493 matches
-
din Brașov (nr. 101, 12 mai 1921, p.1), marele istoric vituperează - la unison cu adversarul său antebelic Ovid Densusianu - împotriva „energumenilor” parizieni dadaiști și a elucubrațiilor „marinetiștilor Italiei”, care „au intrat în fabrica de metafizică germană”. La 1922, și modernistul B. Fundoianu consideră că „arta lui Marinetti sau a lui Dada care o continuă” sînt „în afară de artă” (nu neapărat și cubismul lui Bracque și Metzinger), iar promisiunea versului liber a ruinat disciplina necesară a versului clasic („Probleme de poetică: Decadența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
întregul curent literar care a dezlipit de învechitul tipic al simbolismului tineretul din Franța, Germania, Elveția și America. Orice tînără revistă din aceste țări e o mărturie a neînsemnatei isprăvi puse la cale aci, înainte de război, și care izbăvește pe moderniștii români de acuzația «importului»” („Modernism și tradiție“, în Cuvîntul liber, seria II, an I, nr. 1, 26 ianuarie 1924). O atare poziție încerca să dea o replică tradiționaliștilor, pentru care modernismul era un fenomen de import, inaderent la spiritul locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lui Tzara - de pildă - nu ar fi decît un „amestec de dezechilibru nervos și șarlatanie europeană”, o contrafacere a primitivismului, o „poezie bîlbîită”, pe care un popor cu suflet sănătos nu o poate accepta. Istoria își are însă ironiile ei: modernistul de stînga Ion Vinea și tradiționalistul Al. Hodoș se vor regăsi la începutul anilor ’60 - ca victime „în curs de recuperare” ale noului regim - în paginile publicației de propagandă comunistă pentru românii din exil, Glasul patriei... Nu e lipsit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cerebrală”) indică, o dată în plus, afinitățile de identitate cu expresionismul și bizantinismul „tradiționaliștilor” congeneri de la Gîndirea, fapt confirmat și de o „scrisoare” a lui Aderca adresată lui Ion Vinea (cf. „O zi la Brașov“, în nr. 3, 1923), în care „moderniștii” Lucian Blaga și Adrian Maniu sînt deplînși pentru colaborarea lor cu tradiționaliștii ortodoxiști și conservatorii de la Gîndirea. Un alt poet al „tradiției românești autentice” de care liderul „contimporan” s-a simțit mereu aproape este Ion Pillat, care, împreună cu „gîndiristul” Oskar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
scria la Cronica (1915-1916) rămîne doar un detaliu... În nr. 76, Contimporanul găzduiește o anchetă de referință despre poezia argheziană (un gest asemănător făcuse revista Integral). Opiniile sînt foarte variate (fiecare autor își are propriul Arghezi..), iar respondenții - de asemenea: modernistul Camil Petrescu, de pildă, stă alături de tradiționalistul Octavian Goga, aflat de cîțiva ani în conflict cu Ion Vinea. Răspunsul celui din urmă putea fi însă oricînd semnat de Vinea însuși: „N-am avut răgaz să scriu despre Arghezi lungul articol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
putea fi însă oricînd semnat de Vinea însuși: „N-am avut răgaz să scriu despre Arghezi lungul articol pe care, în gînd, i l-am dedicat. Contimporanul îl va avea, negreșit (nu l-a mai avut, n.n.). Sînt de partea moderniștilor, fiindcă, în toate împrejurările și în toate sensurile, am simțit laolaltă cu premergătorii. Am adesea sentimentul că ne aflăm în fața unui început: țara se face de-abia acum („România se construiește azi” - v. „Manifest activist...“, n.n.; Nota bene, avem de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avînd la bază „intuiția” deosebirilor dintre Arghezi și „mulțimea mediocrilor” avangardiști. Concepția sa extraliterară (social-națională) cu privire la rolul profetic, mesianic, al scriitorului este bine cunoscută. Că patriotismul constructiv al lui Vinea și cel al lui Goga se întîlnesc - iată! - prin intermediul unui „modernist atipic” rămîne însă la fel de adevărat... Mai participă la această anchetă Tudor Vianu (care vorbește despre „miracolul” arghezian), Claudia Millian (care, pe urmele abatelui H. Bremond, se grăbește să vorbească despre „poezia pură” a lui Arghezi), gazetarul H. St. Streitmann, Jacques
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
afișe, reclame, tramvaie, autobuze și becuri Auer. Modelul pare a fi mai degrabă Zone de Guillaume Apollinaire decît futurismul italian. Un alt reper afin: belgianul Georges Linze, de departe favoritul lui Ion Vinea la Contimporanul. Printre colaboratorii-poeți se numără și moderniști fără legătură cu avangarda: Al. Philippide (prezent, ca și mult mai radicalul B. Fundoianu, cu poeme în franceză - în acord, deci, cu cosmopolitismul grupării), Ion Minulescu și soția sa Claudia Millian, Camil Baltazar, Ion Pillat ș.a. Acesta din urmă publică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ferm revoluționar și antifascist), coabitările ideologice și estetice „imposibile” din interiorul Contimporanului, accentuarea eclectismului său neavangardist și estomparea caracterului „de direcție”, autoelogierea inerțială și replierea elitistă, intrarea lui Vinea în Parlament, ca deputat pe listele Partidului Național Țărănesc, prezența unor „moderniști moderați”, unii dintre ei minori, sau a unor autori din zona unor publicații „neprietene” (Gîndirea, Cuvîntul, Viața românească ș.a.) și semnalele de simpatie în direcția acestora de la „revista revistelor”, găzduirea unor colaboratori apropiați cercurilor oficiale (deja citata Martha Bibescu) sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
construiește azi!”. Pe această linie „aurorală”, eroii fondatori de la Contimporanul se vor întîlni, la un moment dat, cu mesianismul tradiționalist/naționalist al lui Octavian Goga care, răspunzînd unei anchete despre Tudor Arghezi, găzduită în paginile revistei, afirma: „Sînt de partea moderniștilor, fiindcă, în toate împrejurările și în toate sensurile, am simțit laolaltă cu premergătorii. Am adesea sentimentul că ne găsim în fața unui început: țara se face de-abia acum. Socot că Arghezi e un premergător!” (Contimporanul, an VII, nr. 76, p.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
modernizării radicale și a recuperării decalajelor prin arderea etapelor are ca efect o respingere radicală a moștenirii secolului al XIX-lea. Redefinirea identitară și noile provocări europene aduc cu sine alte tipuri de raportare la tradiție. Semnificativ e faptul că moderniștii radicali se întîlnesc cu tradiționaliștii în respingerea „formelor fără fond” din secolul al XIX-lea. Dacă însă Gîndirea renova tradiționalismul sămămătorist adăugîndu-i o componentă spiritualistă, cvasimistică, bizantin-ortodoxă, în articolul „Premergătorii“, Vinea contestă realitatea oricărei tradiții „clasice”, denunță provincialismul, mimetismul literaturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în 1920, formiștii desvoltă o activitate foarte vie și, în graba ei, febrilă ediții noui, conferințe, expoziții. Societatea reacționează în feluri deosebite (...) Apoi, nouile postulate (...) se acomodează gustului popular”. Autorul articolului consemnează „compromisurile” cu linia moderată a revistei Rhytm (echivalent modernist al maghiarului Nyugatt). Este taxat — în spiritul „masculin” al futurismului și constructivismului — expresionismul „feminin” și „sentimental”: „Dela 1920 mișcarea slăbește. Se ivesc nouile curente întoarcerea la clasicism. Formiștii pierd terenul. Exodul începe mulți, neputînd trăi în atmosfera ostilă, emigrează. Vai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conțin „în vedetă” un interviu acordat lui Theodor Solacolu și - în subsol, cu minuscule - „Note despre A. G. Bragaglia” de Focioni Miciacio. Textul acestuia din urmă subliniază dintru început caracterul „disident” și „moderat” al regizorului adept al teatrului sintetic: „În mișcarea moderniștilor italieni, deosebirea caracteristică a lui Anton Giulio Bragaglia de grupul futuriștilor extremiști reprezentați prin Marinetti rezidă în pozitivul activității sale luminoase și a futuriștilor disidenți și moderați cari au contribuit enorm la desvoltarea modernă a artei italiene”. Activitatea sa impresionantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
la cause de l’archie, la cause de l’ordre. Umila noastră strădanie a răsărit și ea din aceeași caldă și neclintită credință”. Admirația pentru Ovid Densusianu - teoretician și promotor moderat al artei moderne, însă la fel de sever față de simboliștii și moderniștii autohtoni ca și față de sămănătoriști și poporaniști - nu ține atît de orientarea occidentalistă și citadinistă a acestuia, cît de structura sa olimpiană, neoclasică, acționînd „în sens cu totul divergent de mișcarea anarhică actuală”: „A fost acolo o atmosferă de înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
critic - om cu frica Celui de Sus - să încheie grabnic capitolul... În continuare, sînt studiați patru „principali protagoniști ai mișcării anarhice de la noi”, considerați astfel „prin cantitatea producției, prin cutezanța doctrinelor și prin ascendentul pe care-l exercită față de ceilalți moderniști”. E vorba, mai precis, de I. Voronca, B. Fundoianu, I. Vinea și Tr. Tzara. Interesant e faptul că - dincolo de ironiile ieftine și de umorile pamfletare - autorul încearcă să mențină o anumită „medie” între opiniile criticii lovinesciene și ale celei dragomiresciene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Minerva, 1972, p. 169). Ambii antologatori sînt în același timp poeți și buni cunoscători de poezie modernă universală; colaborarea dintre „poet” și „critic” trece prin interiorul fiecăruia dintre ei. Despre ilustratorul Marcel Iancu (prețuit, ca și poetul Vinea, atît de „moderniști”, cît și de „tradiționaliști”), Perspessicius va face cîteva observații de finețe, recenzînd volumele de interviuri ale lui Felix Aderca (Mărturia unei generații): „Desenele lui Marcel Iancu merită o atenție specială. Dela portretistica lui Iser, desenul n‘a cunoscut un artist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a formula credința în expresii riguroase, punând-o la adăpost de contaminări sau aproximări. Fractura dintre teologie și etică, dintre adevăr și acțiune, s-a creat atunci când teologii catolici, optând pentru caracterul său abstract și rigiditatea noțiunii, au reacționat împotriva moderniștilor care optau pentru nedeterminarea conceptuală a experienței religioase. La preocuparea de a acorda o mai mare relevanță practicii a contribuit redescoperirea ideii de adevăr biblic și a caracterului său istoric, contrar reflecției grecești care conducea spre o filosofie a permanenței
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
consideră lumea așa cum poate fi imaginată sau discutată, constructivismul susține faptul că nu toate afirmațiile au aceeași valoare epistemică și că există numai unele fundamente pentru cunoaștere care trebuie luate în considerare. În plus, în ciuda divergențelor de opinii între constructiviști (moderniști, lingviști, radicali, critici), constructivismul se bazează pe două interpretări esențiale: "construcția socială a cunoașterii și construcția realității sociale"10. Aceste două interpretări reprezintă baza fundamentală a constructivismului, în sensul că, pe de o parte, lumea materială poate fi cunoscută, fără
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
sine, cum s-a spus, „deconstruind poetica argheziană”307, ignorând cu nonșalanță evidența că Arghezi rămâne totuși un poet bine ancorat în modernism, prin viziunea metafizică și intensitatea metaforică a creației sale. Însă ne aflăm, într-adevăr, în prezența unui modernist atât de atipic încât sunt de înțeles și confuziile, și reacțiile polemice, și tot scandalul taxinomic pe care l-a provocat. Ceea ce delimitează de fapt, într-o manieră atât de tranșantă, Ion Barbu în articolul citat sunt de fapt două
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
distincte pentru a justifica eventuale rezerve față de plasarea lor sub aceeași etichetă. Concluzia urmează de la sine: „Ne întrebăm, scrutând această veritabilă față a domnului Arghezi, cum a fost posibilă confuziunea: Arghezi poet modernist?”. Plasată în opoziție cu purismul intensiv al moderniștilor, poezia argheziană - nelirică, neintelectuală, prozaică, hibridă, meșteșugărească, revalorificatoare a genurilor istoricizate, guvernată de un principiu al extensiei și al aglutinării - pare să prefigureze, dacă nu un antimodernism, cel puțin un „alt modernism”. Cu îndreptățire s-a observat că fiecare argument
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
fi descoperite pretutindeni în versurile poetului). Așadar, putem vorbi, în cazul său, despre o permanentă problematizare a dihotomiei implicite dintre „realitate” și „ficționalitate”, care, deși nu pare a exclude cu totul unele asumpții metafizice, sugerează totuși că Logosul celebrat de moderniști nu poate supraviețui decât sfărmat și risipit în diferențe. Esențial rămâne aici jocul aparențelor derizorii, spectacolul carnavalesc al măștilor comic-serioase susținut, în planul texturii, de un limbaj căzut în profan și, tocmai de aceea, mai permisiv, mai accesibil și mai
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
o șansă să mai vorbești și despre tine”402. În al doilea rând, transpare cu claritate faptul că, odată cu această orientare a conținuturilor spre problematica eului biografic, poetul propune de fapt înlocuirea unei convenții prin alta (în locul eului impersonal al moderniștilor, convenția propriei sale personae). În acest sens, poate suscita interes și următoarea precizare: Pare ușor de scris o astfel de poezie. În realitate, dificultățile sunt deosebit de mari. Pentru că sinceritatea nu e totuna cu efectul de sinceritate, pentru obținerea căruia e
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
literară ca provocare a științei literaturii, în Viața românească, nr. 10, 1980. 119. Jauss, Hans Robert, Experiență estetică și hermeneutică literară, trad. de Andrei Corbea, Editura Univers, București, 1983. 120. Keller, C.L., Re-making It New: Contemporary American Poetry and the Modernist Tradition, Cambridge Univ. Press, New York, 1987. 121. Krieger, Murray, Teoria criticii, trad. de Radu Surdulescu, Editura Univers, București, 1982. 122. Krumm, Ermano, Lirica moderna e contemporanea, La Nuova Italia Editrice, Firenze, 1997. 123. Lavagetto, Mario, (a cura di), Il testo
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
celor doi autori a avut o miză politică, dar și una științifică: alegerea noilor membri în Academia Franceză de Științe. În (1991), Urken, citându-l pe Rappaport (1981), nota că, din punct de vedere politic, problema constă în conflictul dintre moderniști, apărători ai schimbării sociale, precum Condorcet, și avocații puterii absolute a regelui, precum Borda<footnote În termenii lui Urken (1991): „Borda și Condorcet erau adversari politici de temut” [Urken, 1991, p. 216]. footnote>. Pornind de la acest conflict, studierea regulilor de
Paradoxuri libertariene în Teoria Alegerii Sociale Preferinţe individuale și preferinţe sociale by Mihai UNGUREANU () [Corola-publishinghouse/Science/211_a_268]
-
ținta sa reală nu pare a fi reducționismul ca atare, ci o teorie care să nu fie guvernată de factori legați în mod strict de materialismul puterii. După părerea lui Waltz, teoria sa reprezintă un pas hotărîtor înainte, atît față de moderniști (scientiști), cît și față de tradiționaliștii celei de-a doua dezbateri. Waltz susține că aceste două abordări, deși diferite ca metodă, sînt unitare în ce privește metodologia. Adepții lor "subliniază că acele categorii propuse de teoreticieni trebuie să fie în consonanță cu motivele
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]