1,493 matches
-
considerat că tehnica acestei lucrări ar fi tempera. Confuzia atribuirii unei tehnici greșite s-a datorat, probabil, aspectului mat și tulbure al picturii cauzat de intervenții neadecvate care au constat în repictări locale făcute în tempera, dar și stratului de murdărie aderentă prezent pe suprafața lucrării, care matiza culoarea. După restaurare pictura se prezintă, așa cum cercetarea premergătoare actului de restaurare arătase, a fi o lucrare realizată în tehnica ulei pe suport de carton preparat de autor. Pictura, realizată în tușe viguroase
Vindecări miraculoase Ștefan Luchian (1868 – 1916) [Corola-blog/BlogPost/93422_a_94714]
-
raft. Apoi strînge cîteva hîrtii de ambalaj căzute pe jos, ia mătura. De pe pardoseala de ciment, aproape neagră, se ridică un nor de praf. Strănută. Își scoate batista și se șterge pe față. Pe pînza albă rămîn impregnate dîre de murdărie. De sub un raft ies la iveală cîteva colțuri de ziare vechi. Îngenunchează și le scoate cu greu de acolo. CÎnd se ridică asudat și abia respirînd, dă cu ochii de doamna E. care a Împietrit În ușa depozitului. „Un servitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de oameni. Toți vecinii l-a blestemat că nu i-a chemat la parastas și uite că Dumnezeu țDe cîte feluri o fi binele pe lumea asta și cui i se cuvine mila și cui răzbunarea singur neputincios ros de murdărie și boală putrezește sub pături În propria lui mizerie Dumnezeu l-a pedepsit după faptele lui vecinii pot dormi liniștiți judecătorul le-a dat lor dreptate) — Și dumneavoastră Îl socotiți vinovat că nu v-a chemat la parastas? — Da păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ochii. Dac-ar fi sefard, ca dumneata, rasă veche, coaie grele, francmasonerie, artă domnule, ce mai, ai ce respecta, dar la Împuțitul ăsta din păduchelnițele Odorheiului, bag mîna-n foc că-i prăsit cu vreun țigan, ce să respect la el, murdăria de sub unghiile pe care și le roade tot timpul de zgîrcit ce-i? țlingușește-mă porcule, lingușește-mă că parcă văd că-mi pui iar maldărul de reviste În brațe să-ți traduc ultimele noutăți În tehnica fotografică și titlurile tablourilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ale unui bărbat; numai gunoierul bate așa. Parcă-l văd buhăit și negricios, mereu cu ochii acolo unde bluza mi se cască peste piept suflîndu-mi În față duhoarea țuicii fermentate În viscerele lui și zmulgîndu-mi cu degete lacome, năclăite de murdărie, hîrtia de douăzeci și cinci de lei, cota lunară pentru Înmormîntarea tovarășului care moare prompt și conștiincios la dată fixă, călcat de tramvai, Înecat În lacul IOR sau intoxicat cu conserve de pește. — Vai, doamna Oprișan, iertați-mă că te-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
fără să crîcnească În numele unor convingeri de cele mai multe ori simulate, pentru că astfel se pun la adăpost, ba unora chiar le rentează. Țiganii sînt trîndavi țvisători, artiști, fără lege, refuzînd orice constrîngere - cunosc placa pe de rost - dar viclenia, dar hoția, murdăria, toate acestea devin În mod miraculos În fraza impecabilă a libercugetătorului calități de excepție) ...fără obligații, liberi ca păsările cerului pentru că nu stăpînesc nimic, nici obiecte, nici pămînt și mai ales n-au patrie. Este ciudat că În anumite puncte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mîinile negre În miezuri de pîine Îmbibate În zoaie, În viermuiala puturoasă a cartofilor, În masa aceea putredă, zemuitoare, stoarce Între degete toate deliciile descompunerii, grohăie, linge, Înghite. E un copil, un mic animal Înfometat, ascuns sub o platoșă de murdărie. De ce n-am Înțeles În clipa aceea, cum de n-am simțit că murdăria poate fi un ecran de protecție, un spațiu ocrotitor, un scut? Nu mai puteam Îndura. M-am apropiat de el. Era atît de absorbit În plăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
În masa aceea putredă, zemuitoare, stoarce Între degete toate deliciile descompunerii, grohăie, linge, Înghite. E un copil, un mic animal Înfometat, ascuns sub o platoșă de murdărie. De ce n-am Înțeles În clipa aceea, cum de n-am simțit că murdăria poate fi un ecran de protecție, un spațiu ocrotitor, un scut? Nu mai puteam Îndura. M-am apropiat de el. Era atît de absorbit În plăcerea lui, atît de izolat, ca un făt În uter. Ar fi trebuit să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ca să-i simt mirosul puternic și dulce. Nu numai de-asta miroasea așa în cameră. Nu pot să spun a ce mirosea. Era un pic din izul de vin vechi, dar mai erau și altele. Mirosea a mucegai și a murdărie, a țigară și a geacă de piele, dar mai era acolo și parfumul ieftin pe care-l folosea tanti Mae. Ceva scârțâi sub piciorul meu și când l-am ridicat am văzut că e o agrafă de păr. Nu știam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
răspunde prin ceartă, prin injurie, prin lovituri sau prin foc de armă și, oricât ar fi de dur un astfel de răspuns, el te ajută. Așadar, jignirea care ți s-a făcut cu bună știința se spală, așa cum se spală murdăria la baie. Dar jignirea neintenționată e înfricoșătoare pentru că, răspunzându-i prin ceartă, injurie sau, pur și simplu, arătând că ești jignit, nu numai că nu o slăbești, ci, mai mult, îți aduci ție însuți o jignire și mai mare. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aprins o țigară. Oare, m-am întrebat eu, aceasta să fie iubirea pentru care sunt gata să renunț la tot, să-mi distrug viața?“ Nu, Vadim, nu, dragul meu, aceasta nu este iubire; e ceva murdar, tulbure, hidos. Am destulă murdărie din asta acasă la mine ca să mai fie nevoie să o transfer în dormitorul marital, unde totul „e din esență tare“, într-o cameră de hotel urât mirositoare. Și, chiar dacă îți pare crud ceea ce-ți spun, vreau să adaug
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
smulgându-mi o mână din cealaltă (le strânsesem atât de tare una de cealaltă că mi se lipiseră degetele), încep să mă încalț. E greu; șosetele mi-au putrezit, picioarele îmi miros îngrozitor, șnururile sunt rupte, numai noduri. Dezgustat de murdăria și de mirosul propriului trup, mă ridic în picioare, îmi îmbrac paltonul, îmi pun șapca și galoșii, îmi ridic gulerul; apoi mă apropii de masă ca să sting lampa. Simt nevoia să mă așez din cauza unui acces de slăbiciune. Așezându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
XX-lea. Descântatul se folosea pentru unele suferințe cauzate, nu de microbi, nu se știa de existența acestora (în concepția populară tot ce este dat de la Dumnezeu este curat, tot ce părea curat, era curat: mărul dacă nu avea alte murdării pe coaja lui, era curat, ceaunul de mămăligă, toate vasele de bucătărie din lut clătite superficial erau curate etc.) de uitătură rea, de vrăji, de farmece etc. Dacă cineva, de regulă un copil, contracta o umflătură dureroasă de la o lovitură
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
cîțiva pași, pînă la capătul holului. Am ajuns la o sufragerie ce dădea În balcon. Se deslușea conturul unei mese răvășite, acoperită cu o față de masă destrămată, care părea un giulgiu. O străjuiau patru scaune și două vitrine pline de murdărie care adăposteau vesela, o colecție de vase și un serviciu de ceai. Într-un ungher rămăsese vechiul pian vertical al mamei lui Carax. Clapele se Înnegriseră, iar Îmbinările abia se mai zăreau sub stratul de praf. În fața balconului pălea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
Se dezbrăcă și se băgă sub duș. Lăsă să curgă apa în voie, nu avea de ce să-și facă griji, ministerul plătea factura, apoi se săpuni lent și din nou curse apa pentru a-i îndepărta de pe corp restul de murdărie, atunci memoria îl transportă în cârcă cu patru ani în urmă, când toți erau orbi și rătăceau imunzi și flămânzi prin oraș, dispuși la orice pentru un rest de pâine uscată acoperită de mucegai, pentru orice ar fi putut fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
stâlp al infamiei, al cărui clește din lemn strângea mâinile și gâtul unui bărbat Îmbrăcat țărănește. În jur, râsetele privitorilor sporeau pe măsură ce el se văita mai tare, În timp ce, din mai multe părți, se arunca spre el cu pietre și cu murdării culese de pe jos. Se apropie, hotărât să treacă mai departe. Dar pesemne că cineva Îl recunoscuse, Întrucât un murmur de Îngrijorare străbătu mulțimea, urmat de o tăcere bruscă. În golul acela răsună dintr-o dată glasul osânditului, o bolboroseală confuză Înțesată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să te ajut, exclamă el, aplecându-se să ridice de jos bereta poetului, care se rostogolise nu departe. Poetul recunoscu fața zâmbitoare a lui Arrigo da Jesi. Zâmbi la rândul său, Încercând să Își scuture haina de praf și de murdăriile de care se acoperise. - Iartă-mi, domnia ta, gestul. Dar, În vânzoleală asta de nebuni, nu e ușor să deosebești mâna celui drept. - Poate că nu sunt mulți drepții În orașul acesta, murmură Arrigo, urmărind cu privirea grupările care se adunaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
revină cât de cât după ce dăduse ochii cu întunericul ce zace în fiecare dintre noi, și toate astea la cafeneaua Thăriex, cea mai apropiată, în vreme ce noi, ceilalți, ne gândeam încă la caligramele nebunului, la universul său de confetti și de murdării, scuturând din cap, fluierând tare, ridicând din umeri și uitându-se pe fereastră spre răsărit care devenea întunecat ca un lapte de tuș. Și apoi, fiindcă adormise și sforăia după atâta băut, primarul ajunse să-și spargă mutra lovindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
mai încolo, dincolo de lambriurile din lemn de nuc deteriorate de-a lungul anilor, doisprezece jurați cântăreau greutatea capului unui om. Era în gesturile lui, în acea zi, un anumit dispreț amestecat cu oroare. Iar eu înțelesesem niște lucruri. Destinat ura murdăria, chiar și pe cea mai firească și mai terestră. De obicei, repulsia îl făcea să privească pantofii grosolani și murdari ai justițiabililor care se înghesuiau pe băncile tribunalului sau ai bărbaților și femeilor pe care îi întâlnea pe stradă. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ouăle cerute de judecător, micile lumi degustate la doi pași de cadavru. Nu întâmplător cei doi, Mierck și Matziev, fără să se cunoască dinainte și completându-se reciproc, s-au înțeles perfect. Nu e, în definitiv, decât o chestiune de murdărie comună. XIII Dar nimic nu e simplu. Numai sfinții și îngerii nu se înșală niciodată. Pe Matziev, date fiind faptele lui, pe care le voi povesti, l-am trecut imediat în speța ticăloșilor, cea mai numeroasă pe pământ, cea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
noutăți, a cărui cortină de lemn sfâșiată atârna precum clapele sparte ale unui pian gigantic. Casa tatei era vizuina unui porc mistreț. Am încercat degeaba să regăsesc ceva din trecut, amintiri și imagini de altădată. Dar nimic nu mai mișca. Murdăria și praful îmbrăcaseră lucrurile într-un veșmânt de încremenire. Totul arăta ca marele sicriu al unui mort improbabil, care ar fi vrut să ducă totul cu el, dar căruia până la urmă îi lipsise curajul. Mi-am amintit ce ne povestise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
unui miracol. Cerul apăsător își plimba cocoașele grele peste costișa dealului și pe deasupra Uzinei, care de obicei își scuipa furia ca un monstru chior. O lume nouă. Sau prima dimineață a unei noi lumi. Ca și cum ai fi primul om. Înainte de murdărie, urma pașilor și a faptelor reprobabile. Nu știu să mă exprim prea bine. E dificil să folosesc cuvintele. Cât am trăit, nu am prea vorbit. Spun cât am trăit, de parcă acum aș fi mort. În definitiv, așa este. E adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
condus. Am urmat-o. S-a scuzat: — Nu mai avem camere, nu mai e loc... Am intrat într-o sală imensă în care se auzeau gemete din toate părțile și în care plutea un miros acru de pansament, puroi și murdărie. Era mirosul rănilor, al suferinței și al plăgilor, și nu mirosul morții, care este mult mai curat și mai odios. Erau treizeci, poate patruzeci de paturi, toate ocupate, pe care nu puteai distinge uneori decât forme alungite care dispăreau sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Casey-Jones urcat-a la ca-ba-nă, Ultimul lui drum spre țara făgăduinței.“ INSTANTANEE CU TÂNĂRUL EGOIST Amory a petrecut aproape doi ani la Minneapolis. În prima iarnă a purtat mocasini care se născuseră galbeni, dar, după dese aplicări de cremă și murdărie, și-au asumat o culoare matură, un brun-verzui murdar. A purtat o pelerină gri cadrilată și o șapcă roșie, de forma unui tobogan. Câinele său, Conte Del Monte, i-a mâncat șapca roșie, așa că unchiu-său i-a dăruit una gri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nu vor face, tot așa, un idol din von Hindenburg? — Ce dă naștere acestei situații? — Timpul, naiba s-o ia! Și istoricul. Ce bine-ar fi dac-am putea Învăța să considerăm răul drept rău, indiferent dacă e Înveșmântat În murdărie, monotonie sau măreție. — Doamne! Nu perpelim de patru ani universul la foc mic? Apoi a sosit și seara care avea să fie ultima. Tom și Amory, care dimineața se Îndreptaseră spre terenuri de instrucție diferite, pășeau ca de obicei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]