612 matches
-
un ecran mare de televizor, montat pe perete, lângă intrare. Dacă însă traversai această încăpere și deschideai ușa dublă de sticlă groasă, te găseai într-un cu totul alt mediu. Restaurantul de la Mike & Tony’s era o cameră micuță, cu mochetă pe jos și cu rafturi de cărți pe un perete, cu câteva fotografii alb-negru agățate pe altul și nu mai mult de opt sau zece mese. Cu alte cuvinte, o tavernă liniștită și intimă, binecuvântată în plus cu o acustică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
final. — Nu. A plecat, pur și simplu. — Mi se pare o reacție cam exagerată, ție nu ? Vreau să spun, el ți-a dezvăluit public absolut toate secretele. Iar tu nu ai vorbit decât despre... — Nu Înțelegi. Rămân cu ochii la mocheta maronie uzată. Lucrul de care mi-a vorbit nu e deloc ceva lipsit de importanță. E ceva extrem de prețios pentru el. Și a venit până aici ca să-mi spună despre lucrul ăsta. Să-mi arate că are Încredere În mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
recunosc că valijoara mea nu e decât vârful aisbergului. Nu după ce m‑am dat atât de mare cu chestia asta. Va trebui să... improvizez, mă gândesc cu viteza fulgerului, cum dăm un colț și o cotim pe alt coridor cu mochetă de pluș. O să‑i port hainele lui, ca Annie Hall sau... o să sfâșii draperiile și o să caut o mașină de cusust... o să învăț repede să cos... — Ești bine? mă întreabă Luke și eu îi arunc un surâs chinuit. Liniștește‑te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
surâsul ăla ironic pe față și cu brațele strângându‑mă tare. Mă întreb ce‑o face acum. Mă întreb cum îi merge cu întâlnirile. Pe aici vă rog, zice glasul Ericăi Parnell, și tresar. O urmez pe un coridor cu mochetă albastră, cu o stare de rău, într‑o cămăruță răcoroasă mobilată cu o masă și scaune de plastic. În clipa în care ușa se închide în urma ei, Suze și cu mine ne uităm una la alta. — Să fugim? o întreb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
discret de lângă valiza mea. Îi rupseseră Într-adevăr fermoarul și numai Cel de Sus ar mai fi fost În stare să spună ce apucaseră să vâre Înăuntru și ce rămăsese pe afară: pe scaune, pe pat, pe noptieră, chiar pe mochetă, erau Îngrămădite, unele peste altele, pachete și pachețele. Iar ei au prins Încet-Încet glas și au Început să se Învinuiască unii pe alții, În șoaptă. — Dacă Înțeleg bine situația, acela era momentul când trebuia să vă fi căutat aparatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Bowles. Clădirea era una de locuințe sociale din anii ’60, cu ferestre cât peretele În camera de la stradă și casă a scărilor deschisă, din lemn. Ca și Rachel Însăși, totul era simplu și elegant, canapelele erau acoperite cu material roșu, mocheta era crem, iar plantele de yucca aveau un aspect sănătos. Suprafețele străluceau și nu se vedea nici urmă de vreo pată. Per ansamblu, lăsa impresia unui nivel de maturitate la care eu nu puteam decât să visez. — Rachel, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
-mi vină din nou amețeala. Domnul Sanowsky s-a întors încă o dată spre noi, ca să ne dea lămuriri. „Da, da, la noi totul e așa mare. Nu-ți vine să crezi. Welcome to America.” Locuința era întunecoasă, călcai pe o mochetă verde și te simțeai ca pe o masă de biliard. Înainte să se deschidă ușa, au trebuit descuiate cinci broaște de siguranță. Doamna Sanowsky purta papuci de casă, ciorapi bej cu câteva ochiuri duse, un capot alb, strâns legat în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
seri? Vrea să spună că două seri după aceea Încep vizitele, eu tocmai mă duc să mă culc și mă simt izbit În față de șocuri fluidice, domnia voastră știe că sunt emanațiuni ușor de recunoscut”. „Poate ți-ai frecat tălpile de mochetă”. „Da, sigur. Și atunci de ce zburau bibelourile, unul dintre alambicurile mele mă lovește În cap, cade pe jos Bafometul meu de ghips, care era o amintire de la mon pauvre père, și pe perete apar niște scrisuri cu roșu, niște măscări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
-s de la cercei. Din nasul lui tanti Mizi a mai rămas un sfârc care îi atârna peste buze. Până și pechinezul lor, Chilot, care văzuse la TV venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu, avea în loc de blană un soi de mochetă pătată și arsă cu țigara. Îmi vizitez rudele seara - dacă nu mă duc, zic că sunt nepotul ăla cu nasul pe sus, de la București. Dacă mă duc, zic că am venit după căpătuială. De fiecare dată când trec pe la ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
într-o lume mai veselă în sicriu de sticlă. Intrând în vila gălbuie cu un etaj, am dat bună seara portăresei, care voia să pară cât mai indiferentă, și am început să urcăm o scară monumentală. Înăuntru erau coridoare largi, mochete roșii pufoase, tablouri enorme înfățișând nuduri voluptoase și portrete seci de academicieni. Până la urmă se dovedea că boschetarul cu cap pătrat avea motivele lui să graseieze. Deci nu era total nebun. Am intrat într-o cameră imensă, cu mobilier negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pe dinauntru. Dimineața, la trezire, Tubu îl privea fix, așezat în fotoliu. Când deschidea ochii, motanul căsca de-i trosneau fălcile, își arăta interiorul roz al gurii de șopârlă, apoi o zbughea să joace fotbal cu ghemotoacele de hârtie de pe mochetă. Era prea hazliu ca să fie adevărat, parcă juca rolul de pisică. L XXII A doua zi trebuia să plecăm din Cluj. Mergem la gară. Ghinion - C.F.R.-ul e în grevă. Nu mișcă nici un tren mai devreme de o săptămână. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
anumite femei, nu cele pentru care imaginea mamei este sacrosantă și se răsfrânge umilitor asupra umbrei tatălui, castrat în ochii fiicei. Ca să nu ne audă Securitatea și Poliția, ne-am strecurat ca niște fantome de-a lungul coridoarelor purpurii, cu mochetă verde pe mijloc. Degeaba. Când am ieșit din lift, la parter, am dat nas în nas cu Maria și doamna Oacă. Coborâseră la recepție să aranjeze problemele legate de cazarea mea. Am surprins-o pe madam Oacă privindu-ne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
tăcute în troleibuz, cu lacrimile curgîndu-mi din ochi direct pe canadiană, iar acasă, în fața mamei, am făcut o adevărată criză isterică. M-am aruncat pe jos în hol și-am plâns ca un copil, cu gesturi de furie disperată, cu mocheta adunată în jurul meu. Mama a încercat să mă potolească, blestemînd-o pe "ticăloasa de Gina, care i-a adus băiatul în halul ăsta..." Abia după vreo jumătate de oră am fost în stare să stau liniștit pe scaun, dar nu puteam
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
sfaturile unui expert în materie de sex frumos! Asta rămâne de văzut. Roșca și Gherasim schimbară o privire între ei și sparseră micul grup de lângă fereastră, îndepărtându-se. Pe locul rămas gol se întindea, în vecinătatea mesei, o porțiune din mocheta nouă, gri-albăstruie. Nu prea vreți să auziți ce tot încerc să vă spun de o vreme încoace. Poftim? tresări Dragoș. Se întoarse spre Alexandra, dar întâmplător dădu cu privirea peste o felioară subțire de castravete, căzută de pe o tartină jos
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
gri-albăstruie. Nu prea vreți să auziți ce tot încerc să vă spun de o vreme încoace. Poftim? tresări Dragoș. Se întoarse spre Alexandra, dar întâmplător dădu cu privirea peste o felioară subțire de castravete, căzută de pe o tartină jos pe mochetă, chiar lângă pantoful ei. Alexandra îi urmări privirea și zâmbi ridicând ochii spre el. N-a căzut de la mine. Eu ce-mi pică în gheare nu scap! amenință ea în glumă. Dragoș găsi atât de absurd contrastul dintre Alexandra cea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nevoii de comunicare. Ea n-are nevoie de comunicare fiindcă n-are nevoie de nicio confirmare că-i frumoasă. Ea știe asta! N-are nicio îndoială! Dragoș luă încă o înghițitură de vin și își coborî privirea la porțiunea de mochetă gri-albăstruie de la picioarele lor. Observă că, de o bucată de vreme, niciunul dintre colegi nu călca porțiunea aceea; ei doi, acolo, rezemați cu spatele de pervaz, erau oarecum izolați de restul colegilor din sală și n-ar fi putut spune
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Lincoln, intră în panică o clipă, pomenindu-se fără pașaport și fără monedă locală. Odată intrat în holul din MotoRest, s-ar fi putut afla oriunde. Pittsburgh, Santa Fe, Addis Abeba - pastelurile liniștitoare, neutre ale navetei globale. Stătuse pe aceeași mochetă maroniu-roșcată, în fața aceluiași birou de recepție albastru-verzui de nenumărate ori până acum. Pe biroul de recepție, într-un coș, se aflau zece mere strălucitoare, lucioase, toate de aceeași formă și mărime. Nu putea spune dacă erau adevărate sau de decor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ajunge niciodată, că peste privirea neagră nu s-a așternut aburul tulbure, nesigur al quinquagenarilor. "Trebuie să fie prima lui soție, draga mea. A fost o femeie frumoasă. Locuința însă, hai, recunoaște, te surprinde. Te așteptai să găsești aici nichel, mochetă roșie și ororile acelea de la fondul plastic, și când colo dai peste un interior destul de rafinat. Asta înseamnă că perspicacitatea ta lasă uneori de dorit și sânt obligată să-ți dau o notă proastă. Cel mult minus trei! Aveam de
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Steven Weinberg Cuvântul „cauză“ este un altar pentru un zeu necunoscut. - William James Nu trebuie ales ceea ce este imposibil. - Jean-Paul Sartre Prolog Vasco Borden, patruzeci și nouă de ani, trase de reverele costumului și își îndreptă cravata, în timp ce înainta pe mocheta de pluș a holului. Nu era obișnuit să poarte costum, deși îl avea pe acesta, bleumarin, special croit ca să-i ascundă silueta musculoasă. Borden era solid, avea 1,90 metri înălțime, aproape 110 kilograme, un fost jucător de fotbal american
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
robotic reapare, cu noi pahare de băutură și așază unul dintre ele, cu multă atenție, pe o măsuță cu un picior care apare ca o ciupercă din podea, la capul canapelei lui Wakefield. Maggie zace pe podea, lîngă Wakefield și mocheta Începe să se ridice, modelîndu-se singură Într-o canapea asemănătoare celei pe care zace el. Cele două canapele se ating. Un pat! — Deșteaptă cameră! spune Sherrill. Maggie Își aruncă pantofii din picioare și e gata să-și arunce pe podea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pentru prima dată, nu se gândi să-și acopere goliciunea. În ochii lui Jack, era frumoasă. — Mă întorc repede. — Grăbește-te, atinse el locul rămas gol, mi-e dor de tine. Fran începu să fredoneze mergând cu pași mari pe mocheta din hol și deschise larg ușa băii. În fața chiuvetei stătea un tânăr înalt, îmbrăcat într-un tricou cu Oasis și niște pantaloni scurți largi, cu căștile de la walkman pe urechi, care se privea în oglindă cântând You’re my Wonder
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spirale menite să-ți trezească respectul cuvenit față de urmașii lui Hipocrate și să te facă să ajungi la concluzia că, oricât te-ar fi costat vizita, probabil că merita. Fran intră în hol, simțind că se scufundă până la glezne în mocheta Axminster, și se gândi că ar trebui să ia primul tren înapoi spre Woodbury. De ce încerca să trezească fătul adormit? Oare avea într-adevăr să iasă ceva bun din neliniștea pe care o simțea? De parcă ar fi presimțit primejdia ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
față. Are o șuviță albă, de care mi-a fost frică să întreb. În vizita mea din iunie m-a întrebat dacă nu vreau să mă tundă. Am ezitat. Nu m-a tuns. A doua zi m-am tuns eu „mochetă“, ca să nu mai aibă ce. Spaimele legate de el s-au risipit după ce și-a dat acordul publicării interviului, fără obiecții. Am glumit: „Acum pot să vă bag oricâte mortăciuni vreau în biografie.“ El, serios, calm, blând: „Văd că ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
În canapele ca un fel de ceață cenușie. Și era o pată de umezeală ca un fluture, ruginiu, care se Întindea În jurul candelabrului din salon - o infiltrare de apă de pe terasa de deasupra clădirii. Și praf. Grămăjoare de praf pe mochetă, ghirlande de praf ce atârnau la colțuri din tavan, un văl de praf acoperea măsuța și cele câteva bibelouri ce supraviețuiseră fugii lor - un Pinochio de lemn colorat, un bulgăre de sticlă cu zăpadă ce cădea peste statuia Madonei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Pe podea, un corp alb chircit. Pare să fie Învelișul unei fantasme. E un capot. Grămada aceea de stofă fără viață Îi provoacă o neliniște surdă. Nu Îndrăznește s-o atingă. Se apleacă să analizeze ceva auriu care lucește pe mochetă. E un cartuș. Și totuși În Încăpere nu este nimeni, iar glasvandul care dă spre terasă e bine Închis. — Vino, repetă agentul simplu. Se Întoarce. Traversează din nou salonul și intră În pasajul Îngust care duce spre o bucătărie strâmtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]