1,064 matches
-
a fost întâmpinată favorabil în cercurile culturale din Galia, mai ales în mănăstirile din Marsilia și Lérins. În 428, Augustin a trebuit să răspundă prin scrierea Despre predestinarea sfinților (De praedestinatione sanctorum) lui Prosperus și Ilarie, doi laici din Galia meridională, care îi trimiseseră două scrisori (nn. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin), în care criticau, împreună cu alții, operele trimise călugărilor din Adrumeto. Tot lui Prosperus și Ilarie, un an mai târziu, Augustin trimite o a doua carte intitulată Despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în urma marilor migrații barbare care s-au succedat începând cu 406, imperiul a pierdut progresiv Britania (niciodată romanizată total), Spania, unde s-au stabilit suabii și apoi vizigoții (aceștia devastaseră Italia în 410 și se stabiliseră la început în Galia meridională), Africa, ocupată definitiv de vandali începând cu anul 435 (anterior, ei se stabiliseră în Galia și apoi în Spania), Galia, traversată de toate populațiile germanice menționate mai sus, apoi dominată definitiv de burgunzi și de franci. Italia, deși supusă unor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
macedonean și cel roman; Augustin, în cartea a douăzecea din Cetatea lui Dumnezeu, reia interpretarea lui Ieronim și nu ține cont de cea a lui Orosius. Acesta, așadar, a completat seria cu stăpânirea cartagineză, interpretând-o ca pe un imperiu meridional, opus celui septentrional al macedonenilor. Cel babilonian păgân prin excelență, a fost primul, iar cel roman este ultimul, cel ce pregătește sfârșitul vremurilor. Într-adevăr, sfârșitul lumii este deja în parte vizibil în epoca creștină dat fiind că istoria nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
A.V. Nazzaro). 4. Tyron Prosperus Prosperus și Ilarie l-au informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nn. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) despre reținerea cu care era întâmpinată doctrina harului și a predestinării în Galia meridională; lor le-a dedicat Augustin Predestinarea sfinților și Darul perseverenței. Ilarie nu mai e cunoscut ulterior decât ca prieten personal al lui Augustin și pe atunci se găsea la Marsilia; și Prosperus, originar din Aquitania (nu cunoaștem nici locul, nici
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
secolul al cincilea Hoardele de barbari care au năvălit în Galia în primul deceniu al secolului al cincilea și care au format ulterior regatele romano-barbare, fără să cotropească însă provincia (adică Provența), unică insulă de civilizație romană rămasă în partea meridională a regiunii, nu au avut din punct de vedere social și cultural aceeași dezastruoasă eficacitate ca în Africa. Invaziile au fost fără îndoială copleșitoare și au dus la cotropirea întregii țări care a fost scoasă complet de sub autoritatea Imperiului Roman
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
început să se facă simțită mai ales în a doua jumătate a secolului al șaselea. În primele decenii ale acestuia, foarte importante pentru cultivarea culturii clasice și creștine au fost cele două sedii episcopale de la Arles și Vienne, în Galia meridională. Totuși, învățământul cunoaște o neîncetată decădere: aflat aproape în întregime sub controlul oamenilor Bisericii, acesta nu cultivă oricum literele, așa cum se întâmplase în secolul precedent, și chiar scriitorii creștini nu au avut nici un contact cu alte regiuni din zona Mediteranei
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Studii: B. Flusin, Miracle et histoire dans l’oeuvre de Cyrille de Scythopolis, Et. Augustiniennes, Paris 1983. e) Ioan Rufus, episcop de Maiuma Ceea ce știm despre el provine din indicii pe care le găsim în opera sa. Arab din Palestina meridională, probabil din Ascalona, Ioan a studiat dreptul la Beirut și a fost hirotonisit preot între 476 și 478 la Antiohia de către patriarhul monofizit Petru Fulon, al cărui succesor desemnat fusese. I se mai spunea și Ioan din Beth-Rufina sau din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
însuflețită de umor, de surprizele și contrastele savant construite, sub aparența unui stil neutru. Venit în Moldova din Fanar, neamul Strileștilor are origini îndepărtate, în Spania secolului al XIII-lea (un Miguel de Las Estrellas), autorul făcând aluzie la originea meridională a familiei sale. În pofida avidității, Mihalache Strilea câștigă simpatia prin - paradoxal - nobilele lui însușiri de caracter, prin bravură și inteligență, prin finețea spiritului. R. mărturisește că și-a construit personajele conjugând mai multe modele reale; de aici, poate, caracterul lor
ROSETTI-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289377_a_290706]
-
a fost întîmpinată favorabil în cercurile culturale din Gallia, mai ales în mănăstirile din Marsilia și Lerin). în 428, Augustin a trebuit să răspundă prin scrierea Despre predestinarea sfinților (De praedestinatione sanctorum) lui Prosper și Ilarie, doi laici din Gallia meridională, care îi trimiseseră două scrisori (nr. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) unde criticau, împreună cu alții, operele trimise călugărilor din Adrumeto. Tot lui Prosper și Ilarie Augustin le trimite, un an mai tîrziu, o a doua carte, intitulată Despre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
în urma marilor migrații barbare care s-au succedat începînd cu 406, imperiul a pierdut progresiv Britannia (niciodată romanizată total), Spania, unde s-au stabilit suabii și apoi vizigoții (ultimii devastaseră Italia în 410 și se stabiliseră la început în Gallia meridională), Africa, ocupată definitiv de vandali în 435 (anterior, ei se stabiliseră în Gallia și apoi în Spania), Gallia, străbătută de toate populațiile germanice menționate mai sus, apoi dominată definitiv de burgunzi și de franci. Italia, deși supusă unor invazii devastatoare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
babilonian, cel medo-persan, cel macedonean și cel roman; Augustin, în cartea a douăzecea din Cetatea lui Dumnezeu, reia interpretarea lui Ieronim, neținînd cont de cea a lui Orosius. Acesta a completat seria cu stăpînirea cartagineză, interpretînd-o ca pe un imperiu meridional, opus celui septentrional al macedonenilor. Cel babilonian, păgîn prin excelență, a fost primul, iar cel roman este ultimul, cel ce pregătește sfîrșitul vremurilor. într-adevăr, sfîrșitul lumii este deja în parte vizibil în epoca creștină, dat fiind că istoria nu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
A.V. Nazzaro). 4. Tyron Prosper Prosper și Ilarie l-au informat pe Augustin în 428-429 prin două scrisori (nr. 225 și 226 din epistolarul lui Augustin) despre reținerea cu care era întîmpinată doctrina harului și a predestinării în Gallia meridională; lor le-a dedicat Augustin Predestinarea sfinților și Darul perseverenței. Ilarie nu e cunoscut ulterior decît ca prieten al lui Augustin, iar pe atunci se găsea la Marsilia; și Prosper, originar din Aquitania (nu cunoaștem nici locul, nici data nașterii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
V-LEA Hoardele de barbari care au năvălit în Gallia în primul deceniu al secolului al V-lea și care au format ulterior regatele romano-barbare, fără să cotropească însă provincia (adică Provența), unică insulă de civilizație romană rămasă în partea meridională a regiunii, nu au avut din punct de vedere social și cultural aceeași eficiență dezastruoasă ca în Africa. Invaziile au fost, fără îndoială, copleșitoare și au dus la cotropirea întregii țări, scoțînd-o complet de sub autoritatea Imperiului Roman de Apus, a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
a început să se facă simțită mai ales în a doua jumătate a secolului al VI-lea. în primele decenii, deosebit de importante pentru cultivarea culturii clasice și creștine au fost cele două sedii episcopale de la Arles și Vienne, în Gallia meridională. Totuși, învățămîntul cunoaște o continuă decădere: aflat aproape în întregime sub controlul oamenilor Bisericii, el nu cultivă literele, așa cum se întîmplase în secolul precedent, și chiar scriitorii creștini nu au avut nici un contact cu alte regiuni din zona Mediteranei. Convertindu
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Studii: B. Flusin, Miracle et histoire dans l’œuvre de Cyrille de Scitopolis, Et. Augustiniennes, Paris, 1983. e) Ioan Rufus, episcop de Maiuma Ceea ce știm despre el provine din indicii pe care le găsim în opera sa. Arab din Palestina meridională, probabil din Ascalona, Ioan a studiat dreptul la Beirut și a fost hirotonit preot între 476 și 478 la Antiohia de către patriarhul monofizit Petru Fulon, al cărui succesor desemnat fusese. I se mai spunea și Ioan din Beth-Rufina sau din
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
de bine ilustrat în spațiul ardelenesc. Insă spre deosebire de formele consacrate ale acestei expresii și ale acestei stilistici de școală, în marea lor majoritate circumscrise unei violențe glaciale și unei evidente frigidități afective, Tolan este mai degrabă un temperament liric și meridional. Expresionismul lui are un duct sentimental asemănător aceluia pe care l-a consacrat un alt bistrițean, Miron Duca, o subtilitate și un rafinament de fond care pun excesului de energie o surdină delicată și melancolică. însă dincolo de această latură expresionist-lirică
Un enciclopedist by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17149_a_18474]
-
Prusia) și în Austria: aceste două țări erau, atunci, în plină înflorire economică și constituiau teritoriile prielnice întâlnirilor culturale multietnice. Printre Aromânii care ajung în aceste ținuturi mittel-europene este Constantin Ucuta, prelat ortodox stabilit în Poznan (pe atunci, în Prusia meridională). El scrie și tipărește la Viena, în 1797, un fel de abecedar destinat Romano-Vlahilor, scris cu �slove grecești" dar în aromânește, sub titlul (tradus din grecește) Noua pedagogie sau Abecedar ușor spre a învăța pe copiii tineri carte romano-vlahă. Pentru
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
Murnu. Vasilica Chifu și ordinea visului Pentru Vasilica Chifu, pictura este în primul rînd un document existențial. Departe de vuietul străzii, de convulsiile clipei și de freamătul istoriei nemijlocite, ea se concentrează exclusiv asupra propriilor sale neliniști. Amestec de exuberanță meridională și de grave disperări nordice, de jubilație și de dramatism în ultimă instanță, temperamentul său artistic este mărturia unei explozii neîntrerupte. Fără legături explicite cu lumea exterioară, cu realitatea episodică și cu formele constituite ale acesteia, pictorița își plasează viziunile
Artiști în penumbră by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14958_a_16283]
-
turnul de fildeș al creatorului izbăvit de preocupările mărunte ale vieții. Dacă sămănătorismul, poporanismul, „naționalismul” îl indispun, nici extravaganțele formale, „scamatoriile” ori „scrântelile” moderniste (futurismul ș. a.) nu-l dau gata și K. nu pregetă să le încondeieze acid. Firea lui meridională, robustă în fond, nu suportă o artă ce poartă amprenta maladivității, chiar dacă lirica proprie prezintă afinități cu decadentismul în vogă la început de secol. Neașteptat de puține sunt traducerile pe care le dă la iveală - din Paul Bourget, Charles Baudelaire
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
fiind un fel de sinteză hiperbolică a tuturor anticriștilor prezenți în istoria Bisericii. În concepția sa, orice creștin care acționează împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului, și o Biserică meridională, a lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din cei care, prin faptele lor, îl neagă pe Cristos, cea din care se va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
colaborare cu Matei Millo). Iubitor de drumeție, S. își consemnează impresiile de voiaj scriind, o dată, niște note de drum din Apus, altă dată un reportaj de la Târgu Ocna sau dintr-un „peregrinagiu la Neamț”. În Suvenire de călătoria în Basarabia meridională (1857), blajină evocare mărturisind „plăcerea călătoriei”, lasă să se întrevadă că zestrea sa este aceea de povestitor. E ceea ce face farmecul operei sale de căpătâi, Suvenire contimpurane (1888). Scriitorul este, prin structură, un memorialist. Având voluptatea spunerii, el nu reconstituie
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
Limba, cu o patină de vechime, creează o aură evocatoare. Ca povestitor, S. nu e mult mai prejos decât memorialistul Ion Ghica. SCRIERI: Ceasurile de mulțemire a lui ..., Iași, 1844; Din poeziile lui..., București, 1857; Suvenire de călătoria în Basarabia meridională, București, 1857; La norocu, București, 1859; Influinția morale, București, 1869; 101 fabule, București, 1869; ed. 2, București, 1886; „Reporta din vis”, București, 1870; Himnuri pentru Crucea Roșie, București, 1877; La Plevna!, București, 1878; Dramatice, București, 1879; Notițe despre Bucovina, București
SION-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289700_a_291029]
-
vol. II, partea 1, p. 236 și urm. 147. Constantin Rezachevici, op. cit., vol. I, p. 713. 148. Citez - după Constantin Rezachevici, loc. cit.: Alexandru Papadopul-Calimah, Cântecul hatmanului Ioan Serpeaga (Ion Potcoavă, Crețul, domn al Moldovei) 1577-1578. Cântec popular din Rusia meridională, în „Convorbiri literare”, XXI, 1888, nr. 11, pp. 999-1009; H. Dy. Sirani, Legenda Serpegăi, în Anuarul Institutului de Istorie din Iași, I, 1936, vol. III, pp. 81-82; Magdalena Laslo-Kuțiuk, Exotica limitrofă. Studii comparate româno-ucrainene, București, 1997, pp. 78-84; Dinu C.
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
prin detașarea de orice canoane estetice, prin narațiune epică sau meditație lirică, notație sociologică sau „reportericească”, situată la hotarul dintre nuvelă și „fiziologie”. Z. dă și o caracterizare memorabilă literaturii românești de călătorie, în funcție de temperamentul specific al poporului: natură solară, meridională. Nu rămâne aproape nici un „călător” necomentat (Dinicu Golescu, Gh. Asachi, Timotei Cipariu, Vasile Alecsandri, Teodor Codrescu, Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filimon, Ion Codru-Drăgușanu), istoricul literar observând pentru secolul al XIX-lea, cu mici excepții, predominanța simțului istoric, invazia sociologicului
ZACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290682_a_292011]
-
învârtelilor” și al corupției (La minister) sau parvenitul versatil, oportunist, precum „neobositul Monsieur Mitică”, cel care susține că „România a realizat cu exces democrația”, de unde s-ar trage toate relele. În alte variante acesta e „mitocănașul parizianizat”, „încarnare a mediocrității meridionale” (Băiat deștept), superficial și prezumțios, diletant, snob, cu dispreț față de inteligența cultivată, clientul doctrinelor dictatoriale, care consideră arta o chestiune pur personală, sentimentală, neînțelegându-i specificitatea (Literatura ca păcat), adoră „ideile răposate”, „siropurile trezite”, „ruinele literare”, clasicismul școlar, cultivă imitația
ZARIFOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290712_a_292041]