420 matches
-
figurile de Îngeri ale căror trăsături se destrămau În piatra Îmbătrînită. O scară urca la primul etaj, unde un dreptunghi de lumină vaporoasă contura intrarea principală a azilului. Lumina de gaz emanată de această deschidere colora În ocru ceața de miasme ce venea din interior. O siluetă colțuroasă și rapace ne privea din arcul ușii. În semiîntuneric i se putea distinge privirea oțelită, de aceeași nuanță cu rasa pe care o purta. Ținea În mînă un cub din lemn care fumega
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
le lași să curgă-n vers? Și ști-va cineva vreodată câte piedici trebuie dorințelor ca să izvorască gândul, câte înfrîngeri costă înmugurirea cugetului? Și ce toamnă a tinereții este spiritul! Doamne! dezleagă-mă de mine, că de miresmele și de miasmele lumii m-am dezlegat de mult. Spre o căință plină de cântec înalță-mi cugetul și nu mă mai lăsa vecin mie, ci întinde-ți deșerturile tale între inima și gândul meu. Au nu vezi tu vrăjmașul duh al soartei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Arya Samaj și enoriași ai bisericii anglicane, toți vor muri cu aceleași simptome, oboseală cronică, transpirație, febră și întunecarea vederii. La nivel mondial, amploarea acestor decese este chiar mai mare decât viețile secerate din Europa. Aici boala plutește ca o miasmă peste nodul de străzi de lângă Drummond Road, care formează cartierul numit Johri Bazaar, unde-și au magazinele bijutierii. La fel ca pilotul Roy, care lasă în urmă fumul negru peste îndepărtata Londră, boala apasă în mijlocul acestei atmosfere generale marcate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
câțiva pași, ridicase două castane și le mângâiase ca și cum ar fi fost tâmplele înfierbântate ale nebunului, fruntea lui palidă, lividă din cauza tuturor morților și a supliciilor adunate de-a lungul umanității, a rănilor în putrefacție deschise de secole, alături de care miasmele rahatului nu înseamnă nimic, da, nimic altceva decât un miros slab, searbăd și înțepător de trup încă viu, viu, care nu trebuie să ne dezguste, să ne umilească sau să ne distrugă. Nu era posibil ca tânăra să locuiască în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
enervat și dacă am fi trăit în Elveția, Luxemburg, Danemarca sau oricare altă țară din așa-zisa lume civilizată, occidentală. În mod sigur, intensitatea enervărilor nu ar fi fost asemănătoare cu enervarea românească. Aceasta este suculentă, mustește de culoare locală, miasmele ei se simt de la kilometri buni, o dată cu primul ,,bă“, primul ,,bre“, prima înjurătură suculentă din ciclul P&M. Bădărănia ne deranjează foarte mult, o recunoaștem, pentru că ea nu are cum să fie o valoare de bază într-o societate care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
coroane) să emită țiuitul lui enervant. Ies pe ușă pe la 7.35-7.45, ajung la maxi-taxi în zece minute și mă îngrămădesc în acest vehicul. Astăzi, pur și simplu mi s-a făcut rău din cauza mirosului greu, un amestec al miasmelor hainelor de second-hand, niciodată spălate în Valahia, umezite de constantele ploi și ninsori, la care se adaugă transpirația clasică, totul condimentat cu lipsa cronică a oricăror surse de împrospătare a aerului din interior. Oamenii abrutizați stau și se uită animalic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
încet, îi percepe porii curați, știe că fiecare por are o mică, invizibilă deschidere către exterior prin care se elimină parte dintre substanțele nefolositoare din celule, deșeurile dizolvate în dramul de soluție acidă, propulsat dinăuntru către exterior, purtând ceva din miasmele calde ale interiorului. Da, acum nu mai este Ovidiu Trofin, omul impecabil, bine crescut, elegant până la pedanță, care știe să se descurce în orice împrejurare, cu tact, cu prestanță, care are un nas ca de copoi atunci când e să discearnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
îi domolise, îi frământa ca pe niște robi. Și de la acela, de la bătrân, i se trăgea pușcașului meseria aceasta fără hodină, de pescar și vânător, de care nu fusese niciodată bucuros, dar care la sfârșit îi intrase în sânge cu miasmele, cu frigurile, cu duhurile bălții. Și de la acela i se trăgea și durerea cea mare din tinereță- despre care el nu-mi spunea nimic lămurit, dar pe care eu totuși parcă o înțelegeam, căci era vorba, în această durere, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Sara de vară împânzea taina-i fumurie peste Iezer. Marele pod de fier, departe, părea o panglică lungă, albă, întinsă pe sub cerul albastru. Din fund, din urmă, se înălțau aburii ușori, leneși, ai apei stătute; un vânt abia simțit aducea miasmele ascuțite, calde ale mâlului și ale stufăriilor putrezite. Omul vâslea, încordându-și grumazul, scuipa în palme, trăgea de mănunchiuri, și apa plescăia ușor, apoi rămânea în urmă tremurând în cercurele. Tresării. —Boierule, să nu te superi... Sunt așa eu, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
oare, altădată, să stau acolo cu orele? Și ce plăcere putusem să găsesc în niște vânători în care un om normal și-ar fi vărsat și inima, nu numai mațele? Cerul limpede, strălucitor, tot atât de limpede pe cât era mlaștina de murdară, miasmele rele, infecte, care ardeau în lumină, duhorile de stârv putrezit, pe care dimineața le mirosea ca o hienă scârbită, îmi arătau ce erau de fapt ceasurile petrecute acolo. M-am aplecat spre un ochi de apă tulbure, noroioasă, și mi-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o pivniță, plină de bărbați badajați, unii Întinși pe podea, Între paturi, iar călugărițele erau Împinse la o parte de soldați japonezi cu puști și tărgi de pînză. CÎnd fețele palide ale tinerilor marinari englezi se Întoarseră spre soare, o miasmă de boală și răni ieși din camera Întunecată, Învăluindu-l. Caporalul japonez se uită fix la Jim, chircit În pijamua lui printre chiștoacele de țigări. Trînti ușa și Jim Îl auzi țipînd, În timp ce Îl lovea pe unul dintre soldații japonezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
danseze pe sinistra melodie a flautului vin direct din Infern: în ele este concentrată puterea unui mort, a unui demon răzbunător care îl urmărește pentru a-l sili să-și ispășească păcatele, un alastor, pecetea de neșters a unei crime, miasma, care îl apasă sau pe care a moștenit-o din neam1. Eroul tragic este deopotrivă victima și cauza acestei spaime, potrivit acelei reciprocități bazate pe teroare ce se stabilește între victimă și asasinul pătat de sîngele ei. Posedarea de către Dionysos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
te rog, atentă unde calci! tună Ignatius. Doamne Sfinte, a mai fost cineva vreodată atât de hăituit și de asediat ca mine? Ce oare te-a mânat aici în starea aceasta de nebunie furioasă în care ești? Să fie poate miasma de Muscat ieftin care îmi asaltează nările? — Am hotărât. Trebe să-ți cauți o slujbă. Vai, ce feste de prost-gust îi mai juca în ultimul timp Fortuna! Arest, accident, slujbă. Va lua oare vreodată sfârșit ciclul acesta îngrozitor? — Înțeleg, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
obicei deschise, umplând nările pietonilor cu un miros usturător de crenvurști fierți și muștar, la care se adăuga cel de ciment îmbibat timp de mulți ani cu lubrifianții și uleiurile de motor care se scurseseră din toate tipurile de mașini. Miasma care ieșea din Paradisul Vânzătorilor îl făcea uneori pe trecătorul perplex și copleșit să privească prin ușa deschisă spre întunericul din garaj. Acolo, ochii lui se opreau asupra unui șir lung de crenvurști de proastă calitate, expuși călare pe anvelope
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
să-l tortureze sportivul. — Trebuie să oprești toate acestea, strigă Ignatius spre Dorian care-i făcea cu ochiul cowboy-ului. Pe lângă faptul că sunt martorul unei jigniri strigătoare la cer împotriva bunului-gust și al decenței, am început să mă sufoc din cauza miasmelor de emanații glandulare și de colonie. — O, nu fi atât de anost! Se distrează și ei. Îmi pare rău, spuse Ignatius cu un ton aferat. Sunt aici în seara aceasta într-o misiune extrem de serioasă. Există o fată care trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
adezivă, dând detalii despre starea corpului pe măsură ce Îl dezvelea. Sub bandă, fata era dezbrăcată. Un smoc voluminos de păr amenința să se desprindă În timp ce Isobel Încerca să desfacă banda de pe capul copilului. Îl Înmuie În acetonă, iar mirosul chimic acoperi miasma de descompunere. Dar măcar acest cadavru nu zăcuse În nici un canal timp de trei luni. Isobel lăsă foarfecele pe tăviță și asistentul Începu să Împacheteze banda adezivă În pungi pentru probe etichetate. Corpul era Încă ghemuit În poziție fetală. Isobel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
sub pecetea umbroaselor vile somptuoase, stropite cu sudoarea grădinarilor trudiți, apoi trandafirii Împroșcați de ploaia artificială a fîntînilor arteziene, ca astfel să fie protejați de intemperii, de fapt o jalnică vegetație luxuriantă de flori searbăde făr-de miresme sau măcar de miasme, În pofida fantasticelor configurații precum cangele crabilor, În pofida faldurilor cerate ale petalelor, a tentaculelor staminelor ori a mugurilor ascuțiți, parcă Înghimpați; toată această vegetație luxuriantă nu era În stare să emane măcar un atom de arome, nici cît o viorea sălbatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
putu abține să nu desfășoare secvențele acelui destin ca și cum răsfoia un album de familie. (Și am impresia că printre acele imagini se amestecau, involuntar, și amintiri ale copilăriei sale.) Un subsol Într-o penumbră maladivă, În fumul țigării și al miasmelor de vin; scene jalnice cu certuri de familie, bătăi, urlete, plînsete cu sughițuri; ploșnițe plesnind sub torța hîrtiei de ziar, pe cînd flacăra lingea striurile din fierul patului de campanie; despăducherea, aidoma maimuțelor, seara, la o lampă chioară, pe cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
brațe. Curînd avea să se ivească o movilă de flori și verdeață, un rug de lalele, hortensii și trandafiri, un osuar de gladiole, iar crucea care se Înălța deasupra purcoiului proaspăt, movila Însăși, va dispărea sub uriașul stog care exala miasma putridă a liliacului veștejit. CÎnd va interveni poliția, zona distinsă a cimitirului era deja despuiată, prădată, „de parcă trecuse un nor de lăcuste“, cum va scrie presa (Rotte Fahne va publica un articol nesemnat În care vor fi expuse atrocitățile poliției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Îi presimțea pe cei doi prieteni ai săi, pe păstorul Ioan și pe Malhus, căzuți Într-un somn letargic, Îi simțea, deși erau duși cu dușii, neclintiți și făr-de suflare, ca Îmbălsămați, nu mai aveau nici un miros de om, nici o miasmă, deși el le simțea prezența nepămînteană, presimțind mai la stînga sa, la picioarele lui Iovan, și trupul nepămîntean și Îmbălsămat al cîinelui păstorului care, cu labele din față Întinse, zăcea lîngă stăpînul său, veghindu-l inert la poarta somnului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn și lîncezeală, mirosul reavăn al pămîntului și al ierbii, binecuvîntata suflare a luminii și a vieții care, după miasma mucedă a grotei, Îl Îmbia ca o mireasmă de măr? Oare și ăsta era tot vis? Binecuvîntata licoare a spiritului și a trupului său, străfulgerarea de care nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că-l pălea În frunte cu atîta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pentru o rasă omogenă, că ar fi fost mai lesne să lupți așa cum luptaseră coloniile americane, așa cum luptase Confederația. În noaptea aceea n-a Închis un ochi, ci i-a ascultat pe străinii aceia grohăind sforăind și umplând compartimentul cu miasma grea a celei mai noi Americi. La Princeton tot omul lua războiul În derâdere În public, dorindu-și Însă În particular ca moartea să-i fie cel puțin eroică. Studenții de la litere Îl citeau cu pasiune pe Rupert Brooke; stâlpii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
după ele, câțiva oameni răzlețiți, ai căror ochi, de cum ieșeau, cercetau invariabil mai Întâi strada udă, apoi aerul impregnat de ploaie, iar la urmă cerul deprimant; la sfârșit, o masă deasă de lume, mergând agale, care l-a dezgustat cu miasma ei grea, compusă din mirosul de tutun al bărbaților și fetidul iz senzual al pudrei râncezite pe fețele femeilor. După grupul compact au ieșit alți spectatori răzleți - cam o jumătate de duzină -, un bărbat În cârje și, la urmă, pocniturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
linia țărmului, sărind peste un gard scund de sârmă, și s-a pomenit În mijlocul unui șantier naval dezordonat de lângă doc. În jurul lui zări cocile multor ambarcațiuni În diferite faze de reparație. Mirosea a rumeguș și a vopsea și se simțea miasma abia distinctă a fluviului Hudson. Un om s-a apropiat prin pâcla deasă. - Hello, l-a salutat Amory. - Ai permis? - Nu. E o proprietate privată? - Este Hudson River Sporting and Yacht Club. - O. N-am știut. Mă odihneam doar. - Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Alcina, sau cu mașina; și stăteau de vorbă cu voce șoptită, oprindu-se doar când intra el în cameră, și atunci deveneau joviali și prietenoși. Dar aerul obscur, aproape excitant al așteptării ca ceva să se întâmple persista, ca o miasmă de speranțe tenebroase. Și el trebuia, de asemenea, să aștepte în propriul lui interes. Trebuia să știe, să afle pentru el. Și, în plus, era și Anrella! Agățat de gardul metalic, cu mușchii începând să-i obosească, Craig se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]