei. În funcție de acestea, el apreciază comportamentul oricui. Când „datoria” față de societate nu este respectată, faptul se pedepsește cu asprime, ceea ce explică moartea melodramatică a lui Hubăr, ucis de fiul său natural, Bandi, pe care îl recunoscuse prea târziu. Datoria față de societate înseamnă respectarea unor reguli sociale dure, ceea ce oferă individului sentimentul de siguranță morală și fizică. Mara, Hubăr și Hubăroaie se împotrivesc căsătoriei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289719_a_291048]
-
un umor de calitate, iar Sonet, o sensibilitate elegiacă, modelată de poezia lui Traian Demetrescu. Și în proză se vădesc aceleași dominante. Autorul se oprește frecvent asupra dramelor trăite de cei umili, dar, treptat, alunecă spre literatura de magazin, accentuând melodramaticul și senzaționalul. O oarecare originalitate este atinsă atunci când recurge la propria experiență de viață, precum în nuveletele Fericirea, Prietenul meu, Succesul meu, Revederea. Merite de înainte-mergător, ce-i vor fi recunoscute târziu, are în domeniul literaturii științifico-fantastice. Prin articolul Romanul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285364_a_286693]
-
roman, Aproapele nostru, aproape (1973), conceput aproape ca un reportaj, avea același prea-plin de dramatism și sentimentalism, evidențiind noblețea solidarității umane din timpul inundațiilor. Multe din romanele lui P. au conflicte interesante, însă rezolvările sunt adesea teziste ori cel puțin melodramatice, iar structura e compozită, autorul schimbând mereu formulele epice și tehnica. De unde, caracterul hibrid al prozei sale. El alternează tipul romanului realist, bazat nu o dată pe elemente reportericești, cu acela poematic și parabolic, precum în Minunata poveste a dragostei preafericiților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288693_a_290022]
-
afirmă Lucian Boia, nicio altă civilizație neputând să ofere atât de multă ficțiune ("un miracol produs prin fuziunea banului și a tehnologiei"): chiar și faptele "adevărate" sunt tot mai mult "ficționate", decupate și aranjate după cele mai bune rețete narative, melodramatice (viața și moartea prințesei Diana), science-fiction (efectul de seră), erotice (aventurile sexuale ale președintelui Clinton), ale înfruntării dintre Bine și Rău (războiul din Golf, din Kosovo, cel împotriva terorismului), fără a uita rația cotidiană de catastrofe, de povestiri de groază
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
factură fie romantică, fie realistă. Spre mare narează o idilă ce se încheie brusc, inexplicabil, altă poveste de dragoste are un final similar și colorit exotic (Noapte bună), iar Alessio e de asemenea o scriere cu ambianță exotică și tramă melodramatică. În două nuvele realiste, Conu Alecu Zăgănescu și Subprefectul, evoluează siluete prefigurând personaje din romanul Comăneștenilor: Alecu Zăgănescu, naiv, „milos până la risipă”, e înrudit nu numai cu Dinu Murguleț, ci și cu viitorul Pană Trăznea Sfântul al lui I. Al.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
autorul stigmatizează și păgubitoarele, vinovatele convenții. Teatrul lui, vădind și oarecare preocupări de psihologie, este unul cu tendință, nu numai etică, dar și socială - și amândouă, de altminteri, se întrepătrund. O „dramă socială” ambiționează să fie Zburătorul, dar construcția e melodramatică, la fel ca și aceea din Lizi sau din Judecată și osândă. În chestiunile sociale, dramaturgul, urmărit de nebuloase, utopice idealuri „socialiste” (Spre ideal, 1920), rămâne confuz, fiind însuflețit mai mult de simțăminte și elanuri generoase. De aici, accesele retorice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288876_a_290205]
-
le sugrumă bucuria săracă. Cu o invenție precară, sufocată de patos demonstrativ și reflecții moralizatoare, pagina seamănă mai curând cu un text jurnalistic. Alte nuvele, piesa Fără noroc, dar mai cu seamă romanele cumulează, într-un rechizitoriu vehement, cu accente melodramatice, ideile publicistei cu privire la lumea orașului, văzut ca focar de necinste și compromis, loc care distruge sau pervertește sufletul, unde orice instituție e clădită pe viciu și corupție. Ici și colo pâlpâie câteva bune intenții psihologice ori calități de limbaj și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288345_a_289674]
-
în poezia populară - R.-B. îi imită greoi pe V. Alecsandri și pe D. Bolintineanu, în proză se simte mai în largul lui. Ca și alți colaboratori ai „Familiei”, preferă subiectele istorice și legendare, dându-le o interpretare apăsat moralizatoare. Melodramatice și schematizate sunt și câteva nuvele cu personaje din lumea „intelighenței” ardelene. Doar în proza care se oprește asupra vieții țărănești, autorul, eliberat de clișee fals cărturărești, câștigă în adecvare și știe să nareze simplu, sprinten și armonios. De la un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289134_a_290463]
-
Fără a o recunoaște principial, V. a cultivat astfel o literatură de atitudine antiburgheză, cu accente presămănătoriste, care sub raport artistic suferă adesea de facilitate. În primul rând proza lui Vlahuță nu se poate salva de schematism, sentimentalism, de accente melodramatice sau moralizatoare. Meritul revistei este însă de a-l fi impus ca scriitor pe St. O. Iosif, care își publică în V. versurile de început și traduceri din Heine și Pet˝őfi. Altă prezență impusă în V. este tânărul publicist
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290555_a_291884]
-
eliberat din chinga legendei, seducătorul sevillian e văzut nu ca un înșelător orgolios și crud, ci ca un himeric, aspirând către un absolut al iubirii. Secvențele de intensitate în crescendo și efectele de atmosferă (de care se abuzează în sens melodramatic în Acolo, în Deltă) certifică o vocație de dramaturg, care însă prea se lasă furat de poematic. Lirismul pletoric din unele texte, cum ar fi Baladă carpatină, cu înfloriturile și insuportabilele lui afectări, face lectura indigestă. Recursul la psihologic (Sfârșitul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
cea mai mică intenție de a trage pe sfoară clienții... — În biroul meu, zice Christina, ridicând o mână pentru a mă reduce la tăcere. Becky, dacă ai ceva de spus, aștept să-mi spui în birou... Stați! aud un glas melodramatic în urma noastră și toată lumea se întoarce. Danny se apropie de noi cu ochii și mai scoși din orbite decât de obicei. Stați puțin, vă rog! Becky n-are nici o vină! zice, postându-se în fața mea. Ea n-are nici o legătură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să raționalizeze iraționalul și confesiunea lui necruțătoare capătă prin excesul de luciditate un aer aproape pervers. Hilda (1936) este replica la Subiect banal, romanul fiind scris din perspectiva soției împinse la adulter. Scriitorul recurge, de data aceasta, frecvent, la poncife melodramatice. Jurnalul Hildei, eroină lipsită de personalitate, este „prelucrat” neinspirat de autor. Ființă fără nici un mister, complexată, ea nu face decât să confirme pas cu pas scenariul vinovăției închipuite de Ludwig. Prin alunecarea în foileton a unui subiect analizat anterior in
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285695_a_287024]
-
notă patetică. Cerebralilor eroi le repugnă o asemenea demisie în fața teatrului sentimentelor, s-ar spune. S-a și spus. Am avea de a face cu o voită punere în opoziție a modelului livresc de rang secund, cu o certă tentă melodramatică și a conduitei "antiromanești", antiromanțioase, jenate de patetismul implicat al motivului Damei cu camelii. În realitate, chiar lipsite de contextul frămîntărilor (cerebrale mereu) ale eroilor care expun (mental, interior) asemenea comparații, declarațiile au ele însele o notă avîntată, mai sus
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
aceeași în ambele romane, de a respinge cu superioritate o temă livrescă de rang inferior (cum s-ar numi astăzi, dacă ar fi să-i găsim un corespondent în genul rușinos sentimental soap opera, pulp fiction?), o istorie cu subiect melodramatic și reacțiuni ale protagoniștilor considerate triviale. Să nu lăsăm, totuși, deoparte, amănuntul că expresia disprețuitoare este a lui Ștefan Gheorghidiu, un personaj în situația vulnerabilă a bărbatului care se crede înșelat. Evident rămîne faptul că schema legată de iubirea sacrificială
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
scenă, bărbatul o umilește pe Violeta, aruncîndu-i banii în față. Fără dificultate, recunoaștem referințele directe la textul de grad secund. Marguerite, personajul din Dama cu camelii, este acum Violeta. Nu vom ști dacă citarea explicită a personajelor și configurației scenei melodramatice e gîndită ca formă de specularitate, element de mise en abyme, în povestea pe care personajele concepute de autor încep să o întruchipeze. Ar fi vorba, în acest caz, de o seară la operă, corelativ teatral, spectacular, al unor frămîntări
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Nepublicată a rămas și Maria Baskirtseff (prelucrare și adaptare după Jurnalul scriitoarei care dă numele piesei), cu premiera în stagiunea 1938-1939, la Naționalul din București. Inelul, piesă în trei acte, urmărește caruselul unor iubiri necoincidente, apelând la situații și stări melodramatice, cu efect garantat la o anumită categorie de public. În Luminița, text cu vagi rezonanțe ibseniene, A., fără să renunțe total la unele soluții facile, procedează la radiografierea unei drame conjugale, abordând direct, uneori dur, adevăruri tipice căsătoriilor eșuate. Gură
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285423_a_286752]
-
scris pentru a se delecta, ci pentru că însăși experiența sa de viață l-a împins să facă asta: „În clipa când pun mâna pe condei și mă aplec peste hârtia albă, eu n-am nevoie să scornesc prăpăstii cu efect melodramatic; nici să speculez nerozia umană, care nu cere decât s-o distrezi; ochii scrutători ai tovarășilor mei de visuri răsar din întunericul trecutului ca licuricii noaptea și ei îmi cer să fiu om înainte de a fi literat. Viața pentru ei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287636_a_288965]
-
Espoir, sub titlul Nădejdea, în „Reporter” și un scurt fragment din Pe Donul liniștit în „Adevărul literar și artistic”). Menținând doar postulatul strânsei legături dintre literatură și societate, mai penetrante, cu vederi originale sunt studiile publicate în 1939-1940, consacrate „stării melodramatice”, „interpretării naive a artei” sau „realismului în artă”, precum și eseurile despre „decadența paradoxului” ori despre „semnificația jurnalului intim”, care anunță un veritabil specialist în teoria literaturii și în estetică. Anii celui de-al doilea război mondial, de tăcere forțată, închid
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290276_a_291605]
-
rară, a indivizilor „anormali”, făcuți dintr-un „material ce nu rezistă la o rectificare”, la o adaptare la realitate, atunci când iluziile copilăriei și ale adolescenței sunt spulberate. Dar anormalitatea personajului nu este susținută decât de finalul paroxistic, dacă nu chiar melodramatic, al înnebunirii lui. Deziluziile trăite de erou, precum cea școlară (pierderea locului de premiant în urma unor malversațiuni ale profesorilor) ori cele erotice, sunt, îndeobște, în marginile faptului comun. Dacă ele nu motivează suficient deznodământul, au totuși un contur realist și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288555_a_289884]
-
despărțea eroic. Zic alții (mai răi din fire) că ofițerul ar fi fugit cu o nevastă frumoasă a unui domn însemnat și că amândoi eroii presupusei aventuri erau pe undeva prin Argentina. Se poate ca prima variantă să fie cam melodramatică (dar viața este și melodramatică); se poate ca a doua variantă să fie prea romantică (dar viața este uneori foarte romantică). Oricum, eucaliptul a rămas la datorie, devenind cu timpul un membru al familiei. Ca și Ivan, eucaliptul făcea parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]