573 matches
-
Luminile n-au pâlpâit de data asta. Au rămas aprinse. Acum am realizat ce mă deranjase în privința mobilei și mochetei: scaunele și mesele și canapelele și lămpile erau aranjate exact așa cum fuseseră aranjate în sufrageria casei din Valley Vista, iar mocheta avea acum aceiași culoare de verde de pădure. Mai știam că urmele de pași îmbâcsiseră mocheta cu cenușă, dar acum era atât de întunecată încât nu se mai distingeau. M-am uitat la tavan și mi-am dat seama că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în privința mobilei și mochetei: scaunele și mesele și canapelele și lămpile erau aranjate exact așa cum fuseseră aranjate în sufrageria casei din Valley Vista, iar mocheta avea acum aceiași culoare de verde de pădure. Mai știam că urmele de pași îmbâcsiseră mocheta cu cenușă, dar acum era atât de întunecată încât nu se mai distingeau. M-am uitat la tavan și mi-am dat seama că întreaga configurație a casei era exact aceiași. De asta mi se păruse casa atât de familiară
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
răzbătea din vid imaginea tatălui meu: avea fața albă, ochii închiși împăciuitor, iar gura doar o linie care se deschise curând, urlând. Mintea mea continua să-și șoptească sieși, iar în amintirile mele totul era acolo - casa cu stucatură roz, mocheta verde și flocoasă, chiloții de baie din Mauna Kea, vecinii noștri Susan și Bill Allen - și puteam zări mașina crem 450 SL rulând pe benzile unei autostrăzi străjuite de portocali și lămâi, gonind spre o rampă de ieșire nu foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nici indiciu că mai locuia acolo). Tata arăta extenuat. Barba nerasă îi acoperea parte din gât și obrajii îi erau supți și palizi. Ținea în mână un pahar gol. Se împletici prin încăpere. Dar apăratul rămase în fața geamului, luând inventarul: mocheta verde, picturile impresioniste facile (tata fiind singurul client al unui artist rural francez reprezentat de galeria Wally Finley din Beverly Hill), o canapea albă masivă, măsuța de cafea din sticlă pe care se afla expusă colecția lui de urși Steuben
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
am fâțâit în sus și-n jos, dând impresia că vreau să găsesc ceva. M-am aplecat să culeg povestirile studenților și atunci am înghețat: urme de pași înmuiate în cenușă. Aceleași urme pe care le văzusem nu demult pe mocheta din Elsinore Lane. Am înghițit în sec. - De ce? întrebă Kimball. - De ce...ce? Mi-am desprins cu greu privirea de pe urme și m-am ridicat să pun povestirile pe masa de lângă fereastra care dădea spre Commons. - De ce e ușor? - Pentru că sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
fost în dimineața zilei de 5 noiembrie. Celularul ei nici nu mai era deschis. Mi-am verificat e-mail-urile. Nu mai fusese trimis nici un mesaj de la Bank of America din Sherman Oaks la 2.40 a.m. Nu-mi dădeam seama dacă mocheta din camera de zi era mai închisă la culoare. Scriitorul mi-a spus că era. Dar tot el mi-a spus că nu mai conta. Mobila era dispusă în aceeași formație ca aceea pe care o cunoscusem de copil. Scriitorul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mai impecabilă stare în care o văzusem vreodată. Nimic nu se găsea unde nu trebuia. Patul era făcut. Nici un articol de îmbrăcăminte pe jos. Carcasele jocurilor video și DVD-urile și revistele erau așezate în teancuri uniforme. Peisajul marțian al mochetei fusese recent aspirat. Nu existau pahare de plastic goale aliniate deasupra mini-frigiderului. Biroul era desăvârșit. Pernele de pe canapeaua de piele n-aveau nici o adâncitură în ele. Numai suprafețe curate. Camera mirosea a furnir și lămâie. Era o cameră de expoziție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
așteptau să-i ghidez spre coridorul cu aplice pâlpâitoare, în dormitorul matrimonial care fusese invadat, prin camera de zi care era acum camera de zi din Valley Vista - am tras rapid aer în piept în timp ce am aruncat o privire la mocheta de un verde închis care încă mai creștea, apoi a trebuit să mă uit în altă parte. Miller studia ușa biroului, scoasă din balamale, roasă. - Da, am zis. Chiar așa a fost. În timp ce Dale și Sam începură să instaleze echipamentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
decât pe etalarea semnelor bogăției. Încă de la sfârșitul anilor 1960, confortul anticonformist promovând stilul cool, decontractat sau „lăbărțat” se bucură de un mare succes. Confortul burghez opulent, rigid și grandilocvent este descalificat în beneficiul mobilierului jos, la nivelul planșeului, al mochetei și al pernițelor care-ți permit să te așezi pe podea: faimosul „fotoliu-sacou” care ia forma corpului când te așezi în el datează, în mod semnificativ, din 1968. Postura anticonvențională nu mai este la modă, dar mobilarea care corespunde cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
am așteptat trei ore să mi se elibereze camera. (Ne pare rău, o eroare de sistem.) Intrăm în cameră. E foarte mică. Senzația de claustrofobie e sporită de adunătura de mobile din lemn foarte masiv. Pereții sunt sufocați cu o mochetă verde. Dungi verticale. Verde-iarbă, verde praz, verde-iarbă, verde-praz. Bătrânul îmi arată lucruri și-mi spune chestii. Seamănă cu un membru al familiei Addams. Mă rog. Eu vreau să-mi păstrez optimismul, așa că mă hotărăsc să-i spun Cornel. Cornel are
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
se spune, este cea mai completă și mai variată din câte există pe lume și poate fi admirată în colecțiile fostului Palat Regal. Simpaticul ștrengar îți face cu ochiul din toate vitrinele orașului, de pe tricouri și pliante, din cărți și mochete. Îl găsim și noi la intersecția cunoscută, după ce scăpăm de cetele de suporteri din Grand-Place. Micuțul își face treaba în continuare, imperturbabil, spre deliciul grupurilor de gură-cască. Judeci profilul unei comunități și după fetișurile sale. Manneken-Pis va rămâne obiectul unei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
cum e posibil?! exclamă, uitîndu-se lung la mine. Cum e posibil așa ceva?! Fața Cristinei, aprinsă, pare o floare de magnolie, peste care surîsul ei, trist, trece ca un vînt rece. Privirile, golite de orice lumină, îi lunecă în jos, peste mocheta maronie, în căutarea unui punct de sprijin. Mîinile, lipsite de vlagă, stau pe lîngă corp, îndoite, cu degetele încleștate în cuvertura așternută pe pat. Abia acum, privind-o atent, observ că e îmbrăcată într-o bluză bleu, care îi lasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rotund, e strîns de bluza coborîtă puțin peste fusta neagră, iar picioarele, cu genunchii rotunzi, alăturați, stau într-o parte, lîngă pat, cu cizmele, din piele neagră, strîns lipite. Nu trebuia să-mi spui, Mihai..., murmură Cristina, continuînd să privească mocheta. De cîte ori venea la București, Brîndușa trecea pe la mine. Stăteam ceasuri în șir de vorbă, ne aminteam de anii aceia frumoși ai studenției, cînd locuiam amîndouă în aceeași cameră... Dacă simțeam nevoia cuiva, o chemam pe ea în gînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
violent. O simt cum se zbate sub mine, ar vrea să țipe, dar țipătul e înăbușit de sărut, degetele ei mi s-au înfipt în umeri, să mă depărteze, în vreme ce picioarele ei, rămase la marginea patului, se lovesc disperate de mochetă. O strîng cu putere în brațe, aducîndu-i trupul sub trupul meu. Degetele ei, încleștate în umerii mei, încearcă zadarnic să mă depărteze. Apoi mîna stîngă, mai liberă, îmi lasă umărul, se ridică și mă lovește de cîteva ori peste cap
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
așez pe scaunul de lîngă masă, cu un cot sprijinit de masă, iar cu celălalt sprijinit de spătarul scaunului. O mai privesc un timp pe Cristina, o văd la fel de nemișcată, apoi îmi plec privirea, pierzîndu-mi-o în gol, în jos, spre mocheta de sub picioare. Aș vrea să mă gîndesc la ceva, aș vrea să caut un cuvînt cu care să deschid discuția, să ies cumva din atmosfera asta, să pot pleca, mai bine-zis să fug, să ajung undeva unde să vărs greața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
neprietenos, sub biroul de la geam, cu spăta rul spre intrare. Stăteam în mijlocul camerei, cu ochii în pământ, cam stânjenită. Eduard se îndreptase direct spre birou, unde scotocea destul de febril printre hârtii. La un moment dat, mi-am desprins privirea de pe mocheta bleumarin care acoperea în întregime dușumeaua și mi-am ridi cat-o pe pereți. Am încremenit pentru o clipă, apoi mi-am rotit privirea pe toți pereții, neîncrezătoare. Erau înțesați de portrete. Nenumărate portrete. Zeci de ochi necunoscuți erau ațintiți
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
că ești livid? Acest Ananias sau fals profet (artist) se stabilise aici - avea un apartament strâmt de‑a lungul clădirii spitalului. Locuința lui era Însă după colț, așa că nu puteam vedea din patul meu. Îi zărisem doar bibliotecile și o mochetă verde. Infirmierul care anina beteala se arăta foarte deferent față de artistul care mă ignora pe mine. Zero! Nu mi se Îngăduia să Înregistrez o impresie. Vreau să spun prin aceasta că nu mă potriveam În nici unul din conceptele lui. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
coadă lungă din grămezile strânse de măturători. A văzut firma cu litere scorojite, unele chiar sparte, care la un loc ar fi trebuit să însemne „Restaurant” și a intrat cu pași neauziți pe holul prelung, cotit, acoperit pe jos cu mochetă roșie și alese masa din colțul cel mai îndepărtat. Puse pe scaunul de alături geanta, șapca deasupra, își netezi cu palma părul rar și se uită la puținii consumatori aflați la ora ceea în sală. Nimeni nu-și întoarse privirile
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
nici o aderență la starea lui de acum, puse paharul la loc și bătu cu cuțitul în sticlă, plăti ospătarei și plecă lăsând sticla și paharul așa pe masă, parcă în așteptarea cuiva ce avea să vină. Ieși în holul cu mochetă roșie, melodia repetată de cine știe câte ori bubuia în urmă, vacarmul parcă ar mai fi crescut în intensitate... - Mă cioropină uscată, unde te uiți, dai peste mine, ha? La nenorociți ca tine nici nu ar trebui să li se dea de
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
vreau!" O dată cu plecarea lui Zereghia, Nuța Cordel umplu biroul directorului Liga cu rugăminți și bocete, susținând sus și tare că ea merită, după atâția ani de muncă în fabrică, să fie numită șefă la registratură. Vărsă râuri de lacrimi pe mochetă, jurând că era capabilă să ducă funcția și că va muri, ea și toată familia ei, dacă domnul director, om bun și inteligent cum îl știa, nu-i îndeplinea dorința. Până la urmă, obosit și plictisit de insistențele femeii, acesta făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sunt oameni ca și tine. Îl lăsă afară și ea păși dincolo de ușă. Tot ce i se înfățișă o făcu să se creadă teleportată într-o altă lume. Arcade și stâlpi de ghips-carton, tavane mascate, poturi luminoase, ornamente florale uluitoare, mochete și mobilier de lux. Învățată cu sărăcia de dincolo, i se păru că visează. Fu condusă, cu o amabilitate de care încercă să nu se mai mire, în biroul directorului general. Cristian Bariu n-o cunoștea personal. Superlativele pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
într-o ședință cu directorul financiar al Ennco. Harley Black avea unul dintre cele mai frumoase birouri din clădire, o încăpere pe colțul imobilului, astfel încât două laturi ale camerei aveau pereți de sticlă de sus până jos; pe jos avea mochetă scumpă albastru-închis, iar în mijloc un birou imens din lemn de trandafir. Plante verzi erau plasate în mod strategic prin diferite colțuri ale camerei, iar pe pereți tablouri costisitoare de pictori moderni, pe lângă monitoarele cu plasmă, televizoarele și cele cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
să beau vinul cu primul suflet care mi-ar fi ieșit În cale, ca să nu mor de tristețe. Dar holul era pustiu. Nici miros de mâncare de la bucătĂrie, nici măcar miros de cafea nu venea de nicăieri, doar nelipsitul miros de mochetă stătută al holului. la care ușă să bat ? mi-am amintit atunci de Dana, românca. Știam sigur că ea nu plecase acasă. De obicei nu Îi căutam compania, pentru că era prea amară și prezența ei Înnegurată mă stânjenea. Dar acum
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
a elimina sau diminua riscul de accidentare prin cădere datorită alunecării. În acest sens modificarea care se impune este acoperirea acestor suprafețe cu materiale aderente, bine fixate care să fie plăcute la acoperirea cu piciorul. Se folosesc cel mai frecvent mochete permanente pe toată suprafața pardoselii, bine fixate și fără cute pentru a nu favoriza împiedicarea. Este contraindicată acoperirea acestor suprafețe lucioase cu mochete, covoare de mici dimensiuni ce nu sunt fixate deoarece acestea vor favoriza alunecarea și vor crește considerabil
ASPECTE METODICO - PRACTICE ALE KINETOTERAPIEI LA DOMICILIU by Oana Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/300_a_633]
-
materiale aderente, bine fixate care să fie plăcute la acoperirea cu piciorul. Se folosesc cel mai frecvent mochete permanente pe toată suprafața pardoselii, bine fixate și fără cute pentru a nu favoriza împiedicarea. Este contraindicată acoperirea acestor suprafețe lucioase cu mochete, covoare de mici dimensiuni ce nu sunt fixate deoarece acestea vor favoriza alunecarea și vor crește considerabil riscul de accidentare. Această amenajare este specifică atât holului cât și celorlalte încăperi în care pardoseala prezintă risc de alunecare și se adresează
ASPECTE METODICO - PRACTICE ALE KINETOTERAPIEI LA DOMICILIU by Oana Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/300_a_633]