641 matches
-
-i readuce în sânul Bisericii și pe prinții Bisericii. Nici nu-i un lucru serios să cântărești cu același cântar religiile care au vârsta arterelor acestora: pe prelatul ramolit care nu se mai gândește la convertirea Indiilor și face slujba moțăind, cu mollahul care are cu șapte secole mai puțin ca rivalul său, firește mai pisălog, ori cu evanghelicul proaspăt convertit. În acest gen de bilanț comparativ, nu se ține îndeajuns cont de handicapurile cronologice. Suveranitatea lui Dumnezeu primând asupra celei
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
materia lemnoasă printr-o „blocare” rituală într-un trunchi de copac: „Ce zâce? «Ca să nu mă mănânce animalele, eu mă sui acolo sus, în scorbura aia, și stau răzemat-așa, cu picioarele atârnate și stau până dimineața». Pe la doișpe noaptea, a moțăit, a luat-o somnu, cum să zâce. Ș-a venit pă scorbură-n jos. Acolo a stat trei zâle și trei nopț’/ și trei d-albe dimineț’/ cât a stat ea în scorbur-acolo”. Timpul desăvârșit al treimii este augmentat de
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
când dormeam în pădure. Dar de data asta, mi s-a împlinit. Am terminat-o cu dormitul noaptea în pădure, îmi zice povestitorul, ca să-mi dezvolte atenți a și interesul la cele ce urmau a mi le spune. În timp ce cam moțăiam, gataăgata să adorm, aud un fel de fâșăială prin frunze. Ba chiar pocnetul crengilor uscate, căzute pe jos. Și cum din ce în ce zgomotul devenea tot mai mare, ascult, mă gândesc cum să procedez dacă ar fi vorba de
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
între ora primelor știri și ora de culcare, ceasul avansează pe nesimțite: un film, un talk-show, eventual un al doilea film, sau un nou episod Elodia și programul se încheie. Nici nu știi când a trecut timpul: pleci spre pat moțăind, ușor spălat pe creier, nemulțumit că ai mai pierdut o zi. Fără televizor, constați că ai dinainte o seară lungă, intens și divers utilizabilă. Poți citi, poți face conversație, poți întâlni prieteni, poți să te plimbi, să reflectezi pe cont
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
îl apucă cu fermitate pe un elev de umăr, lăsându-i urme de la strânsură; un profesor împinge cu putere o carte de-a lungul pupitrului, lovindu-l pe elev în piept; un profesor zgâlțâie cu violență scaunul unui elev care moțăie. Victimele acestor tipuri de incidente vor raporta mai greu aceste tipuri de incidente, iar administratorii vor reacționa mai încet atunci când le sunt semnalate. Cazul este chiar mai ambiguu atunci când un coleg de clasă este cel care face lucrurile descrise mai
[Corola-publishinghouse/Science/1992_a_3317]
-
pasul pare să-ți spună altă poveste. Fiecare unghi are farmecul lui. Mi-ar fi imposibil să-i redau detaliile pe o foaie de hârtie. Mi-am dat seama cât eram de neputincios în fața lui. Am închis ochii. Voiam să moțăi un pic. Vâjâitul vântului nu slăbea deloc în intensitate. Copacii și Zidul mă apărau totuși de el. Înainte de a ațipi, m-am gândit la Umbră. A cam sosit momentul să-i înmânez harta, numai că detaliile nu erau puse la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
depăși trenul de călători până la Ploești-sud, deși el a oprit în stații, mai mult de cât marfarul. În schimb a prins trenul de București-Vaslui-Iași, în care s-a urcat, dar fiind foarte aglomerat a stat pe culoar cu alți călători, « moțăind de somn », până la Mărășești, când eliberându-se un loc într-un compartiment, a fost chemat în interior și mai protejat de curentul ce era pe culoar. Compartimentul era luminat slab, ceea ce făcea ca să nu se observe bine persoanele din el
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
petrec un timp, ce mi se pare o eternitate, sprijinită de copac vomitând un lichid ciudat și privind formele schimbătoare ale poienii. Târziu în noapte, intru în colibă, îi văd pe ceilalți trei dormind pe rogojina de pe jos, cu Alfonso moțăind pe un scaun, mă întind pe bancheta din lemn, mai cuget o secundă la lumea schimbată din jurul meu, apoi cad într-un somn adânc”. Desigur că cititorul se va întreba și în legătură cu câștigul participanților la experiment. La această întrebare protagonista
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
camionetă prăfuită apare din direcția opusă, moment în care ambele încetinesc cu scrâșnet de frâne, apoi trec unul pe lângă celălalt într-un nor de praf, aproape atingându-se dar păstrând o viteză respectabilă. Privesc în jur la restul călătorilor majoritatea moțăie sau discută impasibil, fără să dea atenție faptului că ne îndreptăm ca un bolid spre hăul fără fund. Respir adânc și reflectez că mulți fac această călătorie și, într-un fel sau altul, supraviețuiesc. Nu văd niciun motiv să fiu
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
petrec un timp ce mi se pare o eternitate sprijinită de copac, vomitând un lichid ciudat și privind formele schimbătoare ale poienii. Târziu în noapte, intru în colibă, îi văd pe ceilalți trei dormind pe rogojina de pe jos, cu Alfonso moțăind pe un scaun, mă întind pe bancheta din lemn, mai cuget o secundă la lumea schimbată din jurul meu apoi cad într-un somn adânc. Comentam cu Sandra și Alfonso și alți câțiva prieteni de familie prima mea ceremonie cu ayahuasca
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
este parcă mascat de tot felul de alte arome necunoscute, aproape plăcute. Rămânem în tăcerea întreruptă doar de fluieratul armonios al lui Don Julio, studiind umbrele mișcătoare oglindite în podeaua de lemn. Între timp mai discutăm, Don Julio de acum moțăie cu ochii închiși în timp ce ajutorul lui mai aruncă câte un lemn pe foc din, când în când. Vremea trece, nu simt nimic special, nici măcar dorința de a voma sau merge la toaletă dar amintindu-mi de aventurile din Chiguilpe mă
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
cincisprezece zile. Vremea e frumoasă, a venit deja primăvara. Din păcate, răcise, nu știe cum. Febră, hârâială în piept, îi curge nasul. Medicul curant îi prescrie alt antibiotic, pe lângă cel pe care îl ia, fiecare afecțiune cu antibioticul ei. Ziua moțăie lungită pe canapea, noaptea doarme prost. Transpirațiile o silesc să-și schimbe des pijamaua. Și pe urmă, starea ei devine satisfăcătoare. Relativ. Doarme mai bine și ziua citește. Vecina lor, Maryse, vine să-i țină companie pălăvrăgind. Aduce flori, fructe
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
de copios. Doi scriitori slovaci, Albert Marencin și Jan Lenco, cei mai vârstnici dintre participanții la Trenul Literaturii, născuți în 1922 și, respectiv, 1933 (cerințele de participare la proiect, îmi amintesc, indicau o vârstă maximă de până la 55 de ani), moțăie liniștiți după interpretarea primei părți a cvartetului. Tot ei, reveniți din ațipeală, au aplaudat la mijlocul concertului, dar din fericire nu i-au susținut prea mulți... Oricum, e un moment ușor hazliu, pe care îl observ cu discreție, așa cum probabil o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
deși ți-era atât de dor de mirosul inconfundabil al mării, pe care nu l-ai mai simțit de peste douăzeci de ani?“ se întrebă ea, retoric. Domnul Ionescu rămăsese în barul hotelului, zăbovind la o bere cu Codrin Neacșu. Ionela moțăise tot drumul în mașină și apoi, după masa de prânz de la restaurant, declarase că o doare capul și că se retrage să se odihnească în camera de hotel. Ceilalți invitați refuzaseră până la urmă propunerea de a merge la mare. Erau
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mustăcioasa aia de nevastă-sa, mare șmecheră pe la Ministerul Învățământului. În orice caz, era plin de draci și se simțea dator să boscorodească și să mârâie la toată lumea. Avea pur și simplu un puseu de șefită cronică. După prânz, în loc să moțăie în cabinetul lui, așa cum făcea de obicei, îl apucase o frăsuială tâmpită. Varianta cu ulcerul era cea mai probabilă. Din când în când, cobora să socializeze cu alți colegi la porcăria aia de bistrou care tocmai se deschisese pe lângă facultate
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
musai de o conferință științifică, și numai de grija ălora doi nu murea. L-a privit pe tânărul cadru universitar cu iritare și i-a transmis secretarei să-i mobilizeze pe cei rămași pe la administrativ care mai erau de găsit moțăind prin facultate. Secretara a vorbit cu mecanicul, cu fochistul și, în cele din urmă, cu portarul. Primii doi au venit, s-au uitat lung, lung, la mobilele din hol, au clătinat din cap și le-au explicat indignați universitarilor că
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
deseori astfel de intermitențe. Deși ținea ochii deschiși, e posibil să nu te fi văzut. Cum rareori petrecea câte o noapte de somn neîntrerupt, se Întâmpla, mai ales pe vreme caldă, să se volatilizeze pentru scurt timp, să ațipească, să moțăie, cu brațele lungi atârnându‑i peste marginile fotoliului și cu bizarele lui picioare desperecheate, Întinse. Un picior era cu trei numere mai mare decât celălalt. Și nu numai somnul știrbit Îl ducea la asemenea stări de retragere, ci și excitabilitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
face decât să‑ți iriți soția. Aș vrea să mă consult cu tine la cumpărarea unei haine sport la Lanvin. I‑am promis vânzătorului că o să revin azi până‑n prânz. Sunt puțin buimac În dimineața asta - chiar adineauri am moțăit. Amorțeala e o stare pe care o detestă Am ieșit din apartament. Momentul a fost bine ales, pentru că la câteva etaje mai jos liftul s‑a oprit și ușile s‑au deschis În fața lui Michael Jackson și a suitei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ținut de multe ori companie, diminețile. Întrucât locuiam pe aceeași stradă și nu aveam un program regulat, veneam imediat după micul dejun. Nikki, care se ducea la culcare la patru dimineața, dormea dus până la zece, iar Ravelstein, lipsit de tovărășie, moțăia, cu picioarele rășchirate. Doctorii Îl drogau (adică Îl tranchilizau), dar asta nu‑l Împiedica să gândească, - să privească felurite probleme sub aspectul lor originar. Și chiar când era ațipit, puteai Învăța multe despre el urmărindu‑i chipul specific evreiesc. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
certitudine. Ni se repetase de nenumărate ori că nu va putea supraviețui și zăcea, respirând neregulat, cu o măsuță Încărcată de sticluțe medicinale lângă capul Încadrat de urechile mari, care‑ți săreau În ochi. Uneori aveai impresia că prefera să moțăie În drum spre moarte. Poate că va urmări un șir de gânduri pe care nu ținea să le discute. El se dedicase celor doi poli ai vieții umane: religia și politica, după cum i‑a definit Voltaire. Ravelstein nu credea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
de ce trebuia mama să alerge după un obiect nemișcător, lipsit de picioare. O văzu străduindu-se să-și facă loc, luptându-se din răsputeri să străbată mulțimea compactă. Oamenii strigau, se împingeau, amenințau cu pumnii vânzătoarele care, ceva mai înainte, moțăiseră pe scaune, lipsite de activitate. Ema prinse mâna Luanei și începu să tremure. După câteva minute, Sanda apăru triumfătoare. Luana, vă așezați pe covor și nu vă mișcați de aici. Nu am suficienți bani la mine și trebuie să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
salon și nu cunoșteau celelalte Încăperi de la parter. Nu-i invitase niciodată la un aperitiv sau la o cafea. În zilele ploioase, seara, auzeau televizorul sub ei, dar domnișoara Lange Îl oprea devreme. Maigret avea aceste amănunte În minte În timp ce moțăia În pat, ca În fiecare după-amiază, iar doamna Maigret citea lîngă fereastră. Printre pleoape, comisarul ghicea penumbra aurie și dungile mai luminoase proiectate pe perete de fantele obloanelor. GÎndurile se Învîrteau În loc, deformate și, brusc, se Întrebă, ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
de-ale gurii, drept care ne-am potolit foamea într-un ungher întunecos. Pentru o para și jumătate, ni s-a permis să dormim pe jos, pe niște paie. În preajma noastră, câteva mutre schimonosite se uitau la noi, prefăcându-se că moțăie. - Dormim pe rând, e mai bine așa, am propus, și Gundo a fost de acord. Întorcându-mă cu spatele și sub paravanul mantalei desfăcute, i-am zis lui Bovo: - Te-ai purtat cuviincios. Vrei să-ți dau banii acum? S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
căcat am spionat printre crăpături. Sub turnul de la răsărit se aflau clădirile unde fuseserăm aduși; între mine și al doilea turn - mănăstirea care ascundea privirii restul de amănunte. În vreme ce mă întorceam dezamăgit, am observat un peron de lemn în care moțăia un soldat sprijinit în lance. M-am dus până acolo și, după cel puțin douăzeci de pași, am reușit să zăresc două gratii deasupra solului. Glasul veteranului m-a făcut să-ncremenesc: - Unde te duci? M-am prefăcut mirat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la începutul săptămânii. După vreo două capitole, se băgă sub pilotă și își trase perna mai confortabil înainte de a stinge lumina. O oră mai târziu, se ridică în capul oaselor. Se tot foise, dar nu reușise să adoarmă. Nici măcar nu moțăise. Împinse pilota la o parte și se sculă din pat. Ezită o clipă înainte să meargă în bucătărie și să scoată plicul crem cu adresa tipărită din coșul de hârtii. Mirosea un pic a tăieței chow mein, și Darcey strâmbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]