297 matches
-
a fost dezafectată pe data de 20 august 2008, din cauza pericolului de surpare a tavanelor si pereților. Judecătoria s-a mutat provizoriu în Piața 1 Decembrie 1918 nr.29, apoi în Piața Romană nr.12. Ceasul de pe acoperiș reproduce melodia „Menuet“ de Luigi Boccherini.
Judecătoria din Turda () [Corola-website/Science/307134_a_308463]
-
flux continuu. Principalele instrumente folosite în muzica barocă au fost orga, clavecinul ("strămoșul" pianului) și viola da gamba, ca principale genuri muzicale avem fuga, concerto grosso, cantata, oratoriul și opera seria, iar ca muzică de dans întâlnim sarabandă, hornpipe, alemandă, menuet. Încă din anul 1710 se anticipează trecerea spre clasicism, deoarece își face apariția unul dintre cele mai importante instrumente folosite în muzica culta: pianul, iar puțin mai târziu Giovanni Battista Pergolesi compune prima opera buffa (compozitie dramatica cu un conținut
Muzică clasică () [Corola-website/Science/306748_a_308077]
-
sale, însă acestea au aceeași structură specifică pieselor muzicale din această perioada, cu excepția Sonatei nr.14, numită și Sonata Lunii, a cărei primă parte este lentă); de asemenea, au mai compus și Luigi Boccherini (cel mai cunoscut pentru renumitul său menuet), Antonio Salieri (cunoscut mai bine pentru rivalitea sa cu W. A. Mozart, decât pentru muzica sa) și Leopold Mozart (tatăl compozitorului). Genurile preferate de compozitori în perioada clasicismului muzical au fost simfonia, sonata și concertul solistic (se trage din concerto
Muzică clasică () [Corola-website/Science/306748_a_308077]
-
Civilizațiilor]] pentru [[România]]. Cuprins: Prefață de George Grigore și Kamil Oued Al-Amiri; [[Dimitrie Stelaru]] - Note bio-bibliografice, "Stăm alături"; [[Ștefan Augustin Doinaș]] - Note bio-bibliografice, "În așteptare"; [[Nichita Stănescu]] Note bio-bibliografice, "Hieroglifa"; "Foamea de cuvinte"; "La-nceputul serilor"; "Leoaică tânară-iubirea"; "Către Pace"; "Menuet"; "Lecția despre cub"; [[Marin Sorescu]] - Note bio-bibliografice, "Simetrie", "Roata", "Capriciu", "Rame", "Portretul artistului", "Fuga"; [[Cezar Baltag]] - Note bio-bibliografice - "Răsfrângere în memoria soarelui"; Constanța Buzea - Note bio-bibliografice, "Golgota", "Dorul de veghe"; [[Ioan Alexandru]] - Note bio-bibliografice, "Omul"; [[Ana Blandiana]] - Note bio-bibliografice, "Legături
George Grigore () [Corola-website/Science/303206_a_304535]
-
și adoptate ca dansuri de curte, devenite mai apoi printre dansurile preferate ale aristocrației franceze. Altele au fost dansuri concepute doar pentru aceeași aristocrație, fiind creații ale scenografilor, respectiv ale instructorilor de dans ale timpului. Printre acestea se numără și menuetul, care este probabil unul dintre cele mai cunoscute dansuri baroc care au reverberat până în epoca contemporană, fiind perceput azi mai ales prin prisma compozițiilor muzicale ce l-au promovat. De fapt, barocul a exprimat noi forme ale valorii, care sunt
Baroc () [Corola-website/Science/299451_a_300780]
-
cu origini în comuna Pechea, Galați. După școala primară, urmează, între 1896 - 1903, cele șapte clase ale liceului “Vasile Alecsandri”, din perioada căruia datează primele sale încercări componistice și literare (drama “Ad majorem feminae gloriam”). Una dintre aceste compoziții, un menuet pentru cvartet de coarde, trimisă lui Dumitru Kiriac-Georgescu prin soacra acestuia, îl determină pe compozitor să încurajeze venirea lui Cuclin la București, cu scopul de a studia vioara, în 1903. Este respins pentru depășirea limitei de vârstă, dar se va
Dimitrie Cuclin () [Corola-website/Science/303525_a_304854]
-
orchestră de coarde din 1773 au fost scrise pentru Gottfried van Swieten. Noua specie se răspândește în restul Europei. Numărul părților componente se mărește la patru, prin introducerea de către Johann Stamitz înainte de mișcarea finală a unei alteia, în tempo de "menuet". Între compozitorii de simfonii se numără Matthias Georg Monn (1717-1750), Wenzel Raimund Birck (1718-1763, la Viena), Leopold Mozart (1719-1787, la Salzburg), François-Joseph Gossec (1734-1829, la Paris). În Anglia, genul simfonic se face cunoscut prin lucrările compozitorilor germani Johann Christian Bach
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
mai recentă. Haydn dezvoltă un model pentru structura simfoniei, canonul stabilit astfel numărând patru părți. Simfoniile sale încep de regulă printr-un un "allegro" în formă de sonată, se continuă cu o mișcare lentă ("andante" sau "adagio"), urmată de un menuet și un final ("finale") în tempo alert, adesea în formă de rondo. Culmea creației lui Haydn o constituie ultimele douăsprezece simfonii, denumite ""Simfonii londoneze"", compuse între anii 1790 și 1795 pentru impresarul londonez Salomon. Cu aproape 40 de ani în
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
de la început a acordat finalurilor simfoniilor sale mult mai mult interes decât celor ale uverturilor operelor tipice. În cursul acestei perioade Haydn a început să folosească din ce în ce mai mult planul care conținea patru mișcări deja constatate în numeroase simfonii austriece : repede - menuet/trio - lent - repede ( simfoniile nr. 32, 37 și mai târziu nr. 44 și 68; nr. 15 cu o structură lent - repede - lent în locul primei mișcări rapide ) ; lent -repede - menuet/trio - repede ( simfoniile nr. 5, 11, 21, 22, 34 și 49
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
care conținea patru mișcări deja constatate în numeroase simfonii austriece : repede - menuet/trio - lent - repede ( simfoniile nr. 32, 37 și mai târziu nr. 44 și 68; nr. 15 cu o structură lent - repede - lent în locul primei mișcări rapide ) ; lent -repede - menuet/trio - repede ( simfoniile nr. 5, 11, 21, 22, 34 și 49; nr. 18 cu structura lent - repede-tempo di minuetto) și ciclul standard final , repede - lent - menuet/trio - repede ( începând cu simfoniile nr. 3 - 6,7,8 - trilogia „Le matin” , „Le
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
nr. 15 cu o structură lent - repede - lent în locul primei mișcări rapide ) ; lent -repede - menuet/trio - repede ( simfoniile nr. 5, 11, 21, 22, 34 și 49; nr. 18 cu structura lent - repede-tempo di minuetto) și ciclul standard final , repede - lent - menuet/trio - repede ( începând cu simfoniile nr. 3 - 6,7,8 - trilogia „Le matin” , „Le midi” și „Le soir” - și nr. 14, 20, 33 și 36). Numerele 6-7 sunt printre primele simfonii care includ un început lent , cel al nr. 6
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
și următoarele mișcări rapide ( simfoniile nr. 90, 98 , 102-3); dezvoltarea și exploatarea unei game largi de forme variate în mișcări lente, inclusiv variațiile alternate sau duble ( începând cu simfoniile nr. 53, 63 și 70) și combinații eficiente de variații ; conectarea menuetului și a trio-ului cu ajutorul unei tranziții ( simfoniile nr. 50, 99 și 104) precum și utilizarea pe o scara largă a ultimei părți în forma de sonată-rondo ( exemplele cele mai cunoscute aflându-se în simfoniile nr. 88, 94, 99 , 101, 102
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
care în plus împart poziția „melodică” cu familia coardelor. Simfonia a III-a, „Eroica” (1803), ce reprezintă „debutul marilor epoci creatoare” (Romain Rolland), propune o primă mișcare lentă, dramatică, sub forma unui marș funebru; în partea a treia se înlocuiește menuetul cu scherzo (it. „glumă”), mai rapid, pentru prima oară. Alte simfonii la care se face referire mai frecvent: Simfonia a V-a în do minor („a Destinului”, 1808), Simfonia a VI-a în Fa major („Pastorala”, 1808) - vădește elemente de
Simfonie () [Corola-website/Science/311549_a_312878]
-
28 mai 1805) a fost un compozitor și violoncelist din Italia, a cărui muzică era caracterizată de un stil galant, stil care s-a dezvoltat, într-un fel, separat de marile centrele muzicale europene. Boccherini este foarte cunoscut datorită unui menuet din Cvintetul de corzi în E, Op.13, Nr.5 și Concertul de violoncel în Și bemol major. Această ultimă lucrare a fost cunoscută în diferite versiuni făcute de violoncelistul german Friedrich Grützmacher, dar recent a fost transformată în versiunea
Luigi Boccherini () [Corola-website/Science/311312_a_312641]
-
inspiră frecvent din dansurile practicate de popor. Cazul cel mai ilustrativ este cel al suitelor de dansuri baroce, care pornesc de la dansuri populare, caracteristicile metrice și agogice (tempo), păstrându-se ca atare într-o primă etapă (amintim ciacona, giga, sarabanda, menuetul). În timp ce menuetul face deliciul secolului XVIII, secolul XIX va prelua un nou dans popular în trei timpi, valsul. Până în secolul XIX, muzica savantă se apropie și depărtează de publicul simplu în câteva ocazii succesive; Romantismul târziu reprezintă desprinderea de ascultătorul
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
din dansurile practicate de popor. Cazul cel mai ilustrativ este cel al suitelor de dansuri baroce, care pornesc de la dansuri populare, caracteristicile metrice și agogice (tempo), păstrându-se ca atare într-o primă etapă (amintim ciacona, giga, sarabanda, menuetul). În timp ce menuetul face deliciul secolului XVIII, secolul XIX va prelua un nou dans popular în trei timpi, valsul. Până în secolul XIX, muzica savantă se apropie și depărtează de publicul simplu în câteva ocazii succesive; Romantismul târziu reprezintă desprinderea de ascultătorul neinițiat, prin
Muzică ușoară () [Corola-website/Science/309407_a_310736]
-
elegantului stil francez și conțin, ca și cele engleze (1706-1725), piese provenite din dansuri, ca și partitele. Dar Bach nu se rezumă numai la cele patru dansuri tipice: allemanda, couranta, sarabanda, giga, ci amplifică suita, introducând și alte dansuri, ca menuete, gavote, poloneze sau chiar „arii”. Interesantă este „Fantezia și fuga cromatică”, cu un suflu nou și îndrăzneț prin frecvente cromatisme, dar și "Goldberg-Variationen" (1742), o arie cu 30 de variațiuni, care marchează un moment important din istoria temei cu variațiuni
Johann Sebastian Bach () [Corola-website/Science/297666_a_298995]
-
fundamentarea ei clasică. În primul rând observăm că patru dansuri; "allemanda", "curanta", "sarabanda" și "giga" se constituie în prototipul de bază al suitei. Orice dans în plus se introduce după sarabandă, adică între sarabandă și gigă. Acestea sunt de obicei; "menuetul", "bourree", "gavota", "loure", "passepied", "rigauden", "siciliana" etc.. În plus, Bach aduce ca o introducere ce urmărește fixarea de la început a tonalității unice a suitei termenul de „preludiu” pentru suite instrumentale (uneori „intradă”), iar pentru cele orchestrale denumirea de „uvertură”. Mai
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
fost o evoluție naturală a tradiției existente. Cvartetul pentru coarde a căpătat importanță prin intermediul compozitorului Joseph Haydn. Haydn va compune zece cvartete pentru coarde, publicate drept Op. 1 și Op. 2. Acestea au cinci părți și au forma: parte rapidă, menuet sau trio I, parte lentă, menuet sau trio II și un final rapid. După aceasta Haydn a încetat să compună cvartete câțiva ani dar a revenit din nou la gen în 1769-1772 compunând 18 cvartete cu Op. 9, 17 și
Cvartet de coarde () [Corola-website/Science/315430_a_316759]
-
existente. Cvartetul pentru coarde a căpătat importanță prin intermediul compozitorului Joseph Haydn. Haydn va compune zece cvartete pentru coarde, publicate drept Op. 1 și Op. 2. Acestea au cinci părți și au forma: parte rapidă, menuet sau trio I, parte lentă, menuet sau trio II și un final rapid. După aceasta Haydn a încetat să compună cvartete câțiva ani dar a revenit din nou la gen în 1769-1772 compunând 18 cvartete cu Op. 9, 17 și 20. Acestea erau compuse într-o
Cvartet de coarde () [Corola-website/Science/315430_a_316759]
-
nou la gen în 1769-1772 compunând 18 cvartete cu Op. 9, 17 și 20. Acestea erau compuse într-o formă ce a devenit standard pentru Haydn și ceilalți compozitori și anume patru părți: o parte rapidă, o parte lentă, un menuet sau trio și un final rapid. În total, Haydn a compus 68 de cvartete pentru coarde. Începând cu Haydn cvartetul pentru coarde a devenit prestigios și este considerat un adevărat test al artei compozitorului. Aceasta se datorează faptului că paleta
Cvartet de coarde () [Corola-website/Science/315430_a_316759]
-
sarabanda" și "giga". În vremea lui Johann Sebastian Bach, suita se executa independent și a jucat un rol important în dezvoltarea muzicii instrumentale. Pe lângă cele patru dansuri de bază, au început să fie incluse și altele - "boureé, gavota, musette, polacca, menuetul" (foarte important, devenind parte constitutivă a simfoniei), "ciacona, passacaglia" (variațiuni pe o temă ostinato, cu rol determinant în unele forme muzicale). Spre sfârșitul sec. 18, din Viena s-a răspândit "valsul", un dans derivat din "Ländler". În aceeași perioadă, au
Dans () [Corola-website/Science/322651_a_323980]
-
Johann Michael, conferindu-i titlul nobiliar “von Sachsenheim” ("Casa Sașilor"), lui și urmașilor lui. Documentele originale și stema se află la membrii familiei. Johann Michael a fost cunoscut ca un talent muzical, care cânta la pian și compunea arii și menuete. După ce Samuel von Brukenthal s-a retras din politică, Johann a colaborat cu dânsul la organizarea și extinderea colecțiilor si librăriei sale (nucleul viitorului Muzeu Brukenthal, care include și o colecție Soterius von Sachsenheim). Johann Michael a murit pe 31
Casa de Soterius von Sachsenheim () [Corola-website/Science/329594_a_330923]
-
violoncel. Charles Rosen a scris că "în consens general, cea mai mare realizare a lui Mozart în domeniul muzicii de cameră este grupul de cvintet de coarde cu două viole". Mozart a compus numeroase dansuri pentru orchestră, inclusiv aparținând genului menuet (peste 100), contradans și alemandă (sau Dansuri Germane). În compoziția menuetelor Mozart a urmat în general exemplul lui Haydn, preferând caracterul lent al dansului. Alemandele (56, compuse între 1787 și 1791) erau compuse în special pentru balurile publice din Viena
Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/330135_a_331464]
-
mare realizare a lui Mozart în domeniul muzicii de cameră este grupul de cvintet de coarde cu două viole". Mozart a compus numeroase dansuri pentru orchestră, inclusiv aparținând genului menuet (peste 100), contradans și alemandă (sau Dansuri Germane). În compoziția menuetelor Mozart a urmat în general exemplul lui Haydn, preferând caracterul lent al dansului. Alemandele (56, compuse între 1787 și 1791) erau compuse în special pentru balurile publice din Viena. Lucrările religioase ale lui Mozart sunt în principal vocale dar există
Lista compozițiilor de Wolfgang Amadeus Mozart () [Corola-website/Science/330135_a_331464]