802 matches
-
cu fața încă mai roșie din pricina pasiunii, Julius și-a amintit că bătrânul custode, care-l luase ca ajutor, se născuse tot în insula Rodos. Ar fi vrut să se lămurească dacă-i legase ceva. Și dacă relația lor cu Monseniorul dura de-atunci. Dar n-a apucat să-și formuleze curiozitatea. ― Te plictisesc? l-a întrerupt doctorul, văzând că Julius se juca, încurcat, cu un cuțit de fildeș, folosit la tăierea hârtiei. ― O, nu, s-a grăbit să protesteze tânărul
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Adevărul meu de azi e bun de dat la câini, iar părerile de rău care se învechesc sunt ca bolile netratate, nu se mai vindecă. Julius găsi că e momentul potrivit pentru a-i spune ce auzise de curând. Că Monseniorul ar fi întemeiat, cu mulți ani în urmă, undeva, o sectă, ce fusese declarată eretică și împrăștiată, deoarece propovăduia un rai amenajat pe pământ, adus din viața viitoare în cea terestră. Speriat de amenințări, fugise. ― Prostii, se strâmbă doctorul Luca
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Speriat de amenințări, fugise. ― Prostii, se strâmbă doctorul Luca. După care își făcu vânt cu pălăria și privi, bănuitor, spre Julius. De fapt, ce-ai vrea să afli de la mine, băiete? Dacă vrei, cumva, să mă tragi de limbă în legătură cu Monseniorul, te sfătuiesc să renunți. Julius simțea că se apropia momentul pe care-l așteptase. De aceea se feri să se arate prea curios. Se mulțumi să aducă vorba de emoția cu care doctorul Luca privise pescărușii zburând peste Asybaris. ― Mă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
vag religioasă. E adevărat că despre "cerul înstelat de deasupra noastră" am învățat, la filosofie, în București. Dar de văzut nu l-am văzut niciodată aici. E o amintire dintr-o vreme în care habar n-aveam de metafizică. 7. Monseniorul nu coborâse de trei zile, la ora convenită, și nici mai târziu, să ia cărți noi. Maria îi șoptise tânărului custode, fără să se arate, însă, din cale-afară de mirată, că nici în salonul pendulelor nu intrase. Doctorul Luca nu
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
-se și doborât de nesomn, dar după-amiaza îl așteptase degeaba să-și facă apariția. Cum tânărul custode nu se mai lovise de o asemenea situație, nu știuse cum să procedeze. Se uitase, nedumerit, toată seara cum se scurgeau orele, fără ca Monseniorul să intre pe ușă, și așteptase, neîndrăznind să treacă peste un ritual. De abia când pendula din perete a bătut miezul nopții s-a hotărât să plece. A lăsat cele două cărți pe masă, pentru ca Monseniorul să le găsească dacă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
se scurgeau orele, fără ca Monseniorul să intre pe ușă, și așteptase, neîndrăznind să treacă peste un ritual. De abia când pendula din perete a bătut miezul nopții s-a hotărât să plece. A lăsat cele două cărți pe masă, pentru ca Monseniorul să le găsească dacă, eventual, îi venea ideea să coboare în timpul nopții, și s-a dus să se culce. In seara următoare, a așteptat la fel, până la miezul nopții. Și tot în zadar. Dimineața, Marta și grădinarul, de la care a
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ușa, cum făcea de obicei. Afară, s-a îndreptat, absorbit de gânduri, spre poartă și doar când a ridicat ochii a remarcat că întreg cerul era plin de stele. S-a oprit, uitând de nedumeririle pe care i le crease Monseniorul, căci un cer atât de frumos nu mai văzuse demult. Stelele păreau spălate cu apă de izvor, atât de curat străluceau, iar luna răspândea o lumină argintie, misterioasă, pe frunzele de glicină. Și nici urmă de pâcla nu exista, deși
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ca niște pumnale. Când a ajuns la poartă, a auzit și cum pocneau crengile rododendronilor, lovindu-se unele de altele la fiecare rafală mai puternică, în vreme ce, neliniștitor de curat, cerul anunța, parcă, o nenorocire. 8. ― Ce s-a întîmplat cu Monseniorul? a vrut să afle Julius, a doua zi, când, în sfârșit, doctorul Luca a apărut. Bătrânul s-a prefăcut, însă, că nu l-a auzit. Și-a așezat bastonul lângă masă și s-a prăbușit pe scaun, vizibil istovit. Pendula
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
lăsate de izbeliște, deoarece nimeni nu se mai interesează de vremurile vechi. Julius s-a numărat printre ultimii mușterii. A colindat anticariatele vrând să cumpere toate cărțile despre deșerturi, încredințat că, atunci când se va hotărî să reia lupta cu pendulele, Monseniorul își va schimba preferințele de lectură. Pe urmă, a renunțat. A preferat să deschidă larg ferestrele bibliotecii pentru a urmări cum se formau, neliniștitoare, pe cer și dispăreau hieroglifele albe desenate de pescăruși, în vreme ce pendula cu ramă de sidef din
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
e amenințat de surmenaj" ― auzi ce i-a trecut prin cap! ―, iar la sfârșit o anunța că pleca spre miazănoapte. Se va întoarce când va reuși să găsească marea de unde vin pescărușii. "N-o s-o găsească", hotărâse, satisfăcută Marta. "Dar Monseniorul? a întrebat Julius. A plecat și el?" "A dat de tot în mintea copiilor, a înnebunit, i-a șoptit, șuierat, Maria, făcîndu-și mâinile pâlnie, la gură. N-are rost să-l mai aștepți". Năucit de aceste vești și întrebîndu-se dacă
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
dacă putea avea încredere în Marta, Julius a așteptat s-o audă îndepărtîndu-se, a închis cu cheia ușa bibliotecii, ca să nu intre nimeni în absența lui, și a urcat, apoi, scara, pătrunzând, pentru prima oară de când se afla în serviciul Monseniorului, în coridorul prost luminat, la capătul căruia veghează muza tăcerii. A găsit destul de ușor salonul pendulelor. A împins ușa încet, ca să se poată retrage imediat, dacă era cineva înlăuntru. Și a pășit cu grijă, orbit de semiobscuritatea din încăpere. Abia
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
de Papa pe 16 martie în fața membrilor Congregației pentru Cler. Celebrarea a avut loc în Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, care este prin tradiție Ziua sfințirii sacerdotale, și „în prezența relicvei Parohului de Ars adusă de episcopul de Belley-Ars”, monseniorul Guy Claude Bagnard. Aceasta, pen-tru că Papa a convocat acest An jubiliar cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea sfântului Paroh de Ars, hotărându-se să-l proclame patronul tuturor preoților din lume. Închiderea acestui An sacerdotal excepțional
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
armura, dar pînă acum a fost prea deștept pentru ei. Știi vreun joc, Lanark? — Nu. în altă încăpere, un preot slab, cu ochi în care se citea o nefericire profundă stătea cu urechea lipită de un cioc dragonesc. — Acesta e monseniorul Noakes, singurul care vindecă prin credință. Pe timpuri, aveam o mulțime: luterani, evrei, atei, musulmani și alții cu nume pe care le-am uitat. Acum, toate cazurile religioase grave trebuie tratate de sărmanul Noakes. Din fericire, nu prea avem multe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
le am decît pe astea trei. Să citești! Ce maniere victoriene! Dă-mi voie să mă uit peste ele. Hm. Pare o selecție destul de echilibrată. Nu-mi dau seama cum ai putea-o îmbogăți, poate doar dacă ai împrumuta de la monseniorul Noakes. Are în permanență la el o cărțulie voluminoasă. Poate e Biblia. Bibliile sînt pline de istorioare nostime. — Unde-l pot găsi? întrebă Lanark. — Nu te grăbi - vreau să te conving să nu ne părăsești. Gîndește-te la timpul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fără să observe, dar cîți ani ai pierdut cînd ai venit aici? Lanark se simțea tulburat de un sentiment de groază, pe care și-l ascunse ridicîndu-se și adresîndu-i-se brusc: — Mulțumesc de avertizare, dar mă așteaptă un pacient. Unde este monseniorul Noakes? — La ora asta, se află de obicei în sala pentru fumători, urmărindu-i pe cei care se scaldă. Treci prin arcada din spatele meu și mergi drept înainte. Apoi ia-o la stînga cînd intri în a treia încăpere; îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
în grupuri de cîte patru. Rîsul răsunător al lui Ozenfant însă îi domina pe toți; îl vedeai mereu în costumul lui deschis la culoare, vorbind întruna și mîncînd urieșește. Doar trei persoane nu scoteau o vorbă și stăteau singure: el, monseniorul Noakes și o fată solidă, izbitor de posacă, îmbrăcată în salopetă kaki și care mînca la fel de mult ca Ozenfant. într-o seară, Lanark intrase în restaurant și se așezase la o masă, cînd Ozenfant veni lîngă el adresîndu-i-se pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
că aude. Se strecură lîngă ea și ațipi. A fost trezit de un ghiont în fluierul piciorului. Capul ei era încă sub cuvertură, dar o siluetă neagră în sutană stătea țeapănă lîngă pat. Lanark se ridică în capul oaselor. Era monseniorul Noakes care, sugîndu-și buza inferioară, îi zise: — îmi cer scuze pentru deranj, dar consider că problema e de maximă urgență. Avea o voce apatică și stinsă, păînd că se adresează geamantanului maro care-i stătea pe genunchi. Lanark se întreba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Înainte, papa Ioan al XXIII-lea Îl chemase pentru un schimb de păreri la Vatican. Se cunoscuseră la festivalul de la Veneția cînd tata era cineva un membru important În Oficiul catolic al filmului, iar Ioan al XXIII-lea era Încă Monseniorul Roncalli, patriarhul Veneției. Se dusese și la Chicago, unde fuseseră traduse două dintre cărțile lui și unde ținuse o conferință În engleză În prezența arhiepiscopului local. Pe coperta interioară a celor două cărți publicate de Henry Regnery Company - unul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
E fasole cu cârnați...? — Se vede că selva îți ține treze simțurile. Cea mai bună fasole din Barco de Ávila, cadoul unui preot care e în vacanță în Spania, și cârnați de casă, de la porcii noștri. Vino! Te voi prezenta Monseniorului și vei împărți masa cu noi. Era ca și cum zece pisici s-ar fi bătut în burta lui pe când aștepta ora cinei, și apoi erau o sută de pisici, în vreme ce farfuriile aburinde erau de-acum pe masă, iar Monseniorul spunea Rugăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
voi prezenta Monseniorului și vei împărți masa cu noi. Era ca și cum zece pisici s-ar fi bătut în burta lui pe când aștepta ora cinei, și apoi erau o sută de pisici, în vreme ce farfuriile aburinde erau de-acum pe masă, iar Monseniorul spunea Rugăciunea de Recunoștință, și o mie de pisici, pe când sufla nesățios, răcind acel lichid roșu și gros în care plutea o infinitate de enorme boabe de fasole, grase cât degetul mare, albe ca țâțele de suedeză, moi ca pâinea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
plesnesc... Dar mai putu încă vreo două linguroaie, și niște portocale prăjite, și o cafea neagră și tare ce vopsea ceștile. Și un păhărel de coniac care își merita greutatea în aur, chiar și o țigară de foi, pe care Monseniorul o păstra pentru marile ocazii. — Mă stricați, admise el. Cu o cină, distrugeți toate eforturile mele de ani de zile... Continuă o conversație banală, ca și cum ar fi fugit de subiectul important, care plutea în aer, neliniștind spiritele. Ierarhia îi reținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
pentru marile ocazii. — Mă stricați, admise el. Cu o cină, distrugeți toate eforturile mele de ani de zile... Continuă o conversație banală, ca și cum ar fi fugit de subiectul important, care plutea în aer, neliniștind spiritele. Ierarhia îi reținea pe preoți. Monseniorul era cel care trebuia să abordeze subiectul și o va face când va socoti de cuviință. Se mărgini să aștepte, conștient de faptul că, mai curând sau mai târziu, vor trebui să-i pună întrebarea: Ce spun yubani-i despre șosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aștepte, conștient de faptul că, mai curând sau mai târziu, vor trebui să-i pună întrebarea: Ce spun yubani-i despre șosea? Ajunsese la ultimul fum tras din havană și misionarii - de la părintele Carlos până la ultimul călugăr, de la bucătarul-șef până la Monsenior - se aplecară ușor, nedorind să piardă nici un singur cuvânt. — N-o să fie nici o șosea. Cel puțin atât timp cât trăiesc yubani-i. Încă nu și-au dat seama ce se întâmplă, pentru că se încred în ei înșiși, în forța lor și în slăbiciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
s-a mai întors niciodată. Nu-și poate închipui cum stau lucrurile, dar își va da curând seama, sunt sigur. Era isteț tânărul ăsta, repetă el. Foarte isteț... — Un război ar însemna o catastrofă pentru partea asta a țării - spuse Monseniorul. S-a abuzat mult de indigeni și triburile sunt nemulțumite. Așa sunt în tot bazinul Amazonului. În Brazilia, triburile atroaris, „krenkores“, „fâșiile lungi“, cred că și „xavantes“ se află într-o răzvrătire deschisă. Triburile aucas din Ecuador continuă să ucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
precum aceea care l-a dus pe Allende la victorie în Chile. Prea multe probleme pentru un singur om. Nu-i rămâne mult timp ca să se ocupe de yubani. — Păi, dacă nu o face, yubani-i vor deveni o problemă gravă. Monseniorul se întoarse către părintele Carlos: — Dumneavoastră ce părere aveți, părinte? Vor porni la război? — Sunt sigur. Și dacă își propun, șoseaua asta nu va înainta nici cu un metru cât timp va mai rămâne un yubani în viață. Monseniorul clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]