1,267 matches
-
numele de alani și iasi. Prezența temporară a alanilor în nordul Dunării este indubitabilă, populațiile iraniene medievale au toponime în teritoriile est-carpatice. Iași ar proveni de la tribul iasilor. În 1302, după înfrângerea lui Joga, alanilor li s-a îngăduit de către mongoli să se strămute din nordul Dunării în teritoriile bizantine. În același timp, grupuri de iasi au intrat și în serviciul regelui Ungariei. Printre populațiile din răsăritul Europei dislocate de mongoli se pare că s-au numărat și mordvini, neam fino-ugric
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după înfrângerea lui Joga, alanilor li s-a îngăduit de către mongoli să se strămute din nordul Dunării în teritoriile bizantine. În același timp, grupuri de iasi au intrat și în serviciul regelui Ungariei. Printre populațiile din răsăritul Europei dislocate de mongoli se pare că s-au numărat și mordvini, neam fino-ugric, un sat Mordvina, azi dispărut, lângă Rezina, atestat într-un act din 1437. Totuși, comparativ cu localnicii (autohtonii), alogenii dintre Carpați și Nistru erau puțini. Cu excepția stepei Bugeacului, unde sălășluiau
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
două orașe reprezintă contribuția societății mongole alogene la dezvoltarea societății locale . Așezarea de la Orheiul Vechi, aflată pe cursul râului Răut, afluent al Nistrului, era o așezare urbană aflată sub dominație mongolă. Aici, în prima jumătate a secolului al XIV-lea, mongolii au ridicat o moschee, trei băi publice și un caravanserai. Aici se desfășura o intensă activitate comercială, dovadă monedele numeroase descoperite, chiar emisiuni monetare. Dar orașul a avut o existență scurtă, ca și Costești, fiind situat în apropierea Nistrului, s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Olteniei, în zona Vâlcei, în triunghiul Curtea de Argeș-Câmpulung-Pitești, în zona Bucureștilor, apoi Slatina, Ploiești, Târgoviște, Buzău, Râmnicul Sărat, Turnu Severin, Craiova, Enisala, Păcuiul lui Soare. În secolul al XIV-lea, creșterea demografică se accentuează. După stingerea ultimei amenințări nomade (mongolii), potențialul uman subcarpatic s-a refăcut, perioada de liniște și stabilitate care a urmat după 1241 a dus la o sensibilă creștere demografică. Conform istoricilor, numărul satelor la sud de Carpați era, la începutul secolului al XIV-lea, de aproximativ
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românească de la sud de Carpați era în plină expansiune. Această stare de lucruri a dus la reanimarea vieții urbane. Însă urbanizarea s-a desfășurat lent, fiind stânjenită de ultimele valuri migratoare ale populației turanice, șocul provocat de pecenegi, cumani și mongoli. Astfel, așezarea de la București ce data încă din secolul al XI-lea, ocupa o mare suprafață. În procesul de accelerare a urbanizării, un rol l-au avut factorul politic și cel bisericesc, voievodatele și episcopiile existente au impulsionat viața urbană
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împotriva "păgânilor" și "schismaticilor", pentru apărarea țării (regatului) și a creștinătății într-un loc primejdios (Severin). În concluzie, cavalerii ioaniți au rămas efectiv la Severin (regele spera că se vor extinde pe Dunăre până la mare, construind cetăți de apărare față de mongoli), ei au construit turnul (cetatea) Severinului. Dar, pe la 1260, cavalerii Sf. Ioan părăsiseră deja Severinul, după ce au lăsat urme neșterse până azi.30 Din textul Diplomei ioaniților (1247) distingem două mari formațiuni teritorial-politice în spațiul pus sub autoritatea Ordinului: Țara
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
români în cadrul unor cete proprii. Participarea românilor la expedițiile militare (cruciatele) este numai un episod din contribuția lor la aceste acțiuni deoarece, aici, pe pământul lor, românii au avut propria lor cruciată împotriva marilor năvăliri păgâne, începând de la huni până la mongoli. Din secolul al X-lea, pecenegii, uzii și cumanii n-au ajuns în centrul Europei, ci au fost opriți în această zonă de forțele locale (autohtone). Pe pământul românesc au luptat și forțe cruciate străine, precum Ordinul teutonic în Țara
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Nistrului, genovezii își fac apariția mai târziu decât în Crimeea, astfel, la 1281, avem știri că negustorii din corăbiile genoveze opreau în portul Vicina, pe malul Dunării. Fostă reședință voievodală a lui Sestlav, Vicina a fost luată în stăpânire de mongoli, dar, în 1260-1261, după reluarea Constantinopolului, el intră sub controlul bizantinilor, în timp ce Dobrogea rămânea în componența țaratului vlaho-bulgar, litoralul ei, orașele-porturi păstrau legătura cu Bizanțul pe mare. În fruntea comunității creștine din Vicina se afla, pe la 1285, un episcop grec
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se plângeau Bizanțului de prădarea unei corăbii aflată în drum spre Maurocastron. Dar pe la începutul secolului al XIV-lea, orașul se afla sub stăpânire mongolă (Hoarda de Aur), apoi, pentru scurt timp, între 1307-1316, el trece în mâinile bulgarilor, însă mongolii l-au recucerit și l-au stăpânit până la sfârșitul secolului (1392), când a intrat în componența Moldovei. Din "Viața Sf. Ioan de la Cetatea Albă", martirizat aici în 1330, aflăm cum Ioan, grec din Trebizonda, vine la Cetatea Albă, cu corabia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
consta în bunele relații cu genovezii, care fondaseră colonia Caffa și cumpărau grâul din zona Dunării, fapt consemnat de un cronicar bizantin. Este plauzibil ca mutarea centrului hoardei lui Nogai spre apus să se datoreze politicii bizantine, care urmărea divizarea mongolilor. Împăratul Mihail VIII întreținea relații intense cu hanul Nogai, pe care l-a atras de partea sa. După 1261, s-a declanșat o revoltă la Dunăre, în porturile Dobrogei stăpânite de bulgari, Vicina, Isaccea și unele centre maritime au trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ajutor. Se ajunge chiar la înrudiri: Taka, fiul lui Nogai, se căsătorește cu fiica țarului Gh. Terter, iar Sviatoslav, alt țar bulgar, se căsătorește cu o fiică a Eufrosinei, "hăneasa creștină de la Dunăre". În acest fel, Bulgaria devine vasală a mongolilor și oștile lor trec Dunărea, în sud, aproape în fiecare an. Și Serbia are curând aceeași soartă: regele Ștefan Miliutin încercase să ocupe Vidinul, dar este avertizat de Nogai că cetatea și boierii de acolo se află sub ocrotirea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Aur aflată sub conducerea prințului Nogai (1266-1299) a instalat o forță militară permanentă la gurile Dunării și a stabilit o alianță cu Imperiul bizantin împotriva țaratului bulgar, care era complet aservit mongolilor, așa cum am văzut mai sus. Instalarea efectivă a mongolilor, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, la gurile Dunării și în alte centre din aria carpato-dunăreană a avut drept urmare o extindere considerabilă a hegemoniei Hoardei de Aur în estul Europei. În același timp, însemnătatea funcției lui Nogai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Aur de la Sarai (Volga). Spre sfârșitul secolului al XIII-lea, el a preluat sub control întregul spațiu românesc extracarpatic, teritoriile de la est de Olt, Cumania, apoi Țara Severinului, dependent de centrul de putere mongol de la Dunăre. În felul acesta, mongolii au ajuns vecini cu Ungaria, iar această vecinătate punea în primejdie securitatea regatului, în iarna 1284-1285, mongolii au pătruns adânc îa Ungaria, în a doua lor invazie. După o cronică rusă, mongolii, însoțiți de cnejii ruși, au năvălit din două
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
spațiu românesc extracarpatic, teritoriile de la est de Olt, Cumania, apoi Țara Severinului, dependent de centrul de putere mongol de la Dunăre. În felul acesta, mongolii au ajuns vecini cu Ungaria, iar această vecinătate punea în primejdie securitatea regatului, în iarna 1284-1285, mongolii au pătruns adânc îa Ungaria, în a doua lor invazie. După o cronică rusă, mongolii, însoțiți de cnejii ruși, au năvălit din două direcții: din sudul Carpaților în Transilvania, sub conducerea lui Nogai, care a luat drumul Brașovului, și din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de putere mongol de la Dunăre. În felul acesta, mongolii au ajuns vecini cu Ungaria, iar această vecinătate punea în primejdie securitatea regatului, în iarna 1284-1285, mongolii au pătruns adânc îa Ungaria, în a doua lor invazie. După o cronică rusă, mongolii, însoțiți de cnejii ruși, au năvălit din două direcții: din sudul Carpaților în Transilvania, sub conducerea lui Nogai, care a luat drumul Brașovului, și din nord sub conducerea lui Tola Buga. Deși au suferit pierderi grele, noua invazie a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lui Nogai, care a luat drumul Brașovului, și din nord sub conducerea lui Tola Buga. Deși au suferit pierderi grele, noua invazie a fost o reușită pentru Hoarda de Aur, încât regele Ladislau s-a orientat spre o alianță cu mongolii, cu care a încheiat pace. Dar uciderea regelui (1290) și urcarea pe tron a lui Andrei III (1290-1301) a pus capăt înțelegerii cu mongolii. Au urmat noi acțiuni ale lui Nogai împotriva Ungariei, a cărui putere atinge apogeul. El instalează
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o reușită pentru Hoarda de Aur, încât regele Ladislau s-a orientat spre o alianță cu mongolii, cu care a încheiat pace. Dar uciderea regelui (1290) și urcarea pe tron a lui Andrei III (1290-1301) a pus capăt înțelegerii cu mongolii. Au urmat noi acțiuni ale lui Nogai împotriva Ungariei, a cărui putere atinge apogeul. El instalează un nou țar la Târnovo, în locul lui Gh. Terter, refugiat la Bizanț, iar în apusul Bulgariei, la Vidin, el sprijinea pe Șișman, în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a cărui putere atinge apogeul. El instalează un nou țar la Târnovo, în locul lui Gh. Terter, refugiat la Bizanț, iar în apusul Bulgariei, la Vidin, el sprijinea pe Șișman, în sfârșit, cneazul (regele) Serbiei Miliutin i se închină. În 1292, mongolii pătrund în Macva, provincie a regatului ungar, dealtfel, după 1290, ei controlau tot cursul Dunării, de la gurile ei până la Porțile de Fier. În concluzie, întreaga arie carpato-dunăreană și nord-balcanică se afla sub hegemonie mongolă. Care era situația regatului arpadian în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
îndârjit efort de restaurare a domeniului regal, dar tentativa sa de a frânge puterea magnaților, a "baronilor" a provocat ostilitatea nobilimii. Urmarea imediată a tensiunii acute ivite a fost absența unei însemnate părți a nobilimii de pe câmpul de luptă cu mongolii, în 1241. Dar eforturile insistente ale lui Bela IV au rămas zadarnice, iar spre sfârșitul domniei, în 1267, printr-o nouă chartă, el a confirmat stăpânirile și privilegiile nobilimii. Urmașii săi, Ștefan I și Ladislau IV, au încercat la rândul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prezinte pe voievodul român ca pe un aliat de fapt sau potențial al "necredincioșilor", în speță al tătarilor. Însă Basarab nu a ezitat să lupte împotriva tătarilor ("hostes crucis"), alături și cu sprijinul suzeranului său, pentru consolidarea poziției sale față de mongoli. Strădaniile sale împotriva păgânilor erau confirmate de scrisoarea papei Ioan XXII trimisă din reședința sa de la Avignon, în februarie 1327: Aflând de credința ta, ca principe catolic și favorabil sediului apostolic al Romei..., ești ca un stâlp neclintit ce susține
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
statutului țării. Iorga subliniază că întâiul act politic al statului, acum definitiv închegat, ni-l dezvăluie un izvor bizantin, care vorbește de "masageții", "alanii" formați la școala celorlalți "sciți", tătarii, învățând de acolo felul de luptă cu arcul a adevăraților mongoli. Numele "ungrovlahilor", ca putere politică și militară, apare numai la istoricul (împărat) bizantin, Ioan Cantacuzino, în 1322, când un conducător bulgar, Voisil, în luptă cu bizantinii recurge la ajutorul "ungrovlahilor" și chiar la "sciții" (tătarii), iar învățatul teolog Nichifor Gregoras
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Românească intra pentru multe secole în orbita lumii bizantine.23 Întemeierea Moldovei"a doua libertate românească" La est de Carpați avea loc, în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, un proces asemănător de unificare politică și teritorială. Retragerea mongolilor, în 1242, și stabilirea hotarelor apusene ale hanatului Hoardei de Aur pe Dunăre au dus la divizarea teritoriului extracarpatic românesc în zone distincte, în ceea ce privește raporturile cu mongolii. La sud de Carpați, dominația mongolă se exercita într-o formă mult atenuată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului al XIII-lea, un proces asemănător de unificare politică și teritorială. Retragerea mongolilor, în 1242, și stabilirea hotarelor apusene ale hanatului Hoardei de Aur pe Dunăre au dus la divizarea teritoriului extracarpatic românesc în zone distincte, în ceea ce privește raporturile cu mongolii. La sud de Carpați, dominația mongolă se exercita într-o formă mult atenuată, dar pe teritoriul Moldovei viitoare, această dominație era mult mai apăsătoare, ținuturile estice fiind supuse unei permanente amenințări din partea Hoardei de Aur. Această prezență mongolă era o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
formațiunilor poitice locale începe să se contureze și în aceată zonă. Astfel, misionarul franciscan Giovanni da Pian del Carpini, aflat în călătorie spre curtea marelui han, a întâlnit un voievod român, Olaha, exponent al populației românești est-carpatice în raporturile cu mongolii. Este semnnificativă coincidența cronologică dintre evenimentele din 1277, de la sud de Carpați (lupta lui Litovoi cu ungurii) și conflictul din același an dintre ruteni ("bruteni") și români ("blaci"), redat de cronica lui Thomas Tuscus. Acest conflict dintre români și ruteni
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fapt istoric, confirmat de documente, în cazul descălecatului Moldovei, amintit numai de tradiție, în ceea ce privește Țara Românească. Faptul istoric se află pe linia logică a unei dezvoltări ce include atât procesul intern cât și contextul extern regatul ungar și relațiile cu mongolii (Hoarda de Aur). 3. Tradiția istorică a întemeierii (descălecatului) aduce, în ceea ce privește Moldova, o mărturie certă a creațiunii politice românești, pe care o reprezintă existența acestei țări. Aici sunt originile acelei "ordini constituționale", ce n-a fost concretizată în nici o "chartă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]